Frati si surori in Domnul Iisus! E o ora tarzie din noapte (douasprezece fara douazeci). De aseara, de la ora opt, pana la ora aceasta, suvoiul Cuvantului lui Dumnezeu s-a revarsat din belsug si parca n-ar mai trebui si n-ar mai fi nevoie sa va mai tin si eu inca cateva clipe de incordare a []Frati si surori in Domnul Iisus!E o ora tarzie din noapte (douasprezece fara douazeci). De aseara, de la ora opt, pana la ora aceasta, suvoiul Cuvantului lui Dumnezeu s-a revarsat din belsug si parca n-ar mai trebui si n-ar mai fi nevoie sa va mai tin si eu inca cateva clipe de incordare a vointei si a atentiei, pentru a prelungi oboseala dumneavoastra si a o mari.

Totusi fac si eu ca fratele care a vorbit inainte de mine: nu ma rabda inima, parca, sa nu profit de aceasta ocazie, de acest prilej, ca sa-mi impartasesc si eu simtamintele si sa ma pot si eu exprima cu multumire in sufletul meu ca Dumnezeu a avut mila de noi si ne-a mai daruit inca o noapte de veghere. O noapte in care punem putin la chin pe magarusul nostru cel vechi. Un frate spunea (si foarte mare dreptate avea) ca trupul nostru e ca un magar. i asa este, ca, intr-adevar, el trage la pamant. i vrea mancare buna, odihna multa, treaba putina si, daca se poate, un stapan cat de bland si de bun. Cam asa ar vrea si acest trup firesc, acest trup de lut al nostru care nu se simte tocmai bine cand ii pui fraul si zabala si cand ii mai articulezi si cate un bici. Cam carteste nu-i prea plac zilele de post. Nu prea ii plac genunchii plecati. E cam departe biserica si adunarea pentru magarusul nostru si el ar vrea, daca s-ar putea, [sa stea] cat mai comod, chiar in pat, sa-i cante poate chiar si Liturghia, ca el se simte bine. Caldura mancare un pahar de apa si-un vinisor, daca se poate, asa, sa-l dezmierde oleaca. i, in fine, magarusul nostru isi cere partea lui.

Dar acum, fratii mei scumpi si dragi, pentru ca Dumnezeu ne-a daruit aceasta noapte de jertfa, aceasta noapte de sacrificiu, desi trupul nostru cam atipeste trebuie sa ne strangem limba intre dinti, daca vrem sa nu adormim, trebuie sa ne muscam varful degetelor. Trebuie sa ne scuturam asa, oarecum, ca ne vine sa dormim. Ma rog suntem obositi dupa o zi de munca, dupa o saptamana chiar, ca maine e ziua de odihna Dar va rog, inca cateva clipe mai struniti-l un pic, sa mai faca oleaca de ascultare. Sa mai faca un pic de supunere. Sa-l punem oleaca la punct pe acest domn de lut care vesnic e comod, vesnic ar dori, daca s-ar putea, sa intre in Imparatia lui Dumnezeu pe o cale cat mai scurta, pe o carare cat mai neteda, ferita de spini, ferita de zgrunturi, ferita de pietroaie si, in sfarsit daca s-ar putea asterne chiar covoare si flori, tare ar mai merge bine Dar cand e vorba de suferinta, cand e vorba de cruce, cand e vorba de necaz, firea noastra se cam da inapoi. Atunci ii impinge pe altii inainte. Pe altii ii manam de la spate, iar noi [facem] asa cum se intampla de multe ori si pe front: cei care ar trebui sa fie in frunte ii cam mana de la spate pe bietii soldati.

Asa si noi, fratii mei, in fata acestor lucruri, sa facem un efort in plus in seara aceasta si sa mai ascultam cateva cuvinte din Cuvantul lui Dumnezeu.

In Luca 12, 49 zice asa: Foc pe pamant. Eu am venit sa arunc un foc pe pamant. i ce vreau, decat sa fie aprins chiar acum. Am un botez cu care trebuie sa fiu botezat. i cat de mult doresc sa se indeplineasca! . Aceasta o spunea Domnul Iisus. Credeti ca am venit sa aduc pace pe pamant? Eu va spun: nu! Ci mai degraba dezbinare. Caci de-acum inainte (chiar din clipa aceea in care a vorbit Domnul si in ziua de azi), din cinci care vor fi intr-o casa, trei vor fi dezbinati impotriva a doi si doi impotriva a trei. Tatal va fi dezbinat impotriva fiului si fiul impotriva tatalui. Mama impotriva fiicei si fiica impotriva mamei. Soacra impotriva norei si nora impotriva soacrei .

