Redam marturiile unora dintre clericii si laicii cu aleasa pregatire culturala si religioasa din vremea cand Oastea Domnului se gasea la primii ei zece ani de activitate duhovniceasca in tara si in Biserica noastra. Rugam pe toti cititorii acestor randuri sa mediteze bine asupra marturiilor prezentate ele fiind izvorate din inimile acestora, cat inca []Redam marturiile unora dintre clericii si laicii cu aleasa pregatire culturala si religioasa din vremea cand Oastea Domnului se gasea la primii ei zece ani de activitate duhovniceasca in tara si in Biserica noastra.

Rugam pe toti cititorii acestor randuri sa mediteze bine asupra marturiilor prezentate ele fiind izvorate din inimile acestora, cat inca ei era sinceri si nepartinitori pentru ca, ceva mai tarziu, cand s-au petrecut evenimentele potrivnice Oastei Domnului, ce s-au dezlantuit contra profetului trimis de Dumnezeu spre initierea acestei Lucrari, unii dintre acestia n-au mai vorbit la fel. Influentati de unele evenimente si aserviti unor oameni, ei au tradat adevarul si s-au lepadat de legamantul lor dintai.

Cand, ceva mai tarziu, lucrarea Oastei Domnului a fost in primejdia de a fi rupta de Hristos si inrobita formalismului, iar profetul Domnului, Parintele Iosif, a trebuit sa iasa, ca slabutul David, sa-l infrunte pe Goliat, atunci, mai toti acesti ofiteri laudati si laudarosi au tradat Ostirea Domnului si s-au alaturat goliatului prigonitor.

Acum inca, ei sunt sinceri si spun adevarul. De aceea marturiile lor sunt astazi o dovada puternica despre valoarea cea nespus de mare a lucrarii Oastei Domnului si despre a conducatorului ei. Dupa cum ele vor fi maine, precum si in Ziua Judecatii lui Dumnezeu, niste marturii infricosatoare, spre osanda celor ce le-au facut, dar le-au calcat apoi ei insisi.

La zece ani de lupta pentru Domnul o taranime nouaAu trecut zece ani de fiintare a Oastei Domnului si, prin aceasta, de rodnica semanatura in ogorul tarii noastre. Lumea inca n-a prins vestea aceasta. Este insa partea faptelor mari ca ele inca nu sunt cunoscute si intelese din capul locului. Pentru o lucrare cu adevarat mantuitoare, zece ani sunt inca prea putini. Va mai trece vreme si lumea odata se va gasi inaintea unui fapt de care se va minuna si cu care se va mangaia. i crestinatatea, cand a iesit pe lume intaia data, cine stia de ea? A trecut vreme pana ce lumea sa prinda de veste ca, in mijlocul ei, a rasarit un nou soi de oameni care iau mai cu temei datoriile catre Dumnezeu si catre sufletul lor. Cand ea a ajuns sa cunoasca noutatea care s-a ivit in sanul ei, crestinatatea era departe si vrajmasia paganeasca nu avea ce-i mai face.

Daca alt asezamant ar fi facut ce a facut Oastea Domnului, ce surle s-ar fi infiintat pana acum, pentru a slavi lucrul ei si a suna in toate laturile laudele ei! Caci desi ea mai mult are de facut, desi zece ani sunt putini pentru marea lucrare a plamadirii sufletelor instrainate de Hristos, prin cheagul sfintelor Lui invataturi, totusi acesti zece ani n-au trecut in vant. Ei au insemnat foarte mult si sunt numai putine asezaminte despre care sa putem rosti ce se cuvine a spune ca lauda despre Oastea Domnului.

Noi ne uitam la asezaminte mult mai vechi, cum este de pilda Liga Culturala, despre care abia stii ca se afla in lume, despre care nu auzi nimic, nici o fapta, decat doar ca o data pe an tine un congres. Incaltea, despre congresul de acum putin timp, nici nu s-a auzit nimic.

Dar Oastea Domnului, in acesti zece ani, a trait, s-a inradacinat, pliveste suflete, lumineaza minti, intinde stiinta de carte, cum n-o stie face Ministerul coalelor, cum nu izbutesc invatatorii cu uneltele lor.

