Iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele – lumina vieţii creştine
Duminica a XV-a dupa Rusalii (Porunca cea mai mare din lege) Matei 22, 35-46 In vremea aceea s-a apropiat un invatator de lege si, ispitindu-L pe Iisus, L-a intrebat: Invatatorule, care porunca este mai mare in lege? Iar Iisus i-a raspuns: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau []Duminica a XV-a dupa Rusalii (Porunca cea mai mare din lege) Matei 22, 35-46In vremea aceea s-a apropiat un invatator de lege si, ispitindu-L pe Iisus, L-a intrebat: Invatatorule, care porunca este mai mare in lege? Iar Iisus i-a raspuns: sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este intaia si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea acesteia, este: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. In aceste doua porunci se cuprind toata legea si proorocii. i, fiind adunati fariseii, i-a intrebat Iisus zicand: ce vi se pare voua despre Hristos? Al cui fiu este? i ei I-au raspuns: al lui David. El i-a intrebat iarasi, cum atunci David, cu duhul, Il numeste pe El Domn, cand zice: zis-a Domnul Domnului Meu: sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale. Deci, daca David Il numeste pe El Domn, cum este fiu al Lui?Dar nimeni nu putea sa-I raspunda o vorba si nici n-a mai indraznit cineva, din ziua aceea, sa-L mai intrebe pe El ceva. Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneSfanta Evanghelie din Duminica a XV-a dupa Rusalii este Evanghelia poruncii celei mai mari, si anume porunca iubirii.
Se stie ca in Vechiul Testament erau multe porunci, multe reglementari ale vietii omului credincios, la care s-au adaugat si foarte multe prescriptii ale traditiei iudaice. Cand un invatator de lege, cu gandul de a ispiti pe Iisus, deci nu din dorinta sincera de a invata ceva, L-a intrebat: care este cea mai mare porunca in lege?, el se astepta probabil ca Mantuitorul sa spuna taierea imprejur sau pazirea zilei sambetei, insa Mantuitorul a facut un rezumat al intregii invataturi pe care Dumnezeu a dat-o in Legea lui Moise si in Scripturile proorocilor, si anume legea iubirii: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau . Aceasta este intaia si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea acesteia, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Mt. 22, 37-39).
Apoi, Domnul Iisus, cunoscand ca acest invatator de lege viclean se astepta la un alt raspuns, ii intreaba pe acesta si pe fariseii adunati acolo: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui fiu este? (Mt. 22, 42), iar invatatorul de lege a raspuns: Al lui David (Mt. 22, 42). Apoi Mantuitorul il intreaba mai departe: Cum atunci David, cu duhul, Il numeste pe El Domn cand zice: Zis-a Domnul Domnului meu: sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii tai asternut picioarelor Tale. Deci, daca David Il numeste pe El Domn, cum este fiu al lui ? (Mt. 22, 43-45) La aceasta, invatatorul de lege nu a mai raspuns nimic. Evanghelia se incheie cu aceste cuvinte: Dar nimeni nu putea sa-I raspunda o vorba si nici n-a mai indraznit cineva, din ziua aceea, sa-L mai intrebe pe El ceva (Mt. 22, 46).
Adica nimeni nu putea cunoaste intelesurile adanci, tainice ale Sfintei Scripturi mai bine decat Iisus Hristos. De ce? Pentru ca Sfanta Scriptura scrisa de oameni inspirati de Duhul Sfant are ca autor principal pe Insusi Dumnezeu Cuvantul, tainic prezent in cuvintele acesteia. Cand Iisus intreaba pe invatatorul de lege care venise la El ca sa-L ispiteasca si pe fariseii care erau acolo: Ce vi se pare despre Hristos (Mesia), al cui fiu este? (Mt. 22, 42), El voia sa le arate acestora ca Mesia nu este un simplu iudeu descendent din David, ci Mesia este Domn ca si Domnul Dumnezeu, acesta fiind intelesul cuvintelor lui David: Zis-a Domnul Domnului Meu (Mt. 22, 44). Deci Mesia-Hristos este Dumnezeu-Omul.
Cunoscand Iisus ca fariseii nu puteau accepta ca El, om fiind, sa spuna despre Sine ca este Fiul lui Dumnezeu, adica Dumnezeu, le-a aratat din Sfintele Scripturi ca insusi regele David a profetit ca Mesia este Domnul sau Stapanul lui, adica Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, nu un om pamantean, trecator.
