Un aperitiv special, cu un gust foarte bun, care pe vremea comunismului se facea cu ciupercute chinezesti din cutii, pe care le procuram cu greu. Acum nu ne mai intereseaza cutiile cu ciupercute, pentru ca gasim in supermarketuri champignons proaspete si regasim gustul placut de odinioara. Suntem, asemenea lui Marcel Proust, in cautarea timpului pierdut...
Se rup piciorusele de la ciupercute si se curata bine. Se injumatatesc palarioarele ciupercutelor, se curata de pielite si de lamelele de pe partea interioara, dupa care se spala bine in doua-trei ape si se feliaza (felii cam de 0,5 cm grosime).
Dupa ce au fost spalate, ciupercutele se pun la fiert, la foc iute, cu apa suficienta. Dupa cateva clocote, se arunca apa si se pun din nou la fiert, cu apa calda in care s-a dizolvat 1/2 lingurita de sare. Cand sunt fierte, se strecoara si se lasa in strecuratoare sa se scurga bine de apa.
Se face maioneza. Se fierb tare doua oua, se lasa sa se raceasca si apoi se curata de coaja. Se razuie galbenusurile tari in care se incorporeaza o lingurita de mustar clasic si se amesteca bine. Cand acest amestec s-a omogenizat, se adauga si galbenusul crud si apoi, putin cate putin uleiul, amestecand/mixand mereu pana ce rezulta o maioneza densa/groasa.
Se curata un catel de usturoi si se razuie fin in maioneza. Se condimenteaza cu sare si piper si apoi se adauga ciupercutele scurse bine de apa. Se omogenizeza bine si se pot servi deja.
Daca nu curatati lamelele ciupercutelor, se vor innegri la fiert. Nu cantitatea de ulei face maioneza densa, ci timpul acordat mixarii. Pentru ca ciupercutele retin multa apa (chiar daca au stat la scurs), este bine ca inainte sa le amestecati cu maioneza, sa le tamponati bine cu hartie absorbanta. Altminteri, o maioneza apoasa ar fi neplacuta... Atentie la cantitatea de sare, pentru ca ciupercutele retin sarea la fiert, in cea de-a doua apa. Cine vrea sa evite usturoiul, poate folosi zeama de lamaie, dar nu e la fel de bun.