Oastea Domnului se gaseste in foarte multe parti ale tarii, avand alaturi de mari vrajmasi, in coasta ei, si mari prietenii frumoase si cuceriri frumoase. Oastea Domnului izbuteste a domoli sufletele, a le curati de pacate, a le face sa se intoarca asupra lor, sa se sperie de intinarile la care au ajuns si sa doreasca curatirea. Ea pune in randuiala viata celor ce o primesc. A mantuit de betie si de chefuri netrebnice pe oamenii pe care nimenea pana la ea nu-i putuse mantui.

Se incercasera [de catre] multi altii cu mijloace mirenesti. Ce n-au putut ei insa poate Oastea Domnului cu mijloacele duhovnicesti, pe care ea le gaseste in sanul Bisericii Ortodoxe si pe care le intrebuinteaza.

Fara indoiala, nu este aceasta o nascocire a ei. Sunt mijloacele care se gasesc in sanul Bisericii si fiecare va ajunge la aceleasi roade, daca le va intrebuinta. Toata deosebirea este ca unul e mai harnic si mai inimos si munceste; altul e mai lenevos si mai amortit si se lasa pe tanjala. Minunea este a lui Dumnezeu, nu a omului. Cum spunea Sfantul Apostol Pavel catre Corinteni: Ce sunt eu? Ce este Petru? Ce este Apolo? Noi numai am udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca (vezi I Cor. 3, 5-6).

Este numai lucrarea lui Dumnezeu si spre lauda Lui, fapta, fara pereche in tara noastra, pe care Oastea Domnului a putut-o injgheba in Romania. Caci taranimea noastra () se macina, se darapana, se strica. In sanul ei au venit pricini, precum sunt cele politicesti, care aduc vrajba intre oameni. aranii au acum intre ei o pricina de cearta pe care parintii lor nu au cunoscut-o. Incep a se imparti in tabere politice si a se invrajbi. Chiar si in vremea din urma s-au pomenit despre ucideri petrecute intre ei, din pricina aceasta. De asemenea, ei sunt bantuiti de uneltiri ale sectantilor, de altii care fac tulburari pentru prefacerea calendarului.

Intre toate acestea insa, Oastea Domnului tine, intre oameni, vechea randuiala. Ii face sa-si puna darurile lor cele mai sfinte in urmarea Domnului. Cine priveste pe ostasii Domnului vede cat de fericiti sunt ei, oameni de toate varstele; cat de multumiti sunt ei cand se simt ca pot urma lui Dumnezeu, ca se pot impartasi de la biserica! I-am vazut, ii vad si eu nu pot spune cate flecaresc vrajmasii lor. Sunt oameni mult mai randuiti ca altii. Nici vorba sa-si puna placerea lor in gandurile lumesti. In ostasii Domnului, avem taranimea noua, care nu va mai fi plina de primejdii pentru tara, ca aceea invrajbita de rascolirile mirenesti ori sectaricesti.

Asa ti se destainuiesc lucrurile, cand le privesti. Dr. N. Cretu, care a scris in iulie, in Curentul , nu-i cunostea. I-a vazut in Toplita Romana in vremea tulburarilor cu alegerile si si-a dat seama ca numai ostasii Domnului au fost cei ce si-au pastrat firea. Erau senini si cu nazuinte cu mult mai presus de aceste framantari pamantesti.

Dar cu o asemenea taranime faci minuni, fiindca legea sufletului este cea care o carmuieste, nu poftele pamantului.

Cei de sus inca nu-si dau seama ce inseamna o asemenea taranime pentru buna randuiala si pacea tarii. Ei nu cunosc Oastea Domnului, desi ea a facut destule fapte vrednice, prin care sa merite a fi cunoscuta. Cand vor ajunge s-o cunoasca, vor vedea ca, pe pamantul tarii noastre, a rasarit o floare care indulceste inimile, deschide mintile fara a cere din bugetul tarii nimic pentru ea. A fost o putere care a rasarit din radacinile curate si ascunse ale tarii.

