“Oameni şi Istorii”, ALEXANDRU POP – „Traficantul plăcut Domnului”
1950 se naste pe data de 16 septembrie 1968 participa la o adunare a Oastei Domnului in satul Jula, judetul Cluj unde se hotaraste sa-L slujeasca pe Dumnezeu 1972 e cooptat intr-o retea secreta pentru a face misiuni de raspandire a cartilor religioase 1973 se casatoreste cu Elvira cu care are []1950 se naste pe data de 16 septembrie1968 participa la o adunare a Oastei Domnului in satul Jula, judetul Cluj unde se hotaraste sa-L slujeasca pe Dumnezeu1972 e cooptat intr-o retea secreta pentru a face misiuni de raspandire a cartilor religioase1973 se casatoreste cu Elvira cu care are doi baieti si o fata1982 pe 6 martie, la Alba-Iulia, alaturi de fratele sau este prins de organele de securitate in timp ce facea un transport de carte religioasa. Este anchetat, batut si apoi dupa putina vreme chemat la proces1982 29 iunie, de sarbatoarea Sf. Apostoli Petru si Pavel e chemat la Alba-Iulia alaturi de fratele sau Augustin, Vasile Rosianu, Lucian Rus si Traian Dorz pentru a fi judecati si condamnati intr-un proces comun pentru trafic de materiale religioase neautorizateAstazi cand auzim de trafic sau de traficanti gandul ne zboara la fapte condamnabile. In nici un caz la lucruri placute lui Dumnezeu.
Alexandru Pop a ales nu numai sa creada, ci si sa marturiseasca. i a facut-o fiind traficant de carte religioasa neautorizata in anii unui regim cu o ideologie ostila credintei si credinciosilor. Pretul avea sa fie pentru el, pierderea libertatii.
La inceputul anilor 70 a fost cooptat intr-o retea internationala care avea scopul de a raspandi Biblia si carti religioase celor aflati dupa Cortina de Fier. Insa dupa zece ani de activitate, la Alba-Iulia, avea sa fie prins de organele de securitate, anchetat si condamnat la un an de detentie.
In interviul de fata vom afla cum s-a trezit dragostea de Dumnezeu din frageda pruncie, dragoste care l-a facut sa infrunte cu tarie obstacolele si sa scrie astfel o fila de istorie, o fila de marturie tulburatoare din vremurile de persecutie comunista, o fila veche de aproape patru decenii. Pentru inceput, va rog sa va prezentati. Pop Alexandru. Cand v-ati nascut si unde v-ati nascut? In 1950, 16 septembrie, in Satu Lung. Acum e comuna Chinteni, judetul Cluj. Sa-mi povestiti cate ceva din copilaria dumneavoastra. Ce va aduceti aminte de ea? Eu am avut privilegiul ca sa stau aproape de bunicii din partea tatei. Bunicii mei au fost oameni credinciosi si chiar ostasi ai Domnului. Tata, putin mai tarziu, ca a fost dus cu frontul, a venit la Oaste, printr-un om din sat, Faragau Vasile, care-i zicea Gaspar. Acel om l-a lamurit pe tata sa mearga pentru prima data la adunarile Oastei si a facut legamant si a fost ostas. In felul acesta am avut privilegiul sa cresc oarecum, in familii de oameni credinciosi. Pe langa asta, mai tarziu, tata imi tot facea, sa zic favorul, de a ma duce la adunarile Oastei pe unde se puteau face atunci. Inainte sa implinesc 9 ani mi-a spus sa ma pregatesc, ca ma duce la nunta, la nunta din Fodora de langa Aschileu. Si am avut bucuria sa intalnesc fanfara Oastei Domnului la acea nunta. Ca si copil am vazut multe lucruri care, pe urma in viata mea, mai tarziu, m-au facut sa ma intreb despre felul de nunta, diferit de alte nunti, cu toate ca nu am participat niciodata la nunti lumesti. Ce m-a marcat si mi-a placut in mod deosebit era fanfara Oastei. O admiram si ma invarteam roata ca un copil pe langa ea. Adunarea nuntii s-a tinut intr-o gradina, nu stiu daca a fost a parintilor mirelui. Acolo era o gramada de fan, boghi cum se zice la noi. In timpul cand fratii marturiseau Evanghelia, mai la urma s-a urcat cineva pe varful boghiului de fan si de acolo a chemat oamenii la Dumnezeu, ca prin legamant sa se predea in slujba