Ajutorul lui Dumnezeu în viața omului
Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a XXVII-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove): In vremea aceea Iisus invata intr-una din sinagogi sambata. Si, iata, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, incat nu putea sa se ridice nicidecum. Iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a []Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a XXVII-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii garbove): In vremea aceea Iisus invata intr-una din sinagogi sambata. Si, iata, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, incat nu putea sa se ridice nicidecum. Iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta! Si Si-a pus mainile asupra ei, iar ea indata s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii: Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; deci veniti in aceste zile si va vindecati, iar nu in ziua sambetei! Domnul insa i-a raspuns si a zis: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga oare sambata boul sau asinul sau de la iesle si nu il duce sa il adape? Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iata, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare sa fie dezlegata de legatura aceasta in ziua sambetei? Si, zicand El acestea, s-au rusinat toti cei ce erau impotriva Lui, iar poporul intreg se bucura de toate faptele cele slavite, savarsite de Dansul. (Luca 13, 10-17)Sfanta Evanghelie care se citeste in Duminica a XXVII-a dupa Rusalii ne prezinta un act de mare milostivire a Mantuitorului Iisus Hristos, si anume vindecarea unei femei garbove, care suferea astfel de optsprezece ani.
In mod deosebit, in Evanghelia de astazi vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos vindeca neputinta si alina suferinta, daruind oamenilor sanatate trupeasca si sufleteasca, mai ales daca ei au credinta vie, rabdare si smerenie.
Aceasta femeie garbova, suferinda si smerita, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, pentru ca nu indraznea sa-I ceara ceva. Ea purta povara suferintei sale in tacere si evlavie. Desi trupul ei era garbov sau aplecat de boala, totusi sufletul ei era drept in fata lui Dumnezeu, adesea in stare de rugaciune. Dar cu toate ca nici ea si nici altcineva nu a intervenit pe langa Iisus, totusi El, din multa mila sau compasiune fata de ea, a vindecat-o in vazul tuturor celor adunati in sinagoga.
Vedem astfel cum Dumnezeu are initiativa vindecarii omului chiar daca omul nu mai cere in mod expres vindecarea sa. Deci, Dumnezeu, Cel ce cunoaste viata si suferinta fiecaruia, dar si credinta, smerenia si rabdarea fiecaruia, alege locul si timpul cand elibereaza pe oameni de boala si suferinta.
Din aceasta lucrare milostiva si minunata a Mantuitorului Iisus Hristos intelegem ca Dumnezeu lucreaza cand doreste El si cum doreste El, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau intelept. Chiar daca intarzie sa raspunda la cererea de ajutor a omului, ori vine in ajutorul lui intr-un mod diferit decat asteapta el, Dumnezeu lucreaza totdeauna pentru mantuirea oamenilor. Uneori, El nu raspunde cand este chemat, iar alteori El cheama pe om cand acesta nu se asteapta. In orice caz, El iubeste pe toti oamenii, chiar daca nu gandeste ca toti oamenii, ci dumnezeieste, adica mai presus de gandirea omeneasca obisnuita.
In Sfanta Scriptura, ajutorul lui Dumnezeu este invocat foarte adeseaInvocarea ajutorului lui Dumnezeu se vede mai ales in Cartea Psalmilor: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, sa-mi ajuti mie grabeste-Te! (Psalmul 69, 1). Ajutorul lui Dumnezeu este trait ca interventie a lui Dumnezeu in situatii dificile. Aceasta experienta da omului o incredere totala in ajutorul lui Dumnezeu, incat psalmistul spune: Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? (Psalmul 26, 1-2); Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu si eu voi privi cu bucurie pe vrajmasii mei (Psalmul 117, 6-7). Iar cand omul simte ca Domnul este ajutorul sau, orice imprejurare din viata sa o traieste cu incredere in ajutorul lui Dumnezeu. Insa, cand Dumnezeu nu-l mai ajuta pe om, toate celelalte ajutoare sunt precare, relative si adesea iluzorii.
In Noul Testament, ajutorul lui Dumnezeu exprima relatia omului cu Dumnezeu ca relatie de cerere a ajutorului si de primire a lui.
