Criza – un binecuvântat prilej pentru fiecare…
Criza a devenit, in ultimii ani, un laitmotiv al societatii europene. Daca doresti sa fii in consens cu discursul contemporan, atunci esti nevoit ca acest cuvant sa-l cuprinzi grabnic in vocabularul tau cotidian. Aceasta plaga si-a intins tentaculele necrutatoare peste tot si peste toate. Astfel, deseori auzim despre criza politica, economica, sociala, religioasa si morala; []Criza a devenit, in ultimii ani, un laitmotiv al societatii europene. Daca doresti sa fii in consens cu discursul contemporan, atunci esti nevoit ca acest cuvant sa-l cuprinzi grabnic in vocabularul tau cotidian.
Aceasta plaga si-a intins tentaculele necrutatoare peste tot si peste toate. Astfel, deseori auzim despre criza politica, economica, sociala, religioasa si morala; ne confruntam cu o criza a timpului, a sistemului de valori, cu o criza de identitate, de autoritate si de constiinta, cu una a modernitatii sau a postmodernitatii. Spre orice domenii privesti, te lovesti numai de crize Exista, daca imi este ingaduit, si o criza a crizei insasi.
Eu insumi sunt stapanit de criza, intrucat trufia ma ascunde de mine si nu mai stiu cine sunt (Sf. Teofan Zavoratul). Ca urmare, reactia fata de semenul meu este una tot de criza , fiindca sunt incapabil sa rostesc tu, tu, tu, ci spun, in mod stereotip, doar eu, eu, eu si iarasi eu.
Imprejmuit de parerea de sine, mi se pare imposibila eliberarea prin lepadarea de sine, pentru ca auto-supra-dimensionarea eului intinde o pojghita murdara peste chipul lui Dumnezeu salasluit in sufletu-mi, impiedicandu-ma sa il vad pe El, pe mine si pe celalalt.
Mai mult, ma crizez si impotriva lui Dumnezeu, invinuindu-L, ca odinioara stramosul Adam in gradina Raiului (Facerea 3, 12), de toate pacatele, necazurile si neimplinirile vietii mele. Tu esti de vina, Doamne, pentru toate! racneste eul meu arogant, cautand cu disperare sa se crute pe sine.
In mersul meu sovaielnic (este asa pentru ca ma gandesc cu teama la viitorul meu pamantesc si uit, in consecinta, de viitorul meu ceresc care este etern) spre Vesnicie, avand ca anticamera efemera moarte fizica, o sintagma care se afla pe buzele multora vine sa ma consoleze si sa ma lamureasca : Ramai calm! Nu ai ce sa faci! Planeta se grabeste! . Aici intervine Cuvantul lui Dumnezeu, care adreseaza lumii cosmopolite si secularizate o intrebare legitima: i incotro anume se grabeste? . Interogatia m-a facut sa tresar si, la randul meu, cu ajutor de Sus, sa ridic alte semne de intrebare, la care eu sunt primul care datorez (Din cati i-au fost datornici ie, Stapane Sfant si Prea-ndurat,/n-a trebuit sa ierti cat mie, eu cel mai mult i-am datorat . fr. Traian Dorz) formularea unui raspuns concretizat in fapte vrednice de chemarea sfanta a Mantuitorului Iisus Hristos.
Daca suntem in mijlocul atator crize, atunci de ce nu profitam cu totii de situatie? Trebuie spus raspicat ca multiplele stari de criza au si o parte benefica. Ideea de criza presupune un conflict cu realitatea existenta la un moment dat in sanul societatii, cu viata de zi de zi, care trebuie functionalizata pentru a fi salvata. Asadar, daca exista o criza majora, atunci sa o valorificam, in primul rand, ca pe una de crestere duhovniceasca in Hristos Iisus.
In consecinta, dificultatile inregistrate la nivel global reprezinta un bun si binecuvantat prilej, acordat noua de pronia divina, de a ne reaminti ca Domnul Iisus este la usi (Rom 13,11, Apoc 22,12), ca este timpul marilor decizii (Evr 3, 7-8), acum cand timpul sta sa nasca Vesnicia, si am ajuns, parca, in situatia de a ne mantui pe furis (Parintele Iustin Parvu).
