Lecţia Înaintaşilor
Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta (Evr 13, 7) In fiecare an, luna februarie ofera pentru noi, ostasii Domnului, un prilej de adanca si rodnica meditatie. Ea ne readuce in constiinta viata de lupta si trecere la Domnul a trei mari personalitati spirituale: Pr. Iosif Trifa [] Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta (Evr 13, 7)In fiecare an, luna februarie ofera pentru noi, ostasii Domnului, un prilej de adanca si rodnica meditatie. Ea ne readuce in constiinta viata de lupta si trecere la Domnul a trei mari personalitati spirituale: Pr. Iosif Trifa (12 februarie 1938), Pr. Vasile Ouatu (17 februarie 1937) si fratele invatator Ioan Marini (2 februarie 1947).
Ceea ce impresioneaza cel mai puternic in scurta lor trecere prin aceasta lume este puterea cu care s-au daruit in slujirea deplina a idealurilor mantuirii, renuntand la tot ce mai putea sa-i lege de felul de viata considerat normal de catre omul obisnuit. Unuia, Dumnezeu i-a spart intr-o vara cuibul de acasa; altul si-a incredintat cu totul in mana Domnului sotia si copiii aruncandu-se in clocotul luptei duhovnicesti cu tot ce i-a mai ramas; un altul a renuntat la cariera didactica si la intemeierea unei familii, lucrarea Oastei Domnului devenind intreaga lui familie.
Toti acesti trei mari slabanogi ai Oastei au impins jertfa lor pana la punctul luminos si sfant al arderii-de-tot.
In ultima scrisoare (22 noiembrie 1936), devenita un adevarat testament spiritual al sau, Pr. Vasile Ouatu ii scrie Scumpului si Iubitului Pr. Iosif: Acum sufar din greu pentru ca lupta de zi si noapte m-a istovit si a stricat toate madularele trupului meu. Nu mai am nimic bun.. Dupa cateva luni, acest mucenic al credintei va fi chemat la Domnul sau. Ce sa mai spunem de Pr. Iosif Trifa? Supus la sapte operatii grele, pe a opta nu o mai poate suporta, caci trupul sau ajunsese o umbra. Ca si lumanarea care da ultimul strop de ceara pentru ca flacara ei sfanta sa-si dea ultima lumina, tot asa si Parintele, ultima picatura de evlavie a pus-o in lumina indemnurilor sfinte, a testamentului duhovnicesc pe care l-a lasat Oastei. De Rusalii, 1937, Parintele este adus pe brate de catre doi frati, jos, in curtea casei de pe Aleea Filozofilor. Cu glasul stins si tremurand de durere, el se adreseaza celor adunati din 21 de judete si din peste 70 de comune si sate: Fratilor, m-a chemat aici fratele Leon Andronic, in numele vostru si al fratilor din intreaga tara. i iata, v-am ascultat! Dar nu m-a adus aici numai chemarea aceasta! Ci am venit aici ca sa ma vada toti, ca nu aceste doua brate slabe au facut Oastea Domnului (aici Parintele Iosif isi intinde spre aratare doua manute goale, numai os si piele, ca doua surcele; toata adunarea plange), ci Oastea Domnului a facut-o Domnul prin revarsarea Duhului Sfant. Eu am fost numai un vas umil si firav, de care Domnul S-a folosit in sfanta Sa Lucrare ().
Fratilor, ma vedeti atat de slab, si plangeti dar nu plangeti, Oastea Domnului nu traieste si nu moare cu omul, ci ea traieste si biruieste cu Domnul. Eu voi muri, dar Oastea va trai si va birui, pentru ca ea este a Domnului Iisus Biruitorul (ziarul Ecoul , 1 aug 1937). De pe patul sau de suferinta, Parintele Iosif scria cu o uimitoare rapiditate si limpezime de spirit, cu pasiune arzatoare, articole care dadeau hrana fronturilor, punand in lumina adevarului evenimentele de atunci. La un moment dat, nemaiavand cerneala, a muiat penita in sangele ce-i curgea din rani si a continuat sa scrie. Da, nu mor niciodata ideile scrise cu jertfa sangelui! Ele vor da mereu viata altora.
