Ciumă și rouă în Dacia
Ciuma se intinse ca focul in miristi, arzand si iarba uscata de pe pajisti, iar apoi se ridica inspre padurile de pe dealuri si munti. Doar stancile din varful muntilor si lacurile glaciare dintre culmi nu fusesera atinse de serpii veninosi purtati de flacarile ciumei. Acolo razbira sa ajunga preotii lui Dumnezeu, sub calauzirea lui Deceneu, impreuna cu turma de credinciosi dreptmaritori crestini, ca sa se implineasca cuvantul din Pomelnice pe coaja de copac .
De la Schitul din Muntii Retezat, Deceneu, ca mare preot dac al lui Dumnezeu, cauta sa le deschida ochii preotilor si credinciosilor, facandu-i sa le cada solzii de pe ochi, precum lui Saul din Tars in Damasc, ca sa poata vedea si contempla Semnul Fiului Omului de pe cer, ca deschizator si inaintemergator al fulgerului Parusiei Domnului. Asa cum evreii in pustie, fiind muscati de serpii veninosi, isi indreptau privirea cu credinta inspre arpele de arama, ridicat de catre Moise pe stalp, tot asa crestinii ortodocsi din Dacia, privind cu credinta inspre Semnul Fiului Omului de pe cer, se vindecau de muscaturile serpilor veninosi, numiti si coronavirus ai ciumei, celei ingaduite si trimise de Dumnezeu pentru pacatele oamenilor, in lume si in Dacia ancestrala, astazi. Desi inlauntrul bisericilor si manastirilor lui Hristos din Dacia, Liturghia Darurilor mai inainte sfintite si a Sfantului Vasile cel Mare, ca si a Sfantului Ioan Gura de Aur din ziua de Bunavestire, nu se mai puteau savarsi, incepand cu a treia saptamana din Postul Mare, in jurul si imprejurul acestor sfinte locasuri, incepu a se lucra mai cu osardie Liturghia inchinarii in Duh si Adevar, prin credinta, nadejde si dragoste, prin smerenie si tacere si, mai ales, prin Rugaciunea mintii si a inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! Urcand...