Predică la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu esti Dumnezeu Care faci minuni (Prochimen la praznice) Iubiti credinciosi, Cind a binevoit Preabunul si Preamilostivul Dumnezeu sa inceteze piraiele de singe, care se varsau din trupurile apostolilor, ale martirilor si ale marturisitorilor Sai si sa dea deplina libertate Bisericii Sale, rascumparata cu Sfintul si Preascumpul Singe []Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?Tu esti Dumnezeu Care faci minuni(Prochimen la praznice)Iubiti credinciosi,Cind a binevoit Preabunul si Preamilostivul Dumnezeu sa inceteze piraiele de singe, care se varsau din trupurile apostolilor, ale martirilor si ale marturisitorilor Sai si sa dea deplina libertate Bisericii Sale, rascumparata cu Sfintul si Preascumpul Singe al Fiului Sau, atunci si-a ales pentru acest scop, dintre toti imparatii lumii, pe Sfintul imparat Constantin cel Mare si pe mama sa, Elena. Prin acesti Sfinti imparati a adus Dumnezeu libertate religioasa in lume, a slabit paginismul si idolatria si a intarit Biserica si credinta crestina pe pamint.
Sfintii imparati si intocmai cu Apostolii Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatal sau, imparatul Constantin Clor imparatea peste Galia si Insulele britanice. Dupa moartea sa a lasat urmas la domnie pe fiul sau, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maica, Sfinta Elena.
Auzind el ca Maxentie, care imparatea in Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe crestini si darimind sfintele biserici, s-a pornit cu razboi impotriva lui. Desi avea mai putini ostasi ca Maxentie, el isi punea nadejdea in ajutorul adevaratului Dumnezeu, Caruia adesea se ruga, cu toate ca nu era inca botezat. i iata ca in amiaza mare, i se arata o cruce mare pe cer, cu stele inchipuita, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: Cu acest semn vei birui .
Apoi a poruncit ostasilor sa se insemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri si pe armele lor si asa au pornit la lupta. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfintul Constantin a biruit pe Maxentie, inecindu-l in apa Tibrului, linga Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie in cetate si incoronat ca imparat al intregului Imperiu roman de Apus, in anul mintuirii 313.
Ca semn de multumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act imparatesc in acelasi an, dupa sfatul maicii sale, cunoscut pina astazi sub numele de Edictul de la Milan , prin care s-a dat desavirsita libertate tuturor crestinilor, lasind astfel pe fiecare sa creada cum voieste.
Mare bucurie a cuprins atunci intreaga crestinatate, vazind pe sfintii episcopi si preoti iesind de prin inchisori, vazind capistile idolesti darimindu-se, iar in locul lor, biserici frumoase inaltin-du-se. Astfel, uneltele de tortura se aruncau, cuptoarele cele aprinse in care se ardeau crestinii se lasau in parasire, animalele salbatice care ucideau pe crestini in arene se slobozeau, iar crestinii, umplindu-se de multa bucurie, multumeau lui Dumnezeu cu rugaciuni si lacrimi fierbinti.
Insa domnea in rasarit un imparat tiran, anume Liciniu, care desi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrind sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe crestini si ameninta sa ocupe Roma. Imparatul Constantin a incercat de doua ori sa-l biruiasca prin razboi, dar n-a putut si era in mare mihnire. Rugindu-se mult lui Dumnezeu si insemnindu-se cu semnul crucii, toti ostasii au pornit din nou la razboi impotriva lui Liciniu si l-au biruit. Ultimul razboi l-a avut imparatul Constantin impotriva scitilor, aproape de Dunare, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind imparatul sa-si mute capitala in partea de rasarit a imperiului, si-a ales cetatea Vizantia, zidita de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegind-o Sfintul Constantin, a numit-o cu numele sau, Constantinopol, si s-a asezat aici cu fericita sa mama, Elena, in anul 324. Iar ca semn de multumire lui Dumnezeu, a inaltat in mijlocul cetatii un stilp inalt, avind deasupra Sfinta Cruce.
Tot in timpul acesta a primit si botezul, in orasul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, cind a dat porunca sa se boteze si ostasii sai, dimpreuna cu senatorii palatului, incit o nespusa bucurie cuprinsese toata lumea. A mai dat porunca sa se inalte in curtea palatului sau o mareata biserica, in numele Mintuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost darimate de pagini a poruncit sa se zideasca din nou, dindu-le tuturor bani si ajutor din destul. De la acest sfint imparat a ramas traditia ca domnii crestini din toata lumea sa zideasca biserici si minastiri si sa le inzestreze cu danii si cu toate cele necesare.
