Credinta in Sfanta Treime Un adevar de credinta, care, asemenea aurului, s-a limpezit, a ajuns stralucitor si curat in focul unor framantari de aproape un veac si jumatate, este invatatura despre Sfanta Treime invatatura de temelie a crestinismului. Credinta in Sfanta Treime are un temei lamurit in Biblie (Geneza 1, 26; 18, 1-3; Isaia []Credinta in Sfanta TreimeUn adevar de credinta, care, asemenea aurului, s-a limpezit, a ajuns stralucitor si curat in focul unor framantari de aproape un veac si jumatate, este invatatura despre Sfanta Treime invatatura de temelie a crestinismului. Credinta in Sfanta Treime are un temei lamurit in Biblie (Geneza 1, 26; 18, 1-3; Isaia 6, 3; Matei 28, 19; II Cor. 13, 13; I Petru 1, 2; I Ioan 5, 7; Apoc. 4, 8 ) si a fost de la inceput marturisita in Biserica macar ca uneori (pana la Sinodul I de la Niceea), intr-o forma nu in destul de lamurita. Prilejul pentru adancirea si lamurirea acestei invataturi, a fost o framantare, o ratacire care s-a ivit in Biserica pe la inceputul veacului al patrulea (319 d.

H.) si anume erezia lui Arie, un preot din Alexandria (Egipt) care sustinea ca Domnul Iisus Hristos nu este deofiinta cu Tatal, ci ar fi doar o creatura desi cea dintai a Tatalui. Erezia aceasta a zguduit din temelii Biserica si a fost pricina unor framantari si dezbinari, care, sub diferite forme, au durat aproape un veac si jumatate. Framantarea aceasta a facut mult rau Bisericii, dand prilej paganilor sa batjocoreasca si sa dispretuiasca lucrarea Evangheliei. Totusi raul acesta si-a avut si partea lui buna, caci in focul acestor framantari si lupte, s-a limpezit si s-a precizat, in lumina si pe temeiul Sfintei Scripturi, adevarul in ce priveste invatatura despre Sfanta Treime, adevar care este marturisit astazi cu foarte mici exceptii de intreaga crestinatate.

In primele patru sinoade ecumenice si cu deosebire in primele doua, (Niceea 325 si Constantinopol 381), s-a precizat si desavarsit aceasta invatatura. De la cele dintai doua sinoade ecumenice ne-a ramas simbolul credintei, numit si simbolul de Niceea Constantinopol care se citeste in timpul Sfintei Liturghii.

Potrivit Bibliei si invataturii Bisericii, Dumnezeu cel Unul in fiinta, este intreit in persoane: Tatal, Fiul si Duhul Sfant Tatal este Creatorul lumii, Dumnezeu din Care sunt toate si cauza mantuirii, intrucat concepand planul ei din eternitate, il realizeaza la plinirea vremii prin Fiul. Fiul este Cel prin Care toate s-au facut, si anume si mantuirea. Iar Duhul Sfant, principiul de viata, facator al sfinteniei, desavarseste orice lucrare a Tatalui si a Fiului si, in special, pregateste mantuirea, graind prin profeti si realizand Nasterea si Ungerea Domnului. Tot El desavarseste opera mantuirii, impartasind oamenilor bunurile Crucii si sfintindu-I intr-o legatura permanenta cu Tatal si cu Fiul (1)Cele trei persoane ale dumnezeirii, desi fiecare din ele este Dumnezeu intreg, totusi nu formeaza trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu. Ele sunt deosebite, intrucat fiecare din ele este Dumnezeu si in acelasi timp sunt unite, intrucat locuiesc una in alta, neamestecat, Tatal in Fiul si in Duhul Sfant, Fiul in Tatal (Ioan 14, 10-11; 15, 26-27; 17, 21; Evrei 1, 8-9) etc.

Marturisirile de credinta crestine marturisesc, in general, treimea lui Dumnezeu, asa cum a marturisit-o vechea Biserica nedespartita si cum se gaseste ca formulata in simboalele numite ecumenice, invatand ca Dumnezeu in fiinta este intreit in ipostaze: Tatal, Fiul si Duhul Sfant, inseparabil uniti, sunt persoane de aceeasi fiinta si egale intre ele. Se disting numai prin proprietatile numite personale, adica, Tatal ca nenascut si fara inceput, Fiul ca nascut si Duhul ca purces. (2)Aceasta este taina cea mare a Dumnezeirii in treime, neinteleasa de minte, dar care poate fi primita si crezuta pe deplin cu inima.

