Logosul preexistent și întrupat
Evanghelia de la Ioan 1,1-17 1 La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. 2 Acesta era intru inceput la Dumnezeu. 3 Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut. 4 Intru El era viata si viata era lumina oamenilor. 5 i []Evanghelia de la Ioan 1,1-171 La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. 2 Acesta era intru inceput la Dumnezeu. 3 Toate prin El s-au facut; si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut. 4 Intru El era viata si viata era lumina oamenilor. 5 i lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o. 6 Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. 7 Acesta a venit spre marturie, ca sa marturiseasca despre Lumina, ca toti sa creada prin el. 8 Nu era el Lumina ci ca sa marturiseasca despre Lumina. 9 Cuvantul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume. 10 In lume era si lumea prin El s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. 11 Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit. 12 i celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, 13 care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut. 14 i Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar. 15 Ioan marturisea despre El si striga, zicand: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era. 16 i din plinatatea Lui noi toti am luat si har peste har. 17 Pentru ca Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus Hristos.1. Prologul ioaneic. Cele patru Evanghelii incep fiecare in alt fel. Astfel, desi Sfintii Matei si Luca randuiesc la inceputul scrierilor lor cate o Evanghelie a copilariei , in care se afirma deopotriva adevarul ca Domnul s-a nascut din Sfanta Fecioara Maria, prin umbrirea Duhului Sfant, totusi relatarile lor sunt independente una de alta. Sf. Marcu isi incepe Evanghelia cu prezentarea lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul. Sf. Ioan Teologul, desi face aluzie la punctele de pornire ale lui Marcu (In 1,6-8 si 15), Matei si Luca (In 1,13), socoteste ca trebuie sa mearga mai in adanc, s-o ia de la inceput , adica de la inceputul creatiei, si chiar de dincolo de acest moment. Cautand sa previna orice interpretare gresita ca cea a ereticilor adoptionisti, de pilda, dupa care Iisus n-ar fi Dumnezeu adevarat, ci ar fi fost numai adoptat de Dumnezeu la Botezul in Iordan , Sf. Ioan tine sa precizeze de la inceput ca Iisus Mesia este Cuvantul Cel vesnic al lui Dumnezeu, adica Dumnezeu adevarat. Acest inceput corespunde intru totul cadrului teologic in care Sf. Ioan prezinta viata si activitatea Mantuitorului Hristos.
Hristologia Evangheliei a patra nu este mai inalta decat cea a Evangheliilor sinoptice. Este insa adevarat ca Sfantul Ioan este un teolog profund si deplin constient de importanta si de centralitatea hristologiei. Evangheliile sinoptice se preocupa mai ales de Imparatia lui Dumnezeu care a inceput a se realiza prin venirea si lucrarea lui Hristos; Iisus vesteste Evanghelia Imparatiei (Mt 4,23). Sfantul Ioan accentueaza insa, cu mai multa claritate decat predecesorii sai, ca Iisus este Evanghelia si ca Evanghelia este Iisus. i ca binecuvantarile Imparatiei lui Dumnezeu sunt prezente in viata si mai ales in moartea si Invierea lui Iisus Hristos.2. Cuprinsul prologului ioaneic. Prologul din In 1,1-18 cuprinde patru sectiuni distincte: Versetele 1-5: Preexistenta Cuvantului. Cuvantul lui Dumnezeu, Care la inceput era, deci Care exista din vesnicie, ca Unul Care este El Insusi Dumnezeu, este Cel prin Care toate s-au facut si este totodata viata si lumina oamenilor o lumina pe care intunericul n-o poate cuprinde. Versetele 6-8: Marturia lui Ioan. Dupa ce a afirmat adevarul despre preexistenta din veci a Cuvantului, evanghelistul se refera la manifestarea Sa in istorie. Pe linia traditiei de propovaduire crestina despre Hristos, asa cum se reflecta, de pilda, aceasta traditie in Evanghelia de la Marcu sau in predicile din Faptele Apostolilor (cf Fapte 10,37), Sf. Ioan Teologul il prezinta mai intai pe Sf. Ioan Botezatorul si marturia sa