Traian Dorz, Istoria unei jertfe, volumul III (Rugul), capitolul 3. In ziua din februarie 1950, cand se implineau 12 ani de la izbavirea de suferinte a Parintelui Iosif, s-au petrecut urmatoarele: Eram chemat la primaria din satul unde locuiam, sa ajut cuiva la o lucrare pe care o avea de facut. Intr-un timp, cineva intra unde lucram []Traian Dorz, Istoria unei jertfe, volumul III (Rugul), capitolul 3.

In ziua din februarie 1950, cand se implineau 12 ani de la izbavirea de suferinte a Parintelui Iosif, s-au petrecut urmatoarele:Eram chemat la primaria din satul unde locuiam, sa ajut cuiva la o lucrare pe care o avea de facut.

Intr-un timp, cineva intra unde lucram eu si imi spuse ca sunt chemat pana afara. Am iesit pe sala.

Acel cineva care ma chemase era in uniforma de capitan. Ma intreba aspru: Cum te numesti?Imi spusei numele. Eu sunt seful Securitatii. Vii cu mine imediat, asa cum esti! Nu mai faci nici o miscare. Ai inteles? i imi arata usa de la iesire. Am iesit inaintea lui. Afara era o zi frumoasa si calduta. Era pe la amiaza.

In fata primariei, pe campul gol, era o multime de sateni care sapau la o fantana pentru sat. Toti lasasera lucrul si se uitau dupa mine cum eram dus arestat de catre omul stapanirii.

Dupa ce, de ochii celor ce priveau la noi, facu cativa pasi alaturi de mine, ma facu atent. Uita-te aici! i, din buzunarul mantalei, scoase un pistol pe care il indrepta spre mine, zicand: Il vezi? Nu cumva sa incerci sa fugi caMa uitai la el atat de linistit si nepasator de tot pistolul lui, incat nici el nu mai gasi nici cuvant sa mai continue.

Imi facu numai un semn sa o iau ceva mai inaintea lui.

N-am intalnit, o bucata din drumul spre Beius, pe nimeni.

Am mers astfel fara sa ne mai vorbim nimic unul altuia. Pana ce am ajuns la podul unde se despartea, din sosea, drumul care mergea spre catunul unde locuiam eu, numit pe atunci Raturi.

Numele catunului Raturi venea de la rat, care inseamna camp. Mai demult, vreo cativa plugari, cinci-sase familii care isi aveau pamanturile acolo, si au asezat locuintele in mijlocul campului lor de munca. Cu vremea, s-au adaugat urmasii lor si astfel s-a format un catun, apartinand de comuna Mizies.

Toti cei de prin satele din jur i-au numit pe acestia ratasi, adica cei ce locuiesc in camp. Stramosii si parintii mei acolo locuiau, se vede, inca de la inceput, fiindca una din cele doua ulite ale catunului Raturi se chema ulita Dorzestilor. Stai! imi zise el cand am ajuns la podul de unde o lua drumul spre noi.

Asteptam aici sa vina caruta cu materialele taleCum ai putut lucra tu atat de mult aici langa noi, banditule? i noi sa nu stim nimic! Noi credeam ca tu te-ai linistit de cand ai fost la noi, dar tu lucrai!Lasa ca n-ai sa mai lucrezi tu pana va fi lumea! i-arat eu tie, talharule!Era palid de furie si se uita la mine ca la o fiara. Dar parea ca vorbeste alt cuiva, asa de putin ma ingrijora acum tot ce spunea el. Ma gandeam cu ingrijorare doar la altceva.

Am aflat din cuvintele lui ca fusese pe acasa pe la mine si ca, in lipsa mea, facuse perchezitie. Pomenise de o caruta care inca n-a venit. Atunci sunt mai multi, ma gandii eu. i, daca n-a venit caruta inca, inseamna ca au cautat si au gasit mult. Poate mai cauta si acum. Poate au aflat totulAveam acasa toate cartile pe care le adunasem din ziua cand ma hotarasem pentru Domnul si pana azi in cei douazeci de ani frumosi cu Domnul Sute de exemplare din cele vreo zece carti ale mele tiparite pana atunci pe la Sibiu, Cluj, Oradea, Arad, Beius Mii de scrisori primite tot in acesti ani de peste tot pe unde umblasem. Scrisori de la Parintele Iosif, de la fratele Marini, de la toti fratii mai cunoscuti din Oaste si care acum multi nu mai erau in viataEra in aceste scrisori o comoara de ganduri si de intamplari Apoi notele si insemnarile mele Jurnalele mele zilnice cu toate intamplarile mai de seama prin care trecusem in viata mea de pana atunci Multe Biblii si Testamente pe care le cumparasem pentru frati. Multe colectii din toate gazetele si revistele Oastei, din toti anii, incepand cu 1922 si pana in 1948, cand am fost arestat prima data si cand a fost oprit totul.