Dupa arianism si mai mult sau mai putin in legatura cu el, au urmat timp de aproape un veac si jumatate, alte rataciri, cum au fost nestorianismul si monofizitismul, care invatau, de asemenea, lucruri ratacite in legatura cu persoana Domnului Iisus Hristos. Nestorianismul tagaduia unitatea celor doua firi dumnezeiasca si omeneasca in persoana Domnului Iisus Hristos, iar monofizitismul sustinea ca in persoana Domnului Iisus Hristos nu exista decat o singura natura, cea dumnezeiasca. Sinodul din Calcedon (451) al patrulea ecumenic combatand aceste rataciri, invata urmatoarele: Mergand pe urmele Sfintilor Parinti, noi propovaduim toti intr-un glas si in comun acord ca trebuie a marturisi ca Iisus Hristos, Domnul nostru, este Fiul Unul Nascut al lui Dumnezeu, ca El este Dumnezeu adevarat si om adevarat, ca este desavarsit in una si cealalta natura, ca, ca om, El are un trup si un suflet rationabil, ca este de aceeasi substanta ca si parintele sau dupa dumnezeire si de aceeasi substanta ca si noi dupa omenire, ca este asemenea cu noi in toate, afara de pacat, ca s-a nascut din Parintele Sau mai inainte de toti vecii, dupa dumnezeire, si ca in anii cei mai de pe urma S-a nascut pentru noi si pentru mantuirea noastra din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, ca Acelasi Iisus Hristos, Unul Nascut, Fiu al lui Dumnezeu, e recunoscut in doua naturi, fara amestecare, fara despartire, fara diviziune, fara schimbare, caci unirea celor doua naturi, departe de a distruge deosebirea lor, le pastreaza inca si mai mult cu proprietatile lor, ca aceste doua naturi exista prin aceeasi substanta cu Iisus Hristos Domnul nostru, Unul Nascut Fiu al lui Dumnezeu, Care este Unul si nu e divizat, nici impartit in doua persoane, dupa cum proorocii si Insusi Iisus Hristos invata si dupa cum cuprinde Simbolul. (3)Invatatura despre Sfanta Treime, asa cum a fost precizata de Sfintii Parinti si de Sinoadele ecumenice, este invatatura de temelie nu numai a Bisericii Ortodoxe, ci a intregului crestinism, fiind marturisita nu numai de Biserica Ortodoxa ci si de cea Catolica, precum si de protestanti. Doar cateva mici ramuri ale crestinismului, urmasi ai monofizitilor si nestorienilor de odinioara, precum si unele ramificatii protestante cum sunt la noi in tara, unitarienii, studentii in Biblie, martorii lui Iehova, resping aceasta invatatura. Noi insa, ca unii care stim de la cine si prin cine am primit adevarul pe care il marturisim (I Ioan 1, 3; 2, 24-26) sa ramanem tari in marturisirea noastra, fara sa ne abatem in nici un fel de la nadejdea Evangheliei, pentru ca la venirea Domnului Iisus Hristos sa ni se faca parte si noua de cununa nevestejita a slavei (II Timotei 4, 7-8).(1) Andrutsos: Dogmatica, pag. 80-85, trad. De dr. D. Staniloae. (2) Idem, Simbolica, trad. De Iustin Moisescu, Ed. Centrului mitropolitan al Olteniei, pag. 123-124. (3) Pr. C. Dron, Canoanele, pag. 155.

Ioan Capata, din Biserica Trupul lui Hristos 1. Pentru ce numim, in articolul 1 din Simbolul Credintei, pe Dumnezeu, Tatal ?Dumnezeu este unul dupa fiinta Lui. Descoperirea dumnezeiasca ne invata insa ca acest Dumnezeu, unul dupa fiinta, este in trei persoane: Tatal, Fiul si Sf. Duh. Aceste trei persoane sau ipostasuri dumnezeiesti alcatuiesc Sf. Treime,...