Dar vor ajunge s-o cunoasca! Oastea Domnului face fapte prin care, vrand-nevrand, va trebui pretuita chiar de acei care n-au la inima lucrul duhovnicesc. Vor vedea ca ea sporeste numarul cititorilor, ceea ce nu pot face scolile. Vor afla ca ea da cititori care nu citesc fleacuri, ci lucrurile cele mai bune, mai sanatoase. Vor privi cu uimire cum rasare o taranime care se desteapta prin mijloacele credintei. Eu, acum cateva zile, am privit, in Caracal, cum vorbea un institutor, om cu scoala; a vorbit rusinos de urat, fara cap si fara coada. Ostasul, cu patru clase primare, cu toate lipsurile omului fara carte dar, oricum, strunit prin multe citiri duhovnicesti a vorbit mult mai bine ca institutorul.

Zece ani ai Ostii Domnului n-au trecut degeaba. Cartile care ies neincetat din teascurile ei opt bucati noi, iesite numai de Craciun sporul mare al cititorilor inseamna o noua scoala pe gratis, in cuprinsul Romaniei. aizeci de mii de osteni sunt saizeci de mii de suflete curate, care vor face sute de mii peste alti zece ani. Sa ne fericim ca o avem, ca mare lucru este a avea mari palcuri crestinesti, care asculta de cuvantul sau si dau dovada puterii care salasluieste in Biserica Domnului!Arhim. Scriban Ce datorez eu Oastei Domnului Acum, cand am fost invredniciti de Dumnezeu sa praznuim zece ani de la intemeierea tovarasiei noastre ortodoxe, Oastea Domnului , se cuvine, drept multumire Comandantului Suprem al ei, Domnului nostru Iisus Hristos, sa arat si eu ce datorez acestei fratii crestine de cand am intrat in ea. Pentru intaia data am simtit, cu adevarat, ce insemneaza comunitatea crestina activa.

Cand am vazut cat de mult si adevarat se iubesc si se stimeaza fratii ostasi, intre ei si cu altii, cum nazuiesc mereu sa coboare in viata lor invatatura lui Hristos, cum cerceteaza de regulat Sfanta Slujba si toate regulile sfintei noastre Biserici, cum se ajuta intre sine si pe altii din afara de tovarasie, cum se roaga si cum vorbesc in adunarile lor, cum propovaduiesc cu credinta si cu lacrimi pe Mantuitorul nostru vazand, zic, toate acestea, am simtit mai cu putere si mai adanc, ce frumoasa este dragostea crestina, izvorul tuturor bunatatilor vietii sufletesti a oamenilor, si cat de tari pot fi crestinii cand stau laolalta, legati prin asemenea sfanta legatura. Pentru intaia data, de asemenea, am putut sa cunosc si sa gust ceea ce inseamna misionarism crestin organizat si purtator de roade imbelsugate.

De asemenea, am aflat aici cele mai bune carti de propaganda poporala crestina.

Scrise cu inalt duh de umilinta si de dragoste, simplu, fara fraze cautate intru slava proprie, aceste carti au sadit si in sufletul meu o credinta mai tare, mai neclintita, mai frumoasa.

Indeosebi, Pe urmele Mantuitorului este o carte cu totul rara. Am citit foarte multe carti straine si romane, avand acest subiect, dar tin sa marturisesc ca o asemenea sfintita si ziditoare carte, nu am aflat nicaieri. A fost scrisa in lacrimi si de aceea nici nu o poti citi decat in lacrimi.

Afara de ea, am folosit nespus de bine, in activitatea mea crestina, toate celelalte carti, iar cele o suta de istorioare, pilde si asemanari religioase, mi-au dat un nepretuit material pentru cartile mele de citire, cum si pentru vorbirile la radio. Tovarasia noastra mi-a dat un bun prilej spre a cunoaste un mare numar de preoti si laici care, cu mare putere, activeaza in Biserica noastra Ortodoxa, nestiind ce inseamna oboseala sau darea indarat. Pilda lor a fost mereu, pentru mine, o necontenita indemnare pentru a-i ajunge pe ei si eu si a nu ma lasa trandaviei si nepasarii.

