DIN VIŢĂ DE EROI (III)
Nepotul motului Parintele Iosif In casa lui Dumitru din Certege, in anul 1888, la 3 martie, ca un dar de sus, Domnul aducea pe al patrulea lastar de maslin, cum zice psalmistul (Psalmul 128, 3). Cu ochisorii blanzi si cu fata frumoasa, copilasul, care parea mai mult un ingeras decat un copil, nu se []Nepotul motului Parintele IosifIn casa lui Dumitru din Certege, in anul 1888, la 3 martie, ca un dar de sus, Domnul aducea pe al patrulea lastar de maslin, cum zice psalmistul (Psalmul 128, 3).
Cu ochisorii blanzi si cu fata frumoasa, copilasul, care parea mai mult un ingeras decat un copil, nu se mai satura sa priveasca spre bunii si duiosii ochi ai mamei lui credincioase.
Acestia insa se imparteau, cand privind odorul sfant, cand culegand cu ei de pe paginile Psaltirii mangaierea necesara durerilor ce inca nu se risipisera.
Asa au trecut cele trei zile pana in 6 martie, sarbatoarea celor 42 de mucenici din Amoreea. Atmosfera a devenit mai profunda, mai solemna, mai sarbatoreasca, iar copilul nascut din parintii Dumitru lui Nicolae si Anuta, nascuta Bota, a fost dus la biserica si botezat in Numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, lepadandu-l de Satana si de toate uneltirile lui si unin-du-l cu Hristos.
Numai mama, Anuta, care a petrecut aceasta zi in post, in rugaciune si in citire din Psaltire, a sters lacrimi din ochii ei cei buni.
In toti cei 7 ani care au urmat, ori de cate ori privea copilul acesta ce primise numele de Iosif, mamei i se parea ca nu se mai satura de chipul lui plapand si ca ii paste o neprevazuta despartire.
Pentru copilasul Iosif, spre deosebire de ceilalti, intreaga lui fericire era in a privi pe mama lui.
Cu cat timpul trecea, toti ai casei stiau ca Iosif este copilul iubit al mamei. Faptul acesta nu era privit cu invidie sau cu nemultumire de catre ceilalti, ci ca o placuta si dulce partasie a frumoasei lor iubiri.
Astfel, Iosif deveni ajutorul cel mai de nadejde al mamei! El o ajuta sa legene o surioara sau un fratior mai mic, el ajuta la spalat de rufe, el, la mancare, si cand mama mulgea vacile, el ducea sistarul, apoi privea tot timpul mulsului pe buna lui mama si primea o cana cu lapte proaspat.
Intr-o zi insa cand mama mulgea o vaca in curte, un tauras se repezi spre ea si, lovind-o, o tranti jos impungand-o cu coarnele lui tari.
A alergat Iosif spre vita inversunata, strigand, plangand si cerand ajutor, dar mama, rasturnata la pamant, gemea sub picioarele si coarnele ucigase.
Dupa alungarea vitei, mama a fost ridicata pe brate, dusa si asezata in casa pe pat, sleita de puteri si suferinda.
Au urmat zile de mare zbucium si durere, caci cu tot ajutorul dat, in aceasta situatie, nu s-a mai putut schimba nimic din cursul nefericirii. Bunei mame, care era pe moarte, mai dureroase ii pareau privirile ochisorilor inlacrimati ai copiilor din jurul ei, decat ranile cauzate de coarnele salbaticei vite.
Ce greu le putea suferi pe toate! O strapungeau pana in strafund intrebarile puse de glasurile copilasilor nemangaiati, intrebarile lor pline de temeri si umede de lacrimi ii sfasiau inima ei de mama.
Dar dintre toti, cel mai nemangaiat, cel mai trist si mai zdrobit era el, Iosif. Inimioara lui era cea mai arsa si sufletul lui, cel mai durut. Toti mai intrebau cate ceva, numai el nu afla cuvant indeajuns sa-si mangaie mama indurerata.
Doar manuta lui, la cei sapte anisori, o trecea usor, mangaietoare si moale, peste obrazul mamei. Iar mana iubitoare a mamei lui bune, pe care o lipea de obrazul lui ud, o ducea la gurita lui arsa ca a mamei lui si o saruta.
