Inchipuiti-va un vapor falnic izbindu-se de o stanca in mijlocul oceanului si incepand sa se scufunde. Ce vor face cei de pe punte? Unul se apuca de catarg si cauta sa se tina la suprafata; altul se agata de un butoi; altul prinde un colac de salvare; altul, fara nimic, se arunca in apa si []Inchipuiti-va un vapor falnic izbindu-se de o stanca in mijlocul oceanului si incepand sa se scufunde. Ce vor face cei de pe punte? Unul se apuca de catarg si cauta sa se tina la suprafata; altul se agata de un butoi; altul prinde un colac de salvare; altul, fara nimic, se arunca in apa si inoata. Cineva lasa la apa o barca dar, in loc sa puna indata mana pe vasle, sta sa incarce barca cu tot ce apuca de pe vasul care se scufunda. Cine dintre acestia se primejduieste mai mult? Cine piere mai jalnic? Cel care pare mai in siguranta piere in chipul cel mai de plans: cel din barca, cel care cara la lucruri de pe vaporul naufragiat. Acesta e in cea mai mare primejdie. i-a incarcat cativa saci de faina, pe urma incepe sa care lazi cu vinaturi. Ia tot ce-i cade la mana, haine, paturi, cearceafuri (O sa-mi trebuiasca vreodata , isi zice). Tot aruncandu-si ochii incolo si incoace, vede argintarii si candelabre aurite. Nici acestea nu-s de lepadat. Colo putini cu branza, cu peste sarat, ici butoaie de ulei, orez, legume fel de fel (Toate imi trebuie! ). Sunt cufere, saci de bani. Totul se incarca, nici vorba. Cum sa lasi atatea scaune elegante, masute lustruite, fotolii imbietoare, daca poti sa le iei? Asadar, in barca! Barca se tot ingreuneaza, se cufunda tot mai mult. Mai are omul nevoie si de petrol, si de carbune. Facem loc si pentru acestea. Dar si de carti e nevoie, pentru ca altfel cum sa-ti treci timpul pana ajungi la tarm? i pianele, si viorile, si fluierele sunt bune ca sa-ti treaca vremea. Le luam si pe ele. Corabia e plina ochi, abia mai pluteste. Cam atat , isi zice omul, si ia in sfarsit loc in barca. Dar tot n-are stare: au mai ramas atatea, nu-i pacat de ele? Se intoarce, mai ia cate ceva. Acum, chiar ca ajunge . Dar cele ramase pe vapor nu-i dau pace. Vaporul s-a scufundat. Omul nostru vasleste, cu parere de rau pentru lucrurile pierdute. Incet, incet, se indreapta spre tarm, dar apa a ajuns aproape de marginea barcii. Mai e cate unul in valuri care ar vrea sa se salveze si el intrand in barca, dar omul nostru mai degraba l-ar ucide, decat sa-i faca loc. Tot incarcandu-si barca de avutii, si-a incarcat si sufletul de rautati. Vantul sufla cu furie si valurile se ridica tot mai mari. Acum, omul trebuie in sfarsit sa se gandeasca sa scape cu viata si incepe sa arunce afara apa din barca. Vazand ca nu ajuta la nimic, prinde sa zvarle, cu tristete, lucrurile adunate. Le arunca mai intai pe cele ieftine. Apoi le vine randul si celor de pret. A obosit incarcand si acum nu mai are putere sa le ridice din nou ca sa le arunce in mare. i apa creste si inghite barca si tot ce-i in ea si pe omul dintrinsa.

Asa e viata si acesta-i sfarsitul celor nesatiosi. Ei se inseala crezand ca lumea e un vapor care se scufunda, un vas fara capitan, fara carmaci, fara nimeni care sa-i poarte de grija: biata epava care nu foloseste la nimic decat la a lua dintrinsa tot ce se poate. Dar, in mijlocul forfotei si-a lacomiei de-a goli corabia vietii, apare dintr-o data Capitanul. El isi pune mana peste corabie, ca sa arate ca-i a Sa. Spune ca vasul nu se scufunda, ca numai pare- si anume celor cu vedere scurta, celor nepriceputi, celor care nu-s deprinsi cu viata in larg. El, Capitanul, e la bord din inceputul inceputului, avand grija de pasageri. Acestia se schimba, dar El ramane, calauzind corabia intr-ascuns. tie de unde vine vaporul, stie si incotro se duce. tie calea, si marea nu-L inspaimanta.

