Un cuvant al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Milcov 26 octombrie 1980 In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Preaiubitii nostri miri si nuntasi, parinti si copii, frati si surori! Slavit sa fie Domnul nostru si Dumnezeul nostru, Caruia trebuie sa-I multumim cu totii neincetat si din []Un cuvant al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Milcov 26 octombrie 1980In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Preaiubitii nostri miri si nuntasi, parinti si copii, frati si surori!Slavit sa fie Domnul nostru si Dumnezeul nostru, Caruia trebuie sa-I multumim cu totii neincetat si din toata inima pentru toate lucrurile, dar mai ales pentru astfel de prilejuri sfinte si scumpe, cand avem harul sa ne petrecem impreuna in sarbatoriri de acestea ca asta de astazi, la nunti crestinesti, cu miri crestini, cu nuntasi crestini.

Slavit sa fie Domnul pentru astfel de familii, cand parintii credinciosi cresc fii credinciosi care, ascultand de Dumnezeu si de invatatura sfintilor nostri inaintasi, la toate marile raspantii ale vietii lor, isi incep sau isi sfarsesc toate drumurile vietii lor cu Dumnezeu.

Slavit sa fie Domnul si pentru ca El a dat in tara noastra si in Biserica noastra aceasta Lucrare duhovniceasca a Oastei Domnului, aceasta familie sfanta care a adus si aici, in tara si in Biserica noastra, acest fel nou si crestinesc de a sarbatori nunta, aceasta Taina sfanta si acest praznic ales. Caci Taina nuntii este una dintre cele sapte sfinte Taine ale Bisericii si ale credintei noastre. Sfanta Scriptura vorbeste despre ea ca despre Hristos si despre Biserica Lui. Unirea celor doua suflete este ceva atat de sfant si atat de minunat, incat nici o alta imprejurare din viata omului nu poate fi asemanata cu aceasta. De aceea Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne-a lasat atat in Cuvantul Sau, cat si in pilda Sa indrumarea sfanta si porunca vesnica sa privim si sa implinim aceasta taina cu toata curatia si sfintenia, asa cum a randuit-o Dumnezeu de la inceput.

De aceea e de mare si trista mirare cum poporul nostru, care este un popor crestin de la nasterea sa, a decazut atat de mult in privinta felului necrestinesc de a sarbatori nunta: cu bauturi imbatatoare, cu jocuri si cu cantece paganesti, cu tot felul de apucaturi urate si potrivnice voii lui Dumnezeu. Cum sa mearga fericita si cum sa sfarseasca bine o astfel de insotire fara Dumnezeu? De aceea urmarile sunt atat de nefericite in familiile de astazi.

Dar inca o data: slavit sa fie Domnul ca, in Biserica noastra si in tara noastra, Lucrarea Oastei Domnului a readus si in privinta asta felul frumos de a petrece nuntile, ca si celelalte prilejuri din viata omului, intr-un fel sfant si nou, cum era pe vremea parintilor nostri din vremea crestinismului dintai. In felul acesta, nu numai botezul si nunta, dar si inmormantarea sunt facute in chip crestinesc, asa cum este poruncit de credinta noastra si de Sfintii Parinti, in Biserica buna si strabuna.

Nunta este ca rugul sfant pe care l-a vazut Moise in Exod 3, 2, care ardea mereu cu o flacara mare, dar nu se mistuia deloc, pentru ca acolo era taina eterna, taina divina, prezenta lui Dumnezeu. Casnicia este tot asa, un loc sfant. Cand Dumnezeu impreuna doua vieti, facandu-le una, aceasta este un act ceresc. Cand cele doua cununi se apropie si se unesc, ele devin una pe totdeauna si nimeni nu le mai poate desparti niciodata, fiindca ele nu se mai despart. Asa sunt si asa raman pe veci, din clipa cand Dumnezeu le-a impreunat. De aceea nimic strain nu trebuie sa se mai strecoare acolo. Nimeni strain, nici chiar cei mai apropiati ai lor, nu trebuie sa se amestece in casnicia celor doi. Cei doi trebuie sa fie paznicii neadormiti ai usilor si ai ferestrelor caminului lor sfant, pentru ca nimic din afara sa nu patrunda acolo spre a le intina si a desparti unitatea lor. i atata vreme cat ramane primejdia, trebuie sa ramana si vegherea.