Aici insa sub perna era o unica comoara Psaltirea mamei, cea din care citea ea, presimtindu-si despartirea, in ziua botezului lui. Iar acum, cu mana tremuranda, luand-o de sub perna, o pune in manuta copilasului iubit, trecand-o ca prin baia unui alt botez, prin lacrimile ei si sarutand-o ca intaia data atunci, demult, sub arinul cel batran. i astfel, Dumnezeu, prin darul oferit de mama si prin puterea Lui divina, preschimba mahnirea copilasului indurerat, intr-o nelumeasca si duioasa bucurie ce se va prelungi, umbrindu-l ca o binecuvantare, peste intreaga lui viata. Iosif a pierdut o mama pamanteasca, dar a dobandit un Tata Ceresc. Psaltirea mamei va fi, pentru reali-zarea viitoarei sale misiuni, ceea ce a fost toiagul, pentru misiunea lui Moise.
Mai tarziu, cand amintirile acestor clipe de neuitat din viata mamei sale ii vor pune lui condeiul in mana, va scrie aceste cuvinte:Mamacresterea buna din casa casa de la Ierihon.
Mama, acaftist, Psaltirea.
Inteleg ca mostenirea mamei e mai scumpa ca toate. Daca as fi pierdut-o, nimic s-ar fi ales de toa-ta invatatura mea.
Invatatura mea a intrat in al-via cea adevarata: a credintei.
Mama: conturele ce a facut, a apasat urma credintii in ceara tanara a sufletului, inimii meleToata stiinta, invatatura a intarit numai ceea ce mi-a lasat mama: credinta.
Alvia, mama mi-a croit-o. tiinta numai a adancit-o. ()Mama numai 7 ani am avut norocul sa graiesc acest nume sfant Parca o vad pe patul suferintei cu ochii vii, cu graiul stins ma chema la sanul ei de mama.
Parca vad pomana pe tataMi-a dat o carte cu scoarte groase veche Era Psaltirea N-am inteles darul ei azi inteleg, mostenirea.
Eu eram cel mai mic si teama ei era mai mare pentru mine.
Mi-a dat o carte, imi temea viitorul meu, sufletul meu.* tiinta pusese odata aceasta carte, o aruncase intr-un fioc azi adevarata stiinta a pus-o in fruntea tuturor.*In biblioteca mea am pus Psaltirea mamei in fruntea tuturor.*La a II-a intalnireMama draga ti-am pastrat mostenireaIosife draga, vino la mama.(Din manuscrisul Parintelui cu aceste insemnari privitoare la mama sa si la Psaltirea ei se poate observa faptul ca ele au fost scrise si apoi completate in diferite randuri).
Cuvintele spuse de mama lui, odata cu improprietarirea sa cu aceasta Psaltire, i-au ramas sapate cu litere ca de foc in inima lui, incat i-au devenit o calauza pentru toata viata, iar cele aflate in paginile Sfintei Carti, au adus mangaiere si mantuire pentru el si pentru multi.
Mama sa il va fi cuprins cu drag, va fi luat intre plapandele ei maini, capsorul copilului inlacrimat, stran-gandu-l pentru ultima data la pieptul ei, langa inima ei de mama si il va fi sarutat tacut, oftand indurerata.
Ii va fi pus in manutele lui micute aceasta Psaltire, aceasta Carte cu scoarte groase, si-i va fi zis, fericita totusi: Iata, fiul meu, mostenirea care te va imbogati pe tine si pe toti cei care te vor asculta.
Ce va fi simtit el in ceasul acesta, nimeni nu poate sti. Insa cereasca intelepciune gaseste intotdeauna mijlocul prin care sa transforme chiar si intristarile cele mai mari in tot atat de mari binecuvantari. i clipa imbratisarii Psaltirii, in acest ceas dureros, va fi o clipa a unor asemenea binecuvantari.
Era un sfant inceput al binecuvantarilor ce nici pana astazi nu au incetat.
Acest inceput a fost in anul 1895, anul mortii mamei lui.
Filele calendarului s-au intors mereu, iar Iosif a terminat cele patru clase primare in Certege. Apoi, cum copilul era si plapand, dar si intelept, se hotarara in familie ca el sa urmeze gimnaziul din Brad. Dumitru Trifa, tatal copilului, dupa trecerea timpului de doliu, ramas cu sase copii orfani, tanar fiind, se recasatoreste cu Alexandra Toc din Vidra, care devine o mama neintrecuta in dragostea cu care imbratiseaza copilasii orfani.
Cine va rasfoi publicatiile anilor 1914-1920, va putea afla in cele tiparite, nu numai in Ardealul lui Goga, ci si dincolo de Carpati, amintirile drumurilor facute de Parintele Iosif, ca elev, impreuna cu motii lui, venind sau ducandu-se la Beius peste muntii Bihorului, dupa terminarea celor patru ani de la Brad.
