Stiu ca titlul nu e foarte sugestiv, dar mi-e drag numele. Asa m-am invatat cu el de cand eram miiica. E una dintre primele prajituri pe care le-am invatat de la mama, nu stiu cum de am ratat sa o postez pana acum. Mereu e pe masa la sarbatori. Pe cat e de simpla, pe atat e de buna. Una dintre preferatele mele, pentru ca e usoara (nu are creme peste creme). Si cu ocazia asta cad in melancolie... ii multumesc mamei pentru tot ce m-a invatat si vreau sa nu uite niciodata ca o pretuiesc mult, mult, mult!Ouale se mixeaza bine cu 200gr zahar, apoi adaugam nuca.

Punem intr-o oala cu fund gros 100gr zahar la caramelizat. Cand e gata adaugam margarina si amestecam bine, iar dupa omogenizare turnam si compozitia de oua. Crema aceasta trebuie sa stea la foc mic pana se ingroasa destul de bine.

La final, luam oala de pe foc, adaugam esenta de rom si zaharul vanilinat.

Masuram din ochi cam cata crema avem comparativ cu marimea foilor si de aici incolo fiecare alege cum crede! Eu in general mai tai din foi ca sa iasa mai inalta prajitura, dar in poze am facut-o rapid rapid si am uitat sa le tai :DDupa ce asamblam, punem o greutate pe prajitura (nu chiar sacu de ciment :))) si o lasam asa cateva ore bune.

Si din categoria ASA NU!, ultima poza va invata cum sa lipiti crema si de marginile foii de napolitana in absenta unui dog maaare :)) Am ras cu buni pana la lacrimi!Crema trebuie amestecata incontinuu, altfel sunt sanse mari sa se prinda de vas. Cel mai bine e daca punem si o tigla pe foc, apoi vasul. Aveti grija sa nu fiarba tare, poate face minuni pe pereti cand apar bule de la aburi :P si ARDEE :)) Esenta si zaharul vanilinat nu se adauga inainte de a pune pe foc pentru ca se evapora. Crema arata mult mai bine cu nuca doar tocata marunt, nu macinata! Si parca e si mai buna, daca o macini mi se pare ca se elibereaza mai tare izul amarui...