Există un hotar …
Am vrea sa vorbim de fapt nu despre oameni, ci despre defecte. Caci oamenii se pot si indrepta, dar defectele raman. Omul, oricat de cazut ar fi, pana nu s-a identificat total cu pacatul, mai poate fi salvat, despartindu-se de el. Numai cand s-a unit intr-atata cu pacatul sau, incat a devenit el insusi pacat, []Am vrea sa vorbim de fapt nu despre oameni, ci despre defecte. Caci oamenii se pot si indrepta, dar defectele raman. Omul, oricat de cazut ar fi, pana nu s-a identificat total cu pacatul, mai poate fi salvat, despartindu-se de el. Numai cand s-a unit intr-atata cu pacatul sau, incat a devenit el insusi pacat, atunci e pierdut.
Lacomia ramane pacat, dar, cand un lacom se desparte de ea, el poate fi mantuit.
Barfirea ramane permanent un pacat, dar, cand un barfitor care avea o gura de noroi se leapada de ea, el poate deveni un intelept cu o gura de aur.
Trufia si neascultarea raman vesnic pacate, dar, cand cineva le paraseste, el se face un frate smerit, una cu duhul Domnului si cu al fratietatii sale.
Ultimul dintre mijloacele pe care Domnul le foloseste pentru salvarea sufletelor noastre din osanda si pentru despartirea noastra de pacat este focul, este suferinta, este cernerea.
Cand pacatul din noi are o intindere mai mica precum graul cu mai putine gunoaie atunci suntem si noi cernuti mai putin.
Dar, cand in viata noastra exista zgura mai multa, iar noi suntem randuiti sa fim pusi intr-un loc mai ales, atunci focul curatitor trebuie sa fie pentru noi mai lung si mai puternic.
Daca in ciurul cernerilor sale, graul nostru isi inlatura gunoaiele, despartin du-se de ele, desigur, cernerea noastra inceteaza.
Noi suntem astfel pregatiti pentru framantatura cea buna.
Daca, in cuptorul lamuririi, aurul nostru isi inlatura zgura, despartindu-se de ea, desigur, focul nostru inceteaza. Iar noi suntem pregatiti sa devenim o comoara scumpa.
Dar, daca nici in ciurul cernerii ultime si nici in cuptorul incercarii celei mai mari noi nu ne despartim de vechile noastre pacate si deprinderi, atunci care sa fie oare urmarea? Nu aruncarea afara? Nu lepadarea vesnica?Cernerea si focul ne vorbesc despre sfintenia cea cutremuratoare a lui Dumnezeu. i despre conditiile cele inalte ale intrarii in Imparatia Sa, precum este scris: Nimic intinat nu va intra acolo (Apoc. 21, 27)!Deci: nici un singur pacat, nici un singur gunoi, nici un singur fir de zgura. Acestea toate trebuie inlaturate din si dintre cei care sunt chemati sa intre acolo.
Daca un singur pacat ar intra, totul s-ar narui si s-ar intuneca. Un singur strop de otrava ajuns intr-un cazan de mancare infecteaza totul. Un singur microb patruns intr-un organism sanatos poate imbolnavi totul. Un singur pacat ingaduit intr-un cuget tulbura lumina lui totala.
Exista un hotar sub care nu mai poate fi nici o nadejde de salvare, nici chiar la Dumnezeu. Pentru ca exista o lege a liberei vointe si a liberei alegeri peste care nici Dumnezeu nu vrea sa treaca niciodata. El i-a dat omului acest mare dar de a fi liber in vointa si in alegerea sa. Acest dar, Dumnezeu nu-l ingradeste niciodata. Dar nici nu forteaza si nici nu schimba niciodata ceea ce omul singur...
Lacomia ramane pacat, dar, cand un lacom se desparte de ea, el poate fi mantuit.
Barfirea ramane permanent un pacat, dar, cand un barfitor care avea o gura de noroi se leapada de ea, el poate deveni un intelept cu o gura de aur.
Trufia si neascultarea raman vesnic pacate, dar, cand cineva le paraseste, el se face un frate smerit, una cu duhul Domnului si cu al fratietatii sale.
Ultimul dintre mijloacele pe care Domnul le foloseste pentru salvarea sufletelor noastre din osanda si pentru despartirea noastra de pacat este focul, este suferinta, este cernerea.
Cand pacatul din noi are o intindere mai mica precum graul cu mai putine gunoaie atunci suntem si noi cernuti mai putin.
Dar, cand in viata noastra exista zgura mai multa, iar noi suntem randuiti sa fim pusi intr-un loc mai ales, atunci focul curatitor trebuie sa fie pentru noi mai lung si mai puternic.
Daca in ciurul cernerilor sale, graul nostru isi inlatura gunoaiele, despartin du-se de ele, desigur, cernerea noastra inceteaza.
Noi suntem astfel pregatiti pentru framantatura cea buna.
Daca, in cuptorul lamuririi, aurul nostru isi inlatura zgura, despartindu-se de ea, desigur, focul nostru inceteaza. Iar noi suntem pregatiti sa devenim o comoara scumpa.
Dar, daca nici in ciurul cernerii ultime si nici in cuptorul incercarii celei mai mari noi nu ne despartim de vechile noastre pacate si deprinderi, atunci care sa fie oare urmarea? Nu aruncarea afara? Nu lepadarea vesnica?Cernerea si focul ne vorbesc despre sfintenia cea cutremuratoare a lui Dumnezeu. i despre conditiile cele inalte ale intrarii in Imparatia Sa, precum este scris: Nimic intinat nu va intra acolo (Apoc. 21, 27)!Deci: nici un singur pacat, nici un singur gunoi, nici un singur fir de zgura. Acestea toate trebuie inlaturate din si dintre cei care sunt chemati sa intre acolo.
Daca un singur pacat ar intra, totul s-ar narui si s-ar intuneca. Un singur strop de otrava ajuns intr-un cazan de mancare infecteaza totul. Un singur microb patruns intr-un organism sanatos poate imbolnavi totul. Un singur pacat ingaduit intr-un cuget tulbura lumina lui totala.
Exista un hotar sub care nu mai poate fi nici o nadejde de salvare, nici chiar la Dumnezeu. Pentru ca exista o lege a liberei vointe si a liberei alegeri peste care nici Dumnezeu nu vrea sa treaca niciodata. El i-a dat omului acest mare dar de a fi liber in vointa si in alegerea sa. Acest dar, Dumnezeu nu-l ingradeste niciodata. Dar nici nu forteaza si nici nu schimba niciodata ceea ce omul singur...