Traind alaturi de motii lui, le-a cunoscut durerile si asta l-a determinat, mai tarziu, sa publice sub titlul: Din durerile motilor , nenumarate articole la diferite publicatii spre a le putea ajuta la usurarea multelor si marilor dureri cauzate de nedreptatea ce li se facea de catre...
Cu ochisorii blanzi si cu fata frumoasa, copilasul, care parea mai mult un ingeras decat un copil, nu se mai satura sa priveasca spre bunii si duiosii ochi ai mamei lui credincioase.
Acestia insa se imparteau, cand privind odorul sfant, cand culegand cu ei de pe paginile Psaltirii mangaierea necesara durerilor ce inca nu se risipisera.
Asa au trecut cele trei zile pana in 6 martie, sarbatoarea celor 42 de mucenici din Amoreea. Atmosfera a devenit mai profunda, mai solemna, mai sarbatoreasca, iar copilul nascut din parintii Dumitru lui Nicolae si Anuta, nascuta Bota, a fost dus la biserica si botezat in Numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, lepadandu-l de Satana si de toate uneltirile lui si unin-du-l cu Hristos.
Numai mama, Anuta, care a petrecut aceasta zi in post, in rugaciune si in citire din Psaltire, a sters lacrimi din ochii ei cei buni.
In toti cei 7 ani care au urmat, ori de cate ori privea copilul acesta ce primise numele de Iosif, mamei i se parea ca nu se mai satura de chipul lui plapand si ca ii paste o neprevazuta despartire.
Pentru copilasul Iosif, spre deosebire de ceilalti, intreaga lui fericire era in a privi pe mama lui.
Cu cat timpul trecea, toti ai casei stiau ca Iosif este copilul iubit al mamei. Faptul acesta nu era privit cu invidie sau cu nemultumire de catre ceilalti, ci ca o placuta si dulce partasie a frumoasei lor iubiri.
Astfel, Iosif deveni ajutorul cel mai de nadejde al mamei! El o ajuta sa legene o surioara sau un fratior mai mic, el ajuta la spalat de rufe, el, la mancare, si cand mama mulgea vacile, el ducea sistarul, apoi privea tot timpul mulsului pe buna lui mama si primea o cana cu lapte proaspat.
Intr-o zi insa cand mama mulgea o vaca in curte, un tauras se repezi spre ea si, lovind-o, o tranti jos impungand-o cu coarnele lui tari.
A alergat Iosif spre vita inversunata, strigand, plangand si cerand ajutor, dar mama, rasturnata la pamant, gemea sub picioarele si coarnele ucigase.
Dupa alungarea vitei, mama a fost ridicata pe brate, dusa si asezata in casa pe pat, sleita de puteri si suferinda.
Au urmat zile de mare zbucium si durere, caci cu tot ajutorul dat, in aceasta situatie, nu s-a mai putut schimba nimic din cursul nefericirii. Bunei mame, care era pe moarte, mai dureroase ii pareau privirile ochisorilor inlacrimati ai copiilor din jurul ei, decat ranile cauzate de coarnele salbaticei vite.
Ce greu le putea suferi pe toate! O strapungeau pana in strafund intrebarile puse de glasurile copilasilor nemangaiati, intrebarile lor pline de temeri si umede de lacrimi ii sfasiau inima ei de mama.
Dar dintre toti, cel mai nemangaiat, cel mai trist si mai zdrobit era el, Iosif. Inimioara lui era cea mai arsa si sufletul lui, cel mai durut. Toti mai intrebau cate ceva, numai el nu afla cuvant indeajuns sa-si mangaie mama indurerata.
Doar manuta lui, la cei sapte anisori, o trecea usor, mangaietoare si moale, peste obrazul mamei. Iar mana iubitoare a mamei lui bune, pe care o lipea de obrazul lui ud, o ducea la gurita lui arsa ca a mamei lui si o saruta.
Aici insa sub perna era o unica comoara Psaltirea mamei, cea din care citea ea, presimtindu-si despartirea, in ziua botezului lui. Iar acum, cu mana tremuranda, luand-o de sub perna, o pune in manuta copilasului iubit, trecand-o ca prin baia unui alt botez, prin lacrimile ei si sarutand-o ca intaia data atunci, demult, sub arinul cel batran. i astfel, Dumnezeu, prin darul oferit de mama si prin puterea Lui divina, preschimba mahnirea copilasului indurerat, intr-o nelumeasca si duioasa bucurie ce se va prelungi, umbrindu-l ca o binecuvantare, peste intreaga lui viata. Iosif a pierdut o mama pamanteasca, dar a dobandit un Tata Ceresc. Psaltirea mamei va fi, pentru reali-zarea viitoarei sale misiuni, ceea ce a fost toiagul, pentru misiunea lui Moise.