In vremea aceea, insa, Biserica lui Hristos era sfisiata de invatatura cea rea a ereticului Arie, care spunea ca Iisus Hristos este o creatura superioara, iar nu Creator si deofiinta cu Tatal si cu Duhul Sfint. Deci, Sfintul Constantin indemnat de mama sa Elena si de multi episcopi dreptcredinciosi, a hotarit sa adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, in anul 325, pentru a hotari adevarata credinta si a condamna pe ereticul Arie si invatatura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinti Parinti din toate marginile Imperiului de Rasarit si de Apus, in frunte cu Sfintul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afara. Vor ramine nemuritoare minunile si cuvintele pline de invataturi dogmatice ale marilor ierarhi si sfinti Nicolae, Spiridon si Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost blestemata invata-tura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfint Sinod s-au compus primele sapte articole ale Simbolului Credintei si mai multe canoane bisericesti.
In anul urmator, Sfinta Elena, dorind foarte mult sa afle lemnul Sfintei Cruci si sa se inchine pe Golgota si la Mormintul Domnului, a plecat cu multi ostasi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu si, impreuna cu Sfintul Macarie, episcopul Sfintei Cetati, dupa multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Capatinii a inaltat o biserica preafrumoasa, care, cu unele modi-ficari, dainuieste pina astazi.
Deci, luind o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a intors inapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, in virsta de 80 de ani.
Marele imparat Constantin a imparatit 42 de ani, pina in anul 337, cind trece la vesnicele lacasuri si este inmormintat in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, zidita de el, lasind Imperiul roman in stapinirea celor trei fii ai sai. Biserica noastra ii praznuieste pe amindoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i intocmai cu Apostolii lui Hristos. El este al 32-lea imparat roman de la August.
Iubiti credinciosi,Pina aici v-am prezentat pe scurt viata si activitatea Sfintului Constantin cel Mare si a mamei sale, Elena. Acum vom vorbi, mai intii, de legile ce s-au facut de acest sfint si mare imparat in favoarea crestinilor, despre care istoricul bisericesc din acea vreme, Eusebiu de Cezareea, zice: S-au publicat atunci de imparatul Constantin legi foarte blinde si foarte favorabile pentru crestini. Aceste legi nu exprimau decit evlavie, repausul popoarelor si onoarea Bisericilor. El a chemat pe cei ce fusesera izgoniti de guvernatorii de provincii, pentru ca nu au voit sa aduca jertfa idolilor. A restabilit in posesia averilor pe cei ce fusesera lipsiti de ele si ierta pe cei care, pentru acelasi motiv, fusesera condamnati sa faca servicii la curte. A pus in libertate pe cei ce fusesera surghiuniti in insule si pe cei ce fusesera surghiuniti la muncile metalelor sau intrebuintati la alte lucrari publice. A lasat alegerea celor care, din ura pentru statornicia cu care ei facusera profesiune din religia crestina, fusesera destituiti din dregatorii sau de a lua functiunile ca mai inainte sau de a trai in repaus (Istoria Bisericeasca de Eusebiu Episcopul Cezareei, Viata Imparatului Constantin, Bucuresti, 1896).
Printr-o alta lege facuta in favoarea martirilor si a Bisericilor, imparatul Constantin a dispus ca rudele celor ce au suferit moartea pentru apararea credintei, sa se bucure de succesiunea lor si, daca ei nu ar avea mostenitori, Biserica sa-i mosteneasca, iar mostenirile ce le fusesera confiscate, sa fie inapoiate vechilor proprietari, ori de ar fi in natura sau de au fost instrainate.
Sfintul si marele imparat Constantin a dat o lege de gratiere a celor ce au fost exilati pentru marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Aceasta lege zice asa: Acei ce au fost exilati prin sentinte nedrepte a unor judecatori, pentru ca au refuzat cu indraz- neala de a renunta la credinta si la cultul unui Dumnezeu, Caruia ei se consacrasera din toata inima lor, si acei ce au fost pusi in numarul ofiterilor curtii, desi nu fusesera mai inainte, sa aiba libertatea de a se intoarce la casele lor si sa ramina acolo in pace. Acei ce au fost despuiati de bunurile lor si redusi la o extrema mizerie, sa fie restabiliti in prima lor stare si sa se bucure cu fericire si cu umilite rugaciuni de multumire, de efectele bunatatii lui Dumnezeu .