Oastea Domnului, de asemenea, ne-a dat o negraita multumire crestineasca prin adunarile ei, dintre care cea de la Rusalii, la Sibiu, a fost pentru mine, nevrednicul, o binefacere cereasca. Nu voi uita niciodata acele trei zile sfinte petrecute in orasul Oastei, impreuna cu atatia frati, numai in rugaciuni, in vorbiri pline de duh crestinesc si in lacrimi de curatire si usurare sufleteasca. Nu este dat oricui si oricand sa aiba o asemenea rara invrednicire. i nu pot multumi indeajuns lui Dumnezeu, pentru aceasta. Prin Oastea Domnului am mai avut curata si marea multumire, cum si nespusa cinste, de a ma putea apropia si [a-l] cunoaste pe bunul si dragul nostru arhiereu si pastor, parintele Nicolae al Ardealului. Il rog sa ma ierte daca, trecand desigur peste voia lui, scriu aceste randuri de recunostinta smerita pentru tot ce-a sadit si a facut sa creasca in sufletul meu ca credinta, ca iubire, ca putere de lupta, ca nadejde, ca jertfa intru Domnul Iisus, Mantuitorul nostru, si pentru izbanda invataturii Lui in lume. Tot Oastei Domnului trebuie sa-i multumesc ca mi-a dat prilejul sa sufar putintel si eu pentru Domnul Iisus.

Am primit si eu, pentru El, palmele calomniei si suferinta nedreptatii. Niciodata nu mi-as fi putut inchipui cat de dulce este suferinta pentru Dragul nostru Mantuitor, fie ea, chiar pe de-a-ntregul, nedreapta. Mai ales atunci este plina de dulceata. i tot cu acest prilej am putut, de asemenea, sa aflu mai intreg si mai adanc, ce buna si dulce este rugaciunea pentru cei ce te asupresc pentru Iisus, cum si iertarea pe care El te invredniceste sa le-o poti da, drept curata multumire pentru nedreptatea ce ai suferit.

Iata, fratii mei, in trasaturi cu totul mari si deci necomplete, ceea ce datorez eu Oastei Domnului, acestei sfinte tovarasii intru Domnul Iisus.

Dar nu pot incheia aceste putine sire, fara sa spun ca aceste bunatati mi-au fost daruite si prin duhul si mainile unui om care, risipindu-si sufletul sau pana la cea din urma jertfa, a adaugat Miscarii nespusa putere de rezistenta in lupta ce da pentru izbanda invataturii crestine in poporul nostru romanesc.

El a fost vasul slab prin care s-a vadit puterea lui Dumnezeu; el este Parintele nostru Iosif de la Sibiu, pentru sanatatea caruia se cuvine a ne ruga cu totii.

Pentru toate aceste minunate daruri, pe care Bunul Dumnezeu m-a invrednicit sa le primesc prin Oastea Domnului, se cuvine sa-I multumim Domnului cu adanca smerenie si nevrednicie si sa-I cantam slava, acum si pururi, in vecii vecilor Amin. Alexandru Lascarov-Moldovanu, scriitor, ostas al Domnului Vom suferi mai mult de-acum In alergarea spre tinta, spre Capetenia si Desavarsirea credintei noastre (I Cor. 9, 24; Filip. 3, 14), facem un popas. Dar nu pentru a ne opri din inainte, ci pentru a da slava si multumire lui Dumnezeu, ca pana aici a fost cu noi, asa ca putem zice plini de incredere: Pana aici ne-a ajutat noua Domnul (I Samuel 7, 12). Prin scoala pustiei, pana aici ne-a adus Domnul cu Mana tare si cu Brat inalt.

Slavit sa fie Numele Lui, ca ne-a ajutat sa ajungem pana aici pe drumul desavarsirii. i cade-se a ne gandi la felul minunat al Lucrarii Domnului.

Dumnezeu a crescut, prin Focul Duhului Sfant, un om. Prin focul suferintelor si necazurilor cate au trecut peste el o viata intreaga, Domnul a adancit intr-insul, in fiinta sa, marile adevaruri ale mantuirii si ale Imparatiei lui Dumnezeu. i apoi l-a pus sa lumineze din cetatea Sibiului, pentru a ajuta si altora sa mearga pe calea desavarsirii. Acesta este Parintele Iosif.

