Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a VII-a dupa Rusalii
DANIEL,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35. In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar dupa ce a intrat El in casa, au venit la Dansul orbii [] DANIEL,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane(Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum)Matei 9, 27-35.
In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar dupa ce a intrat El in casa, au venit la Dansul orbii si i-a intrebat Iisus: credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Raspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicand: dupa credinta voastra, fie voua! i s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: vedeti, nimeni sa nu stie. Insa ei, dupa ce au iesit, au raspandit numele Lui in tot tinutul acela. Dupa plecarea lor, iata au adus la Dansul pe un om mut, avand diavol. i fiind scos afara diavolul, a grait mutul; iar multimile se minunau, zicand: niciodata nu s-a vazut asa ceva in Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor scoate pe diavoli. i Iisus strabatea prin toate orasele si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia imparatiei si vindecand orice fel de boala si orice fel de neputinta in popor.
Evanghelia care se citeste la Sfanta Liturghie in Duminica a VII-a dupa Rusalii infatiseaza doua vindecari miraculoase, savarsite de Mantuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi si a unui mut. Cu toate ca Sfantul Evanghelist Matei prezinta foarte succint aceste minuni, pericopa evanghelica contine multe si profunde intelesuri, deosebit de folositoare vietii noastre duhovnicesti.
In prim-plan este prezentata vindecarea a doi orbi care, auzind de minunile savarsite de Mantuitorul, Il urmareau si Ii cereau cu staruinta sa-i vindece. Ca si in alte cazuri, Mantuitorul Iisus Hristos arata importanta credintei in primirea vindecarii. De aceea, El ii intreaba pe cei doi orbi: Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? (Matei 9, 28). Iar ei au raspuns: Da, Doamne! . Atunci Iisus a zis catre ei: Dupa credinta voastra, fie voua (Matei 9, 29). i in clipa aceea s-au deschis ochii lor (Matei 9, 30).
Cand e necesara marturisirea credintei?Dupa vindecarea celor doi orbi din Capernaum, ne spune Evanghelia, indata au adus la El pe un om mut, avand diavol. i fiind scos afara diavolul, a grait mutul (Matei 9, 32-33). Vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos Se comporta diferit in cele doua vindecari consecutive. El asteapta marturisirea credintei, in cazul celor doi orbi, inainte de a-i vindeca, dar nu si de la mutul demonizat, care a fost tamaduit de indata ce a fost adus la Sine. Mantuitorul nu cere mutului demonizat sa-si exprime credinta, pentru ca acesta nu mai era in toate facultatile lui sufletesti, nu mai gandea si nu mai era responsabil el insusi de ceea ce facea, ci era condus de duhul cel rau care pusese stapanire pe el. Ca si in alte situatii similare relatate de Sfintele Evanghelii (cf. Matei 8, 28-34), vedem drama omului stapanit de diavolul, caruia i-au fost confiscate gandirea, vocea, vointa, fiind stapanit in mod tiranic de demon. Din acest motiv, Mantuitorul Iisus Hristos n-a mai asteptat marturisirea credintei de la mutul demonizat, ci, din iubire milostiva pentru oameni, i-a redat sanatatea trupeasca si sufleteasca. In acest caz, au fost suficiente credinta si dragostea de aproapele ale celor care l-au adus pe mutul demonizat la Iisus si care au crezut ca numai El il poate vindeca.
Orbii vindecati devin propovaduitori ai luminii harului lui HristosDupa vindecarea celor doi orbi, Mantuitorul Iisus Hristos le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie. Iar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela (Matei 9, 31-32). Vedem, asadar, cum, mai intai, Mantuitorul cere credinta celor doi orbi, iar apoi, dupa ce i-a vindecat, le porunceste sa nu spuna nimanui ca El i-a vindecat, adica sa nu se laude cu vindecarea primita, nici sa-L laude pe El, vindecatorul lor.
De ce a facut aceasta?Ca sa ne dea noua pilda de smerenie, ca, dupa ce am savarsit binele, sa nu ne laudam, nici sa asteptam laude de la oameni pentru binele pe care l-am facut altora. Cand Mantuitorul Iisus Hristos le cere celor doi orbi sa nu spuna nimanui nimic despre vindecarea lor, El arata, de fapt, smerenia Sa. (Despre smerenie, Sfantul Isaac Sirul spune ca este haina lui Dumnezeu. Caci, Cuvantul Intrupandu-Se, pe ea a imbracat-o si prin ea ne-a vorbit noua, in trupul nostru .)Insa, cei doi orbi vindecati nu au implinit porunca primita, ci, plini de bucurie si de recunostinta, au vestit in toate partile Capernaumului cat bine le-a facut lor Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut Om pentru mantuirea oamenilor.