Alta lege data de Sfintul si marele imparat Constantin face rechemarea celor ce au fost prigoniti pentru credinta cea dreapta in Hristos si au fost trimisi departe de casele si satele lor, prin insule pustii. In aceasta lege il auzim pe Sfintul si marele imparat Constantin, zicind: Ordon ca cei ce sint retinuti contra vointei lor in insule, sa se bucure de efectul gratierii noastre. Sa iasa din aceste triste si grozave pustietati, unde nu vad decit munti salbatici si o mare furtunoasa, si sa mearga a gusta placerile cele nevinovate ce le va procura, in convietuire cu rudele lor in libertate. Acei ce au suferit lipsurile si necazurile ce i-au insotit, sa fie incarcati de bunuri si scapati de frica, facind glorie cum fac eu de a fi servitorul lui Dumnezeu. As fi foarte mihnit ca sa se poata zice sau sa se poata crede, ca cineva a vietuit in frica sub domnia mea. Ma silesc pe cit pot de a reforma abuzurile ce s-au strecurat sub domniile cele dinaintea mea .
Sfintul imparat Constantin, face rechemarea celor ce fusesera condamnati la lucrarea metalului sau la alte lucrari publice, pentru marturisirea credintei in Hristos, zicind: Acei ce au fost condamnati la lucrarea metalelor sau la alte lucrari publice, sa schimbe aceasta penibila ocupatie si acest ostenitor lucru, cu o liniste onesta si cu un repaus placut, iar daca sint unii din cei ce au fost lipsiti de libertate sa fie restabiliti in posesiunea onorurilor si a drepturilor ce le apartineau mai inainte .
Prin alta lege, Sfintul imparat Constantin, restabileste drepturile celor ce au fost scosi din dregatoriile lor din armata, pentru dreapta credinta in Hristos, si zice asa: Acei care odinioara, posedind dregatorii in armata, au fost lipsiti de aceasta cinste pentru buna marturisire a credintei lor, sa aiba libertatea sau de a reintra in armata si a-si lua functia lor ce au avut sau de a trai in liniste. Este foarte drept ca, dupa ce au aratat curajul lor in mijlocul celor mai teribile...
Sfintii imparati si intocmai cu Apostolii Constantin cu maica sa, Elena, erau de neam roman. Tatal sau, imparatul Constantin Clor imparatea peste Galia si Insulele britanice. Dupa moartea sa a lasat urmas la domnie pe fiul sau, fericitul Constantin, ajutat de credincioasa lui maica, Sfinta Elena.
Auzind el ca Maxentie, care imparatea in Roma, face multe nelegiuiri poporului, chinuind pe crestini si darimind sfintele biserici, s-a pornit cu razboi impotriva lui. Desi avea mai putini ostasi ca Maxentie, el isi punea nadejdea in ajutorul adevaratului Dumnezeu, Caruia adesea se ruga, cu toate ca nu era inca botezat. i iata ca in amiaza mare, i se arata o cruce mare pe cer, cu stele inchipuita, iar dedesubt aceste cuvinte scrise: Cu acest semn vei birui .
Apoi a poruncit ostasilor sa se insemneze cu semnul Sfintei Cruci pe haine, pe coifuri si pe armele lor si asa au pornit la lupta. Deci, cu ajutorul crucii lui Hristos, Sfintul Constantin a biruit pe Maxentie, inecindu-l in apa Tibrului, linga Roma, iar el a fost primit cu mare bucurie in cetate si incoronat ca imparat al intregului Imperiu roman de Apus, in anul mintuirii 313.
Ca semn de multumire lui Dumnezeu, marele Constantin a dat un act imparatesc in acelasi an, dupa sfatul maicii sale, cunoscut pina astazi sub numele de Edictul de la Milan , prin care s-a dat desavirsita libertate tuturor crestinilor, lasind astfel pe fiecare sa creada cum voieste.
Mare bucurie a cuprins atunci intreaga crestinatate, vazind pe sfintii episcopi si preoti iesind de prin inchisori, vazind capistile idolesti darimindu-se, iar in locul lor, biserici frumoase inaltin-du-se. Astfel, uneltele de tortura se aruncau, cuptoarele cele aprinse in care se ardeau crestinii se lasau in parasire, animalele salbatice care ucideau pe crestini in arene se slobozeau, iar crestinii, umplindu-se de multa bucurie, multumeau lui Dumnezeu cu rugaciuni si lacrimi fierbinti.