Aveam acasa o multime de carti religioase si literare, poate cateva mii.

O parte din ele le ascunsesem pe unde putusem. Sau le bagasem in lazi pe care le dusesem in sopru, prin sura, pe sub lemne, printre paie. ineam la aceste lucruri mai mult decat la orice comoara, fiindca toate erau lucrurile Domnului si munca mea cea mai din belsug, rascumparata cu sudoare si cu lacrimi in cei mai frumosi si mai minunati ani din viata mea.

Acum nu stiam cat de nimicitor s-au purtat la perchezitie. Cat au luat din cele din casa. i cat au aflat din celelalte. tiam ca voi fi intrebat despre ceea ce au aflat si despre ceea ce inca nu aflasera. i n-as fi vrut sa nu spun despre ceea ce ei aflasera. i nici sa spun despre ceea ce ei nu stiau. Astea erau adevaratele mele ingrijorari, fata de care tot ce spunea el nu insemna nimic.

Stateam pe podul de lemn, rezemat cu spatele de barna podului, iar el langa mine. Dintr-o data mi-am adus aminte ca aveam si la mine in buzunare unele scrisori si adrese de pe la frati. Intr-un moment cand el se uita in alta parte, am scos repede tot ce aveam prin buzunare si, cu mainile la spate, le-am rupt bucatele si le-am lasat sa cada jos, in apa care curgea pe sub pod.

Pe drum incepusera sa vina si sa treaca dinspre oras oameni din satele vecine. Toti ma cunosteau si imi dadeau binete. Vazand pe cel de langa mine, bietii oameni se uitau speriati si treceau tristi. Unii incercau sa-mi vorbeasca, dar seful ii repezea indata: Vezi-ti de drum, omule, pana ti-e bine! Lasa-l si pleaca!Statusem destul de mult, dar caruta tot nu venea.

Furios si nerabdator, se intoarse spre mine injurandu-ma. Plecam! Da-i drumul! Vor veni ei.

Am luat-o, ca si pana aici, inaintea lui.

La intrarea in oras, doi copii se jucau langa trotuar. Unul dintre ei era copilul meu, Viorel, de 11 ani, care invata la Beius si statea in gazda la un frate. Copilul sari sa vina la mine, zicandu-mi: Slavit sa fie Domnul, taticule! Unde mergi? Vin si eu cu tine. Nu, Viorel, i-am zis eu. Unde merg eu acum, tu nu poti veni cu mine. Ramai aici si va jucati mai departe.

Atunci il vazu pe cel ce ma ducea si se inspaimanta. Fii linistit, Viorel, l-am mangaiat eu. Iarasi voi veni. i lasai copilul plangand. Ai otravit si sufletul copilului, banditule, scrasni chipul de langa mine, uitandu-se crunt si la copil.

Nu intrasem mult in oras cand vazui venind din fata noastra pe fratele Gavris. Avea pe el o suba groasa. Se vede ca venea de undeva mai de departe.

Eu n-aveam pe mine decat o haina subtire. Cand plecasem de acasa era caldut, iar la primarie nu avusesem de gand sa stau prea mult. Acum, vazand unde sunt dus si stiind din randurile trecute ce ma asteapta acolo unde merg, mai ales iarna, simtii un indemn sa-i cer fratelui suba.

Cand ma apropiai de el, ii facui semn sa mi-o dea. El intelese, vazandu-ma langa cine eram. Se dezbraca din mers si mi-o intinse.

Dar seful se facu dintr-o data rosu si scrasni: Stai! Vrei sa-i dai haina? Vino si tu cu el. Esti de-al lui, ha? Las ca te vedem noi si pe tine! Da-i drumul langa el, banditule!Fratele se uita la mine si linistit mi se alatura, pasind bucuros si el inaintea sefului.

Ma intristai de intamplarea asta, dar cautai sa ma linistesc, stiind ca n-are de ce sa-l tina, fiindca era nou venit, abia de curand, la Domnul; n-avusesera cand sa-i afle numele.