In doar cateva versete, pericopa evanghelica a acestei duminici ne prezinta, deodata, smerenia Mantuitorului si recunostinta celor doi orbi vindecati. Dupa ce acesti doi oameni suferinzi au cunoscut ani in sir intunericul orbirii, acum, vindecati fiind, au binevestit cu bucurie si recunostinta numele lui Iisus, Vindecatorul lor. Astfel ei i-au luminat duhovniceste atat pe contemporanii lor, cat si zecile de generatii care au citit sau ascultat aceasta Sfanta Evanghelie.
In primul rand, din atitudinea Mantuitorului Iisus Hristos vedem ca El asculta rugaciunea celor infirmi sau bolnaviIn al doilea rand, Mantuitorul, voind sa invete pe toti oamenii cat de necesara este credinta pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, ii intreaba pe cei doi orbi daca au credinta. Desigur ca ei aveau credinta, din moment ce staruiau atat de mult ca sa fie vindecati. Hristos Domnul cunostea credinta lor ca numai El ii poate vindeca pe ei, dar pentru ca sa arate tuturor ca este necesara credinta puternica in Dumnezeu cand se cere sa se implineasca ceva bun in viata omului, i-a intrebat pe acesti orbi daca au credinta.
Invatam de la acesti doi orbi sa ne rugam cu staruinta, pentru a dobandi ceea ce ne lipseste. Lipsurile si infirmitatile ne indeamna sa vedem sensul existentei noastre si sa intelegem ca totul este dar de la Dumnezeu, ca nu noi ne-am dat vederea, ca nu noi ne-am dat viata, nu noi ne-am dat noua insine existenta, ci pe toate acestea le-am primit. Noi nu stim cat de mare este valoarea darului vietii si al sanatatii decat atunci cand ele ne lipsesc. Acesti doi orbi devin pentru noi dascali ai rugaciunii, ai credintei si ai recunostintei. Dupa ce au fost vindecati, cei doi orbi au devenit misionari ai credintei, vestitori ai milostivirii dumnezeiesti. Invatam si noi, asadar, de la acestia sa avem credinta...
In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar dupa ce a intrat El in casa, au venit la Dansul orbii si i-a intrebat Iisus: credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Raspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicand: dupa credinta voastra, fie voua! i s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: vedeti, nimeni sa nu stie. Insa ei, dupa ce au iesit, au raspandit numele Lui in tot tinutul acela. Dupa plecarea lor, iata au adus la Dansul pe un om mut, avand diavol. i fiind scos afara diavolul, a grait mutul; iar multimile se minunau, zicand: niciodata nu s-a vazut asa ceva in Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor scoate pe diavoli. i Iisus strabatea prin toate orasele si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia imparatiei si vindecand orice fel de boala si orice fel de neputinta in popor.
Evanghelia care se citeste la Sfanta Liturghie in Duminica a VII-a dupa Rusalii infatiseaza doua vindecari miraculoase, savarsite de Mantuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi si a unui mut. Cu toate ca Sfantul Evanghelist Matei prezinta foarte succint aceste minuni, pericopa evanghelica contine multe si profunde intelesuri, deosebit de folositoare vietii noastre duhovnicesti.
In prim-plan este prezentata vindecarea a doi orbi care, auzind de minunile savarsite de Mantuitorul, Il urmareau si Ii cereau cu staruinta sa-i vindece. Ca si in alte cazuri, Mantuitorul Iisus Hristos arata importanta credintei in primirea vindecarii. De aceea, El ii intreaba pe cei doi orbi: Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? (Matei 9, 28). Iar ei au raspuns: Da, Doamne! . Atunci Iisus a zis catre ei: Dupa credinta voastra, fie voua (Matei 9, 29). i in clipa aceea s-au deschis ochii lor (Matei 9, 30).
