Pastorii duc des oile acolo unde vad ca iarba e mai mare si nu le muta pana ce oile nu pasc toata iarba. Voi face si eu ca si pastorii. Iata, azi e a patra zi de cand pasc turma aceasta pe imasul pocaintei si nici astazi nu ma pregatesc sa- mi duc in alta []Pastorii duc des oile acolo unde vad ca iarba e mai mare si nu le muta pana ce oile nu pasc toata iarba. Voi face si eu ca si pastorii. Iata, azi e a patra zi de cand pasc turma aceasta pe imasul pocaintei si nici astazi nu ma pregatesc sa- mi duc in alta parte turma. Mai vad inca belsug de iarba pe imas si multa desfatare si folos. Frunzisul copacilor acoperis si odihna oilor in namiaza zilei nu le da o umbra atat de placuta si de folositoare si nu le face odihna atat de dulce, cat de intaritoare si de odihnitoare este citirea dumnezeiestilor Scripturi pentru sufletele cuprinse de tristete.

Citirea dumnezeiestilor Scripturi alunga din sufletul nostru taria si fierbinteala durerii si ne mangaie mai dulce si mai placut ca umbra; ne da mare mangaiere nu numai cand avem paguba de bani, nici numai cand ne mor copiii, nici in alte necazuri asemanatoare, ci si cand pacatuim. Cand un om cade, fiind cuprins si doborat de pacat, cand il mustra constiinta, amintindu-si necontenit pacatul, cand este sufocat de taria tristetii, cand arde in fiecare zi si nu gaseste nici o mangaiere, desi il mangaie multi, atunci, daca intra in biserica, pe nesimtite se mangaie si pleaca linistit, auzind ca multi sfinti au cazut si s-au ridicat si au ajuns din nou la cinstea de mai inainte.

Ne rusinam de multe ori sa spunem oamenilor pacatele noastre; dar chiar daca le-am spune, mangaierea lor nu ne e de mare folos; dar cand ne mangaie Dumnezeu si ne atinge inima, atunci e izgonita iute toata tristetea adusa de satana. De aceea ne-au fost lasate in scris caderile dreptilor, ca sa castige din ele si cei ce fac fapte bune, si cei ce savarsesc pacate.

Pacatosul nu-si pierde nadejdea si nu se descurajeaza cand vede ca un altul a cazut, dar a putut sa se ridice iarasi; dreptul ajunge mai ravnitor si mai intarit cand vede ca multi altii, cu mult mai buni ca el, au cazut; atunci, inteleptit de teama caderii acelora, va fi totdeauna gata de lupta si va avea mare grija de el. Astfel, unul savarseste virtutea, iar celalalt scapa de deznadejde; unul sta tare, celalalt se ridica iute din cadere.

Cand un om ne mangaie tristetea, parem pentru o clipa usurati; dar mai pe urma tristetea ne cuprinde iarasi; cand insa ne mangaie Dumnezeu, prin pilda altora ce au pacatuit si s-au mantuit pocaindu-se, atunci ni se face vadita bunatatea Lui, ca sa nu ne mai indoim de mantuirea noastra; pentru ca mangaierea ce o primim e trainica si adevarata. Ca si in cazuri de pacate, tot asa si in vreme de primejdie, vechile istorii ale Scripturii dau bune leacuri celor intristati, tuturor celor ce vor sa tina seama de ele.

De ni s-ar confisca averile, de-am fi calomniati, de-am fi bagati la inchisoare, de-am fi biciuiti, de-ar veni peste noi orice alta primejdie, iute putem sa ne recapatam curajul cand ne uitam la dreptii din Scriptura, care au indurat aceleasi suferinte.

Cand esti bolnav si te uiti la alti bolnavi, boala ti se inrautateste, iar adeseori capeti o boala pe care n-o aveai. Unii, de pilda, s-au imbolnavit de ochi numai pentru ca s-au uitat la cei bolnavi de ochi. Cu sufletul nu-i asa, ci cu totul dimpotriva; daca te gandesti mereu la cei care au trecut prin aceleasi suferinte ca si tine, ti se usureaza tristetea pricinuita de necazuri. De aceea si Pavel ii mangaie pe credinciosi in acest chip, dandu-le pilda nu numai pe sfintii din viata, ci si pe cei raposati.

