„Amestecul” a fost, poate, cea mai mare calamitate din sânul Bisericii.
Daca cercetezi bine Cuvantul lui Dumnezeu Biblia, bagi de seama ca, inca de la inceput, Dumnezeu, dupa cum a deosebit lumina de intuneric (Fac 1, 4), tot asa a tras un hotar precis si hotarat intre bine si rau, intre sfintenie si pacat, ca si intre pamant si cer. Acest lucru s-a vazut cand []Daca cercetezi bine Cuvantul lui Dumnezeu Biblia, bagi de seama ca, inca de la inceput, Dumnezeu, dupa cum a deosebit lumina de intuneric (Fac 1, 4), tot asa a tras un hotar precis si hotarat intre bine si rau, intre sfintenie si pacat, ca si intre pamant si cer.
Acest lucru s-a vazut cand s-a ivit cel dintai pacat. Lucifer a fost alungat din cer; Adam a trebuit sa plece din Eden.
Dumnezeu n-a putut si nu poate suferi amestecul binelui cu raul si faradelegii cu sfintenia.
De aceea, si mai tarziu, a deosebit pe Noe de lumea pacatoasa, care a pierit in potop, a deosebit pe Avraam (Fac 12, 1), pe Lot, cand a fost pierduta Sodoma (Fac 12, 22). Tot asa, si Isaac, Iacov, Iosif si toti alesii Domnului, si apoi poporul evreu intregDumnezeu a lucrat mereu in decursul veacurilor la despartirea alor Sai de lume, de pacat, de orice legaturi care ar fi putut sa-i duca la alunecare in intinaciune si pacatuire.
Cand poporului evreu i s-a implinit timpul de robie in Egipt, a trimis pe Moise si Aron sa spuna lui Faraon: Lasa pe poporul Meu sa plece sa-Mi slujeasca (Ies 8, 1) in pustie, afara din Egipt.
Mai tarziu, cand poporul se gasea in pustie, Domnul a vorbit lui Moise, zicand: Vorbeste fiilor lui Israel si spune-le: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Sa nu faceti ce se face in tara Egiptului, unde ati locuit, si sa nu faceti ce se face in tara Canaanului, unde va duc Eu; sa nu va luati dupa obiceiurile lor. Sa nu traiti dupa obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastra; caci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile (Lev 18, 1-3; 20, 30).
Iar cand poporul s-a abatut si a amestecat nelegiuirea cu sarbatoarea , il mustra aspru prin proorocul Isaia: Vai, neam pacatos, popor incarcat de faradelegi, samanta de nelegiuiti, copii stricati. Nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea (Is 1, 4; 12-13).
In Testamentul Nou, aceasta porunca a despartirii este si mai hotarata si mai luminoasa. Paginile Evangheliei sunt pline, aratand ca pe cea mai de capetenie cerinta a mantuirii despartirea de lume, de pacat si de intinare.
Intrati pe usa cea stramta , zice Mantuitorul. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne! va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce face voia Mea (Mt 7, 13-14; 21).
Nimeni nu poate sluji la doi stapani Mt 6, 24). Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra (I Tes 4, 3). Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege (II Tim 2, 19-21). Deci despartire, despartire totala cere Dumnezeu de la ai Sai si o pretinde hotarat de la Biserica Sa, pe care o vrea sfanta si nepatata (Ef 5, 27).
Dar crestinatatea si bisericile au calcat consemnul de la II Corinteni 6, 14-18 si 7, 1, coborand in lume si tolerand in sanul ei atatea lucruri slabe, iar in locuri de frunte se afla, de atatea ori, oameni nepocaiti, lumesti, ba chiar si necredinciosi, care numai cinste nu i-au adus. Amestecul a fost, poate, cea mai mare calamitate din sanul Bisericii....
Acest lucru s-a vazut cand s-a ivit cel dintai pacat. Lucifer a fost alungat din cer; Adam a trebuit sa plece din Eden.
Dumnezeu n-a putut si nu poate suferi amestecul binelui cu raul si faradelegii cu sfintenia.
De aceea, si mai tarziu, a deosebit pe Noe de lumea pacatoasa, care a pierit in potop, a deosebit pe Avraam (Fac 12, 1), pe Lot, cand a fost pierduta Sodoma (Fac 12, 22). Tot asa, si Isaac, Iacov, Iosif si toti alesii Domnului, si apoi poporul evreu intregDumnezeu a lucrat mereu in decursul veacurilor la despartirea alor Sai de lume, de pacat, de orice legaturi care ar fi putut sa-i duca la alunecare in intinaciune si pacatuire.
Cand poporului evreu i s-a implinit timpul de robie in Egipt, a trimis pe Moise si Aron sa spuna lui Faraon: Lasa pe poporul Meu sa plece sa-Mi slujeasca (Ies 8, 1) in pustie, afara din Egipt.
Mai tarziu, cand poporul se gasea in pustie, Domnul a vorbit lui Moise, zicand: Vorbeste fiilor lui Israel si spune-le: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Sa nu faceti ce se face in tara Egiptului, unde ati locuit, si sa nu faceti ce se face in tara Canaanului, unde va duc Eu; sa nu va luati dupa obiceiurile lor. Sa nu traiti dupa obiceiurile neamurilor pe care le voi izgoni dinaintea voastra; caci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile (Lev 18, 1-3; 20, 30).
Iar cand poporul s-a abatut si a amestecat nelegiuirea cu sarbatoarea , il mustra aspru prin proorocul Isaia: Vai, neam pacatos, popor incarcat de faradelegi, samanta de nelegiuiti, copii stricati. Nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea (Is 1, 4; 12-13).
In Testamentul Nou, aceasta porunca a despartirii este si mai hotarata si mai luminoasa. Paginile Evangheliei sunt pline, aratand ca pe cea mai de capetenie cerinta a mantuirii despartirea de lume, de pacat si de intinare.
Intrati pe usa cea stramta , zice Mantuitorul. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne! va intra in Imparatia Cerurilor, ci cel ce face voia Mea (Mt 7, 13-14; 21).
Nimeni nu poate sluji la doi stapani Mt 6, 24). Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra (I Tes 4, 3). Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege (II Tim 2, 19-21). Deci despartire, despartire totala cere Dumnezeu de la ai Sai si o pretinde hotarat de la Biserica Sa, pe care o vrea sfanta si nepatata (Ef 5, 27).
Dar crestinatatea si bisericile au calcat consemnul de la II Corinteni 6, 14-18 si 7, 1, coborand in lume si tolerand in sanul ei atatea lucruri slabe, iar in locuri de frunte se afla, de atatea ori, oameni nepocaiti, lumesti, ba chiar si necredinciosi, care numai cinste nu i-au adus. Amestecul a fost, poate, cea mai mare calamitate din sanul Bisericii....