Cand e necesara marturisirea credintei?Dupa vindecarea celor doi orbi din Capernaum, ne spune Evanghelia, indata au adus la El pe un om mut, avand diavol. i fiind scos afara diavolul, a grait mutul (Matei 9, 32-33). Vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos Se comporta diferit in cele doua vindecari consecutive. El asteapta marturisirea credintei, in cazul celor doi orbi, inainte de a-i vindeca, dar nu si de la mutul demonizat, care a fost tamaduit de indata ce a fost adus la Sine. Mantuitorul nu cere mutului demonizat sa-si exprime credinta, pentru ca acesta nu mai era in toate facultatile lui sufletesti, nu mai gandea si nu mai era responsabil el insusi de ceea ce facea, ci era condus de duhul cel rau care pusese stapanire pe el. Ca si in alte situatii similare relatate de Sfintele Evanghelii (cf. Matei 8, 28-34), vedem drama omului stapanit de diavolul, caruia i-au fost confiscate gandirea, vocea, vointa, fiind stapanit in mod tiranic de demon. Din acest motiv, Mantuitorul Iisus Hristos n-a mai asteptat marturisirea credintei de la mutul demonizat, ci, din iubire milostiva pentru oameni, i-a redat sanatatea trupeasca si sufleteasca. In acest caz, au fost suficiente credinta si dragostea de aproapele ale celor care l-au adus pe mutul demonizat la Iisus si care au crezut ca numai El il poate vindeca.
Orbii vindecati devin propovaduitori ai luminii harului lui HristosDupa vindecarea celor doi orbi, Mantuitorul Iisus Hristos le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie. Iar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela (Matei 9, 31-32). Vedem, asadar, cum, mai intai, Mantuitorul cere credinta celor doi orbi, iar apoi, dupa ce i-a vindecat, le porunceste sa nu spuna nimanui ca El i-a vindecat, adica sa nu se laude cu vindecarea primita, nici sa-L laude pe El, vindecatorul lor.
De ce a facut aceasta?Ca sa ne dea noua pilda de smerenie, ca, dupa ce am savarsit binele, sa nu ne laudam, nici sa asteptam laude de la oameni pentru binele pe care l-am facut altora. Cand Mantuitorul Iisus Hristos le cere celor doi orbi sa nu spuna nimanui nimic despre vindecarea lor, El arata, de fapt, smerenia Sa. (Despre smerenie, Sfantul Isaac Sirul spune ca este haina lui Dumnezeu. Caci, Cuvantul Intrupandu-Se, pe ea a imbracat-o si prin ea ne-a vorbit noua, in trupul nostru .)Insa, cei doi orbi vindecati nu au implinit porunca primita, ci, plini de bucurie si de recunostinta, au vestit in toate partile Capernaumului cat bine le-a facut lor Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut Om pentru mantuirea oamenilor.
In doar cateva versete, pericopa evanghelica a acestei duminici ne prezinta, deodata, smerenia Mantuitorului si recunostinta celor doi orbi vindecati. Dupa ce acesti doi oameni suferinzi au cunoscut ani in sir intunericul orbirii, acum, vindecati fiind, au binevestit cu bucurie si recunostinta numele lui Iisus, Vindecatorul lor. Astfel ei i-au luminat duhovniceste atat pe contemporanii lor, cat si zecile de generatii care au citit sau ascultat aceasta Sfanta Evanghelie.
In primul rand, din atitudinea Mantuitorului Iisus Hristos vedem ca El asculta rugaciunea celor infirmi sau bolnaviIn al doilea rand, Mantuitorul, voind sa invete pe toti oamenii cat de necesara este credinta pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, ii intreaba pe cei doi orbi daca au credinta. Desigur ca ei aveau credinta, din moment ce staruiau atat de mult ca sa fie vindecati. Hristos Domnul cunostea credinta lor ca numai El ii poate vindeca pe ei, dar pentru ca sa arate tuturor ca este necesara credinta puternica in Dumnezeu cand se cere sa se implineasca ceva bun in viata omului, i-a intrebat pe acesti orbi daca au credinta.
Invatam de la acesti doi orbi sa ne rugam cu staruinta, pentru a dobandi ceea ce ne lipseste. Lipsurile si infirmitatile ne indeamna sa vedem sensul existentei noastre si sa intelegem ca totul este dar de la Dumnezeu, ca nu noi ne-am dat vederea, ca nu noi ne-am dat viata, nu noi ne-am dat noua insine existenta, ci pe toate acestea le-am primit. Noi nu stim cat de mare este valoarea darului vietii si al sanatatii decat atunci cand ele ne lipsesc. Acesti doi orbi devin pentru noi dascali ai rugaciunii, ai credintei si ai recunostintei. Dupa ce au fost vindecati, cei doi orbi au devenit misionari ai credintei, vestitori ai milostivirii dumnezeiesti. Invatam si noi, asadar, de la acestia sa avem credinta...
