Mama facea pe vremuri o mancarica de dovlecei, din care mancam doar sosul (imi placea la nebunie gustul), dar mi se pareau prea moi bucatelele de dovlecel (stiti voi zicala aceea: moi is posmagii?). La un moment dat, cred ca intr-o revista, am gasit reteta de fata care mi-a rezolvat dilema dovleceilor moi.
Se stropeste un vas termorezistent cu putin ulei de masline, se pun cepele si 2 catei de usturoi tocati, pulpele de pui spalate si sterse cu un prosop, boiaua, o rosie tocata, vinul si se completeaza cu apa. Pe fiecare pulpa se aseaza cate o felie de rosie. Vasul acoperit cu folie de aluminiu se da la cuptor pentru 30-40 minute.
Intre timp, dovleceii se curata de coaja si se taie in felii destul de groase, se dau prin faina alba si se prajesc in ulei (doar sa se rumenesca nitel). Se scot pe o hartie absorbanta pentru a elimina excesul de ulei. Acesta e secretul dovleceilor fermi (devin putin crocanti dupa prajire). Cand carnea e gata, se adauga dovleceii prajiti in vas, se toarna bulionul si se mai da la cuptor pentru cateva minute ca sa se amestece gusturile (neacoperit cu folia).
La final se asezoneaza cu sare, piper si se presara patrunjelul si usturoiul verde tocate, amestecate cu usturoi pisat (optional, dupa cum va rezista stomacul).
