„Dincolo de Poarta cea Tainică…” – ultimul scris de fratele Marini
ma pomenii acasa cu o tele grama din partea fratelui Marini de la Sibiu: Vino imediat, sunt grav bolnav Vestea m-a izbit ca o sageata arzatoare in inima. Am inceput sa ma rog si sa plang pentru el cu toata durerea sufletului meu. Era chemarea dragostei din adancul inimii fratelui si tovarasului meu de lupte indelungate []ma pomenii acasa cu o tele grama din partea fratelui Marini de la Sibiu: Vino imediat, sunt grav bolnav Vestea m-a izbit ca o sageata arzatoare in inima. Am inceput sa ma rog si sa plang pentru el cu toata durerea sufletului meu. Era chemarea dragostei din adancul inimii fratelui si tovarasului meu de lupte indelungate si grele Strigatul unei iubiri mari, dar peste care uneltirile unui duh strain, care voise sa ne desparta, aruncase pe o clipa o umbra trecatoare.
Acum, in fata marii incercari, aceasta iubire isi revenea dintr-o data la stralucirea pe care i-o daduse de la inceput Dumne zeu si destinul nostru impreunat. Duhul strain nu reusise. Bi ruise iarasi duhul Lucrarii, duhul dragostei, duhul caii curate pe care ne-o poruncise DomnulIn vremea aceea nu puteam calatori pe calea ferata decat daca obtineam de la politie o autorizatie de calatorie. Pentru asta trebuia sa depun o cerere inainte cu opt zile. In cerere trebuia sa arat unde merg si pentru ce.
Am facut cererea cu o oarecare teama. tiam ca mi se vor pune piedici. Dar ma rugam cu durere si cu staruinta lui Dumnezeu sa inlature orice piedica. Presimteam ca se apropie ceva grav. I-am trimis fratelui indata un linistitor raspuns telefonic: Sunt cu tot sufletul langa tine Vin cat pot mai repede Am obtinut autorizatia de plecare (Nu stiam atunci ca mult mai tarziu, dupa 12 ani, voi afla-o la dosarul anchetei mele si ca va trebui sa raspund si atunci pe larg la insinuarea: Care a fost adevaratul motiv al plecarii mele la Sibiu?) Pana sa ajung eu insa la Sibiu, aparu si al doilea numar din foaie. Pe pag. 3 a acestui numar ultimul scris de fratele Marini m-a izbit titlul si scrisul, ca o instiintare de moarte:Dincolo de Poarta cea Tainica Este randuit oamenilor sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata. (Evrei 9, 27) Am presimtit ca isi scrisese chiar pentru sine acest gand.
O intamplare neobisnuita, o boala, sunetul clopotului sau altceva ne face sa privim spre Poarta cea Tainica, spre care, obisnuit, noi nu prea vrem sa privim; spre Poarta cea Tainica poarta prin care fiecare din noi trebuie sa trecem odata: moartea.
Moartea! Ce taina ascunde ea! Cate sfortari de a scapa de ea! Zadarnic! O lege mai tare decat noi ne tine in randuiala ei cu o tarie nedezmintita.
Este randuit fiecaruia sa moara o singura data! Vrei, nu vrei, ai sa treci pe usa care duce Dincolo. Cand? Aceasta nu o stii. Cei mai multi pleaca atunci cand nici nu se gandesc.
Dar unde? Unde mergem? Ce este dincolo de poarta pe care scrie: moartea?Iata un lucru cu care si-au batut capul mii de oameni, mii de ani, fara a putea gasi vreun raspuns multumitor pentru constiinta lorIn vremile din urma oamenii invatati au gasit si inventat fel de fel de instrumente cu care au cercetat vazduhul, adancimile pamantului, fundul marilor, tainele sufletului omenesc. N-au gasit insa nici un chip de a patrunde cu ocheanele lor dincolo de poarta care se numeste moartea. Aceasta a ramas o taina pentru iscodirea mintii omenesti. i, daca oamenii n-au fost in stare sa dezlege aceasta taina, ea n-a ramas ferecata in necunoscut. Un far puternic a luminat taina aceasta; El, Iisus Hristos, a venit de Dincolo si a fost in masura sa ne spuna tot ceea ce trebuie sa stim.