Casnicia este o fericire sfanta, dar o fericire mereu amenintata. Bucuriile casniciei nu au seaman in nici o alta parte, [nu seamana] cu nici unele dintre celelalte bucurii ale vietii omului. Dar nici durerile casniciei nu au seaman. Dragostea nu-i nicaieri mai dulce ca in casnicie, cand ea este vie si curata. Dar nici mai amara nu-i nicaieri cand ea moare. Orice rani pe care omul le primeste din afara se uita si se vindeca mai usor sau mai greu. Dar durerile si ranile primite in casnicie nu se mai vindeca si nu se mai uita niciodata.

De aceea iubiti inima care va iubeste; sarutati buzele care va saruta; fericiti viata care va fericeste si sfintiti legamantul pe care l-ati facut, fiindca numai asa veti fi binecuvantati. Rugul casniciei trebuie sa arda frumos si sa nu se mistuie niciodata. Pentru aceasta, amandoi trebuie sa puna pe el: lacrimile curate, dragostea fierbinte, rugaciunea implinita, legamantul ascultat. Totul pastrat in curatie si-n lumina, dupa voia cea sfanta a lui Dumnezeu.

Dupa cele patru porunci privitoare la Dumnezeu, dintre cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, a cincea din ele ne vorbeste despre cinstirea parintilor nostri. E porunca cea mai mare dintre cele sase privitoare la semenii nostri. De implinirea acestei porunci este legata fagaduinta fericirii si lungimea vietii. Binecuvantati vor fi fiii numai fiii aceia care vor implini frumos si iubitor aceasta porunca. Fiindca daca n-ar fi fost niste parinti, n-ar fi nici acesti miri si nici aceasta bucurie. Daca n-am fi avut niste parinti duhovnicesti, n-ar fi nici aceasta familie duhovniceasca. Dumnezeu ne-a dat atat o bucurie, cat si cealalta prin parintii nostri. De aceea sa-i cinstim si sa le urmam credinta cu vrednicie, fiindca aceasta este garantia si ca vom fi fericiti, si ca vom avea si noi urmasi care ne vor cinsti.

Cine nu-si cinsteste trecutul sau, acela nu va fi cinstit nici de viitor. i cine nu-si pretuieste parintii sai, acela nu va fi nici el pretuit de copii, daca-i va mai si avea.

De n-ar fi fost inaintasii nostri, n-ar fi nici nuntile noastre; n-ar fi nici bucuriile noastre; n-ar fi nici cantarile noastre si nici imbratisarile noastre. De aceea, porunca adu-ti aminte de parintii tai este o porunca ce trebuie sa ne insoteasca in toata viata noastra si in toate bucuriile noastre. Sa n-o uitam niciodata.

Printre celelalte indatoriri ale omului care insotesc un camin nou, cea mai aleasa este ospitalitatea. Fiti primitori de oaspeti cu bucurie este o porunca fericita si cu o mare binecuvantare. Avraam, fiindca a fost ospitalier, a primit si a gazduit pe Domnul si pe ingerii Sai. Pentru asta, el a si fost rasplatit cu un fiu, cu un urmas sfant, cu o multime de urmasi ca stelele cerului. Fiti primitori de oaspeti si veti fi si voi rasplatiti cu fii sfinti si binecuvantati. Fiii binecuvantati sunt o rasplatire pentru ospitalitatea si darnicia noastra.

Fratii de credinta sunt fii ai lui Dumnezeu. Oricine ii primeste pe ei Il primeste pe Domnul, fiindca este scris: Oricine va primeste pe voi pe Mine Ma primeste , zice Domnul. i cine Il primeste pe El aici va fi primit si acela de Hristos Acolo, in Imparatia Sa.

O alta mare indatorire a celor doi care s-au unit si carora Dumnezeu le da un camin nou este binefacerea. Nu numai sa vorbim despre binefacere, ci s-o implinim cu fapta. Cei mai multi oameni, chiar dintre cei ce se numesc credinciosi, doar vorbesc si predica despre binefacere, insa n-au putere s-o si implineasca. Ei seamana doar cu o sonerie, care n-are decat putere sa faca putin zgomot, si nu sa lumineze.

Noi sa cerem mereu Domnului puterea sa aducem si roade, sa aducem si lumina, sa aducem si folos. Sa cerem putere sa ne ajunga nu numai pentru frunza, ci si pentru rod. Nu numai sa stim vorbi despre binefacere, ci s-o si implinim cu fapta. Domnul nostru Iisus Hristos a zis: Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti voia Tatalui Meu .

Mai departe, cei uniti de Dumnezeu intr-un singur camin trebuie sa se pregateasca si pentru incercari. Incercarile si necazurile sunt legate de orice viata de om de pe pamant. Dintre toate insa, singuratatea este cea mai grea. Alipiti-va tare de Dumnezeu, ca sa nu...