Mii de ostasi am putea spune cum Dumnezeu a intrebuintat foile si cartile Oastei spre a ne ajuta pe drumul catre desavarsire, spre a ne schimba si intari intr-o viata noua. Nu prea pot multi sa inteleaga, iar unii nu vor, fiindca, pentru a intelege, trebuie si ei sa fie trecuti de Domnul prin focul Duhului Sfant. Dar oricine poate macar sa vada, daca are ochi, cum minunatele carti ale Oastei, scrise de Parintele Trifa, si sfaturile pe care saptamana de saptamana le trimite prin toate unghiurile tarii prin foaia Oastei, au facut freamat in suflete, au adus suflul de primavara duhovniceasca in Biserica si in aceasta tara asa de oropsita si necajita.

Daca viata noastra nu este desavarsita, stim ca mai avem inca nevoie de rabdare, ca, dupa ce am implinit Voia lui Dumnezeu, sa putem capata ce ne-a fost fagaduit (Evrei 10, 36).

Am invatat multe in cei zece ani de ostasie. Invataturile cu care ne-a crescut Domnul le vom folosi, aprinzand in inimi foc si mai mare decat cel din trecut.

Frati ostasi! Sa rascumparam vremea pe care am pierdut-o tremurand sub valurile si greutatile vietii! Putin am facut pentru El si pentru Oastea Lui.

Un legamant sa punem in inimile noastre, un legamant sfant, a carui paza s-o incredintam Domnului!Sa suferim mai mult rautatea celor rai, a celor ce ne hulesc si ne batjocoresc, rasplatindu-le numai cu iubire si bunatate; sa suferim mai mult despartirea de poftele si placerile lumii, traind numai lucrarile voite de Dumnezeu; sa suferim mai mult, indraznind pentru marturisirea Domnului inaintea tuturor oamenilor; sa suferim mai mult pentru intarirea legaturilor fratesti si adevarata iubire sfanta intre noi!Sa stam cu aceste hotarari sub Crucea Golgotei si vom avea pacea si bucuria ingerilor lui Dumnezeu.

Ing. Em. Popescu,ostas al Domnului Galati Vrednici de toata dragostea noastra Este prea adevarat ca, in zilele noastre, pe langa unele aspecte de impietrire si de crescanda apostazie, sunt si destule dovezi de buna dispozitie religioasa si destula cucernicie.

Priviti la acesti entuziasti ai Bisericii noastre care se numesc (precum cred ca ati auzit) ostasi din Oastea Domnului. Sunt oameni vrednici de toata dragostea noastra si fruntasi in viata crestina romaneasca. Dar pietatea lor si solidaritatea lor frateasca se invesmanteaza in oarecare aspecte pe care, fie o gelozie deghizata, fie o sincera si nevinovata simplitate a cugetului, le declara de suspecte si le denunta opiniunii ortodoxe.

Aceasta purtare e pripita. Luati aminte ca, in vremurile noastre, viata religioasa atarna de imprejurarile cu totul necunoscute acum cincizeci de ani. Crestinul care vine azi la biserica nu mai are conceptiile, studiile, deprinderile, ochiul si urechea stramosilor nostri, purtatori de anterie si islice.

Daca am merge pe calea acestui exclusivism care masoara totul cu masura de la 1800-1850, am scoate drept eretici si cazuti din obstea noastra tocmai pe cei mai ravnitori si mai activi. Nu trebuie sa pierdem din vedere ca, in jurul nostru [] este un oarecare spatiu liber pentru manifestari, avanturi, deprinderi si traditii nevinovate, felurite de la obste ortodoxa, la obste ortodoxa.

Un singur lucru este insa de dorit si ne doare inima ca nu se intampla. Autoritatea Episcopala de la noi ar trebui sa intervina, sa ia loc in fruntea coloanelor agitate, sa-si insuseasca marile freamate ale inimilor noastre si sa le caute alinare. Ne doare inima ca nimic din toate acestea nu se intampla!Este ceva in afara de ortodoxie in purtarea si moravurile Oastei Domnului? Au comis vreo eroare, in scrierile si in rugaciunile lor, insufletitele cete ale Oastei?Autoritatea Episcopala n-ar trebui sa lase pe caporali sa se certe intre ei, ci sa dea ordinea de zi!Episcopul este in Biserica si Biserica este in Episcop! Da, asa am invatat! Dar s-o mai vedem si noi, din cand in cand in practica! Gala Galaction Vrajmasi din negura In anumite ramuri, nu vedem vrajmasii unde sunt, dar ii vedem si hartuim pe cei care nu sunt.