Cinci versete am citit, fratii mei. Foc am venit sa arunc pe pamant . Fratii mei! Ce este oare de-aseara (si sa nu zic de-aseara, dar chiar de alaltaseara si de o saptamana in urma, de cand a fost programata aceasta adunare, aceasta intalnire), ce a fost oare in inimile noastre, decat un foc pe care am dorit cat mai repede sa se aprinda. Ca asteptam sa treaca luni, sa treaca marti, sa treaca miercuri (), sa vina sambata, s-o rupem odata cu ale Martei si sa ne simtim la un loc aici, unde focul dragostei Lui v-a aprins inimile fratiilor voastre, ale fiecaruia in parte si a noastra, si a mea personal. Deci, fratii mei, si pe sufletele noi care au venit aici, acelea care pentru prima data calca in adunarea noastra, tot un foc le-a manat aici si tot un foc le-a adus, ca sa le aprinda si sa ia foc de astazi inainte, sa arda pentru Domnul Iisus. Acest foc este acela pe care-l vedeti ca arde de-aseara si nu se mai stinge. i, daca ar fi [dupa cum ar vrea duhul], cred ca nu pana in zorii zilei, dar nici pana maine, nici pana poimaine si raspoimaine nu ne-am mai satura sa stam si sa tot ascultam, si sa tot marturisim, si sa tot cantam, sa-L laudam pe Dumnezeu. i parca nu s-ar mai sfarsi acest rau de apa vie care a atins sufletele tuturor si le-a facut vii, lucratoare, treze, pline de vigoare, pline de viata.

Fratilor dragi si surori scumpe! Incepand de la tinerii acestia, vlastarele acestea tinere care ne-au spus atatea poezii frumoase (), de la acesti copii (si, mai ales, o copila care a spus poezia aceea atata de lunga, ca ma gandeam: De unde, intru asa un copil, atata memorie, sa spuna atatea cuvinte, de parca nu te mai saturai, ce izvora dintr-insa?), si apoi toti cei care au vorbit si toti cei care asteapta si inca doresc sa mai vorbeasca nu sunt manati de un foc? Acesta e Focul cel ceresc, Focul dumnezeiesc, Focul cerului care s-a aprins pe pamant. i a ars, si arde putregaiul pacatului. Fratilor, e starea cea mai inalta de har cand focul Duhului Sfant arde toate grijile, toate ingrijorarile, toate necazurile ce le avem acasa, pe la serviciu, in viata; pe toate le arde si aici vine sufletul curat, usurat, linistit, zvelt asa de zvelt, de parca nu calca pe pamant. Pentru ca aici, Focul cel ceresc al Duhului Sfant curata toata zgura pacatului si ramane trupul acesta de-acuma supus complet duhului si duhul este acela care se bucura deplin. Ii dai lui libertate sa se scalde, sa faca o baie minunata. Ce baie mai frumoasa poate fi, decat intr-o asa intalnire, intr-o asa adunare, intr-o asa strangere laolalta, cum spune si Psalmistul [in psalmul] pe care l-am cantat cu cateva ceasuri mai inainte, acolo unde spune: Ce dulce, ce placut este sa locuiasca fratii impreuna! . Ei, aceasta dulceata o simtim noi. Aici ne-o impartasim. Aici ne despartim de tot ce este pamantesc si ne inaltam cu sufletul Sus, la El.

A vorbit fratele atata de frumos despre inaltime. Despre Ierusalim, despre urcarea catre Ierusalim. Da, fratilor. Daca ne-am arunca putin privirea in Sfanta Scriptura, am vedea ca prima Lege s-a dat pe un varf de munte. Pe Muntele Sinai. Unde [s-a suit] Moise [cand a murit]? Pe Muntele Nebo. Unde s-au rostit fericirile de catre Domnul Iisus? Pe Muntele Fericirilor. Unde s-a rugat cel mai cu foc si a fost rastignit Hristos? Pe Muntele Golgota. i daca am [cauta], in nenumarate locuri [ni se spune ca] la munti au scapat si s-au salvat. i corabia lui Noe s-a oprit pe un munte. Pe Muntele Ararat.