Este Domnul nostru Iisus Hristos. Cu blandete, dar plin de hotarare, coboara in ape si isi intinde mana spre cei ce se ineaca. Cei ce nu au nimic in maini si inoata neimpiedicati, ajung primii si prind mana mantuitoare. Celor insa care si-au incarcat barca mai-mai sa dea pe deasupra, le e cel mai greu sa-i raspunda; acestora li se pare ca, iesind din gaoacea lor cu mainile goale si pornind pe valuri catre Domnul, au sa piara in ape si ei, si El. Nu cred in El; cred mai mult in barca pe care o au sub picioare. Vazandu-i pe acestia, citind in nefericitele lor suflete, cunoscand inca si mai nefericita lor nadejde in lucruri moarte, Hristos se intoarce spre cei pe care i-a mantuit si spune: Adevarat zic voua ca un bogat cu greu va intra in Imparatia cerurilor. Domnul a vorbit adesea despre aceste lucruri, aratandu- i limpede invatatura despre ele. O astfel de imprejurare ne infatiseaza si Evanghelia de astazi. i iata, venind un tanar Ia El, I-a zis: Invatatorule bun, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica? Matei si Marcu spun ca acest tanar avea multe avutii. Luca adauga ca era dregator (Luca 18, 19). Intalnirea a avut loc pe un drum in Iudeea, dupa frumoasa intamplare cu pruncii adusi la Iisus, cand Domnul le-a poruncit ucenicilor: Lasati copiii sa vina la Minecaci Imparatia lui Dumnezeu este a unora ca acestia (Luca 18, 16). Binecuvantandu-i pe copii, a adaugat ca cine nu va primi imparatia cu credinta si bucurie copilareasca, nu va intra intrinsa. Aratand ca astfel de prunci nevinovati sunt locuitori ai Imparatiei lui Dumnezeu, Domnul a pornit mai departe pe drumurile Iudeii. Atunci a alergat la El acel tanar bogat si, ingenunchind inaintea Lui, Il intreba cele de mai sus. Felul in care tanarul s-a apropiat de Hristos e vrednic de toata lauda; cu atat mai mult e intristator felul in care s-a despartit de El. A alergat la Hristos; a cazut in genunchi inaintea Lui; a cautat la El sfat despre cel mai de seama lucru din lumea aceasta: despre viata vesnica, despre dobandirea ei. A venit cu toata inima, nu ca fariseii care cautau sa-L ispiteasca pe Domnul. Era intrinsul o foame a duhului; inconjurat de bogatiile dinafara, acest om isi simtea saracia launtrica.

Invatatorule bun Cu aceste cuvinte s-a indreptat tanarul spre Hristos. Cel care si-a petrecut toata viata in temnita, fara alta lumina decat a unui opait, pacatuieste oare atunci cand, vazand pentru intaia oara soarele, il numeste si pe acesta opait? Ce bine sa fac? intrebarea era fara indoiala pusa in contextul bogatiilor sale, cum se intampla de obicei cu cei avuti, care nu pot face o deosebire intre ei si averile lor, nici nu se pot gandi la sine fara a se gandi si la bogatiile pe care le au. Ce sa fac- ce lucru bun- cu averea mea, ca sa am viata vesnica? Fara sa-si dea seama cu Cine vorbeste, nu-si dadea seama nici ce spune. Cat s-ar fi bucurat sa auda pe invatatorul sfatuindu-l cum sa castige el, cu bogatiile lui, ceea ce nu se poate cumpara cu lumea intreaga: viata vesnica!Iar El a zis: De ce-mi zici bun? Nimeni nu este bun decat numai Unul Dumnezeu. Domnul, cunoscatorul de inimi, a patruns gandurile tanarului, le-a citit ca pe o carte deschisa. A vazut ca tanarul nu stie cine este El, socotindu-L a fi doar un om bun si un bun invatator. De aceea, prin aceste cuvinte, a vrut sa inalte gandirea tanarului. Daca sunt un om ca toti oamenii, pentru ce ma numesti bun, iar daca stii cine sunt, de ce nu spui pe fata, fara sa-mi zici Invatatorule ? Numai Dumnezeu este bun in toata puterea cuvantului; oamenii cumsecade pot fi numiti buni doar in comparatie cu cei care nu sunt buni. Dar, fata de Dumnezeu, nimeni nu se poate numi bun , Dumnezeu singur este singurul bun. Mantuitorul asadar nu l-a mustrat pe tanar pentru ca L-a numit pe El bun , ci pentru ca L-a numit bun socotindu-L un om de rand. N-a vrut Domnul sa spuna: Eu nu sunt bun , ci: Eu nu sunt un om ca toti oamenii, un muritor oarecare. Sunt Cel despre care singur se poate spune ca este bun .