lui Dumnezeu. Asa a fost de puternica chemarea ca in jurul boghiului a fost om langa om, care s-au pus in genunchi si au promis ca-I vor sluji Domnului toata viata. Desi inca n-aveam noua ani impliniti, totusi a ramas pentru mine, in viata mea de mai tarziu un fel de remarca. Dupa ce s-au eliberat fratii de la inchisoare, fratele Voinea de la Sebes, Alba, nu s-a dus acasa, a ramas pe aici pe la noi, prin partile Clujului. Nu stiu cine l-a cunoscut. A fost un frate adevarat, un ostas adevarat. Si m-am dus si eu unde a facut o adunare mare, la care a chemat din mai multe sate. Felul lui de marturisire putin m-a marcat. Inca nu terminasem clasele primare. Apoi, mai tarziu, tot asa mergand la adunari, intr-o vara, intr-o zi de luna August, inainte sa implinesc 18 ani m-am predat si eu Domnului intr-un sat, Jula, la o adunare care s-a tinut intr-o sura, ca atunci nu se puteau face adunari decat asa. Ce v-a determinat sa va intoarceti la Dumnezeu, sa-l urmati pe Dumnezeu? Faptul ca, in copilaria am trait-o printre oameni credinciosi ca bunicul apoi mai tarziu si ca tata si dupa aceea am intrat ca intr-un fel de comunitate frateasca. Si am vazut ca si alti tineri Il cauta pe Dumnezeu. Mai ales la adunarea pe care a facut-o fratele Voinea, au venit multi tineri acolo. Fratele Voinea a fost un mare marturisitor. L-am auzit odata intr-o biserica cerandu-si voie de la preot sa cante o cantare si s-au intors toti oamenii inapoi dupa Liturghie. Asa frumos canta si asa de frumos marturisea Cuvantul lui Dumnezeu, Evanghelia. Fiind printre acestia, m-am hotarat si eu sa-L slujesc pe Dumnezeu. Atunci a fost tare frumoasa adunarea aceea, chiar sura cum era, au fost tare multi frati de prin imprejurimi acolo in Jula. La urma s-a facut chemare si-am spus si eu un Da . Sa spuneti cateva experiente din viata dumneavoastra. Stiu ca in vremea comunista ati fost si inchis. Sa ne povestiti episodul acesta al detentiei dumneavoastra. Cum ati ajuns sa fiti inchis? Ce s-a intamplat de fapt? Pentru ce ati fost inchis? Dupa ce Traian Dorz, eu ii zic fratele Traian Dorz ca a fost si parintele meu, a castigat oarecum incredere in mine, mi-a dat anumite slujbe pe care sa le fac, intai in tara. Si daca a vazut ca le pot rezolva, mi-a recomandat sa fac parte dintr-o retea, da, mai bine zis asa era, pentru ca patrundea foarte greu materialul religios in Romania. Cu ea am ajutat sa fie imbogatit foarte mult poporul, fiindca era criza mare de Biblii si de material religios. Dupa ce a inceput sa se industrializeze plasticul, a spus oarecum cu voce tare: Suntem salvati! Pentru ca la plastic nu i s-a gasit detector. Puteam sa pastram mai bine ce primeam cu plasticul, adica cu butoaie din plastic, cu saci din plastic, pe care in anumite cazuri chiar ii ingropam in pamant si acolo-i tineam. Intr-un butoi de 160 de kilograme, intrau 101 Biblii de buzunar, stiam precis, puse, aranjate si le tineam in pamant. Eu am avut sapte butoaie aici in gradina noastra puse in pamant. Ce faceati? Cum operati? Care era procedura? Cand eram informat, ma duceam la locul de intalnire si de acolo eu planuiam unde sa pun ce primeam. Deci asta era tot. Cand venea misionarul, el ma intreba unde mergem, avem material religios, unde il duc? Pana atunci...
Alexandru Pop a ales nu numai sa creada, ci si sa marturiseasca. i a facut-o fiind traficant de carte religioasa neautorizata in anii unui regim cu o ideologie ostila credintei si credinciosilor. Pretul avea sa fie pentru el, pierderea libertatii.
La inceputul anilor 70 a fost cooptat intr-o retea internationala care avea scopul de a raspandi Biblia si carti religioase celor aflati dupa Cortina de Fier. Insa dupa zece ani de activitate, la Alba-Iulia, avea sa fie prins de organele de securitate, anchetat si condamnat la un an de detentie.