Astfel, in Sfanta Evanghelie dupa Matei (cf. Matei 15, 25), vedem ca femeia cananeanca se roaga Mantuitorului Iisus Hristos, zicand: Doamne, ajuta-ma! . Desi zice: ajuta-ma, de fapt, ea se ruga pentru fiica ei bolnava, robita de un duh necurat, care nu mai putea da glas propriei suferinte si nu mai putea articula cererea ei de ajutor. Intrucat suferinta fiicei devenise si suferinta mamei, aceasta femeie pagana, straina de neamul si de credinta evreilor, cere lui Iisus sa o ajute. La inceput, Iisus da impresia ca nu raspunde la cererea ei, nu pentru ca este insensibil la suferinta fiicei femeii, ci deoarece voia sa arate ucenicilor Sai ca Dumnezeu poate gasi credinta la o femeie de alt neam decat poporul evreu. Urmeaza apoi dialogul cunoscut: Nu sunt trimis decat numai pentru oile pierdute ale casei lui Israel A (Matei 15, 24). Ea insa staruie in rugaciune, nu se descurajeaza, chiar daca este refuzata! Vazand ca femeia cananeanca este staruitoare in cererea ei de ajutor, ucenicii lui Iisus, oarecum jenati de insistenta ei prea multa, intervin pe langa Iisus, zicand: Slobozeste-o, Doamne, ca striga in urma noastra! (Matei 15, 23). Si de data aceasta, Iisus amana ajutorul Sau gasind un alt pretext, si anume: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor (Matei 15, 26). Cuvintele sunt aspre si chiar umilitoare pentru femeie. Totusi, aici, Iisus foloseste metaforic aceasta comparatie, doar pentru a da impresia ca El, ca evreu, intra, oarecum, in logica populara a superioritatii poporului evreu fata de popoarele pagane. Pentru evrei, copiii casei erau doar ei insisi, deoarece aveau credinta lui Avraam, Isaac si Iacov, iar ceilalti oameni care traiau in lume se aflau pe un plan inferior. De fapt, Hristos Domnul vrea sa arate celor din jur ca aceasta femeie, desi este comparata cu un caine, nu se descurajeaza si nu inceteaza a cere ajutorul Lui. Multa sa iubire fata de fiica ei suferinda si multa ei smerenie ii dau femeii cananeence nu numai curaj, ci si intelepciune, incat ea Ii raspunde Mantuitorului Iisus Hristos, zicand: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor (Matei 15, 27). Cu alte cuvinte, si acestora trebuie aratata mila, chiar daca nu li se acorda o importanta sau o atentie egala cu cea a copiilor. Auzind acest raspuns, Iisus i-a zis cu admiratie: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti! (Matei 15, 28). Iar Evanghelia spune in concluzie: Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela (Matei 15, 28). Vedem, asadar, ca cererea sau rugamintea femeii incepe cu aceste cuvinte: Doamne, ajuta-mi, caci fiica mea este foarte bolnava! . Dar ajutorul nu vine imediat, ci se lasa asteptat. Desi intampina obstacole sau argumente impotriva ajutorarii ei, totusi credinta, curajul, smerenia si staruinta acestei femei ii dau indrazneala si intelepciune, iar Iisus, cu multa intelepciune, scoate la lumina, in fata ucenicilor Sai, aceste mari virtuti ale credintei femeii cananeence.
Un caz asemanator, de staruinta in cererea de ajutor, dar totusi diferit, in ceea ce priveste taria credintei, il aflam in Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Marcu (cf. Marcu 9, 17-29), in care tatal unui copil demonizat, care a auzit ca Iisus vindeca tot felul de boli, s-a apropiat de El, zicand: De poti, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi (Marcu 9, 22). Tatal copilului posedat era un om necajit, dar cu o credinta mai slaba, intrucat el se adreseaza lui Iisus: Daca poti, ajuta-ne! . Insa Mantuitorul Iisus Hristos il atentioneaza pe acesta, pentru credinta sa sovaielnica. Atunci, tatal copilului,...
In mod deosebit, in Evanghelia de astazi vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos vindeca neputinta si alina suferinta, daruind oamenilor sanatate trupeasca si sufleteasca, mai ales daca ei au credinta vie, rabdare si smerenie.
Aceasta femeie garbova, suferinda si smerita, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, pentru ca nu indraznea sa-I ceara ceva. Ea purta povara suferintei sale in tacere si evlavie. Desi trupul ei era garbov sau aplecat de boala, totusi sufletul ei era drept in fata lui Dumnezeu, adesea in stare de rugaciune. Dar cu toate ca nici ea si nici altcineva nu a intervenit pe langa Iisus, totusi El, din multa mila sau compasiune fata de ea, a vindecat-o in vazul tuturor celor adunati in sinagoga.
Vedem astfel cum Dumnezeu are initiativa vindecarii omului chiar daca omul nu mai cere in mod expres vindecarea sa. Deci, Dumnezeu, Cel ce cunoaste viata si suferinta fiecaruia, dar si credinta, smerenia si rabdarea fiecaruia, alege locul si timpul cand elibereaza pe oameni de boala si suferinta.
Din aceasta lucrare milostiva si minunata a Mantuitorului Iisus Hristos intelegem ca Dumnezeu lucreaza cand doreste El si cum doreste El, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau intelept. Chiar daca intarzie sa raspunda la cererea de ajutor a omului, ori vine in ajutorul lui intr-un mod diferit decat asteapta el, Dumnezeu lucreaza totdeauna pentru mantuirea oamenilor. Uneori, El nu raspunde cand este chemat, iar alteori El cheama pe om cand acesta nu se asteapta. In orice caz, El iubeste pe toti oamenii, chiar daca nu gandeste ca toti oamenii, ci dumnezeieste, adica mai presus de gandirea omeneasca obisnuita.