Mai tarziu, cand amintirile acestor clipe de neuitat din viata mamei sale ii vor pune lui condeiul in mana, va scrie aceste cuvinte:Mamacresterea buna din casa casa de la Ierihon.
Mama, acaftist, Psaltirea.
Inteleg ca mostenirea mamei e mai scumpa ca toate. Daca as fi pierdut-o, nimic s-ar fi ales de toa-ta invatatura mea.
Invatatura mea a intrat in al-via cea adevarata: a credintei.
Mama: conturele ce a facut, a apasat urma credintii in ceara tanara a sufletului, inimii meleToata stiinta, invatatura a intarit numai ceea ce mi-a lasat mama: credinta.
Alvia, mama mi-a croit-o. tiinta numai a adancit-o. ()Mama numai 7 ani am avut norocul sa graiesc acest nume sfant Parca o vad pe patul suferintei cu ochii vii, cu graiul stins ma chema la sanul ei de mama.
Parca vad pomana pe tataMi-a dat o carte cu scoarte groase veche Era Psaltirea N-am inteles darul ei azi inteleg, mostenirea.
Eu eram cel mai mic si teama ei era mai mare pentru mine.
Mi-a dat o carte, imi temea viitorul meu, sufletul meu.* tiinta pusese odata aceasta carte, o aruncase intr-un fioc azi adevarata stiinta a pus-o in fruntea tuturor.*In biblioteca mea am pus Psaltirea mamei in fruntea tuturor.*La a II-a intalnireMama draga ti-am pastrat mostenireaIosife draga, vino la mama.(Din manuscrisul Parintelui cu aceste insemnari privitoare la mama sa si la Psaltirea ei se poate observa faptul ca ele au fost scrise si apoi completate in diferite randuri).
Cuvintele spuse de mama lui, odata cu improprietarirea sa cu aceasta Psaltire, i-au ramas sapate cu litere ca de foc in inima lui, incat i-au devenit o calauza pentru toata viata, iar cele aflate in paginile Sfintei Carti, au adus mangaiere si mantuire pentru el si pentru multi.
Mama sa il va fi cuprins cu drag, va fi luat intre plapandele ei maini, capsorul copilului inlacrimat, stran-gandu-l pentru ultima data la pieptul ei, langa inima ei de mama si il va fi sarutat tacut, oftand indurerata.
Ii va fi pus in manutele lui micute aceasta Psaltire, aceasta Carte cu scoarte groase, si-i va fi zis, fericita totusi: Iata, fiul meu, mostenirea care te va imbogati pe tine si pe toti cei care te vor asculta.
Ce va fi simtit el in ceasul acesta, nimeni nu poate sti. Insa cereasca intelepciune gaseste intotdeauna mijlocul prin care sa transforme chiar si intristarile cele mai mari in tot atat de mari binecuvantari. i clipa imbratisarii Psaltirii, in acest ceas dureros, va fi o clipa a unor asemenea binecuvantari.
Era un sfant inceput al binecuvantarilor ce nici pana astazi nu au incetat.
Acest inceput a fost in anul 1895, anul mortii mamei lui.
Filele calendarului s-au intors mereu, iar Iosif a terminat cele patru clase primare in Certege. Apoi, cum copilul era si plapand, dar si intelept, se hotarara in familie ca el sa urmeze gimnaziul din Brad. Dumitru Trifa, tatal copilului, dupa trecerea timpului de doliu, ramas cu sase copii orfani, tanar fiind, se recasatoreste cu Alexandra Toc din Vidra, care devine o mama neintrecuta in dragostea cu care imbratiseaza copilasii orfani.
Cine va rasfoi publicatiile anilor 1914-1920, va putea afla in cele tiparite, nu numai in Ardealul lui Goga, ci si dincolo de Carpati, amintirile drumurilor facute de Parintele Iosif, ca elev, impreuna cu motii lui, venind sau ducandu-se la Beius peste muntii Bihorului, dupa terminarea celor patru ani de la Brad.
Traind alaturi de motii lui, le-a cunoscut durerile si asta l-a determinat, mai tarziu, sa publice sub titlul: Din durerile motilor , nenumarate articole la diferite publicatii spre a le putea ajuta la usurarea multelor si marilor dureri cauzate de nedreptatea ce li se facea de catre...