Insa domnea in rasarit un imparat tiran, anume Liciniu, care desi era cumnat cu marele Constantin, dar nevrind sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu, chinuia cumplit pe crestini si ameninta sa ocupe Roma. Imparatul Constantin a incercat de doua ori sa-l biruiasca prin razboi, dar n-a putut si era in mare mihnire. Rugindu-se mult lui Dumnezeu si insemnindu-se cu semnul crucii, toti ostasii au pornit din nou la razboi impotriva lui Liciniu si l-au biruit. Ultimul razboi l-a avut imparatul Constantin impotriva scitilor, aproape de Dunare, pe care de asemenea i-a biruit cu ajutorul Sfintei Cruci.
Deci, dorind imparatul sa-si mute capitala in partea de rasarit a imperiului, si-a ales cetatea Vizantia, zidita de un grec, numit Vizas. Pe aceasta alegind-o Sfintul Constantin, a numit-o cu numele sau, Constantinopol, si s-a asezat aici cu fericita sa mama, Elena, in anul 324. Iar ca semn de multumire lui Dumnezeu, a inaltat in mijlocul cetatii un stilp inalt, avind deasupra Sfinta Cruce.
Tot in timpul acesta a primit si botezul, in orasul Nicomidia, de la episcopul Evsevie, cind a dat porunca sa se boteze si ostasii sai, dimpreuna cu senatorii palatului, incit o nespusa bucurie cuprinsese toata lumea. A mai dat porunca sa se inalte in curtea palatului sau o mareata biserica, in numele Mintuitorului nostru Iisus Hristos, iar bisericile care au fost darimate de pagini a poruncit sa se zideasca din nou, dindu-le tuturor bani si ajutor din destul. De la acest sfint imparat a ramas traditia ca domnii crestini din toata lumea sa zideasca biserici si minastiri si sa le inzestreze cu danii si cu toate cele necesare.
In vremea aceea, insa, Biserica lui Hristos era sfisiata de invatatura cea rea a ereticului Arie, care spunea ca Iisus Hristos este o creatura superioara, iar nu Creator si deofiinta cu Tatal si cu Duhul Sfint. Deci, Sfintul Constantin indemnat de mama sa Elena si de multi episcopi dreptcredinciosi, a hotarit sa adune primul Sinod Ecumenic de la Niceea, in anul 325, pentru a hotari adevarata credinta si a condamna pe ereticul Arie si invatatura sa.
S-au adunat acolo 318 Sfinti Parinti din toate marginile Imperiului de Rasarit si de Apus, in frunte cu Sfintul Constantin, care era considerat episcop cu treburile de afara. Vor ramine nemuritoare minunile si cuvintele pline de invataturi dogmatice ale marilor ierarhi si sfinti Nicolae, Spiridon si Atanasie de Alexandria, care au luat parte la acest Sinod. Atunci a fost blestemata invata-tura lui Arie, iar pe el l-au dat anatema. La acest Sfint Sinod s-au compus primele sapte articole ale Simbolului Credintei si mai multe canoane bisericesti.
In anul urmator, Sfinta Elena, dorind foarte mult sa afle lemnul Sfintei Cruci si sa se inchine pe Golgota si la Mormintul Domnului, a plecat cu multi ostasi la Ierusalim. Aici s-a rugat mult lui Dumnezeu si, impreuna cu Sfintul Macarie, episcopul Sfintei Cetati, dupa multe osteneli a aflat Crucea Domnului, iar pe locul Capatinii a inaltat o biserica preafrumoasa, care, cu unele modi-ficari, dainuieste pina astazi.
Deci, luind o parte din lemnul Sfintei Cruci, fericita Elena s-a intors inapoi la Constantinopol, iar de aici la Roma, unde a trecut la Domnul, in virsta de 80 de ani.
Marele imparat Constantin a imparatit 42 de ani, pina in anul 337, cind trece la vesnicele lacasuri si este inmormintat in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, zidita de el, lasind Imperiul roman in stapinirea celor trei fii ai sai. Biserica noastra ii praznuieste pe amindoi cu mare cinste la 21 mai, socotindu-i intocmai cu Apostolii lui Hristos. El este al 32-lea imparat roman de la August.
