Noi nu ne putem mântui niciodată singuri. Nu putem spune: „Ce-mi pasă de fratele?”
In aceasta lupta cu ispitele, in aceasta lupta pentru dobandirea virtutilor se dovedeste fiecare si ajunge fiecare sa vada in ce masura poate, prin lupta si prin vointa lui, sa realizeze ceea ce este bine, ca sa ajunga sa dobandeasca mantuirea sufletului sau. Caci mantuirea sufletului nostru nu este singura. Noi nu ne putem mantui niciodata singuri. Nu putem spune: Ce-mi pasa de fratele? sau: Ce-mi pasa de semenul meu? , ca daca el se pierde langa mine, pe mine aceasta nu ma lasa nevinovat. Daca langa mine se pierde un suflet, in mare parte si de multe ori, acest suflet va fi cerut odata din mana mea de catre Dumnezeu. Pentru ca fiecare dintre noi trebuie sa simtim apropiere fata de semenul nostru, sa simtim datorie fata de semenul nostru, sa simtim raspundere fata de bunul mers al semenului nostru si al societatii in mijlocul careia traim.
Hristos a vrut si sfantul Sau Cuvant ne indeamna sa ne dam toate silintele ca noi, in mijlocul framantaturii in care suntem asezati, sa fim un aluat bun, care sa dospeasca o framantatura buna, spre slava lui Dumnezeu si spre binele semenilor nostri. Crestem si impreuna cu noi cresc altii. Cum altii ne-au crescut pe noi, si noi trebuie sa-i crestem pe altii.
Suntem intr-o inlantuire. Veriga cea dintai a inceput in cartea Facerii; veriga cea din urma din lantul acesta se va sfarsi in Apocalipsa. Noi am primit Cuvantul lui Dumnezeu de la altii, la randul nostru, trebuie sa-l lasam altora. i, cum noi am avut inaintasi asa de binecuvantati si de credinciosi care cu atatea jertfe si cu atatea lupte ne-au pastrat Cuvantul lui Dumnezeu, si noi trebuie sa fim vrednici de inaintasii nostri si de urmasii nostri, pentru ca sa le lasam nu numai Cuvantul sfant, ci mai ales cuvantul trait si implinit in viata si prin purtarea noastra in mijlocul lor.
Ne bucuram din toata inima de orice clipa linistita in care harul lui Dumnezeu ne randuieste prilejul sa ne intalnim unii cu altii. Ori de cate ori ne intalnim, folosim timpul pentru a ne indemna la dragoste si la fapte bune. Dragoste inauntru, in mijlocul nostru, si fapte bune in afara, in mijlocul celorlalti oameni printre care umblam. Aceasta este, pe scurt, chemarea noastra si datoria noastra a tuturora. Iubire inauntru, intre frati, si fapte bune si traire curata si evlavioasa, si sfanta in mijlocul celorlalti oameni. De felul in care ne dam silinta sa implinim aceasta datorie atarna foarte mult atarna adeseori mantuirea sufletului nostru. Pentru...