Apoi era dintr-o familie mai saraca si cu multi copii. Mai tot timpul fusese lucrator cu ziua pe la straini. Activitate religioasa nu avea. Asa ca, nefiind intru nimic primejdios pentru ei, doar voiau sa-l sperie si apoi sa-i dea drumul.

Nu m-asteptam nici chiar sa-l duca pana la Securitate. Credeam ca o sa-i dea drumul din clipa in clipa. Dar vazui ca nu-i da.

Ajunsi in piata, trecatorii se inmultisera si cand il vedeau chiar pe seful Securitatii ca ne duce pe noi, doi arestati, inaintea lui se opreau, se uitau si sopteau sau vorbeau tare intre ei, aratand spre el. Am vazut ca il deranja mult asta, dar acum n-avea ce face. Se grabea, zorindu-ne. Poate ii era si lui foame, caci era tarziu, dupa-amiaza.

Cand vazu in piata pe primul militian, i se usura sufletul. Il chema la el, arata spre noi si ii porunci: Du-i imediat la Securitate pe amandoi. Dar fii atent. Ii predai la ofiterul de serviciu!Apoi, aratand spre mine, ii sopti ceva mai de-o parte. Am inteles, sa traiti.

Strabaturam piata orasului pana la marginea cealalta, apoi o luaram pe o strada la dreapta. Securitatea se mutase de unde fusese anii trecuti undeva departe, intr-o casa particulara, aproape afara din oras.

Am ajuns.

Pe fratele l-a oprit in curte, iar pe mine m-a bagat inauntru.

Cand am intrat, de la masa, s-a sculat un ofiter gras si indesat care, privin du ma cu niste ochi fiorosi, ma intreba: Cum te cheama?I-am spus numele meu. A, tu esti pocaitul? No, bine ca ai venit i, injurandu-mi pe Hristosul si Dumnezeul meu, incepu sa-mi dea cu palmele peste fata si cu pumnii peste cap.

Dupa ce obosi imi striga: Scoate tot ce ai prin buzunare, banditule!Am scos tot ce aveam. Pune pe masa.

Scoate sireturile, cureaua, actele, tot! Sa n-ai cu ce sa te spanzuri! i alte injuraturi si batjocuri se revarsara spre mine.

Cand ispravii de scos totul, ma smuci de brat si, izbindu-ma cu pumnul in spate, imi arata o alta usa in partea cealalta, poruncindu-mi: Iesi pe acolo, banditule!Am iesit intr-un coridor care da inspre curtea dinlauntru, cand izbit cu pumnul, cand lovit cu cizma.

In curte, un mare caine-lup se ridica, venind spre noi. Prinde-l, lup! ii striga cel ce ma ducea.

Cainele veni spre mine linistit. Ma mirosi, apoi se intoarse, dand din coada spre el. Prinde-l, lup! striga el mai suparat, batand cu cizma in pamant. Dar cainele nici nu se mai uita la mine.

In marginea curtii era o cladire asemanatoare cu un sopru. Avea o singura intrare.

Fusei impins intr-acolo. Deschise usa de scandura groasa, apoi ma izbi inauntru. Vazui un coridor ingust pe care erau insirate la rand patru usi. Fiecare usa avea in mijloc o gaura rotunda, cat putea sa intre prin ea mana.

La prima usa, trase zavorul si ma impinse inauntru. Apoi, trantind usa inapoia mea si impingand zavorul, cu o injuratura, striga: Aici sa ingheti si sa putrezesti, pocaitul dracului!Celula ingusta de 2 pe 3 metri era goala. Nu avea in ea nimic altceva decat un prici de lemn lat cat doua scanduri puse una langa alta. Pe jos, ciment.

Usa care dadea in coridor era de scanduri de fag groase si cu crapaturi la incheietura.

Dupa ce ramasei singur, am ingenuncheat pe ciment si, cu ochii spre stropul de cer care se vedea prin vizeta, am incercat sa-mi incredintez viata in mana Domnului meu si sa-L rog sa vina sa ma intareasca.

Dar nici un semn din cer nu-mi raspunse. Toate usile spre Domnul pareau mai inchise decat acestea de aici. In asta mai era o gaura macar, prin care vedeam un strop de cerM-am ridicat si am incercat sa gasesc vreun loc pe unde as putea vedea cand va veni caruta.

Gaura din usa celulei nu avea acoperitoare, asa ca prin ea se vedea in curtea asta interioara, dincolo de usa de la intrare, care ramasese deschisa.