Iata Cuvantul Sau fericit si mantuitor: Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede in Cel ce M-a trimis pe Mine are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata (Ioan 5, 24).
Ce nadejde fericita pentru sfarsitul credinciosului lui Iisus! Cred ca aceste lucruri au fost ultimele pe care le-a mai scris fratele Marini. Ciudat, cum presimte omul uneoriCitind pagina asta, mi-am adus aminte de o discutie, tot asupra acestor lucruri, pe care o avusesem cu el odata, pe cand ne aflam amandoi, singuri, la noi acasa, in Mizies, in urma cu sapte ani, intr-o seara linistita de toamna, sus pe deal, la vie i totusi cat de grea trebuie sa fie, trupeste, chiar clipa aceea a mortii zisese el atunci! Pana ce viata se smulge din fiecare celula, din fiecare nerv, din fiecare tesut al trupului nostru, trebuie sa suferim trupeste dureros Aceasta este legea lucrurilor! Da, dar Domnul Iisus are puterea de a infrange aceasta lege si de a da preaiubitilor Lui nu o moarte dureroasa, ca o smulgere grea, ci o plecare linistita, ca un somn dulce la un san drag Da! a oftat el atunci. i apoi am schimbat vorba.
Era 20 ianuarie cand am ajuns la Sibiu. L-am gasit pe fratele Marini, intr adevar, foarte grav.
Dar abia am ajuns langa el, pana am si aflat o alta veste dureroasa: mama lui, Ana, de la Sasciori, trecuse la DomnulNe-a fost destul de greu sa-i spunem vestea aceasta. Dar stiam ca sufletul lui, care suferise atat de mult si care era atat de alipit de Domnul, va suporta orice.
Am stat o zi si o noapte impreuna cu ceilalti frati langa el.
Trupusorul i se topea, parca vazand cu ochii, in marile temperaturi care nu i mai scadeau.
Am alcatuit atunci, impreuna cu fratele Titus, in graba, numarul viitor din foaie cel pentru 1 februarie 1947 si ne-am pregatit pentru orice lovitura.
In prima pagina a foii, doream sa inspiram o puternica nadejde si incredere sufletelor scumpe care erau in toiul cernerii dure roase: Am scris anume pentru ceasul acela solia cea dulce a Domnului Iisus, spusa sufletelor iubite din Betania, in ceasul cel mai greu pentru ele: Eu sunt Invierea si Viata (Ioan 11, 25).
Scriam acolo: Traim intre doua mari vesnicii: Trecutul si Viitorul. In intunericul care atata vreme a apasat peste aceste doua lumi, sufletul omenesc s-a zbatut ingrozit mii de ani, trudindu-se zadarnic sa gaseasca o raza de lumina care sa-i arate ce este dincolo de viata aceasta atat de scurta, asa de chinuita si pe care toti au numit-o amagire.
Lumina aceasta a venit numai o data cu Hristos, Adevaratul si Vesnicul Mantuitor, Fiul lui Dumnezeu.
La mormantul unuia dintre cei mai iubiti prieteni ai Sai, Iisus a spus cuvintele care de veacuri au umplut de nadejde ochii si sufletele care s-au agatat de El ca de Stanca tuturor nadejdilor, Singura Salvare: Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine va trai (Ioan 11, 25-26).
O lege nefacuta de oameni a lasat ca omul sa fie asezat si in mormant cu mainile incrucisate pe piept, cum este asezat inainte de venirea lui pe lume in pantecele mamei sale.
E parca si acesta un semn ca omul nu este asezat acolo pentru nimicire, ci pentru o noua nastere, la o noua viata, pregatit pentru o noua intrare, intr-o noua lume.