despre Hristos, tinand insa sa afirme totodata, cu cea mai mare claritate, ca nu Ioan era Lumina. Versetele 9-13: Venirea Luminii. Venirea lui Mesia, Lumina cea adevarata , este acum un fapt petrecut. El a venit, dar nu numai ca lumea nu L-a cunoscut , ci nici ai Sai, adica cei care au avut privilegiul de a face parte din poporul ales, nu L-au primit. Sf. Ioan tine insa sa noteze ca cei care L-au primit si cred in numele Lui adica cei care constituie Biserica, al carei purtator de cuvant este evanghelistul au fost facuti fii ai lui Dumnezeu printr-o nastere de la Dumnezeu , de care va fi vorba mai pe larg in cap. 3. Versetele 14-18: Iconomia mantuirii. Cuvantul a venit in lume prin intrupare, deci S-a facut Om. Sf. Apostol Pavel va spune ca intru El (intru Hristos) locuieste, trupeste, toata plinatatea dumnezeirii (Col 2,9). Acelasi lucru il spune si Sf. Ioan aici: slava Cuvantului intrupat, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar , a putut fi contemplata de oameni (v. 14); vorbind la persoana intai plural, evanghelistul ii are, desigur, in vedere, in primul rand, pe ucenicii Mantuitorului, deveniti martori ai mesianitatii si dumnezeirii Lui (cf. I In 1,1-3). O noua invocare a marturiei lui Ioan Botezatorul (v. 15), care vine sa reafirme preexistenta Cuvantului, si o reflexiune a evanghelistului privind plinirea iconomiei mantuirii si a revelatiei divine in Iisus Hristos (v. 16-18) incheie prologul.3. Hristos Cuvantul (Logosul). De ce Il desemneaza Sf. Ioan pe Hristos Mantuitorul drept Cuvantul ( l goV)? Insusi faptul ca el introduce acest termen fara a simti nevoia de a da vreo explicatie arata ca este vorba de o exprimare teologica familiara primilor cititori ai Evangheliei. Care este insa sensul exact al acestei importante expresii hristologice?Vom spune de la inceput ca termenul Logos Il descrie pe Dumnezeu in procesul de autocomunicare; nu este vorba numai de comunicarea cunoasterii Sale, ci de comunicarea de Sine, care, inevitabil, include impartasirea cunoasterii Sale adevarate. Astfel, Fiul lui Dumnezeu este numit Cuvantul ca Cel Care constituie Revelatia lui Dumnezeu Insusi si a lucrarii Sale de mantuire a oamenilor.
In filozofia stoicilor Logosul (cuvantul) lui Dumnezeu era prezentat drept principiul rational al universului. Platonismul va face si el uz de acest termen. Iudeul Filon din Alexandria a introdus conceptul stoico-platonic despre logos in sistemul sau filozofic. Desi doctrina lui Filon nu este prea clara in aceasta privinta, se poate spune, in general, ca, pentru el, cuvantul are aceleasi caracteristici ca si intelepciunea in unele locuri din literatura biblica.
Intr-adevar, in Pildele lui Solomon (8,22 si urm.) si, inca si mai evident, in scrierea necanonica intitulata Intelepciunea lui Solomon (7,21-27), intelepciunea (in ebraica: hokhmah; in greaca: sof a) apare ca o persoana, avand o existenta independenta in prezenta lui Dumnezeu si o anumita relatie cu lumea creata. Intelepciunea este chiar prezentata drept lucratoarea tuturor (Intel. Sol. 7,21).
Logosul din prologul Evangheliei a patra trebuie inteles pe linia traditiei biblice si iudaice, iar folosirea de catre Sf. Ioan Teologul a acestui termen pentru Fiul lui Dumnezeu, preexistent din vesnicie, creator si intrupat la plinirea vremii , are o legatura directa cu intelepciunea personalizata si activa la creatie din scrierile sapientiale (de intelepciune) ale Vechiului Testament.
Trebuie sa mai adaugam aici ca, in iudaismul rabinic, intelepciunea apare identificata cu Legea (Torah), careia, pe linia acestei identificari, i se atribuie, de asemenea, caracteristicile unei persoane si un rol activ in opera de creare si de mantuire a lumii.
Aceasta traditie isi are corespondentul cu nuantele de rigoare in Noul Testament, unde Cuvantul lui Dumnezeu pe care-l propovaduiesc Sfintii Apostoli este nu nu numai mesajul crestin de mantuire, Evanghelia (de ex.: Lc 8,11; II Tim 2,9; Apoc 1,9; cf., mai ales, I In 1,1), ci este Hristos Insusi (I Cor 1,23; II Cor 4,1-6; Gal 3,1 s. a.). i daca evanghelistii...
