Duminica a XXVII-a dupa Rusalii Evanghelia de la Luca 13,10-17 10 i invata Iisus intr-una din sinagogi sambata. 11 i iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum; 12 iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, []Duminica a XXVII-a dupa RusaliiEvanghelia de la Luca 13,10-1710 i invata Iisus intr-una din sinagogi sambata. 11 i iata o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinta si care era garbova, de nu putea sa se ridice in sus nicidecum; 12 iar Iisus, vazand-o, a chemat-o si i-a zis: Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. 13 i i-a pus mainile asupra ei, si ea indata s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu. 14 Iar mai-marele sinagogii, maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii: ase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; venind deci intr-acestea, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei! 15 Iar Domnul i-a raspuns si a zis: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga, oare, sambata boul sau, sau asinul de la iesle, si nu-l duce sa-l adape? 16 Dar aceasta, fiica a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iata de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, sa fie dezlegata de legatura aceasta, in ziua sambetei? 17 i zicand El acestea, s-au rusinat toti cei ce erau impotriva Lui, si toata multimea se bucura de faptele stralucite savarsite de El.1. Vindecari in zi de sambata. Evanghelia acestei Duminici ne vorbeste despre o alta mare minune a Mantuitorului. Este vorba de vindecarea unei femei care de optsprezece ani avea un duh de neputinta si care era garbova (Lc 13,11). Deoarece Satana isi avea partea lui de contributie la aceasta neputinta caci Domnul zice ca pe femeie a legat-o Satana (v. 16) putem crede ca a fost vorba de o vindecare nu numai trupeasca, ci si duhovniceasca.

Un alt aspect al relatarii ne atrage insa in mod deosebit atentia: este vorba de atitudinea mai-marelui sinagogii. Acest fatarnic nu indrazneste sa-L atace direct pe Iisus; o face insa in mod indirect, mustrand multimea ca vine sa se vindece sambata (v. 14). Intamplarea nu este unica in paginile Sfintelor Evanghelii. In mai multe randuri a fost Iisus atacat de sefii spirituali ai iudeilor, din acelasi motiv. La fel s-a intamplat, de pilda, atunci cand a vindecat, tot intr-o zi de sambata si tot intr-o sinagoga, pe un om care avea mana uscata (Mt 12,9 si urm.; Mc 3,1 si urm.; Lc 6,6 si urm.). Dupa aceasta din urma minune, fariseii si irodianii au facut chiar sfat sa-L piarda pe Iisus (Mc 6,6; cf. Mt 12,14). Mai ales datorita vindeca rilor savarsite si sambata, adversarii si-au format asupra Mantuitorului o opinie hotarat negativa, exprimata, de pilda, in doua randuri, in legatura cu vindecarea orbului din nastere, care si ea a avut loc intr-o zi de sambata: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindca nu tine sambata (In 9,16); si: Noi stim ca Omul Acesta este pacatos (In 9,24). Iar una din principalele cauze ale hotararii sefilor iudei de a-L suprima pe Iisus o constituie tocmai atitudinea Sa fata de sabat. In legatura cu vindecarea slabanogului de la Vitezda, Sfantul Ioan Teologul noteaza: Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus si cautau sa-L omoare, ca facea acestea sambata (In 5,16; cf. 5,18).2. Cazuistica rabinica referitoare la sabbat. Vom intelege mai bine aceasta atitudine daca vom lua in considerare modul in care interpretarea cazuistica data de traditia rabinica poruncii a patra din Decalog a deformat cu totul sensul odihnei de sabat si a deturnat aceasta prescriptie a Legii dumnezeiesti de la sensul ei originar. Interdictia de a lucra in ziua a saptea, exprimata concis in unele texte din Legea lui Moise (Ies 16,23-30; 20,8-11; 23,12; 31,12-17; 34,21; 35,1-3; Lev 23,3; Num 15,32-36; Deut 5,12-15) si reluata, tot atat de concis, in alte scrieri ale Vechiului Testament (Is 58,13; Ier 17,21-24; Iez 22,8; Amos 8,5; Neem 10,32; 13,15-22), a fost dezvoltata intr-un lung tratat al Misnei (prima parte a Talmudului si cea mai veche codificare a legii traditionale iudaice). Este vorba de tratatul abbat. Acest tratat specifica 39 de activitati interzise in zi de sambata. Intre acestea este, de pilda, si scrierea a doua litere. Nu pacatuiesti daca scrii o singura litera; dar pacatuiesti scriind doua, caci doua litere pot deja sa formeze un cuvant. Un lung paragraf arata in cate feluri ai putea incalca aceasta prescriptie (tratatul abbath, 12,3-6; a se vedea acest paragraf, de pilda, la Emil Sch rer, The History of the Jewish People in the Age of Jesus Christ, 175 B. C. A. D. 135, a new English version revised and edited by Geza Vermes, Fergus Millar and Matthew Black, vol. II, Edinburgh, 1979, p. 469). Sunt mentionate si unele exceptii, determinate fie de ratiuni umanitare, fie de unele obligatii religioase. La acestea din urma, sunt de mentionat jertfele de la templu, prescrise de Lege pentru zilele de sabat si prin a caror savarsire preotii nu devin vinovati de incalcarea poruncii (cf. Num 28,9-10; Mt 12,51); de asemenea, savarsirea circum ciziunii. In ce priveste exceptia bazata pe ratiuni umanitare, ea are in vedere necesitatea unor interventii atunci cand e in pericol viata cuiva. Aici intra si interventia medicului. In general, aceasta este permisa numai atunci cand este vorba de un pericol de moarte, iar nu si in cazurile in care ea poate fi facuta inainte sau dupa ziua de sabat (cf. Sch rer, cit., p. 473-474).3. Hristos Domn si al sambetei . Intelegem acum de ce mai-marele sinagogii se considera perfect indreptatit in atitudinea sa: ca sunt de ajuns cele sase zile lucratoare pentru savarsirea de vindecari. i ca, prin vindecarile operate in zi de sabat, atat Iisus cat si beneficiarii acestor vindecari se fac vinovati de o flagranta incalcare a Legii. Iisus raspunde aici cu un argument de bun simt: Fatarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleaga, oare, sambata, boul sau, sau asinul sau de la iesle, si nu-l duce sa-l adape? (Lc 13,15; cf. 14,5; Mt 12,11). In alte texte, Domnul ofera si alte argumente. Iata le, intr-o ordine oarecum ascendenta: ca insasi traditia iudaica marturiseste ca exista si incalcari justificate ale Legii: cazul lui David, care a mancat painile punerii inainte (Mt 12,3-4; Mc 2,25; Lc 6,3-4), sau slujirea preotilor la templu in zi de sabat (Mt 12,5); ca iubirea si insusi bunul simt iti arata ca se cuvine, sambata, a face bine, iar nu rau, a mantui un suflet, iar nu a-l pierde (Mc 3,4); ca, in intentia Legiuitorului, sabatul nu este un blestem, ci o binecuvantare (Mc 2,27: Sambata a fost facuta pentru om, iar nu omul pentru sambata ); ca Fiul Omului este Domn si al sambetei (Mc 2,28; cf. Mt 12,8; Lc 6,5); ca sambata nu este o piedica in calea continuarii de catre Tatal a lucrarii Sale si ca, deci, ea nu trebuie sa fie o piedica nici pentru lucrarea Fiului (In 5,17).