La coridor, in stanga, mai era inspre curte o fereastra prin care se vedea, din celula mea, printr-o crapatura, tocmai poarta cea mare prin care se intra aici din prima curte. In clipa asta si poarta aia mare era deschisa. Asa ca se putea vedea prin ea prima poarta si tot ce ar intra prin ea din afara.

O raza de bucurie avui vazand in usa crapatura prin care vedeam fereastra, iar prin ea, poarta i poarta deschisa spre curtea dintai. Se vedea pana si poarta dinspre strada. Totusi ce bun e Domnul, gandii eu aproape fericit. M-a pus aici unde este crapatura asta. Apoi poarta asta deschisa Din nici o alta celula cred ca nu mai puteam vedea asa totul.

Asteptam sa vad daca nu cumva il aduce si pe fratele aici. Dar a trecut cam un ceas si n-am mai auzit nimic Am stiut atunci ca i-au dat drumul.

Mult mai tarziu, dupa ce s-a sfarsit si ispasirea asta a mea, cand am venit acasa, am aflat ca fusese si el batut, intrebat despre Oaste si despre mine. I s-a luat Noul Testament pe care il avea la el, apoi, dupa ce l-au amenintat in tot felul, i-au dat drumul.

Examenul acesta doar l-a intarit si mai mult in Domnul.

M-am asezat langa crapatura prin care puteam vedea fereastra prin care puteam vedea poarta a doua prin care puteam vedea poarta intai prin care puteam vedea o clipa, cat ar fi trecut prin aceasta poarta, caruta care trebuia sa vina.

Puteam recunoaste, dupa forma si dupa invelisul in care imi stiam cartile, intr-o clipa, ce imi aflasera si ce nu. Aveam nevoie sa vad caruta, ca sa stiu, cand ma vor intreba, ce sa spun si ce nu.

Am stat vreun alt ceas asteptand astfel.

Apoi am vazut deschizandu-se poarta intai si caruta intrand. Era incarcata cu varf. Sus, peste lazile cu carti luate din sopru, erau pachetele cu Biblii si car tile multe-multe, caruta plina. Deasupra statea, manand caii, Gheorghe, omul de serviciu al Primariei.

Apoi caruta intoarse in curte, dincolo de poarta si n-o mai vazui. Intelesesem intr-o clipa ca aflasera totul.

Ce pustiire trebuie sa fi fost acasa! i cum ii vor fi chinuit pe ai mei!Cazui zdrobit pe priciul rece, cu fata in palme. Pierdusem toata avutia mea de carti pe care le stransesem fir cu fir, ca unul care isi face o casa, incepand de la un cui si de la un tarus, undeva intr-un camp gol-golut si singur-singurel.

Cand m-am trezit eu, in casa parintilor mei nu era decat o singura carte, pe jumatate romaneasca si pe jumatate ungureasca. Era cartea pe care invatase tatal meu la scoala lui dintr-un sat unguresc, inainte cu mult de primul razboi, cand noi eram sub unguri.

Din primii ani de scoala am indragit cartile. i, cu o foame nepotolita, am inceput sa citesc tot ce-mi cadea in mana.

Dupa ce am citit toata putina biblioteca a scolii din sat, am rugat pe preotul batran, care ne invata religia in scoala, sa-mi dea si alte carti din biblioteca lui. Stateam ceasuri in sir in biblioteca rece si citeam pana inghetam de frig.

Pe primii mei bani, carti mi-am cumparat. Citeam tot ce gaseam, pana si peticele de ziar aruncate pe drum. Citeam oriunde eram: acasa, pe drum, la vite, pe camp.

Pana si la plug, mergeam tinand cu o mana de cornul plugului si cu o mana cartea.

Boii mergeau singuri, rumegand pe brazda. Doar la capat, cand intorceam, luam putin ochii din carte, pana puneam din nou plugul in brazdaIn 8 iunie 1930, cand m-am hotarat pentru Domnul, intrand in Oastea Domnului, singura mea carte religioasa era cartea Corabia lui Noe, scrisa de Parintele Iosif. Cartea asta era aceea care ma intorsese pe mine la Dumnezeu. Dupa ea au urmat apoi toate astea din caruta, pe care le stransesem cu atata dragoste si cu atatea jertfe in toti anii de atunci si pana in ziua aceastaIar acum, toate acestea mi-au intrat aici, cu mine cu tot, in cuptorul din care stie singur bunul Dumnezeu cum vom iesi. Astazi este 12 februarie. O, acum doisprezece ani! i, aducandu-mi aminte de tot ce a fost atunci, am inceput sa plang amar. Simteam ca ma scufund ca intr-o prapastie fara fund si fara nici o raza Toate usile Domnului imi erau inchise. i tot cerul spre El, acoperit de zidul prin care nimic nu putea nici trece de la mine, nici veni de la El.

