Este pentru prima oara cand mananc si totodata gatesc rubarba. Cand eram copil, in cartile Agathei Christie am auzit de placinta cu rubarba (care am aflat ulterior ca e foarte populara in Marea Britanie, Australia si SUA). Habar n-aveam ce era rubarba. Imi amintesc ca am cautat in DEX: Rubarba, rubarbe, s. f. (Bot.) Revent. Din fr. Rhubarbe . M-am dus la revent : Planta erbacee cu frunze mari (al carei petiol este folosit in alimentatie) si flori mici, verzui, cu radacina si rizomui cu un gust foarte amar, intrebuintate in medicina ca purgativ; rubarba (Rheum officinale). Am ramas nelamurita. Cum, adica, englezii fac placinta cu purgativ? i le mai si place atat de mult?? Sigur, astazi stiu ca rubarba are multe alte proprietati si e bogata in vitamina K, luteina si calciu. Dar lucurile acestea le-am aflat datorita internetului (sa traiasca el si cu cine l-a inventat :) ); in urma cu 30 de ani singura sursa de informatie era DEX. Apoi am uitat de asta si, anul trecut, mi-am adus aminte de rubarba si am cautat prin piete si hypermarket-uri. Era toamna insa, si se terminase sezonul ei. Acum a reaparut pe tarabe si, in sfarsit, am avut ocazia sa gust si eu minunatia asta de planta. Reteta pe care o propun astazi provine din Australia, si am ales-o datorita aspectului deosebit si a ideii originale de a coace un tort gata asamblat dinainte. Rezultatul a fost unul exceptional. Rubarba e o minune a naturii, iar combinatia cu blatul suculent si crema de vanilie e pur si simplu divina.
Cernem faina cu praful de copt si amidonul si pregatim o forma rotunda cu diametrul de circa 24 cm si peretii inalti, pe care o ungem cu unt si o tapetam cu hartie de copt. Dam drumul la cuptor, sa se incinga. Tijele de rubarba le curatam si le taiem in bucati egale, de circa 10-11 cm, pe care le taiem pe lung in 2 sau in 3 (in functie de grosimea tijelor).
Batem bine untul cu zaharul, pana se face crema (foto 1). Adaugam coaja de lamaie, apoi cate un ou, pe rand (foto 2), alternand cu o lingura de faina, ca sa lege compozitia (foto 3). Apoi incorporam faina. Va rezulta un aluat destul de dens (foto 4).
Punem jumatate din aluat in tava (foto 5) si nivelam cu o spatula sau cu ce avem la indemana (foto 6), insistand la margini, pentru ca, fiind dens, aluatul nu va curge ca sa umple golurile (foto 7). Apoi punem crema de vanilie, intinzand si niveland in acelasi fel (foto 8). Deasupra cremei punem restul de aluat (foto 9) si il nivelam cat putem de bine (foto 10). La final, punem bucatile de rubarba asezate ca spitele unei roti (foto 11).
Introducem tava la cuptor si coacem, la foc moderat, circa o ora si jumatate, sau pana cand scobitoarea infipta in mijlocul tortului iese curata. Fiindca se coace atat de greu, ca sa evitam sa se arda deasupra, dupa ce se rumeneste acoperim tava cu o folie de aluminiu. Tortul va arata minunat, cu tijele rozalii de rubarba ingropate pe jumatate in blat (foto 12).
Lasam sa se raceasca inainte de a scoate tortul din forma. Eu am presarat putin zahar tos, pentru aspect. Servim ca atare sau cu toping de zmeura si ne urcam in liftul direct catre Rai :)Reteta originala foloseste praf de budinca in loc de amidon. Poate la ei prafurile or fi mai de soi, la noi insa au un miros absolut non-apetisant de uzina petrochimica, asa ca nu recomand.