Nici fratele Ioan Marini calfa credincioasa a parintelui Iosif n-a fost scutit de suferinta. Acolo, in Sanatoriul de la Geoagiu, in plina tinerete, internat fiind, l-a cunoscut pe Parintele Iosif. Viata de lipsuri si suferinte, boala, care si pe el l-a insotit pana in clipa chemarii sale la Domnul, au facut din el un mucenic si un sfant al zilelor noastre. Slab si sarac, imbracat modest, lipsit intotdeauna de bani (caci nici haina buna, nici banutul nu intarziau prea mult sa fie in proprietatea lui), ca un adevarat pelerin spre Patria Cereasca, vorbea multimilor, chemandu-le la pocainta si mantuire.
Iata, acestia au fost inaintasii nostri: luptatori darji, infratiti cu durerea, suferinta si saracia, dar manati si imbogatiti de un singur dor acela de a-L vesti pe Iisus Hristos si mantuirea, prin Jertfa Lui de pe Cruce.
Dar sa mai dezvaluim si alte trasaturi ale portretului spiritual al acestor inaintasi: smerenia si ascultarea.
Smerenia este imparateasa tuturor virtutilor unui om nascut din nou cu adevarat. Starea de smerenie te pune mereu in situatia de a-L privi pe Mantuitorul de jos, de pe genunchi; de a considera ca El e totul, iar tu nimic. Ea ne face sa traim indemnul Mantuitorului: Invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima (Matei 11, 29).
Cat i-a trebuit motului darz, vioi si inteligent, vlastarul din tara Iancului, sa lupte cu el insusi ca sa poata sa-si ceara iertare ierarhului sau, pentru tot ce i-a gresit, sau poate nu i-a gresit! A facut-o cu ochii tinta la Mantuitorul Sau, Care desi n-a gresit fata de nimeni, fiind fara de pacat a luat asupra lui toate pacatele lumii, pironindu-le pe Crucea Rascumparatoare a Golgotei. Smeritul preot Iosif Trifa s-a lasat calcat in picioare, zdrobit, numai ca sa fie inaltat Iisus Hristos si Adevarul Sau.
Sau cat de bine ii sta Parintelui Vasile Ouatu in haina smereniei si ascultarii! Desi inaltase in cartierul Ghencea, din Capitala, in mijlocul unor gropi devenite celebre in epoca, o mareata catedrala, in numai cinci ani,...
Ceea ce impresioneaza cel mai puternic in scurta lor trecere prin aceasta lume este puterea cu care s-au daruit in slujirea deplina a idealurilor mantuirii, renuntand la tot ce mai putea sa-i lege de felul de viata considerat normal de catre omul obisnuit. Unuia, Dumnezeu i-a spart intr-o vara cuibul de acasa; altul si-a incredintat cu totul in mana Domnului sotia si copiii aruncandu-se in clocotul luptei duhovnicesti cu tot ce i-a mai ramas; un altul a renuntat la cariera didactica si la intemeierea unei familii, lucrarea Oastei Domnului devenind intreaga lui familie.
Toti acesti trei mari slabanogi ai Oastei au impins jertfa lor pana la punctul luminos si sfant al arderii-de-tot.
