Preasfințitul Siluan / Gânduri la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
Duminica dinaintea inceperii Postului Pastilor, numita si a izgonirii lui Adam din Rai, este un bun prilej de a cugeta putin asupra rostului perioadei in care ne pregatim sa intram. Intelepciunea Bisericii nu a asezat la intamplare aceasta duminica la intrarea in perioada de postire dinainte de Pasti, pentru ca nepostirea lui Adam si a []Duminica dinaintea inceperii Postului Pastilor, numita si a izgonirii lui Adam din Rai, este un bun prilej de a cugeta putin asupra rostului perioadei in care ne pregatim sa intram.
Intelepciunea Bisericii nu a asezat la intamplare aceasta duminica la intrarea in perioada de postire dinainte de Pasti, pentru ca nepostirea lui Adam si a Evei au determinat izgonirea lor din Rai. Prin urmare, o duminica ce ne aminteste acest tragic eveniment din viata si fiintarea Omului, are menirea sa ne aduca aminte usurinta (sau, daca imi este ingaduit, usuratatea) cu care trecem peste Cuvantului lui Dumnezeu si cu care ne dam frau liber pornirilor legate mai ales de trup si de poftele lui Si, mai ales, ne atrage atentia asupra a ceea ce au pierdut parintii neamului omenesc (sau proto-parintii nostri) si noi prin ei, atunci cand au pierdut Raiul si, cu atat mai mult, ne aminteste cat de mare este darul pe care venirea la noi a Mantuitorului ni-l aduce.
Duminica Izgonirii Omului din Rai in lumea aceasta ne reaminteste ca noi ne aflam, in momentul de fata, in exil si impartasim conditia de chin si de despartire de vederea si de auzirea lui Dumnezeu, de care avea parte odinioara, riscand chiar sa ne obisnuim cu datul acesta, ca si cu ceva normal Acestei stari de instrainare de obarsii, Biserica, in intelepciune ei, ii propune, ca remediu leac homeopatic, amintirea instrainarii de bunatatile Imparatiei lui Dumnezeu care este inauntrul nostru (cf. Lc. 17, 21) si a carei arvuna am primit-o la Botez. Aceasta are darul sa ne reaminteasca faptul ca, de la Botez, noi suntem cetateni ai Imparatiei lui Dumnezeu, a carei reprezentanta ambasada este Biserica. In Biserica ne redobandim cetatenia pentru Imparatia lui Dumnezeu, pierduta prin Adam si redobandita prin Hristos; aici crestem si ne pregatim sa luam in primire mostenirea cea gatita noua de la intemeierea lumii (cf. Mt. 25, 34), ca unora care suntem mostenitori de drept, fiind fii, prin nasterea din nou, din apa si din Duh, a Botezului.
Constiinta Paradisului pierdut si imperativul de a reveni in Imparatia lui Dumnezeu au constituit pentru fiecare generatie de crestini, clerici, monahi sau mireni, o prioritate si un imbold, sensul insusi al vietii, contribuind esential la dinamismul si la orientarea alegerilor de viata ale acestora, precum si la ierarhizarea prioritatilor lor.
De aceea, Apostolul randuit in aceasta duminica incepe prin a atrage atentia zicand: stiti in ce timp ne gasim, caci este chiar ceasul sa va treziti din somn; caci acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut. Noaptea e pe sfarsite; ziua este aproape. Sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii. Sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma (Ep. Romani, 13, 11-13).
Indemnurile acestea nici nu ar trebui sa-i priveasca pe crestini, dar se vede ca nu numai acum, ci si in vremurile de atunci, se potriveau aceste indemnuri cu inclinatiile omului care nu traieste in toata vremea dupa randuiala crestineasca, desi se socoteste pe sine credincios . De aceea apostolul adauga la cele de mai sus: Ci va imbracati in Domnul nostru Iisus Hristos, si grija de trup sa nu o faceti spre pofte (Rm. 13, 14).