Dupa aceasta lamurire, Domnul raspunde la intrebarile tanarului bogat. De vrei sa intri in viata pazeste poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb; cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Iata cerintele intrarii in viata. Tanarul insa nu intreba cum sa intre in viata, ci cum sa aiba viata, cum sa o castige, cum sa o mosteneasca. Ignoranta de care a dat dovada in privinta Persoanei lui Iisus, o dovedeste acum si in privinta vietii vesnice. i dupa ce Domnul l-a indreptat cu privire la Sine, il indreapta acum si cu privire la viata vesnica. Viata vesnica isi are treptele ei: pe o treapta sunt cei care doar se mantuiesc; pe alta cei desavarsiti. Apostolii vor sedea pe douasprezece tronuri si vor judeca pe cele douasprezece semintii ale Iui Israel, pe cand ceilalti, cei mantuiti, nici nu vor sta pe vreun tron, nici nu vor judeca pe nimeni, cu toate ca si cei dintai si cei din urma vor fi in viata vesnica. Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Intreaba Apostolul Pavel pe Corinteni (I Corinteni 6, 2). Ei vor judeca nu numai lucrurile din aceasta lume, ci si pe ingeri. Nu toti cei mantuiti vor judeca, ci numai cei desavarsiti, sfintii lui Dumnezeu. Preacurata, Preasfanta Fecioara Maica lui Dumnezeu, e mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii; apostolii sunt inaintea tuturor sfintilor, sfintii inaintea dreptilor, iar dreptii inaintea celor doar mantuiti. Desavarsiti sunt cei care, in afara de sine, au mantuit pe altii cu puterea numelui lui Hristos; iar mantuitii sunt cei care abia pe ei s-au mantuit. In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt (Ioan 14, 2), a spus Mantuitorul insusi. De n-ar fi asa, ar fi spus El ca este? Acelasi lucru il spune si in imprejurarea de fata, doar ca altfel. In imparatie nu sunt toti deopotriva; una e slava celor intrati in imparatie, si alta slava celor desavarsiti in imparatie.

Sa ne intoarcem la cerintele intrarii in imparatie si vom auzi de pe insesi buzele Adevarului care sunt cerintele desavarsirii. Ce se cere, asadar, ca sa intri in imparatie, in viata vesnica? Sa pazesti poruncile. Care anume? Toate. Intai pe cele care opresc de la rau, apoi pe cele care poruncesc facerea de bine, dupa cuvantul proorocului: Fereste-te de rau, si fa binele (Psalm 33, 13). Trebuie asadar sa ne ferim mai intai de rau, sa tinem raul departe; numai asa vom putea sa facem binele. De aceea Domnul intareste intai poruncile prohibitive si abia apoi pe cele pozitive, iar nu in ordinea in care le-a primit Moise. Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb- acestea sunt cele patru porunci care inseamna intoarcerea de catre rau; iar a cinsti pe tatal nostru si pe mama noastra si a ne iubi aproapele sunt porunci care inseamna savarsirea binelui. Cata vreme le savarsesti pe cele dintai, nu le poti savarsi pe celelalte. Cine e in stare sa ucida pe aproapele sau, fireste ca nu-l poate iubi; cine preacurveste, nu stie ce este iubirea. Pomenind aceste sase porunci Domnul nu urmareste sa aseze toate poruncile in ordine, ci doar pe cateva mai insemnate. Acest lucru se vede mai intai din faptul ca Domnul trece sub tacere porunca de capetenie, porunca poruncilor: iubirea de Dumnezeu. In al doilea rand, se vede din istorisirile celorlalti doi Evanghelisti, Marcu si Luca; acestia nu pomenesc toate cele sase porunci care apar la Matei. Niciunul, bunaoara, nu spune nimic despre porunca iubirii aproapelui. Iar Marcu, la poruncile de opreliste, adauga inca una: Sa nu inseli pe nimeni . Aici Evanghelistii se intregesc, si nu este intre ei nici o nepotrivire. Din cele istorisite de ei se desprinde un lucru: ca Domnul nu a vrut sa deosebeasca in vreun fel cele cinci sau sase porunci de celelalte, ci sa-i aduca aminte tanarului de toata Legea. Indemnul de a implini poruncile Legii Vechi este intarit prin cuvintele rostite inainte: Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legean-am venit sa stric, ci sa implinesc (Matei 5, 17). Iar daca Domnul cel desavarsit a implinit toata Legea, cu atat mai mult au sa o implineasca cei ce urca incet treptele anevoioase ale desavarsirii.