In interviul de fata vom afla cum s-a trezit dragostea de Dumnezeu din frageda pruncie, dragoste care l-a facut sa infrunte cu tarie obstacolele si sa scrie astfel o fila de istorie, o fila de marturie tulburatoare din vremurile de persecutie comunista, o fila veche de aproape patru decenii. Pentru inceput, va rog sa va prezentati. Pop Alexandru. Cand v-ati nascut si unde v-ati nascut? In 1950, 16 septembrie, in Satu Lung. Acum e comuna Chinteni, judetul Cluj. Sa-mi povestiti cate ceva din copilaria dumneavoastra. Ce va aduceti aminte de ea? Eu am avut privilegiul ca sa stau aproape de bunicii din partea tatei. Bunicii mei au fost oameni credinciosi si chiar ostasi ai Domnului. Tata, putin mai tarziu, ca a fost dus cu frontul, a venit la Oaste, printr-un om din sat, Faragau Vasile, care-i zicea Gaspar. Acel om l-a lamurit pe tata sa mearga pentru prima data la adunarile Oastei si a facut legamant si a fost ostas. In felul acesta am avut privilegiul sa cresc oarecum, in familii de oameni credinciosi. Pe langa asta, mai tarziu, tata imi tot facea, sa zic favorul, de a ma duce la adunarile Oastei pe unde se puteau face atunci. Inainte sa implinesc 9 ani mi-a spus sa ma pregatesc, ca ma duce la nunta, la nunta din Fodora de langa Aschileu. Si am avut bucuria sa intalnesc fanfara Oastei Domnului la acea nunta. Ca si copil am vazut multe lucruri care, pe urma in viata mea, mai tarziu, m-au facut sa ma intreb despre felul de nunta, diferit de alte nunti, cu toate ca nu am participat niciodata la nunti lumesti. Ce m-a marcat si mi-a placut in mod deosebit era fanfara Oastei. O admiram si ma invarteam roata ca un copil pe langa ea. Adunarea nuntii s-a tinut intr-o gradina, nu stiu daca a fost a parintilor mirelui. Acolo era o gramada de fan, boghi cum se zice la noi. In timpul cand fratii marturiseau Evanghelia, mai la urma s-a urcat cineva pe varful boghiului de fan si de acolo a chemat oamenii la Dumnezeu, ca prin legamant sa se predea in slujba lui Dumnezeu. Asa a fost de puternica chemarea ca in jurul boghiului a fost om langa om, care s-au pus in genunchi si au promis ca-I vor sluji Domnului toata viata. Desi inca n-aveam noua ani impliniti, totusi a ramas pentru mine, in viata mea de mai tarziu un fel de remarca. Dupa ce s-au eliberat fratii de la inchisoare, fratele Voinea de la Sebes, Alba, nu s-a dus acasa, a ramas pe aici pe la noi, prin partile Clujului. Nu stiu cine l-a cunoscut. A fost un frate adevarat, un ostas adevarat. Si m-am dus si eu unde a facut o adunare mare, la care a chemat din mai multe sate. Felul lui de marturisire putin m-a marcat. Inca nu terminasem clasele primare. Apoi, mai tarziu, tot asa mergand la adunari, intr-o vara, intr-o zi de luna August, inainte sa implinesc 18 ani m-am predat si eu Domnului intr-un sat, Jula, la o adunare care s-a tinut intr-o sura, ca atunci nu se puteau face adunari decat asa. Ce v-a determinat sa va intoarceti la Dumnezeu, sa-l urmati pe Dumnezeu? Faptul ca, in copilaria am trait-o printre oameni credinciosi ca bunicul apoi mai tarziu si ca tata si dupa aceea am intrat ca intr-un fel de comunitate frateasca. Si am vazut ca si alti tineri Il cauta pe Dumnezeu. Mai ales la adunarea pe care a facut-o fratele Voinea, au venit multi tineri acolo. Fratele Voinea a fost un mare marturisitor. L-am auzit odata intr-o biserica cerandu-si voie de la preot sa cante o cantare si s-au intors toti oamenii inapoi dupa Liturghie. Asa frumos canta si asa de frumos marturisea Cuvantul lui Dumnezeu, Evanghelia. Fiind printre acestia, m-am hotarat si eu sa-L slujesc pe Dumnezeu. Atunci a fost tare frumoasa adunarea aceea, chiar sura cum era, au fost tare multi frati de prin imprejurimi acolo in Jula. La urma s-a facut chemare si-am spus si eu un Da . Sa spuneti cateva experiente din viata dumneavoastra. Stiu ca in vremea comunista ati fost si inchis. Sa ne povestiti episodul acesta al detentiei dumneavoastra. Cum ati ajuns sa fiti inchis? Ce s-a intamplat de fapt? Pentru ce ati fost inchis? Dupa ce Traian Dorz, eu ii zic fratele Traian Dorz ca a fost si parintele meu, a castigat oarecum incredere in mine, mi-a dat anumite slujbe pe care sa le fac, intai in tara. Si daca a vazut ca le pot rezolva, mi-a recomandat sa fac parte dintr-o retea, da, mai bine zis asa era, pentru ca patrundea foarte greu materialul religios in Romania. Cu ea am ajutat sa fie imbogatit foarte mult poporul, fiindca era criza mare de Biblii si de material religios. Dupa ce a inceput sa se industrializeze plasticul, a spus oarecum cu voce tare: Suntem salvati! Pentru ca la plastic nu i s-a gasit detector. Puteam sa pastram mai bine ce primeam cu plasticul, adica cu butoaie din plastic, cu saci din plastic, pe care in anumite cazuri chiar ii ingropam in pamant si acolo-i tineam. Intr-un butoi de 160 de kilograme, intrau 101 Biblii de buzunar, stiam precis, puse, aranjate si le tineam in pamant. Eu am avut sapte butoaie aici in gradina noastra puse in pamant. Ce faceati? Cum operati? Care era procedura? Cand eram informat, ma duceam la locul de intalnire si de acolo eu planuiam unde sa pun ce primeam. Deci asta era tot. Cand venea misionarul, el ma intreba unde mergem, avem material religios, unde il duc? Pana atunci...