Iubiti credinciosi,Pina aici v-am prezentat pe scurt viata si activitatea Sfintului Constantin cel Mare si a mamei sale, Elena. Acum vom vorbi, mai intii, de legile ce s-au facut de acest sfint si mare imparat in favoarea crestinilor, despre care istoricul bisericesc din acea vreme, Eusebiu de Cezareea, zice: S-au publicat atunci de imparatul Constantin legi foarte blinde si foarte favorabile pentru crestini. Aceste legi nu exprimau decit evlavie, repausul popoarelor si onoarea Bisericilor. El a chemat pe cei ce fusesera izgoniti de guvernatorii de provincii, pentru ca nu au voit sa aduca jertfa idolilor. A restabilit in posesia averilor pe cei ce fusesera lipsiti de ele si ierta pe cei care, pentru acelasi motiv, fusesera condamnati sa faca servicii la curte. A pus in libertate pe cei ce fusesera surghiuniti in insule si pe cei ce fusesera surghiuniti la muncile metalelor sau intrebuintati la alte lucrari publice. A lasat alegerea celor care, din ura pentru statornicia cu care ei facusera profesiune din religia crestina, fusesera destituiti din dregatorii sau de a lua functiunile ca mai inainte sau de a trai in repaus (Istoria Bisericeasca de Eusebiu Episcopul Cezareei, Viata Imparatului Constantin, Bucuresti, 1896).
Printr-o alta lege facuta in favoarea martirilor si a Bisericilor, imparatul Constantin a dispus ca rudele celor ce au suferit moartea pentru apararea credintei, sa se bucure de succesiunea lor si, daca ei nu ar avea mostenitori, Biserica sa-i mosteneasca, iar mostenirile ce le fusesera confiscate, sa fie inapoiate vechilor proprietari, ori de ar fi in natura sau de au fost instrainate.
Sfintul si marele imparat Constantin a dat o lege de gratiere a celor ce au fost exilati pentru marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Aceasta lege zice asa: Acei ce au fost exilati prin sentinte nedrepte a unor judecatori, pentru ca au refuzat cu indraz- neala de a renunta la credinta si la cultul unui Dumnezeu, Caruia ei se consacrasera din toata inima lor, si acei ce au fost pusi in numarul ofiterilor curtii, desi nu fusesera mai inainte, sa aiba libertatea de a se intoarce la casele lor si sa ramina acolo in pace. Acei ce au fost despuiati de bunurile lor si redusi la o extrema mizerie, sa fie restabiliti in prima lor stare si sa se bucure cu fericire si cu umilite rugaciuni de multumire, de efectele bunatatii lui Dumnezeu .
Alta lege data de Sfintul si marele imparat Constantin face rechemarea celor ce au fost prigoniti pentru credinta cea dreapta in Hristos si au fost trimisi departe de casele si satele lor, prin insule pustii. In aceasta lege il auzim pe Sfintul si marele imparat Constantin, zicind: Ordon ca cei ce sint retinuti contra vointei lor in insule, sa se bucure de efectul gratierii noastre. Sa iasa din aceste triste si grozave pustietati, unde nu vad decit munti salbatici si o mare furtunoasa, si sa mearga a gusta placerile cele nevinovate ce le va procura, in convietuire cu rudele lor in libertate. Acei ce au suferit lipsurile si necazurile ce i-au insotit, sa fie incarcati de bunuri si scapati de frica, facind glorie cum fac eu de a fi servitorul lui Dumnezeu. As fi foarte mihnit ca sa se poata zice sau sa se poata crede, ca cineva a vietuit in frica sub domnia mea. Ma silesc pe cit pot de a reforma abuzurile ce s-au strecurat sub domniile cele dinaintea mea .
Sfintul imparat Constantin, face rechemarea celor ce fusesera condamnati la lucrarea metalului sau la alte lucrari publice, pentru marturisirea credintei in Hristos, zicind: Acei ce au fost condamnati la lucrarea metalelor sau la alte lucrari publice, sa schimbe aceasta penibila ocupatie si acest ostenitor lucru, cu o liniste onesta si cu un repaus placut, iar daca sint unii din cei ce au fost lipsiti de libertate sa fie restabiliti in posesiunea onorurilor si a drepturilor ce le apartineau mai inainte .
Prin alta lege, Sfintul imparat Constantin, restabileste drepturile celor ce au fost scosi din dregatoriile lor din armata, pentru dreapta credinta in Hristos, si zice asa: Acei care odinioara, posedind dregatorii in armata, au fost lipsiti de aceasta cinste pentru buna marturisire a credintei lor, sa aiba libertatea sau de a reintra in armata si a-si lua functia lor ce au avut sau de a trai in liniste. Este foarte drept ca, dupa ce au aratat curajul lor in mijlocul celor mai teribile...