M-am aruncat in genunchi pe ciment si m-am prosternut cu toata fata la pamant spre usa indurarii lui Dumnezeu. Ma vedeam dintr-o data despoiat de tot ce adunasem in douazeci de ani. Cazuse trasnetul. Venise furtuna. Navalisera chaldeenii si, in mai putin de o jumatate de zi, ramasesem mai gol decat era Iov cand a zis: Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in sanul pamantului (Iov 1, 21).

Dar eu eram si mai gol ca el, pentru ca sufletul meu era ca un pustiu in care nimic din afara nu mai avea nici un rasunetAm strigat ca un disperat: Dumnezeul meu, ai mila de mine; daca m-ai adus aici, nu ma lasa singur! De ce nu-mi raspunzi, Doamne? De ce taci, Mantuitorul meu Scump? Tu, Care ai fost totdeauna cu mine pe oriunde am fost, de ce imi stai atat de departe acum in necazul meu? De douazeci de ani de cand Te cunosc, la orice rugaciune mi-ai raspuns. La orice gand ai fost gata sa vii langa mine. Ai fost gata sa-mi asculti orice strigat. i acum iata-ma in cea mai grea zi din viata mea, aici in groapa aceasta a leilor. i sunt singur, Doamne. i strig si Tu nu-mi raspunzi. i sunt despuiat de tot si ie parca nu- i pasa. i ape tulburi si reci vin spre mine din toate partile si Tu nu-mi fagaduiesti parca nici un ajutor. i bat la poarta Ta inchisa si Tu nu-mi raspunzi. i stau prabusit in cea mai indurerata nenorocire, in cea mai cumplita primejdie, in cea mai infricosata asteptare si Tu parca nu ma veziDoamne, Dumnezeul meu, pentru ce Te-ai dus atat de departe si m-ai parasit aici?In zadar Usa Lui imi ramanea inchisa. i, de dupa zidul cel gros, nu-mi venea nici un raspunsDin pustiul inimii mele un gand mi se ridica pana la lumina mintii. Acest gand imi spuse: Ai luat pacatul acelora asupra ta!A sosit acum vremea sa-l ispasesti! In zadar strigi. In zadar cauti scapare. In zadar ceri izbavire! Nu mai este nici un alt drum decat acesta singur. Rabda! Rabda pana la sfarsit, pana cand vei fi platit tot.

Mi-am aplecat sufletul pana in strafundul celor mai aprinse remuscari. i n am mai putut spune decat trei vorbe: Fie Voia TaM-am ridicat cu aceeasi povara cu care ma prabusisem. Dar acum intelesesem.

Se inserase De dimineata nu mancasem nimic, nici apa nu bausem. In celula era mai frig decat afara, iar eu nu aveam pe mine nimic decat haina asta subtire si usoara.

Tremuram din tot trupul. Ma asezam pe priciul gol si rece, dar imi era si mai frig. Ma ridicam din nou sa ma plimb de la usa pana la perete, cei trei pasi cat puteam sa ma misc Dar oboseam atat de repede. Imi intepenisera toate incheieturile trupului.

De frig, ma chinuia trebuinta iesirii afara, care devenise dureroasa. In celula nu era nici un vas si nici o posibilitate de linistire a acestor dureri. Pe afara nimeni, sa ma auda, chiar daca as fi batut in usa. In aceasta a doua curte nu era nici o miscare. Numai pe cainele mare si negru il vedeam plimbandu-se si il auzeam latrandSe innoptase si nimeni.

Dupa un timp tresar: in sfarsit, niste pasi de cizme aud apropiindu-se. Se trage zavorul si se deschide usa. i, dinspre lumina cata era in curte, vad o statura puternica si aud un glas aspru: Iesi!Cand am trecut pe langa el, un pumn greu ca un mai simtii ca ma izbeste pe neasteptate dupa cap. Am fost aruncat departe si gata sa cad.

Ma ajunse din urma si, o data cu o injuratura ingrozitoare, simtii in spate cizma lui grea. Prinde-l, lup! Ia banditul!Dar cainele nu-mi facu nici un rau!Nu stiam incotro vrea sa merg.

Ma simtii smucit de mana stanga si alt pumn ma izbi, spre niste scari.