Iubirea este starea sufletului care prefera pe Dumnezeu oricarei fapturiCeea ce retinem noi in mod deosebit din Evanghelia de astazi este marea datorie sau necesitate de a implini in viata noastra poruncile iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele. In aceste doua porunci se concentreaza tot ceea ce Dumnezeu asteapta de la noi. Toate celelalte porunci sunt cai diferite care ne conduc catre aceste doua mari porunci ale iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Totusi, modul in care Mantuitorul Iisus Hristos formuleaza porunca iubirii fata de Dumnezeu se deosebeste de modul in care El formuleaza porunca iubirii fata de aproapele.
Cand vorbeste despre datoria noastra de a iubi pe Dumnezeu, El zice: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau (Mt. 22, 37), iar cand vorbeste despre datoria de-a iubi pe aproapele, El zice: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Mt. 22, 39).
De ce iubirea fata de Dumnezeu este ceruta ca iubire prioritara si complet daruitoare de sine: cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul? Pentru ca iubirea fata de Dumnezeu este izvorul iubirii sfinte si al vietii adevarate a omului care cauta mantuirea sau viata vesnica.
Sfantul Maxim Marturisitorul, in scrierea sa numita Capetele (sau capitole) despre dragoste, chiar in primul dintre acestea, spune in esenta ca: Iubirea este acea stare a sufletului care prefera pe Dumnezeu oricarei fapturi din lumea aceasta1.
De ce oare ne cere Evanghelia sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul?Pentru doua motive majore. In primul rand, acea putere sau energie a inimii care nu-L iubeste pe Dumnezeu ramane nesfintita, adica devine izvor de simtire egoista, patimasa; acea putere a sufletului care nu-L iubeste pe Dumnezeu cu toata vointa ramane nesfintita, adica devine vointa spre savarsirea raului; iar acea putere a cugetului nostru sau, a mintii noastre, care nu se daruieste in intregime lui Dumnezeu ramane minte nesfintita, care naste ganduri rele. Iata de ce Mantuitorul Hristos ne spune ca trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata inima noastra (cu toata afectiunea noastra), cu tot sufletul nostru(cu toata vointa noastra), cu tot cugetul nostru (cu toata gandirea noastra). Cand prin iubire totala ne daruim lui Dumnezeu in intregime, cand nimic din lumea aceasta nu este mai de pret sau mai iubit decat El, atunci ne sfintim in intregime inima, sufletul si cugetul, adica afectiunea, vointa si gandirea.
Al doilea motiv pentru care Mantuitorul Iisus Hristos ne spune ca trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul este acesta: ceea ce iubim ca fiind pentru noi realitatea cea mai pretuita sau...
Se stie ca in Vechiul Testament erau multe porunci, multe reglementari ale vietii omului credincios, la care s-au adaugat si foarte multe prescriptii ale traditiei iudaice. Cand un invatator de lege, cu gandul de a ispiti pe Iisus, deci nu din dorinta sincera de a invata ceva, L-a intrebat: care este cea mai mare porunca in lege?, el se astepta probabil ca Mantuitorul sa spuna taierea imprejur sau pazirea zilei sambetei, insa Mantuitorul a facut un rezumat al intregii invataturi pe care Dumnezeu a dat-o in Legea lui Moise si in Scripturile proorocilor, si anume legea iubirii: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau . Aceasta este intaia si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea acesteia, este: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Mt. 22, 37-39).
Apoi, Domnul Iisus, cunoscand ca acest invatator de lege viclean se astepta la un alt raspuns, ii intreaba pe acesta si pe fariseii adunati acolo: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui fiu este? (Mt. 22, 42), iar invatatorul de lege a raspuns: Al lui David (Mt. 22, 42). Apoi Mantuitorul il intreaba mai departe: Cum atunci David, cu duhul, Il numeste pe El Domn cand zice: Zis-a Domnul Domnului meu: sezi de-a dreapta Mea pana ce voi pune pe vrajmasii tai asternut picioarelor Tale. Deci, daca David Il numeste pe El Domn, cum este fiu al lui ? (Mt. 22, 43-45) La aceasta, invatatorul de lege nu a mai raspuns nimic. Evanghelia se incheie cu aceste cuvinte: Dar nimeni nu putea sa-I raspunda o vorba si nici n-a mai indraznit cineva, din ziua aceea, sa-L mai intrebe pe El ceva (Mt. 22, 46).