A se imbraca in Domnul Hristos, inseamna nu doar a fi botezat, ci inseamna a-si insusi duhul, constiinta, felul in care Il vedem pe El fiind si facand. Caci noi cei ce in Hristos ne-am botezat, deci in Hristos ne-am si imbracat (Gal. 3, 27). Nu la intamplare, Evanghelia din aceasta duminica incepe prin reamintirea principiului iertarii: de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc. Ne-cererea de iertare a lui Adam, atunci cand a incalcat Cuvantul poruncii lui Dumnezeu, a constituit una dintre pricinile pentru care inima sa s-a invartosat si a ajuns pana la a-L invinui indirect pe Dumnezeu, pentru propria sa gresala, determinandu-L sa-l izgoneasca din Rai. Domnul Hristos, nu numai ca ne iarta gresalele, dar S-a facut pe Sine Miel al lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii (cf. In. 1, 29), luand asupra-Si ocara si vina pacatului lui Adam. De aceea masura iertarii lui Dumnezeu se da dupa masura iertarii noastre, asa cum ne-a invatat si in rugaciunea Tatal nostru: si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri (cf. Mt. 6, 9-13).
Acesta este motivul pentru care duminica aceasta se mai numeste si Duminica Iertarii. Nu ne cerem iertare doar de la Dumnezeu, pentru cele pe care I le-am gresit, ci ne cerem iertare si unii de la altii, pentru cele pe care, cu voie sau fara de voie, le-am gresit. Acest stravechi obicei se mai pastreaza doar in manastiri si mai putin in parohii, insa bine este sa-l reluam cu totii, frati si surori intru Hristos, implinindu-l cu ravna, atat fata de cei din familie, mai mici sau mai mari, cat si fata de cei de aproape sau de departe, fata de cei carora stim ca le-am gresit, sau care ne-au gresit noua. Nu are atat de multa importanta acum cine ar trebui sau s-ar cuveni sa ceara iertare, sau cine are dreptatea de partea lui, pentru ca, inaintea Domnului, toti suntem gresiti Cel mai important este sa se grabeasca fiecare sa fie primul care cere iertare, facandu-se astfel facator de pace, ca acesta fiul lui Dumnezeu se va chema (cf. Mt. 5, 9).
Daruind si primind iertare, dobandim mai buna asezare pentru vremea postului. Harul lui Dumnezeu ne vine in...
Intelepciunea Bisericii nu a asezat la intamplare aceasta duminica la intrarea in perioada de postire dinainte de Pasti, pentru ca nepostirea lui Adam si a Evei au determinat izgonirea lor din Rai. Prin urmare, o duminica ce ne aminteste acest tragic eveniment din viata si fiintarea Omului, are menirea sa ne aduca aminte usurinta (sau, daca imi este ingaduit, usuratatea) cu care trecem peste Cuvantului lui Dumnezeu si cu care ne dam frau liber pornirilor legate mai ales de trup si de poftele lui Si, mai ales, ne atrage atentia asupra a ceea ce au pierdut parintii neamului omenesc (sau proto-parintii nostri) si noi prin ei, atunci cand au pierdut Raiul si, cu atat mai mult, ne aminteste cat de mare este darul pe care venirea la noi a Mantuitorului ni-l aduce.
Duminica Izgonirii Omului din Rai in lumea aceasta ne reaminteste ca noi ne aflam, in momentul de fata, in exil si impartasim conditia de chin si de despartire de vederea si de auzirea lui Dumnezeu, de care avea parte odinioara, riscand chiar sa ne obisnuim cu datul acesta, ca si cu ceva normal Acestei stari de instrainare de obarsii, Biserica, in intelepciune ei, ii propune, ca remediu leac homeopatic, amintirea instrainarii de bunatatile Imparatiei lui Dumnezeu care este inauntrul nostru (cf. Lc. 17, 21) si a carei arvuna am primit-o la Botez. Aceasta are darul sa ne reaminteasca faptul ca, de la Botez, noi suntem cetateni ai Imparatiei lui Dumnezeu, a carei reprezentanta ambasada este Biserica. In Biserica ne redobandim cetatenia pentru Imparatia lui Dumnezeu, pierduta prin Adam si redobandita prin Hristos; aici crestem si ne pregatim sa luam in primire mostenirea cea gatita noua de la intemeierea lumii (cf. Mt. 25, 34), ca unora care suntem mostenitori de drept, fiind fii, prin nasterea din nou, din apa si din Duh, a Botezului.