Aceasta depresiune generalizata ne da posibilitatea sa recunoastem cine suntem si ce am facut. Ni se ofera sansa sa ne dezbracam de omul cel vechi impopotonat cu ipocrizia, falsitatea, inteligenta aroganta, superficialitatea, impostura, lichelismul in forma elitista (Ef 4, 22, I Cor 3,18-19, Gal 5, 26).
Este un bun prilej de a inlatura minciuna despre noi insine, de a ne simti cu adevarat alaturi de fratele aflat in suferinta si in lipsa, de a descoperi vrednicia ostasiei noastre si armele aferente ei, sadite in suflet de Dumnezeu, la Sfantul Botez (Ef 6, 11-17).
Este un timp hotarator in care sfintele indemnuri ale Parintelui Iosif Trifa (Inapoi la Evanghelie! , Inapoi la Iisus cel Rastignit! , Inapoi la viata primilor crestini! ), care marturiseau prin cuvinte putine miezul cel tainic al Ortodoxiei, sa patrunda cu adevarat adancul fiintei noastre (adica inima acordul omului cu Dumnezeu) si sa facem cale intoarsa de pe cararile pacatului.
Perioada dificila pe care o traversam face parte dintr-un plan dumnezeiesc care doreste sa ne conduca spre redescoperirea simplitatii Sfintilor Parinti ai Bisericii si a Inaintasilor Oastei (sfantul este un om care reuseste, prin Harul lui Dumnezeu, sa omoare duplicitatea din sine, adica sa devina simplu; cel mai complicat lucru din societatea contemporana este acesta: sa fii si sa ramai pana la sfarsit simplu), a cumpatarii, a buneicuviinte, a iertarii semenului din toata inima, a milosteniei, a uitarii raului, a smeritei cugetari.
Criza actuala este o stare de alarma, o tensiune launtrica, care mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare (II Tim 4, 2) si acum, in ceasul al doisprezecelea, (Cine are minte sa ia aminte! spunea Parintele Arsenie Boca) sa ne trezim din somnul vicios al pacatului.
De aceea, sub noianul greutatilor de tot felul, generate de CRIZA, avem un bun prilejSa nu amanam pocainta, pentru ca multi au spus de maine ma las de cutare pacat si n-au mai apucat acel maine (Sf. Vasile cel Mare);Sa facem pocainta si pentru ce nu am facut, dar am fi putut face (fr. Traian Dorz);Sa cerem Domnului apa care curge de jos in sus, adica lacrimile noastre de pocainta, care se ridica spre cerul lui Dumnezeu (Parintele Iosif Trifa);Sa stim ca pacatul este iertat doar atunci cand pocainta este pe masura...
Aceasta plaga si-a intins tentaculele necrutatoare peste tot si peste toate. Astfel, deseori auzim despre criza politica, economica, sociala, religioasa si morala; ne confruntam cu o criza a timpului, a sistemului de valori, cu o criza de identitate, de autoritate si de constiinta, cu una a modernitatii sau a postmodernitatii. Spre orice domenii privesti, te lovesti numai de crize Exista, daca imi este ingaduit, si o criza a crizei insasi.
Eu insumi sunt stapanit de criza, intrucat trufia ma ascunde de mine si nu mai stiu cine sunt (Sf. Teofan Zavoratul). Ca urmare, reactia fata de semenul meu este una tot de criza , fiindca sunt incapabil sa rostesc tu, tu, tu, ci spun, in mod stereotip, doar eu, eu, eu si iarasi eu.
Imprejmuit de parerea de sine, mi se pare imposibila eliberarea prin lepadarea de sine, pentru ca auto-supra-dimensionarea eului intinde o pojghita murdara peste chipul lui Dumnezeu salasluit in sufletu-mi, impiedicandu-ma sa il vad pe El, pe mine si pe celalalt.
Mai mult, ma crizez si impotriva lui Dumnezeu, invinuindu-L, ca odinioara stramosul Adam in gradina Raiului (Facerea 3, 12), de toate pacatele, necazurile si neimplinirile vietii mele. Tu esti de vina, Doamne, pentru toate! racneste eul meu arogant, cautand cu disperare sa se crute pe sine.