Adica nimeni nu putea cunoaste intelesurile adanci, tainice ale Sfintei Scripturi mai bine decat Iisus Hristos. De ce? Pentru ca Sfanta Scriptura scrisa de oameni inspirati de Duhul Sfant are ca autor principal pe Insusi Dumnezeu Cuvantul, tainic prezent in cuvintele acesteia. Cand Iisus intreaba pe invatatorul de lege care venise la El ca sa-L ispiteasca si pe fariseii care erau acolo: Ce vi se pare despre Hristos (Mesia), al cui fiu este? (Mt. 22, 42), El voia sa le arate acestora ca Mesia nu este un simplu iudeu descendent din David, ci Mesia este Domn ca si Domnul Dumnezeu, acesta fiind intelesul cuvintelor lui David: Zis-a Domnul Domnului Meu (Mt. 22, 44). Deci Mesia-Hristos este Dumnezeu-Omul.
Cunoscand Iisus ca fariseii nu puteau accepta ca El, om fiind, sa spuna despre Sine ca este Fiul lui Dumnezeu, adica Dumnezeu, le-a aratat din Sfintele Scripturi ca insusi regele David a profetit ca Mesia este Domnul sau Stapanul lui, adica Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, nu un om pamantean, trecator.
Iubirea este starea sufletului care prefera pe Dumnezeu oricarei fapturiCeea ce retinem noi in mod deosebit din Evanghelia de astazi este marea datorie sau necesitate de a implini in viata noastra poruncile iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele. In aceste doua porunci se concentreaza tot ceea ce Dumnezeu asteapta de la noi. Toate celelalte porunci sunt cai diferite care ne conduc catre aceste doua mari porunci ale iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Totusi, modul in care Mantuitorul Iisus Hristos formuleaza porunca iubirii fata de Dumnezeu se deosebeste de modul in care El formuleaza porunca iubirii fata de aproapele.
Cand vorbeste despre datoria noastra de a iubi pe Dumnezeu, El zice: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau (Mt. 22, 37), iar cand vorbeste despre datoria de-a iubi pe aproapele, El zice: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti (Mt. 22, 39).
De ce iubirea fata de Dumnezeu este ceruta ca iubire prioritara si complet daruitoare de sine: cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul? Pentru ca iubirea fata de Dumnezeu este izvorul iubirii sfinte si al vietii adevarate a omului care cauta mantuirea sau viata vesnica.
Sfantul Maxim Marturisitorul, in scrierea sa numita Capetele (sau capitole) despre dragoste, chiar in primul dintre acestea, spune in esenta ca: Iubirea este acea stare a sufletului care prefera pe Dumnezeu oricarei fapturi din lumea aceasta1.
De ce oare ne cere Evanghelia sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul?Pentru doua motive majore. In primul rand, acea putere sau energie a inimii care nu-L iubeste pe Dumnezeu ramane nesfintita, adica devine izvor de simtire egoista, patimasa; acea putere a sufletului care nu-L iubeste pe Dumnezeu cu toata vointa ramane nesfintita, adica devine vointa spre savarsirea raului; iar acea putere a cugetului nostru sau, a mintii noastre, care nu se daruieste in intregime lui Dumnezeu ramane minte nesfintita, care naste ganduri rele. Iata de ce Mantuitorul Hristos ne spune ca trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata inima noastra (cu toata afectiunea noastra), cu tot sufletul nostru(cu toata vointa noastra), cu tot cugetul nostru (cu toata gandirea noastra). Cand prin iubire totala ne daruim lui Dumnezeu in intregime, cand nimic din lumea aceasta nu este mai de pret sau mai iubit decat El, atunci ne sfintim in intregime inima, sufletul si cugetul, adica afectiunea, vointa si gandirea.
Al doilea motiv pentru care Mantuitorul Iisus Hristos ne spune ca trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul este acesta: ceea ce iubim ca fiind pentru noi realitatea cea mai pretuita sau...