Dragii mei, muntele, in chip duhovnicesc, inseamna inaltime, ridicare. Noi trebuie sa ne ridicam de pe pamant, de la lucrurile obisnuite, din valea umbrei mortii cum spune acolo Cuvantul la muntele acela inalt de unde, apropiati de Dumnezeu, sa ne mai desprindem de lucrurile acestea pamantesti si sa ne impartasim din painea cea cereasca a Cuvantului lui Dumnezeu, sa ne hranim si sa ne adapam sufletul nostru cel insetat si flamanzit aici, unde curge suvoiul apelor vii din plin.

Dragii mei, iata, un vant primavaratic, un vant de dezmortire a inceput sa sufle ca odinioara pe valea lui Iosafat. Peste toate oasele moarte, peste toate oasele ingropate, peste oasele acelea care erau la doi metri sub pamant, de care a uitat si mama, si tata, si vecinii, si prietenii, si cunoscutii, uitasera toti de ele si erau de-acuma putrede acolo, un vant puternic a inceput sa sufle si aceste oase s-au adunat os catre os, s-au strans laolalta, au capatat pe ele piele, carne, vene si via ta. i s-a facut o oaste mare.

Unde ati fost voi, oase moarte, pana mai ieri? Unde am fost eu, os mort, care am stat inactiv ani si ani de zile? Ce am facut noi in mormantul in care am cazut, scumpii mei frati? Ce am lucrat noi acolo? Zic si eu ca fratii dinainte: Mi-e rusine sa-mi aduc aminte . Ne-am luat dupa lume. Ne-am luat dupa trup. Ne-am luat dupa pofte si am murit. Am ramas acolo inmormantati. Dar mila, harul si indurarea lui Dumnezeu, Care a pus acest vant primavaratec, Vant al Duhului Sfant, sa sufle peste oasele moarte ale vietii noastre, iata, ne-a facut din nou vii, ne-a adunat si ne-a dat viata. Slava vesnica Numelui Lui!Dragii mei, acum simtim ca traim. Simtim ca respiram. Simtim ca parca nu mai suntem pe pamant, cand suntem in aceasta stare de har, in aceasta stare binecuvantata. Iata cum oasele noastre moarte au inceput sa cutreiere tara in lung si-n lat. Sa se-nfrateasca din nou Ardealul cu Moldova, Muntenia cu Oltenia, Bucovina si Maramuresul si toateDragii mei, scumpii mei frati, din 29 noiembrie pana in 1 decembrie, am avut o bucurie atat de mare la Dej! Parca il vad pe fratele Gheorghe: de cu seara si pana a doua zi la ora opt, intruna curgeau siroaiele pe el i cantare, si vorbire, si marturisiri Nu mai era somn, nu mai era Toata noaptea aceea a fost o adevarata fericire, o bucurie care rar se poate gusta in lumea aceasta si [rar] se poate sti ce pret [mare] a avut acea noapte care a zguduit sufletele. Care a facut sa se predea Domnului si cateva suflete care au primit Cuvantul lui Dumnezeu. Apoi, a doua zi, cand ne-a vazut preotul in biserica, s-a crucit: Ce-i, frate Gheorghe, cu atata lume? Am venit, parinte, sa facem parastasul fratelui Vasile, fratele nostru care ne-a vestit Cuvantul. Acum doisprezece ani a plecat la Domnul si am venit sa-i facem parastas. Sa ne bucuram la mormantul lui. Haideti sa sfintiti crucea acolo, haideti sa ne binecuvantati adunarea!Ce frumos! Ce minunat N-am incaput intr-un autobuz. N-am incaput. Asa am stat, ticsiti, cand am mers de la biserica pana la mormantul fratelui. Eram cu adevarat beti de bucurie si parca nu mai calcam pe pamantul acesta.

Iata, fratii mei, ce face Duhul lui Dumnezeu, iata ce face Focul cel viu care a lucrat si lucreaza in viata noastra. i aceasta, fratilor, pentru cei care au inteles si s-au lasat aprinsi de acest Foc al Duhului Sfant.