Constiinta Paradisului pierdut si imperativul de a reveni in Imparatia lui Dumnezeu au constituit pentru fiecare generatie de crestini, clerici, monahi sau mireni, o prioritate si un imbold, sensul insusi al vietii, contribuind esential la dinamismul si la orientarea alegerilor de viata ale acestora, precum si la ierarhizarea prioritatilor lor.
De aceea, Apostolul randuit in aceasta duminica incepe prin a atrage atentia zicand: stiti in ce timp ne gasim, caci este chiar ceasul sa va treziti din somn; caci acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut. Noaptea e pe sfarsite; ziua este aproape. Sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii. Sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma (Ep. Romani, 13, 11-13).
Indemnurile acestea nici nu ar trebui sa-i priveasca pe crestini, dar se vede ca nu numai acum, ci si in vremurile de atunci, se potriveau aceste indemnuri cu inclinatiile omului care nu traieste in toata vremea dupa randuiala crestineasca, desi se socoteste pe sine credincios . De aceea apostolul adauga la cele de mai sus: Ci va imbracati in Domnul nostru Iisus Hristos, si grija de trup sa nu o faceti spre pofte (Rm. 13, 14).
A se imbraca in Domnul Hristos, inseamna nu doar a fi botezat, ci inseamna a-si insusi duhul, constiinta, felul in care Il vedem pe El fiind si facand. Caci noi cei ce in Hristos ne-am botezat, deci in Hristos ne-am si imbracat (Gal. 3, 27). Nu la intamplare, Evanghelia din aceasta duminica incepe prin reamintirea principiului iertarii: de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc. Ne-cererea de iertare a lui Adam, atunci cand a incalcat Cuvantul poruncii lui Dumnezeu, a constituit una dintre pricinile pentru care inima sa s-a invartosat si a ajuns pana la a-L invinui indirect pe Dumnezeu, pentru propria sa gresala, determinandu-L sa-l izgoneasca din Rai. Domnul Hristos, nu numai ca ne iarta gresalele, dar S-a facut pe Sine Miel al lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii (cf. In. 1, 29), luand asupra-Si ocara si vina pacatului lui Adam. De aceea masura iertarii lui Dumnezeu se da dupa masura iertarii noastre, asa cum ne-a invatat si in rugaciunea Tatal nostru: si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri (cf. Mt. 6, 9-13).
Acesta este motivul pentru care duminica aceasta se mai numeste si Duminica Iertarii. Nu ne cerem iertare doar de la Dumnezeu, pentru cele pe care I le-am gresit, ci ne cerem iertare si unii de la altii, pentru cele pe care, cu voie sau fara de voie, le-am gresit. Acest stravechi obicei se mai pastreaza doar in manastiri si mai putin in parohii, insa bine este sa-l reluam cu totii, frati si surori intru Hristos, implinindu-l cu ravna, atat fata de cei din familie, mai mici sau mai mari, cat si fata de cei de aproape sau de departe, fata de cei carora stim ca le-am gresit, sau care ne-au gresit noua. Nu are atat de multa importanta acum cine ar trebui sau s-ar cuveni sa ceara iertare, sau cine are dreptatea de partea lui, pentru ca, inaintea Domnului, toti suntem gresiti Cel mai important este sa se grabeasca fiecare sa fie primul care cere iertare, facandu-se astfel facator de pace, ca acesta fiul lui Dumnezeu se va chema (cf. Mt. 5, 9).
Daruind si primind iertare, dobandim mai buna asezare pentru vremea postului. Harul lui Dumnezeu ne vine in...