In mersul meu sovaielnic (este asa pentru ca ma gandesc cu teama la viitorul meu pamantesc si uit, in consecinta, de viitorul meu ceresc care este etern) spre Vesnicie, avand ca anticamera efemera moarte fizica, o sintagma care se afla pe buzele multora vine sa ma consoleze si sa ma lamureasca : Ramai calm! Nu ai ce sa faci! Planeta se grabeste! . Aici intervine Cuvantul lui Dumnezeu, care adreseaza lumii cosmopolite si secularizate o intrebare legitima: i incotro anume se grabeste? . Interogatia m-a facut sa tresar si, la randul meu, cu ajutor de Sus, sa ridic alte semne de intrebare, la care eu sunt primul care datorez (Din cati i-au fost datornici ie, Stapane Sfant si Prea-ndurat,/n-a trebuit sa ierti cat mie, eu cel mai mult i-am datorat . fr. Traian Dorz) formularea unui raspuns concretizat in fapte vrednice de chemarea sfanta a Mantuitorului Iisus Hristos.
Daca suntem in mijlocul atator crize, atunci de ce nu profitam cu totii de situatie? Trebuie spus raspicat ca multiplele stari de criza au si o parte benefica. Ideea de criza presupune un conflict cu realitatea existenta la un moment dat in sanul societatii, cu viata de zi de zi, care trebuie functionalizata pentru a fi salvata. Asadar, daca exista o criza majora, atunci sa o valorificam, in primul rand, ca pe una de crestere duhovniceasca in Hristos Iisus.
In consecinta, dificultatile inregistrate la nivel global reprezinta un bun si binecuvantat prilej, acordat noua de pronia divina, de a ne reaminti ca Domnul Iisus este la usi (Rom 13,11, Apoc 22,12), ca este timpul marilor decizii (Evr 3, 7-8), acum cand timpul sta sa nasca Vesnicia, si am ajuns, parca, in situatia de a ne mantui pe furis (Parintele Iustin Parvu).
Aceasta depresiune generalizata ne da posibilitatea sa recunoastem cine suntem si ce am facut. Ni se ofera sansa sa ne dezbracam de omul cel vechi impopotonat cu ipocrizia, falsitatea, inteligenta aroganta, superficialitatea, impostura, lichelismul in forma elitista (Ef 4, 22, I Cor 3,18-19, Gal 5, 26).
Este un bun prilej de a inlatura minciuna despre noi insine, de a ne simti cu adevarat alaturi de fratele aflat in suferinta si in lipsa, de a descoperi vrednicia ostasiei noastre si armele aferente ei, sadite in suflet de Dumnezeu, la Sfantul Botez (Ef 6, 11-17).
Este un timp hotarator in care sfintele indemnuri ale Parintelui Iosif Trifa (Inapoi la Evanghelie! , Inapoi la Iisus cel Rastignit! , Inapoi la viata primilor crestini! ), care marturiseau prin cuvinte putine miezul cel tainic al Ortodoxiei, sa patrunda cu adevarat adancul fiintei noastre (adica inima acordul omului cu Dumnezeu) si sa facem cale intoarsa de pe cararile pacatului.
Perioada dificila pe care o traversam face parte dintr-un plan dumnezeiesc care doreste sa ne conduca spre redescoperirea simplitatii Sfintilor Parinti ai Bisericii si a Inaintasilor Oastei (sfantul este un om care reuseste, prin Harul lui Dumnezeu, sa omoare duplicitatea din sine, adica sa devina simplu; cel mai complicat lucru din societatea contemporana este acesta: sa fii si sa ramai pana la sfarsit simplu), a cumpatarii, a buneicuviinte, a iertarii semenului din toata inima, a milosteniei, a uitarii raului, a smeritei cugetari.
Criza actuala este o stare de alarma, o tensiune launtrica, care mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare (II Tim 4, 2) si acum, in ceasul al doisprezecelea, (Cine are minte sa ia aminte! spunea Parintele Arsenie Boca) sa ne trezim din somnul vicios al pacatului.
De aceea, sub noianul greutatilor de tot felul, generate de CRIZA, avem un bun prilejSa nu amanam pocainta, pentru ca multi au spus de maine ma las de cutare pacat si n-au mai apucat acel maine (Sf. Vasile cel Mare);Sa facem pocainta si pentru ce nu am facut, dar am fi putut face (fr. Traian Dorz);Sa cerem Domnului apa care curge de jos in sus, adica lacrimile noastre de pocainta, care se ridica spre cerul lui Dumnezeu (Parintele Iosif Trifa);Sa stim ca pacatul este iertat doar atunci cand pocainta este pe masura...