In tara noastra a rasarit un preot care a dat la iveala un asezamant de-o frumoasa noutate. E preotul Iosif Trifa, de peste munti, care a infiintat o tabara de vietuire si de lucrare crestineasca, zisa Oastea Domnului . inta cea dintai a acestei noi injghebari a fost de a starpi betia, deoarece betia nu se putea desfiinta prin mijloacele obisnuite, prin sfaturi, sperieturi medicale, ci numai prin fiorii credintei. Preotul Trifa si-a luat calea aceasta. Azi, asezamantul sau traieste de zece ani si a avut un spor negandit. El este si o dovada despre puterea de viata din sanul Bisericii noastre, ca ea a fost in stare sa influenteze mii de oameni din grosul norodului (are o suta mii de membri) pentru treburile credintei.

Pe fiecare saptamana vezi cum alte si alte suflete se inflacareaza, se incalzesc si se indruma spre o viata noua, prin aceasta vestire a credintei. Ziarele acestui asezamant, caci are doua foi: Lumina Satelor si Oastea Domnului , pe fiecare saptamana vestesc astfel de fapte.

Acum ce sa vezi? In loc sa astepti ca preotii sa sara de bucurie ca in sanul Bisericii lor a rasarit o astfel de putere, ca miilor de oameni li se lumineaza mintile si inimile, ca ei sunt o biciuitoare dovada despre puterea credintei si ca Biserica este aducatoare de sanatate si de indreptare a sufletelor, nu de superstitii o multime de preoti s-au napustit asupra acestei Osti a Domnului, ca ar fi o buruiana otravitoare in sanul Bisericii noastre, ca ea este navalirea protestantismului peste noi, ca este instrainarea noastra de vechile datini ale Bisericii, ca partasii Ostirii Domnului au o calcatura care nu mai este cea cu care sunt deprinsi preotii nostri. i e adevarat, oamenii acestia, indreptati cu mintea si cu inima, nu mai beau, nu mai flecaresc degeaba, nu dau banii pe buruiana de afumat mustatile, nu mai umbla prin adunari unde se pierde vremea si se pun la cale netrebnicii; dar in schimb, au prins alte gusturi: le place sa stea de vorba despre lucruri duhovnicesti, descoase pe cate un preot, cand il prind, despre tot ce li se nazareste in treburi de credinta, citesc si nu mai seamana deloc cu lumea obisnuita a satenilor si mahalagiilor nostri. Daca aceia sunt cum sunt: cu sudalmi in gura, cu umblete la carciumi, cu vremea macinata fara nici un folos nu se mira nimenea, fiindca de multa vreme ii vedem asa. S-au deprins ochii nostri cu ei si ni se pare ca asa e firesc sa fie.

Daca insa crestinii din Oastea Domnului sunt o aratare noua prin purtarea lor, daca ei sunt mult mai doritori ca altii sa stie despre lucrurile credintei, sa ia parte la lucrarile duhovnicesti mirare pana peste o posta, ca asa ceva nu s-a mai vazut, nu trebuie sa fie.

Aceasta este filozofia omului de rand: ce nu s-a mai vazut, nu poate fi de isprava. i, deoarece noi, cele nemaivazute le descoperim la straini, gata vorba ca si preotul Trifa trebuie sa fi luat acestea de la straini. Trebuie sa le fi cules de la protestanti. Prin urmare, afara cu el! Sa ramanem la betiile noastre, la flecarelile noastre, la bataile dintre barbat si nevasta, la toata instrainarea omului, de Biserica; [sunt trecute cu vederea faptele celor care] in fiecare noapte dau cu cutitele prin mahalale, dar strigarea de: Sariti! Hotii! se aude impotriva Parintelui Trifa!Cat e de lenes omul si nu se da sa se scoale la treaba; ajunge insa foarte harnic, cand sare la bataie, ca de ce-l chemi la treaba.

Fapta Parintelui Trifa e o sculare la treaba. E, mai cu seama, o sculare suparatoare, fiindca insisi oamenii satului si mahalalei iti stau in ochi ca un ghimpe si nu te lasa sa te trandavesti.

