Fiecare sa se cerceteze pe sine insusi (I Corinteni 11, 28) Este voia lui Dumnezeu ca fiecare om, care spune ca este credincios, sa se cerceteze pe sine insusi, ca sa vada daca este in adevar credincios sau nu; si oricine este dator sa se supuna poruncilor lui Dumnezeu. Cercetandu-ne insa pe noi insine, n-avem []Fiecare sa se cerceteze pe sine insusi (I Corinteni 11, 28)Este voia lui Dumnezeu ca fiecare om, care spune ca este credincios, sa se cerceteze pe sine insusi, ca sa vada daca este in adevar credincios sau nu; si oricine este dator sa se supuna poruncilor lui Dumnezeu.

Cercetandu-ne insa pe noi insine, n-avem sa cautam sa vedem cat de mare este credinta noastra, adica daca avem o credinta care muta muntii si poate sa faca minuni. N-avem iarasi sa cautam sa vedem cat de inalta sau cat de adanca este cunostinta noastra si daca am patruns toate tainele lui Dumnezeu. Nu, Domnul cere fiecarui credincios sa se cerceteze pe sine insusi si sa vada daca sta in credinta sau nu. Urmarea acestei cercetari de sine va fi ca fiecare din noi isi va da seama de starea in care se gaseste. Nu numai atat, dar va sti lamurit si ce gandeste Dumnezeu despre noi si in ce ceata ne asaza El.

Este nevoie ca fiecare sa se cerceteze pe sine insusi, pentru ca traim intr-o vreme de foarte mare moliciune. Saul nu mai sufla amenintare si moarte, si nu mai duce pe credinciosi legati la Ierusalim. Temnitele nu mai sunt pline, ca alta data, de cei hotarati pentru Dumnezeu, si acestia nu mai sunt arsi pe ruguri. Dar tocmai acest lucru a adus si nu de acum o molesire a credintei, o scadere a ei si o abatere de la adevaratul crestinism. Caci trebuie s-o spunem: una este crestinatatea de astazi si alta este adevaratul crestinism al Bisericii lui Hristos.

Ba chiar intre cei care s-au indreptat spre Evanghelie sunt multi care trec drept credinciosi, dar nu sunt. Ei poarta frumosul nume de credinciosi, dar viata lor arata ca nu merita acest nume. Ei vor sa aiba cinstea de a fi numarati in poporul lui Dumnezeu, cu toate ca nu sunt nascuti din nou; ei n-au intrat pe poarta cea stramta si nu merg pe calea ingusta. Daca-i intrebi de marturia pe care o da Duhul, ei nu-ti raspund nimic; daca-i intrebi despre nadejdea mantuirii, raman incurcati sau raspund cu gura pe jumatate: Deh, asa zic si eu, asa mi se pare. Cand te uiti mai de aproape la ei, vezi ca au doar o forma de evlavie, dar ii tagaduiesc puterea (II Tim 3, 5).

Fiindca multi dintre cei ce asculta vestea Evangheliei nu stau fata de Dumnezeu cum ar trebui sa stea, de aceea Dumnezeu ne cere cu staruinta sa ne cercetam pe noi insine, ca sa vedem daca suntem in credinta.

Chiar cine s-a intors cu adevarat la Dumnezeu trebuie sa se supuna acestei porunci.

Intre alesii lui Dumnezeu sunt iarasi multi care au inceput odata in credinta, dar, dupa aceea, au cazut de la credinta. Cand au inceput sa vietuiasca in credinta, au trait clipe minunate la care au cunoscut puterea si bunatatea Domnului lor. Ei nu vor uita niciodata acele clipe. Cata pace si cata iubire erau atunci in inima lor! Cu cata placere cantau cantari de biruinta! Cum le batea inima, cand era vorba de lucrul Domnului lor! Nici-un drum nu li se parea prea lung, nici-o jertfa prea mare, nici-un lucru prea greu. Viata lor era atunci...