Despre necredinta si intristare
Ei sunt inteligenti si se cred destepti, dar, in realitate, nu inteleg nici macar faptul ca aceste ganduri nu sunt ale lor, ci vin de la vrasmasul. Oricine le primeste in inima lui se identifica cu duhul cel rau si se face asemenea lui. Faca Dumnezeu ca nimeni sa nu moara in aceasta stare.
Eu cred ca daca Dumnezeu n-ar exista, nu s-ar mai pomeni despre El pe pamant; dar oamenii vor sa traiasca dupa voia lor si de aceea zic ca Dumnezeu nu exista, si prin aceasta demonstreaza ca El exista.
Necredinciosului ii dau acest sfat: sa zica: Doamne, daca existi, lumineaza-ma si-Ti voi sluji din toata inima si din tot sufletul! Si, pentru acest gand smerit si dispozitie de a sluji lui Dumnezeu, Domnul il va lumina negresit.
Domnul iubeste pe toti oamenii, dar inca si mai mult il iubeste pe cel care Il cauta. Pe cel care Ma cauta ii iubesc, zice Domnul, si cei ce Ma cauta vor afla har (Pr. 8, 17). Putina cunoastere avem noi toti si Duhul Sfant misca fiecare suflet sa-L caute pe Dumnezeu.
La necredinta se ajunge din mandrie. Omul mandru vrea sa cunoasca toate prin mintea si prin stiinta lui, dar nu-i este dat sa cunoasca pe Dumnezeu, pentru ca Domnul nu se descopera decat sufletelor smerite.
Ia aminte la doua ganduri si teme-te de ele. Unul iti spune: Esti un sfant! , altul: Nu te vei mantui! Aceste ganduri vin de la vrasmasul si nu este nici un adevar in ele. Dar tu cugeta: Sunt un mare pacatos, dar Domnul este milostiv, iubeste pe oameni si-mi va ierta pacatele mele. Crede aceasta si va fi asa: Domnul te va ierta. Dar nu-ti pune nadejdea in ostenelile nevointelor tale, chiar daca ai face mari lucruri din acestea. Un nevoitor mi-a zis: Ma voi mantui cu siguranta, caci in fiecare zi am facut atatea metanii. Dar cand a venit moartea si-a rupt de pe el...