Hristologia Evangheliei a patra nu este mai inalta decat cea a Evangheliilor sinoptice. Este insa adevarat ca Sfantul Ioan este un teolog profund si deplin constient de importanta si de centralitatea hristologiei. Evangheliile sinoptice se preocupa mai ales de Imparatia lui Dumnezeu care a inceput a se realiza prin venirea si lucrarea lui Hristos; Iisus vesteste Evanghelia Imparatiei (Mt 4,23). Sfantul Ioan accentueaza insa, cu mai multa claritate decat predecesorii sai, ca Iisus este Evanghelia si ca Evanghelia este Iisus. i ca binecuvantarile Imparatiei lui Dumnezeu sunt prezente in viata si mai ales in moartea si Invierea lui Iisus Hristos.2. Cuprinsul prologului ioaneic. Prologul din In 1,1-18 cuprinde patru sectiuni distincte: Versetele 1-5: Preexistenta Cuvantului. Cuvantul lui Dumnezeu, Care la inceput era, deci Care exista din vesnicie, ca Unul Care este El Insusi Dumnezeu, este Cel prin Care toate s-au facut si este totodata viata si lumina oamenilor o lumina pe care intunericul n-o poate cuprinde. Versetele 6-8: Marturia lui Ioan. Dupa ce a afirmat adevarul despre preexistenta din veci a Cuvantului, evanghelistul se refera la manifestarea Sa in istorie. Pe linia traditiei de propovaduire crestina despre Hristos, asa cum se reflecta, de pilda, aceasta traditie in Evanghelia de la Marcu sau in predicile din Faptele Apostolilor (cf Fapte 10,37), Sf. Ioan Teologul il prezinta mai intai pe Sf. Ioan Botezatorul si marturia sa despre Hristos, tinand insa sa afirme totodata, cu cea mai mare claritate, ca nu Ioan era Lumina. Versetele 9-13: Venirea Luminii. Venirea lui Mesia, Lumina cea adevarata , este acum un fapt petrecut. El a venit, dar nu numai ca lumea nu L-a cunoscut , ci nici ai Sai, adica cei care au avut privilegiul de a face parte din poporul ales, nu L-au primit. Sf. Ioan tine insa sa noteze ca cei care L-au primit si cred in numele Lui adica cei care constituie Biserica, al carei purtator de cuvant este evanghelistul au fost facuti fii ai lui Dumnezeu printr-o nastere de la Dumnezeu , de care va fi vorba mai pe larg in cap. 3. Versetele 14-18: Iconomia mantuirii. Cuvantul a venit in lume prin intrupare, deci S-a facut Om. Sf. Apostol Pavel va spune ca intru El (intru Hristos) locuieste, trupeste, toata plinatatea dumnezeirii (Col 2,9). Acelasi lucru il spune si Sf. Ioan aici: slava Cuvantului intrupat, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar , a putut fi contemplata de oameni (v. 14); vorbind la persoana intai plural, evanghelistul ii are, desigur, in vedere, in primul rand, pe ucenicii Mantuitorului, deveniti martori ai mesianitatii si dumnezeirii Lui (cf. I In 1,1-3). O noua invocare a marturiei lui Ioan Botezatorul (v. 15), care vine sa reafirme preexistenta Cuvantului, si o reflexiune a evanghelistului privind plinirea iconomiei mantuirii si a revelatiei divine in Iisus Hristos (v. 16-18) incheie prologul.3. Hristos Cuvantul (Logosul). De ce Il desemneaza Sf. Ioan pe Hristos Mantuitorul drept Cuvantul ( l goV)? Insusi faptul ca el introduce acest termen fara a simti nevoia de a da vreo explicatie arata ca este vorba de o exprimare teologica familiara primilor cititori ai Evangheliei. Care este insa sensul exact al acestei importante expresii hristologice?Vom spune de la inceput ca termenul Logos Il descrie pe Dumnezeu in procesul de autocomunicare; nu este vorba numai de comunicarea cunoasterii Sale, ci de comunicarea de Sine, care, inevitabil, include impartasirea cunoasterii Sale adevarate. Astfel, Fiul lui Dumnezeu este numit Cuvantul ca Cel Care constituie Revelatia lui Dumnezeu Insusi si a lucrarii Sale de mantuire a oamenilor.
In filozofia stoicilor Logosul (cuvantul) lui Dumnezeu era prezentat drept principiul rational al universului. Platonismul va face si el uz de acest termen. Iudeul Filon din Alexandria a introdus conceptul stoico-platonic despre logos in sistemul sau filozofic. Desi doctrina lui Filon nu este prea clara in aceasta privinta, se poate spune, in general, ca, pentru el, cuvantul are aceleasi caracteristici ca si intelepciunea in unele locuri din literatura biblica.
Intr-adevar, in Pildele lui Solomon (8,22 si urm.) si, inca si mai evident, in scrierea necanonica intitulata Intelepciunea lui Solomon (7,21-27), intelepciunea (in ebraica: hokhmah; in greaca: sof a) apare ca o persoana, avand o existenta independenta in prezenta lui Dumnezeu si o anumita relatie cu lumea creata. Intelepciunea este chiar prezentata drept lucratoarea tuturor (Intel. Sol. 7,21).
Logosul din prologul Evangheliei a patra trebuie inteles pe linia traditiei biblice si iudaice, iar folosirea de catre Sf. Ioan Teologul a acestui termen pentru Fiul lui Dumnezeu, preexistent din vesnicie, creator si intrupat la plinirea vremii , are o legatura directa cu intelepciunea personalizata si activa la creatie din scrierile sapientiale (de intelepciune) ale Vechiului Testament.
Trebuie sa mai adaugam aici ca, in iudaismul rabinic, intelepciunea apare identificata cu Legea (Torah), careia, pe linia acestei identificari, i se atribuie, de asemenea, caracteristicile unei persoane si un rol activ in opera de creare si de mantuire a lumii.
Aceasta traditie isi are corespondentul cu nuantele de rigoare in Noul Testament, unde Cuvantul lui Dumnezeu pe care-l propovaduiesc Sfintii Apostoli este nu nu numai mesajul crestin de mantuire, Evanghelia (de ex.: Lc 8,11; II Tim 2,9; Apoc 1,9; cf., mai ales, I In 1,1), ci este Hristos Insusi (I Cor 1,23; II Cor 4,1-6; Gal 3,1 s. a.). i daca evanghelistii...