Se gaseste hoitul, se gaseste scos din tabieturile luiDa de unde, mai cutare, mai iesi Trifa asta sa ne tulbure somnul de dupa-amiaza si mistuiala de peste noapte. Ia hai si l-om da peste cap! Ce? N-a mai mers Biserica si fara el? Sa nu putem acum trai de raul lui?Astea sunt maraielile care scapa printre dinti si care ar vrea sa vesniceasca in Biserica, imparatia cascatului. i se petrecea atunci lucrul cel mai ciudat: nu este atata strigare si harmalaie in Biserica noastra impotriva tuturor paganismelor care spurca viata nationala, cata este impotriva lui Trifa. Nu a fost si nu este in foile noastre bisericesti atata spumegare impotriva pacatului, cata a fost si este impotriva lui Trifa! i, fiindca in chip cuminte nu ai ce spune impotriva lui Trifa, care lucreaza cu metodele duhovnicesti, se revarsa acum impotriva lui, tampenii. Pe cele din urma, le citesc din scrisul unuia, preot Mirica din Pucioasa Glodeni, care stiti ce gaseste ca e erezie din partea Ostii Domnului? Ca un ostas a spus preotului din sat: parinte, hai sa fii cu noi, adica sa fii cu noi in Oastea Domnului! titi cum judeca potrivnicul? Deoarece acesta ma pofteste la ceva, urmeaza ca intre el si acel preot era o deosebire.

Apoi, chiar o potrivisi, sfanta Lumina a Satelor .

Va sa zica, daca eu te-as pofti: hai sa vii si dumneata cu ceata celor de la Calendarul sau cu cei din societatea Viitorul , a domnului Boroianu, inseamna ca ma poftesti la altceva decat la insasi lucrarea Bisericii!Mai, mai, mai, da cu cap mai este combatuta Oastea Domnului! i ea isi urmeaza drumul ei si da in nasul vrajmasilor cu munca ei.

Puturosii, ce scot din lenea lor? Barfeala si nascocire de vrajmasi din negura. Arhim. Scriban Judecati Oastea Domnului, dar n-o osanditi! Sa cercetam Scripturile, sa mergem inapoi la Hristos, sa vedem predica Sfintilor Apostoli, predica Sfintilor Parinti si vom da de originea Oastei Domnului. Pentru ce n-am merge de-a dreptul la izvor? Apa de la izvor este mult racoritoare. Acest izvor este Sfanta Scriptura pe care Mama noastra, Biserica, ne-a pastrat-o cu atata sfintenie si o propovaduieste cu mult zel.

Poporul () din parohia mea n-a fost obisnuit cu predica si cu Sfanta Carte. Inceputul modest al cuvantului meu din usa Altarului a starnit cel mult curiozitatea. N-am descurajat. Ba, tocmai aceasta curiozitate m-a indemnat sa pregatesc ogorul si mai bine pentru Cuvantul Domnului. Facand aceasta, m-am adancit in Sfanta Scriptura, in care timp Trambita Oastei de la Sibiu am auzit-o. O ascult mereu si cu atentiune. Ma ocup de Sfanta Scriptura. O introduc in scoala (rurala) la studiul religiei in mod obligatoriu cu clasa a IV-a.

Cartea Domnului astfel patrunde in curs de zece ani aproape in toate familiile din comuna.

Am dus copiii de-a dreptul la Izvorul de apa saltatoare intru viata vesnica (Ioan 4, 14). Iar in usa Altarului, apar aproape intotdeauna cu Cartea in mana. Mi-am ajuns scopul dorit; toti copiii din scoala sunt familiarizati cu Sfanta Carte, asa: viata Domnului, parabolele, Sfintele Taine, dogmatice si morale si istoria bisericeasca, cu citate din ea, cantate si astfel gustate de insisi elevii. Astfel tineretul de astazi, indeosebi prin scoala, iar batranii prin predici, cunosc ca toata invatatura sfintei noastre Biserici este scoasa cu multa intelepciune din Cartea Domnului, care este temelia Bisericii noastre, impreuna cu predica Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti, deci sacra traditie pana in ziua de azi.