Cu mormantul nu se sfarseste viata. Cand totul se prabuseste in jurul nostru si cand ultima suflare ne coboara in pamant, noi nu murim! Sufletul omenesc este singura realitate, singurul lucru care traieste, in mijlocul celorlalte lucruri care pier.
Cei care-L cunosc pe Hristos striga: O lume vesnica exista si traieste fara ca ochii nostri de pamant s-o poata vedea, fara ca mainile si inimile noastre de lut s-o poata atinge, fara ca mintea noastra marginita s-o poata deslusi. Garantul si...
Acum, in fata marii incercari, aceasta iubire isi revenea dintr-o data la stralucirea pe care i-o daduse de la inceput Dumne zeu si destinul nostru impreunat. Duhul strain nu reusise. Bi ruise iarasi duhul Lucrarii, duhul dragostei, duhul caii curate pe care ne-o poruncise DomnulIn vremea aceea nu puteam calatori pe calea ferata decat daca obtineam de la politie o autorizatie de calatorie. Pentru asta trebuia sa depun o cerere inainte cu opt zile. In cerere trebuia sa arat unde merg si pentru ce.
Am facut cererea cu o oarecare teama. tiam ca mi se vor pune piedici. Dar ma rugam cu durere si cu staruinta lui Dumnezeu sa inlature orice piedica. Presimteam ca se apropie ceva grav. I-am trimis fratelui indata un linistitor raspuns telefonic: Sunt cu tot sufletul langa tine Vin cat pot mai repede Am obtinut autorizatia de plecare (Nu stiam atunci ca mult mai tarziu, dupa 12 ani, voi afla-o la dosarul anchetei mele si ca va trebui sa raspund si atunci pe larg la insinuarea: Care a fost adevaratul motiv al plecarii mele la Sibiu?) Pana sa ajung eu insa la Sibiu, aparu si al doilea numar din foaie. Pe pag. 3 a acestui numar ultimul scris de fratele Marini m-a izbit titlul si scrisul, ca o instiintare de moarte:Dincolo de Poarta cea Tainica Este randuit oamenilor sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata. (Evrei 9, 27) Am presimtit ca isi scrisese chiar pentru sine acest gand.
O intamplare neobisnuita, o boala, sunetul clopotului sau altceva ne face sa privim spre Poarta cea Tainica, spre care, obisnuit, noi nu prea vrem sa privim; spre Poarta cea Tainica poarta prin care fiecare din noi trebuie sa trecem odata: moartea.
Moartea! Ce taina ascunde ea! Cate sfortari de a scapa de ea! Zadarnic! O lege mai tare decat noi ne tine in randuiala ei cu o tarie nedezmintita.
Este randuit fiecaruia sa moara o singura data! Vrei, nu vrei, ai sa treci pe usa care duce Dincolo. Cand? Aceasta nu o stii. Cei mai multi pleaca atunci cand nici nu se gandesc.
Dar unde? Unde mergem? Ce este dincolo de poarta pe care scrie: moartea?Iata un lucru cu care si-au batut capul mii de oameni, mii de ani, fara a putea gasi vreun raspuns multumitor pentru constiinta lorIn vremile din urma oamenii invatati au gasit si inventat fel de fel de instrumente cu care au cercetat vazduhul, adancimile pamantului, fundul marilor, tainele sufletului omenesc. N-au gasit insa nici un chip de a patrunde cu ocheanele lor dincolo de poarta care se numeste moartea. Aceasta a ramas o taina pentru iscodirea mintii omenesti. i, daca oamenii n-au fost in stare sa dezlege aceasta taina, ea n-a ramas ferecata in necunoscut. Un far puternic a luminat taina aceasta; El, Iisus Hristos, a venit de Dincolo si a fost in masura sa ne spuna tot ceea ce trebuie sa stim.
Iata Cuvantul Sau fericit si mantuitor: Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede in Cel ce M-a trimis pe Mine are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata (Ioan 5, 24).