Prin vindecarile pe care le-a savarsit sambata si prin intreaga Sa atitudine in aceasta privinta, Mantuitorul a restaurat porunca a patra in intelesul si in rostul ei, voite de Dumnezeu. Prezentandu-Se, insa, ca Domn si al sambetei , El a avut in vedere nu numai aceasta restaurare, ci si schimbarea zilei saptamanale de odihna. Ca Domn al sambetei (cf. Mt 12,6: Ca graiesc voua, ca mai mare decat templul este aici ), El are autoritatea de a opera o astfel de schimbare. A si operat-o, prin insusi faptul ca a inviat din morti dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intai a saptamanii (Mt 28,1 si loc. par.), si ca S-a aratat Sfintilor Sai Apostoli, prima si a doua oara, in ziua intai a saptamanii (In 20,19 si 26). De aceea, ziua intai a saptamanii a si fost numita de crestini, inca de la inceput, Ziua Domneasca (cum ne marturiseste Apoc 1,10; cf. si Didahia, XIV, 1, in vol.: Scrierile Parintilor apostolici, trad. de Pr. D. Fecioru, PSB, 1, Bucuresti, 1979, p. 31). Originalul grecesc al acestei expresii este kyriake emera, in traducere latina: Dies Dominica; de unde si avem in romaneste denumirea de Duminica. Aceasta noua denumire a zilei de catre crestini a fost conservata in numeroase limbi (mai ales in limbile romanice si in cele slave). Aceasta zi este cea mai importanta pentru crestini. Daca ziua a saptea marca incununarea creatiei celei dintai, Duminica este semn al noii creatii, inaugurata prin minunea Invierii lui Hristos. Ea este, deopotriva, ziua intai si a opta; este, deci, semn al inceputului, dar si al desavarsirii acestei noi creatii, in eshaton.4. Duminica ziua sfanta a crestinilor si adventistii. Duminica a fost de la inceput ziua cea noua de sarbatoare a ucenicilor lui Hristos. Epistola catre Evrei ne ofera o marturie foarte clara in aceasta privinta. Textul (Evrei 4,1 si urm.) nu are, de fapt, intentia de a argumenta necesitatea schimbarii zilei de odihna. El presupune aceasta schimbare care tinea de experienta comuna a vietii Bisericii ca un fapt deplin realizat si intrat deja in constiinta crestinilor. Epistola pune fata-n fata cele doua odihne : cea in care au intrat israelitii, atunci cand Iosua i-a asezat in ara fagaduintei, o odihna care era, de fapt, numai o prefigurare a odihnei viitoare; si adevarata odihna , odihna poporului lui Dumnezeu , in care intram prin Hristos. Cele doua odihne sunt simbolizate prin zilele diferite de odihna, cea a israelitilor si cea a crestinilor. Ca este vorba de o schimbare a zilei rezulta din insesi expresiile folosite in Epistola: o alta zi de odihna (4,8); si: alta sarbatoare de odihna a poporului lui Dumnezeu (4,9).

Erezia adventista (a asa-numitilor crestini de ziua a saptea sau a sambatarilor ) sustine ca adoptarea Duminicii ca zi saptamanala de odihna a crestinilor s-ar fi facut numai in urma unui decret al imparatului Constantin cel Mare. Ellen G. White, profetesa ...