Pentru mine, Oastea Domnului este o incurajare in pastoratie. Iar astazi, cand imi dau bine seama de tinta ce-o urmareste: religiozitate, curatirea moravurilor pagane strecurate in Biserica lui Hristos, lepadarea hotarata de Satana, si de toate lucrurile lui, si de toate slujbele lui, si de toata trufia lui. Cu parere de rau, vad si aud din tacerea mea de la sate atata nepasare, atata cartire fata de aceasta actiune de purificare pentru viata noastra bisericeasca. Sigur, unde lucreaza Hristos, se arata si Satana, dar noi vom striga cu Domnul: Inapoia mea, Satano!.

Priveste lumea aceasta Miscare de regenerare a crestinismului de astazi ca fiind ceva dejositor? Sa nu fie! O priveste peste umar? Sa nu se uite, ca si fariseul se uita peste umar si dispretuitor la vamesul cel ce sta in genunchi, la o parte, in biserica si se ruga smerit zicand: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!; dar acesta s-a pogorat mai indreptat la casa sa. Ma intreb: pentru ce atata barfire asupra ostasilor, ori nu sunt ei aceia care ravnesc spre viata celor dintai crestini care se numeau intre sine frati (iar Apostolii se numeau sfinti)? Nu vor fi fost nici atunci toti sfinti, in intelesul tare al cuvantului, cum nu vor fi toti nici azi, adevarati ostasi.

Dar calea aratata de Oaste, este sfanta. Sigur, nu se poate vorbi de o lepadare de sine ca la Faptele Apostolilor, dar totusi caritatea, de care este animata Biserica in general, se lucreaza mult in Oaste si altele atat de bune si frumoase, si de suflet-ziditoare. Ori nu sunt ei acei buni crestini care cerceteaza regulat Sfanta Biserica, ce stiu ca episcopii sunt urmasii Apostolilor, pe care i-au asezat sa chiverniseasca Biserica lui Hristos ceea ce se vede asa de limpede la I Timotei 3, 4-5. ()Viata lor, de buna seama, este mai curata decat a multor crestini ai zilelor noastre. i, fiind setea dupa Cuvantul Domnului tot mai accentuata in sanul poporului, zic, ca Oastea este ca aluatul pe care, luandu-l, femeia l-a ascuns in trei masuri de faina pana s-a dospit toata. Iar pentru barfitori, zic ostasilor iar: Nu te teme turma mica; ca bine a voit Tatal vostru sa va dea voua Imparatia (Luca 12, 32). Ca graiesc voua, ca multi prooroci si imparati au voit sa vada ce vedeti voi si nu au vazut; si sa auda cele ce auziti voi si nu au auzit (Luca 10, 24).

Drumul aratat de Oastea Domnului este viata sfintilor; fericit este acela care merge pe drumul cel stramt. Iar Tu, Cerescule Imparate, carele, prin vasele de Tine alese, ocarmuiesti societatea omeneasca, ajuta Oastei Tale sa biruie in lupta contra celui rau.

Preot ostas, Ioan IlioviciVisnita Banat Secerisul Ostirii Domnului Orbii vad si schiopii umbla, leprosii se curata si surzii aud, mortii se scoala si saracilor bine se vesteste (Matei 11,5).

Orice om de bine, doritor de sporul si curatirea poporului nostru, a trebuit sa primeasca cu tresaltare vestea fericita ca Oastea Domnului a ajuns azi deplin stapana pe tipografia ei. Isi avea ea tipografie, dar daca era datoare pentru ea, se cheama ca, nu era in totul a ei. Azi insa, cand foaia Oastea Domnului de la 28 mai a.c. imi aduce dulcea veste ca asezamantul Oastea Domnului a scapat de toate datoriile ei cu tipografia, mare imi este bucuria, fiindca este o dovada ca lucrarea ei prinde radacini tot mai puternice si merge inainte. Ca Oastea Domnului sa aiba o tipografie care a costat un milion opt sute cincizeci mii lei, o! este o mare dobanda, care este spre cinste si asezamantului in sine, si eparhiei in care asemenea infloriri crestinesti se petrec si, la urma urmei, si tarii intregi. Caci din toate acestea va ploua cu mana asupra tarii si ea va dobandi, prin Oastea Domnului, sanatatea sufleteasca si curatia trupeasca pe care nici pe departe nu le pot dobandi, prin toate mijloacele mirenesti pe care se silesc sa le aduca altii din taberele mirenilor.

Nu sunt mijloace mantuitoare pentru tara noastra, decat...