Vorbind evreilor, care erau gata sa se impiedice si sa cada, le aduce inainte pe barbatii sfinti, pe Daniel, pe cei trei tineri, pe Ilie, pe Elisei, graindu-le asa: Au inchis gurile leilor, au stins puterea focului au sc apat de ascutisul sabiei, au fost ucisi cu pietre, au suferit batjocuri si biciuiri, inca si lovituri si temnita; au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, fiind lipsiti stramtorati indurand rele, ei, de care nu era vrednica lumea.

Suferintele impartasite usureaza suferinta; si, dupa cum atunci cand suferi singur un necaz, necazul este fara mangaiere, tot asa, cand gasesti pe un altul care a cazut in acelasi necaz, necazul ajunge mai usor.

Deci, ca sa nu cadem doborati de toate necazurile ce vin peste noi, sa fim cu mare luare-aminte la istoriile din Scriptura. Vom lua din ele temei de mare rabdare; ne vor mangaia nu numai prin aceea ca cei din vechime au indurat aceleasi suferinte ca si noi, ci si prin aceea ca ne vor invata si cum sa scapam de nenorocirile ce vin asupra noastra; ne vor mai invata ca, dupa trecerea furtunii, sa ne pastram tihna, sa nu ne trandavim, dar nici sa ne mandrim. Nu-i deloc de mirare ca un om lovit de necazuri sa fie smerit si evlavios; asa e natura incercarilor; ii sileste sa faca asta, sa se intristeze, chiar pe cei cu inima de piatra.

Dar un suflet cu adevarat evlavios, care are necontenit in fata ochilor pe Dumnezeu, nu-L uita niciodata pe Dumnezeu dupa ce a scapat de incercari, asa cum il uitau adesea iudeii; de aceea si profetul isi bate joc de ei, spunandu-le: Cand ii ucidea pe ei il cautau; se intorceau si veneau la Dumnezeu ; iar Moise, cunoscandu-le naravul, ii indemna adesea cu cuvintele: Cand mananci, cand bei cand te saturi, ia aminte de tine insuti, sa nu uiti pe Domnul Dumnezeul tau . i aceasta s-a si intamplat; ca spune Scriptura: A mancat Iacov, s-a ingrasat, s-a latit si a zvarlit din picioare cel iubit .

De aceea, sfintii trebuie admirati nu numai pentru ca au fost asa de evlaviosi si de filozofi in vremea cand stramtorarea era in toata puterea ei, ci si pentru ca au ramas tot asa de sarguitori si tot asa de vrednici si dupa trecerea furtunii, cand s-au linistit lucrurile.

Un cal atunci e de admirat, cand poate merge frumos fara frau; dar nu-i deloc de admirat cand merge frumos stapanit cu frau si cu zabale; mersul lui frumos trebuie pus pe seama fraului, nu pe seama firii deosebite a animalului. Tot asa se poate spune si despre suflet, nu-i deloc de admirat un suflet care-i linistit din pricina fricii ce-1 ameninta; atunci sa-mi arati filozofia sufletului si toata buna lui randuiala, dupa ce au trecut incercarile, dupa ce i-ai luat fraul fricii.

Dar tare mi-e teama ca nu cumva, vrand sa invinuiesc pe iudei, sa nu invinuiesc felul nostru de vietuire. Ca si noi facem la fel. Nu-i, oare, biserica prea stramta din pricina multimii credinciosilor in zilele cand suntem zguduiti de foamete, de ciuma, de grindina, de seceta, de foc, de navala vrajmasilor?Atunci filozofia noastra e mare, si mare e si dispretuirea lucrurilor din lumea aceasta; atunci nu ne mai supara nici dragostea de avere, nici dorinta de slava, nici dorul si pofta de desfranare, nici vreun alt gand pacatos, ci toti cinstim pe Dumnezeu cu rugaciuni si lacrimi; atunci desfranatul se cuminteste, cel cu dor de razbunare cauta sa se impace cu vrajmasul sau, zgarcitul se pleaca spre milostenie, maniosul, si artagosul, ajunge smerit si bun; dar, dupa ce Dumnezeu imprastie mania aceea, dupa ce a indepartat furtuna si a facut liniste dupa atatea valuri, atunci ne intoarcem iarasi la gandurile si faptele de mai inainte. Eu, pe vremea incercarilor, nu incetam de a va prezice toate acestea si de a vi le marturisi mai dinainte; dar cuvintele mele nu v-au folosit la nimic; au trecut ca umbra si ca visul. Atat de repede ati izgonit din minte toate incercarile acelea.