Ce nadejde fericita pentru sfarsitul credinciosului lui Iisus! Cred ca aceste lucruri au fost ultimele pe care le-a mai scris fratele Marini. Ciudat, cum presimte omul uneoriCitind pagina asta, mi-am adus aminte de o discutie, tot asupra acestor lucruri, pe care o avusesem cu el odata, pe cand ne aflam amandoi, singuri, la noi acasa, in Mizies, in urma cu sapte ani, intr-o seara linistita de toamna, sus pe deal, la vie i totusi cat de grea trebuie sa fie, trupeste, chiar clipa aceea a mortii zisese el atunci! Pana ce viata se smulge din fiecare celula, din fiecare nerv, din fiecare tesut al trupului nostru, trebuie sa suferim trupeste dureros Aceasta este legea lucrurilor! Da, dar Domnul Iisus are puterea de a infrange aceasta lege si de a da preaiubitilor Lui nu o moarte dureroasa, ca o smulgere grea, ci o plecare linistita, ca un somn dulce la un san drag Da! a oftat el atunci. i apoi am schimbat vorba.
Era 20 ianuarie cand am ajuns la Sibiu. L-am gasit pe fratele Marini, intr adevar, foarte grav.
Dar abia am ajuns langa el, pana am si aflat o alta veste dureroasa: mama lui, Ana, de la Sasciori, trecuse la DomnulNe-a fost destul de greu sa-i spunem vestea aceasta. Dar stiam ca sufletul lui, care suferise atat de mult si care era atat de alipit de Domnul, va suporta orice.
Am stat o zi si o noapte impreuna cu ceilalti frati langa el.
Trupusorul i se topea, parca vazand cu ochii, in marile temperaturi care nu i mai scadeau.
Am alcatuit atunci, impreuna cu fratele Titus, in graba, numarul viitor din foaie cel pentru 1 februarie 1947 si ne-am pregatit pentru orice lovitura.
In prima pagina a foii, doream sa inspiram o puternica nadejde si incredere sufletelor scumpe care erau in toiul cernerii dure roase: Am scris anume pentru ceasul acela solia cea dulce a Domnului Iisus, spusa sufletelor iubite din Betania, in ceasul cel mai greu pentru ele: Eu sunt Invierea si Viata (Ioan 11, 25).
Scriam acolo: Traim intre doua mari vesnicii: Trecutul si Viitorul. In intunericul care atata vreme a apasat peste aceste doua lumi, sufletul omenesc s-a zbatut ingrozit mii de ani, trudindu-se zadarnic sa gaseasca o raza de lumina care sa-i arate ce este dincolo de viata aceasta atat de scurta, asa de chinuita si pe care toti au numit-o amagire.
Lumina aceasta a venit numai o data cu Hristos, Adevaratul si Vesnicul Mantuitor, Fiul lui Dumnezeu.
La mormantul unuia dintre cei mai iubiti prieteni ai Sai, Iisus a spus cuvintele care de veacuri au umplut de nadejde ochii si sufletele care s-au agatat de El ca de Stanca tuturor nadejdilor, Singura Salvare: Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine va trai (Ioan 11, 25-26).
O lege nefacuta de oameni a lasat ca omul sa fie asezat si in mormant cu mainile incrucisate pe piept, cum este asezat inainte de venirea lui pe lume in pantecele mamei sale.
E parca si acesta un semn ca omul nu este asezat acolo pentru nimicire, ci pentru o noua nastere, la o noua viata, pregatit pentru o noua intrare, intr-o noua lume.
Cu mormantul nu se sfarseste viata. Cand totul se prabuseste in jurul nostru si cand ultima suflare ne coboara in pamant, noi nu murim! Sufletul omenesc este singura realitate, singurul lucru care traieste, in mijlocul celorlalte lucruri care pier.
Cei care-L cunosc pe Hristos striga: O lume vesnica exista si traieste fara ca ochii nostri de pamant s-o poata vedea, fara ca mainile si inimile noastre de lut s-o poata atinge, fara ca mintea noastra marginita s-o poata deslusi. Garantul si...