In Sfanta Scriptura, ajutorul lui Dumnezeu este invocat foarte adeseaInvocarea ajutorului lui Dumnezeu se vede mai ales in Cartea Psalmilor: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, sa-mi ajuti mie grabeste-Te! (Psalmul 69, 1). Ajutorul lui Dumnezeu este trait ca interventie a lui Dumnezeu in situatii dificile. Aceasta experienta da omului o incredere totala in ajutorul lui Dumnezeu, incat psalmistul spune: Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? (Psalmul 26, 1-2); Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu si eu voi privi cu bucurie pe vrajmasii mei (Psalmul 117, 6-7). Iar cand omul simte ca Domnul este ajutorul sau, orice imprejurare din viata sa o traieste cu incredere in ajutorul lui Dumnezeu. Insa, cand Dumnezeu nu-l mai ajuta pe om, toate celelalte ajutoare sunt precare, relative si adesea iluzorii.
In Noul Testament, ajutorul lui Dumnezeu exprima relatia omului cu Dumnezeu ca relatie de cerere a ajutorului si de primire a lui.
Astfel, in Sfanta Evanghelie dupa Matei (cf. Matei 15, 25), vedem ca femeia cananeanca se roaga Mantuitorului Iisus Hristos, zicand: Doamne, ajuta-ma! . Desi zice: ajuta-ma, de fapt, ea se ruga pentru fiica ei bolnava, robita de un duh necurat, care nu mai putea da glas propriei suferinte si nu mai putea articula cererea ei de ajutor. Intrucat suferinta fiicei devenise si suferinta mamei, aceasta femeie pagana, straina de neamul si de credinta evreilor, cere lui Iisus sa o ajute. La inceput, Iisus da impresia ca nu raspunde la cererea ei, nu pentru ca este insensibil la suferinta fiicei femeii, ci deoarece voia sa arate ucenicilor Sai ca Dumnezeu poate gasi credinta la o femeie de alt neam decat poporul evreu. Urmeaza apoi dialogul cunoscut: Nu sunt trimis decat numai pentru oile pierdute ale casei lui Israel A (Matei 15, 24). Ea insa staruie in rugaciune, nu se descurajeaza, chiar daca este refuzata! Vazand ca femeia cananeanca este staruitoare in cererea ei de ajutor, ucenicii lui Iisus, oarecum jenati de insistenta ei prea multa, intervin pe langa Iisus, zicand: Slobozeste-o, Doamne, ca striga in urma noastra! (Matei 15, 23). Si de data aceasta, Iisus amana ajutorul Sau gasind un alt pretext, si anume: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor (Matei 15, 26). Cuvintele sunt aspre si chiar umilitoare pentru femeie. Totusi, aici, Iisus foloseste metaforic aceasta comparatie, doar pentru a da impresia ca El, ca evreu, intra, oarecum, in logica populara a superioritatii poporului evreu fata de popoarele pagane. Pentru evrei, copiii casei erau doar ei insisi, deoarece aveau credinta lui Avraam, Isaac si Iacov, iar ceilalti oameni care traiau in lume se aflau pe un plan inferior. De fapt, Hristos Domnul vrea sa arate celor din jur ca aceasta femeie, desi este comparata cu un caine, nu se descurajeaza si nu inceteaza a cere ajutorul Lui. Multa sa iubire fata de fiica ei suferinda si multa ei smerenie ii dau femeii cananeence nu numai curaj, ci si intelepciune, incat ea Ii raspunde Mantuitorului Iisus Hristos, zicand: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor (Matei 15, 27). Cu alte cuvinte, si acestora trebuie aratata mila, chiar daca nu li se acorda o importanta sau o atentie egala cu cea a copiilor. Auzind acest raspuns, Iisus i-a zis cu admiratie: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti! (Matei 15, 28). Iar Evanghelia spune in concluzie: Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela (Matei 15, 28). Vedem, asadar, ca cererea sau rugamintea femeii incepe cu aceste cuvinte: Doamne, ajuta-mi, caci fiica mea este foarte bolnava! . Dar ajutorul nu vine imediat, ci se lasa asteptat. Desi intampina obstacole sau argumente impotriva ajutorarii ei, totusi credinta, curajul, smerenia si staruinta acestei femei ii dau indrazneala si intelepciune, iar Iisus, cu multa intelepciune, scoate la lumina, in fata ucenicilor Sai, aceste mari virtuti ale credintei femeii cananeence.
Un caz asemanator, de staruinta in cererea de ajutor, dar totusi diferit, in ceea ce priveste taria credintei, il aflam in Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Marcu (cf. Marcu 9, 17-29), in care tatal unui copil demonizat, care a auzit ca Iisus vindeca tot felul de boli, s-a apropiat de El, zicand: De poti, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi (Marcu 9, 22). Tatal copilului posedat era un om necajit, dar cu o credinta mai slaba, intrucat el se adreseaza lui Iisus: Daca poti, ajuta-ne! . Insa Mantuitorul Iisus Hristos il atentioneaza pe acesta, pentru credinta sa sovaielnica. Atunci, tatal copilului,...