Toate poruncile pomenite de Domnul au un talc anume pentru tanarul bogat. Astfel sa nu ucizi inseamna: desfatarea peste masura a trupului intru bogatii si placeri ucide sufletul. Sa nu savarsesti adulter inseamna: sufletul e inchinat lui Dumnezeu ca o mireasa mirelui sau. Sufletul care petrece in dragostea avutiilor si a stralucirilor pamantesti, in desfatari trecatoare, savarseste adulter impotriva lui Dumnezeu, a mirelui celui fara de moarte. Sa nu furi inseamna: sa nu furi de la suflet ca sa dai trupului; sa nu furi timpul, grija si lucrarea ce se cuvin sufletului, si sa le dai trupului. Omul bogat intru cele dinafara este, indeobste, un nevoias launtric. i de obicei- desi nu e lege- toate avutiile omului dinafara sunt jefuite de la omul dinlauntru: un trup gras e semnul unui suflet slab; podoaba falnica a trupului e semnul golatatii sufletului; puterea dinafara, semnul neajutorarii dinlauntru. Sa nu marturisesti stramb inseamna: nu cumva sa indreptatesti iubirea de avutii in paguba sufletului tau, pentru ca aceasta nu e altceva decat rastalmacirea adevarului lui Dumnezeu, precum si marturie mincinoasa inaintea lui Dumnezeu si a cugetului tau. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta inseamna: Nu te cinsti numai pe tine, pentru ca ti-e spre pierzare aceasta; cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, prin care ai venit pe lume, ca in acest chip sa cinstesti pe Dumnezeu, de la Care toti ati venit, si tu si parintii tai. Iubeste-ti aproapele inseamna: in scoala primara a uceniciei in bine, invatam sa ne iubim aproapele ca sa ne putem ridica la inaltimea iubirii de Dumnezeu. Iubeste-ti aproapele, pentru ca aceasta iubire te scapa de iubirea de sine care te poate duce la pierzanie. Sa iubesti pe ceilalti ca pe tine insuti, ca sa fii in buna randuiala, sa te faci deopotriva cu ceilalti in proprii tai ochi. Ca nu cumva mandria, pe care avutiile o hranesc, sa te piarda.

La acest sfat al Domnului, tanarul a raspuns: Toate acestea le-am pazit din copilaria mea. Ce-mi mai lipseste? Toate poruncile el le cunostea si le implinea din copilarie, dupa felul mozaic, pe dinafara. Aici iarasi se insela tanarul. El credea ca Hristos nu i-a spus nimic nou, ca doar i-a repetat invataturi vechi, cand de fapt orice porunca veche rostita de Hristos primeste un inteles nou, un duh nou, o viata noua. Fiecarei porunci exterioare date de Domnul prin Moise, acelasi Domn, Hristos, in Zidirea cea Noua, in Descoperirea cea Noua, ii da un inteles launtric adanc. Daca acest tanar ar fi implinit poruncile in rostul lor adanc, hristic, si nu numai pe dinafara, de forma, ca fariseii, ar fi fost dezlegat in duh de avutiile sale si nu i-ar fi fost greu sa implineasca ceea ce i-a aratat Hristos mai departe. Dar se vede ca si el implinise poruncile ca fariseul care,...