De aceea ma tem acum, mai mult decat atunci, sa nu atragem asupra-ne nenorociri mai mari decat cele dinainte si sa nu primim de la Dumnezeu o lovitura de care n-am mai putea scapa. Cand un om pacatuieste des si Dumnezeu ii trece cu vederea pacatele lui, dar el nu castiga nimic de pe urma indurarii lui Dumnezeu si nu se departeaza de pacat, atunci atrage asupra lui cea mai mare nenorocire, care-1 striveste desavarsit, ca nu mai are vreme de pocainta. Asa cum s-a intamplat cu Faraon. Faraon s-a bucurat de indelunga rabdare a lui Dumnezeu si la intaia plaga, si la a doua, si la a treia, si la a patra, si la plagile de mai tarziu; dar pentru ca n-a ajuns mai bun, a fost in sfarsit strivit si a pierit cu toata oastea lui.

Asa au patit si iudeii. De aceea si Hristos, vrand sa arate ca locuitorii Ierusalimului au sa piara si ca Ierusalimul are sa fie pustiit, a spus: De cate ori am voit sa adun pe fiii tai si n~ati voit. lata vi se lasa casa voastra pustie . Ma tem sa nu patim si noi asa.

Nu ne invatam minte nici din suferintele altora, nici din suferintele noastre. Nu va spun aceste cuvinte doar voua, celor acum de fata, ci si celor care si-au pierdut zelul lor de fiecare zi, celor care au uitat necazurile de mai inainte, celor carora nu incetam a le spune, spargandu-mi pieptul: Dupa ce vor trece incercarile, sa ramana in sufletele noastre amintirea incercarilor, pentru ca, amintindu-ne necontenit de binefacerea lui Dumnezeu, sa multumim neincetat Celui ce ne-a facut aceasta facere de bine .

Acestea vi le spuneam atunci; vi le spun si acum; iar prin voi, acelora. Sa imitam pe sfintii care n-au fost doborati de necazuri; dar nici n-au ajuns trandavi cand au avut iarasi viata linistita, asa cum au ajuns multi dintre noi, ca niste corabii usoare, scufundate de orice val. Cand a bantuit saracia, eram smeriti si cu capul plecat; dar dupa ce ne-am imbogatit, iarasi ne-am ingamfat si am ajuns neinchipuit de nepasatori.

De aceea va rog sa lasam la o parte totul si sa ne punem in randuiala sufletele spre mantuirea fiecaruia dintre noi.

Daca sufletul este in buna randuiala, induram cu usurinta, de dragul poruncii Stapanului si al nadejdii in El, foametea, fie boala, fie calomnia, fie pierderea averilor, fie orice altceva; dupa cum iarasi, daca sufletul nostru nu-i impacat cu Dumnezeu, grijile si multele suparari ne vor sfasia viata, de-ar curge bogatia parau, de-am avea copii, de-am avea bani cu nemiluita.

Sa nu umblam dar dupa bogatie, nici sa fugim de saracie; ci fiecare sa ne ingrijim inainte de toate de sufletul nostru; sa-1 facem destoinic si pentru chivernisirea vietii de aici, si pentru plecarea de aici. inca putin si se va face cercetarea fiecaruia dintre noi, cand toti ne vom infatisa inaintea infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos, insotiti de faptele noastre, cand cu ochii nostri vom vedea aici, lacrimile orfanului, colo...