Intelesei ca trebuie sa urc pe acolo.

Pasii pe prima scara, dar alta cizma grea ma arunca peste doua scari in sus.

Am patruns intr-un coridor pe care erau mai multe usi. Ma oprii la prima, dar un pumn si o cizma ma izbi spre cealalta. Nu era asta. Ma oprii la a doua. Dar fui izbit si de la asta.

Asa am ajuns pana la ultima usa, prin care intrai. Inauntru mai era unul cu un ciomag. Se napustira asupra mea, lovind pe unde apucau: peste maini, peste cap, peste spate, peste picioare. Dupa ce obosea unul incepea celalalt. De unde ai avut atatea materiale, banditule? zise in sfarsit unul din ei, gafaind. Le-am cumparat, le-am scris, le-am imprumutat. Unde ai ascuns masina cu care le-ai tiparit? Dar asta nu se poate ascunde, domnule major. Este mare cat o batoza, cum s-o ascund? Spune, tu ai o masina de asta acasa la tine? Cat am cautat n-am gasit-o. Unde ai ascuns-o? Domnule major, asta este o tipografie si nu se poate duce la tara. Eu am tiparit cartile si foile astea la orase. La Sibiu, la Oradea, aici la Beius Fiecare carte are scris pe ea unde s-a tiparit Va sa zica nu vrei sa spui unde ai ascuns-o? se infurie si mai tare cel ce obosise. Lasa-l ca spune el imediat, sari celalalt, odihnit, incepand sa loveasca fara alegere si oprire. Spui? Sau nu spui?N-am mai raspuns nimic.

Nu-mi mai simteam nici capul, nici mainile, nimic. Urechile imi tiuiau si toata pielea imi ardea. Parca nu ma durea nimic, ci numai imi ardea toata pielea de pe trup. Intr-un tarziu, obositi, se oprira si se uitau la mine cu niste ochi incruntati si neputinciosi. Du-l inapoi, zise unul. Las ca mai are el cand sa vorbeasca. Maine, poimaine, saptamana asta, cealalta anul acesta, anul viitor Nu mai iesi tu de-aici, banditule!Cel ce ma adusese deschise usa si scrasni: Da-i drumu-napoi! i ma duse inapoi in celula mea tot in acelasi fel in care ma adusese.

Pana pe la miezul noptii nu mi-a fost frig. Toata carnea imi ardea ca in flacari.

Deci acesta este focul? Acesta este cuptorul in care trebuie sa ard? Pana la cate ori trebuie sa fie aprins oare?O Doamne Iisuse, in mania Ta, adu- i aminte de indurarea Ta fata de mine. Ajuta-ma sa pot rabda totul.

Dupa ce mi s-au mai linistit arsurile, au inceput durerile adanci in cap, in rinichi, in ficat, in genunchiApoi frigul cumplit Apoi trebuintele firesti. Parea ca imi plesneste tot launtrul. Ma zvarcoleam in toate felurile. Ma strangeam ghem cu genunchii la gura. Imi strangeam falcile, sa nu strig, sa nu urlu de dureri. Ma tavaleam pe prici, apoi pe jos i nu se mai facea ziua. Auzeam cocosii departe cantand. Auzeam ceasul din turnul bisericii din centru. Auzeam cucuvelele tipand din toate partileMa zvarcoleam si gemeam cu lacrimile si durerile cele mai grele din lume: Dumnezeule, Dumnezeule, ai mila de mine si ia-mi viata. Ia-mi, Doamne, in clipa asta viata. Nu- i mai cer nimic-nimic-nimic, decat sa-mi iei viata in clipa asta aici i apoi eu insumi ma ingrozeam de ce spuneam. Numai glasul din adancul meu nu voia sa taca. Imi spunea: Rabda, mai rabda. Inca mai poti. Plateste!Trecea o crampa puternica si parca iarasi mai puteam cateva clipe.

Curand insa incepea alta si mai puternica.

Credeam ca voi plesni dintr-o clipa in alta. Niste cutite de foc parea ca imi impung maruntaiele.

Se luminase de ziua si tot nu venea nimeni la mine.

Sa bat in usa? Nimeni nu ma aude Numai cainele acesta lup, care maraie mereu si el, poate de frig. Parca e un iad pustiu totulIn sfarsit, se auzi cineva.

Veni majorul cel ce ma scosese aseara. Deschizand usa, imi zise: Iesi la WC si la apa! Ai voie de doua ori pe zi, dimineata si seara, sa iesi la WC, sa te speli...