In ultima scrisoare (22 noiembrie 1936), devenita un adevarat testament spiritual al sau, Pr. Vasile Ouatu ii scrie Scumpului si Iubitului Pr. Iosif: Acum sufar din greu pentru ca lupta de zi si noapte m-a istovit si a stricat toate madularele trupului meu. Nu mai am nimic bun.. Dupa cateva luni, acest mucenic al credintei va fi chemat la Domnul sau. Ce sa mai spunem de Pr. Iosif Trifa? Supus la sapte operatii grele, pe a opta nu o mai poate suporta, caci trupul sau ajunsese o umbra. Ca si lumanarea care da ultimul strop de ceara pentru ca flacara ei sfanta sa-si dea ultima lumina, tot asa si Parintele, ultima picatura de evlavie a pus-o in lumina indemnurilor sfinte, a testamentului duhovnicesc pe care l-a lasat Oastei. De Rusalii, 1937, Parintele este adus pe brate de catre doi frati, jos, in curtea casei de pe Aleea Filozofilor. Cu glasul stins si tremurand de durere, el se adreseaza celor adunati din 21 de judete si din peste 70 de comune si sate: Fratilor, m-a chemat aici fratele Leon Andronic, in numele vostru si al fratilor din intreaga tara. i iata, v-am ascultat! Dar nu m-a adus aici numai chemarea aceasta! Ci am venit aici ca sa ma vada toti, ca nu aceste doua brate slabe au facut Oastea Domnului (aici Parintele Iosif isi intinde spre aratare doua manute goale, numai os si piele, ca doua surcele; toata adunarea plange), ci Oastea Domnului a facut-o Domnul prin revarsarea Duhului Sfant. Eu am fost numai un vas umil si firav, de care Domnul S-a folosit in sfanta Sa Lucrare ().
Fratilor, ma vedeti atat de slab, si plangeti dar nu plangeti, Oastea Domnului nu traieste si nu moare cu omul, ci ea traieste si biruieste cu Domnul. Eu voi muri, dar Oastea va trai si va birui, pentru ca ea este a Domnului Iisus Biruitorul (ziarul Ecoul , 1 aug 1937). De pe patul sau de suferinta, Parintele Iosif scria cu o uimitoare rapiditate si limpezime de spirit, cu pasiune arzatoare, articole care dadeau hrana fronturilor, punand in lumina adevarului evenimentele de atunci. La un moment dat, nemaiavand cerneala, a muiat penita in sangele ce-i curgea din rani si a continuat sa scrie. Da, nu mor niciodata ideile scrise cu jertfa sangelui! Ele vor da mereu viata altora.
Nici fratele Ioan Marini calfa credincioasa a parintelui Iosif n-a fost scutit de suferinta. Acolo, in Sanatoriul de la Geoagiu, in plina tinerete, internat fiind, l-a cunoscut pe Parintele Iosif. Viata de lipsuri si suferinte, boala, care si pe el l-a insotit pana in clipa chemarii sale la Domnul, au facut din el un mucenic si un sfant al zilelor noastre. Slab si sarac, imbracat modest, lipsit intotdeauna de bani (caci nici haina buna, nici banutul nu intarziau prea mult sa fie in proprietatea lui), ca un adevarat pelerin spre Patria Cereasca, vorbea multimilor, chemandu-le la pocainta si mantuire.
Iata, acestia au fost inaintasii nostri: luptatori darji, infratiti cu durerea, suferinta si saracia, dar manati si imbogatiti de un singur dor acela de a-L vesti pe Iisus Hristos si mantuirea, prin Jertfa Lui de pe Cruce.
Dar sa mai dezvaluim si alte trasaturi ale portretului spiritual al acestor inaintasi: smerenia si ascultarea.
Smerenia este imparateasa tuturor virtutilor unui om nascut din nou cu adevarat. Starea de smerenie te pune mereu in situatia de a-L privi pe Mantuitorul de jos, de pe genunchi; de a considera ca El e totul, iar tu nimic. Ea ne face sa traim indemnul Mantuitorului: Invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima (Matei 11, 29).
Cat i-a trebuit motului darz, vioi si inteligent, vlastarul din tara Iancului, sa lupte cu el insusi ca sa poata sa-si ceara iertare ierarhului sau, pentru tot ce i-a gresit, sau poate nu i-a gresit! A facut-o cu ochii tinta la Mantuitorul Sau, Care desi n-a gresit fata de nimeni, fiind fara de pacat a luat asupra lui toate pacatele lumii, pironindu-le pe Crucea Rascumparatoare a Golgotei. Smeritul preot Iosif Trifa s-a lasat calcat in picioare, zdrobit, numai ca sa fie inaltat Iisus Hristos si Adevarul Sau.
Sau cat de bine ii sta Parintelui Vasile Ouatu in haina smereniei si ascultarii! Desi inaltase in cartierul Ghencea, din Capitala, in mijlocul unor gropi devenite celebre in epoca, o mareata catedrala, in numai cinci ani,...