Dar ceilalti, care nu vor sa se aprinda de acest Foc ceresc, se aprind si ei de un foc. Ard si ei de un foc. Dar focul acela e focul iadului. E focul zavistiei, al betiei, al curviei, al minciunii, al dezmatului, al modei, al tuturor ticalosiilor in care traieste omenirea aceasta nestingherita.

De aceea te intreb, iubite frate: de care foc te-ai aprins tu si vrei sa arzi? De Focul Duhului Sfant, Focul ceresc, sau de focul iadului, care te duce in fundul iadului, cu toate pacatele? Raspunde in constiinta ta, in cugetul tau, inaintea Domnului. i da un raspuns sincer, si vezi de care foc esti aprins. Daca te-ai lasat aprins de Focul Duhului lui Dumnezeu, asculta Cuvantul Lui si lasa-l sa lucreze mantuire in viata ta.

Dar daca focul pacatului mai staruie in tine, daca inca trupul tau tresalta la bucuriile acestea pamantesti, trecatoare si pacatoase, daca firea ta se bataie inca si doreste lucrurile acestea firesti, pamantesti, pacatoase, atunci, frate, fac si eu ca Iosua: alege astazi cui vrei sa-i slujesti: ori Domnului Dumnezeului Celui Vesnic, ori idolilor si tuturor poftelor. Alege cui vrei sa-i slujesti de astazi inainte.

Iar el marturiseste impreuna cu mine acum si cu fratiile voastre care sunteti de aceeasi parere cu mine: Cat despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului . Asa spune cuvantul lui Iosua, asa il spunem noi si asa sa ne ajute Dumnezeu, fratilor. Noi si casa noastra, sotiile noastre, sotii nostri, copiii nostri, fratii nostri, parintii nostri, prietenii nostri, vecinii nostri sa-I slujim Domnului. i, in masura in care tu vei fi plin de acest Foc ceresc, in masura in care vei arde si tu aprins de acest foc, in masura aceea vei sluji Domnului tu si casa ta.

Dragii mei, ca sa nu prelungesc vorbirea prea mult, sa nu va obosesc prea mult, va adresez o intrebare (), sa ne facem oleaca socoteala: cati frati avem noi din Roznov si din Slobozia aici acum? Unde-s fratii nostri care umpleau o casa numai de-aici, din Slobozia? Apoi, daca am mai aduce si Roznovul, daca am mai aduce si Savinestii, daca ar mai cobori si Tarcaul, daca ar mai veni si Podolenii, atunci n-ar mai ajunge nu casa asta; am umple si Casa de Cultura. () Ei, unde-s fratii nostri, dragii mei? Unde-s surorile noastre, care cantau cu atata dor si drag? Unde-s copiii lor? Ia ganditi-va bine, fratilor. i va rog asa cum a spus si fratele mai inainte coborati-va nitel inauntru si, sincer, inaintea lui Dumnezeu, raspundeti: unde-s fratii nostri? Cand Dumnezeu a intrebat: Caine, unde-i fratele tau? , ce a raspuns el: Au eu sunt pazitorul fratelui meu? .

Vedeti, dragii mei, ce pasivitate, ce indolenta, ce nerusinare, ce indaratnicie, ce incapatanare, ce rautate, ce ura a aratat el prin acest raspuns? Au eu sunt pazitorul fratelui meu? Cu alte cuvinte, el s-a eschivat [sa dea] un raspuns sincer. Cel putin, daca era sincer, ar fi spus: Doamne, l-am omorat . Era frumos, ca era sincer. Dar el a spus: Pai eu sunt pazitorul fratelui meu? .

Fratele meu si sora mea, te intreb si eu acum, o data cu Cuvantul lui Dumnezeu: unde-i fratele tau acum, cel care a fost la aceeasi masa de dragoste [cu tine] aici adunare? La sora Crisan, la fratele Costache, la fratele Barsan si pe la fratii ceilalti, care erau pe sub deal in diferite locuri. Unde-s fratii nostri? Dragii mei, nu-s! S-au dus in lume. S-au dus din nou la troaca lui satan sau cine stie in ce ape se scalda; in ce noroi sunt impotmoliti.

Dragii mei, e foarte dureros [ce vedem], daca ne...