Aveam o gospodarie dintre cele mai fruntase in sat, cu vreo zece hectare de pamant. Cam slab, ce e drept, dar tineam vite, oi si porci si ingrasam astfel pamantul cu gunoiul acestora, ca producea indeajuns nu numai pentru nevoile casei, ci si pentru vandut. In jurul casei aveam o livada mare cu tot felul []Aveam o gospodarie dintre cele mai fruntase in sat, cu vreo zece hectare de pamant. Cam slab, ce e drept, dar tineam vite, oi si porci si ingrasam astfel pamantul cu gunoiul acestora, ca producea indeajuns nu numai pentru nevoile casei, ci si pentru vandut.

In jurul casei aveam o livada mare cu tot felul de pomi roditori: meri, peri, ciresi, pruni si nuci care, de obicei, rodeau mult, caci erau mari si sanatosi.

Toamna, la culesul lor, tata umplea sacii cu mere si cu pere, iar apoi cu sacii umplea carul pana sus. Peste saci punea fan, iar peste fan, un coviltir de rogojina si se pregatea pentru targul de la Oradea, cale de doua nopti si doua zileAcolo vindea merele si cumpara haine, lucruri si cele ce mai era nevoie pentru casa, peste tot anul.

Am calatorit cu tata si eu la Oradea de vreo doua ori, culcat sus pe fanul boilor, sub coviltirul de rogojina, pe sacii cu mere. Nu voi uita niciodata ce dulce eram leganat de carul cu boi, imbatat de toate miresmele merelor si fanului, privind pe sub streasina coviltirului frumusetea cerului alb ca laptele in revarsatul zorilor curati. Sau zambetul cerului cu luna si stele in acele nopti de toamna frumoasaIncepand de primavara, cand inceta frigul si se topea zapada, tot campul, toate gradinile, toate viile si toate drumurile erau pline de oameni care, ca albinele si ca furnicile, munceau si umblau in toate partile. In tot hotarul vedeai numai pluguri arand, oameni sapand, copii pascand vite, oi, gaste, porci In zilele senine, femeile ieseau cu panzele tesute iarna in casa, la lunca si la vale, la albit. De la ivirea zorilor si pana la rasaritul lunii era o necontenita miscare si zumzet de munca pretutindeni. i nu era ceas, din zori si pana noaptea tarziu, sa nu auzi pe tot hotarul fete si feciori cantand. Chiar femei si barbati mai in varsta cantau de-ti fermecau sufletul. In urma plugului ori a oilor, la sapa sau la coasa, mai toti oamenii cantau.

Ce binecuvantata este munca omului cand ea este sfintita prin rugaciune si impletita cu dragoste! Harul ceresc face atunci ca totul sa fie fericit si plin de bucurie si de multumire sufleteasca.

Painea o poti avea si numai prin munca, dar multumirea sufleteasca si bucuria de rodul muncii tale nu le poti avea decat prin binecuvantarea lui Dumnezeu. De aceea painea stomacului o pot avea toti, dar multumirea si bucuria sufletului le au numai acei care se roaga si le cer de la Domnul Dumnezeu, rugandu-se si cantand in timpul muncii lor sau inainte de ea.

De la scularea din pat dimineata, toti oamenii nostri se rugau, multumind lui Dumnezeu pentru odihna. i cel dintai lucru, iesind afara la fantana sa se spele cu apa rece, era sa spuna Tatal nostru , cu voce tare si cu toata evlavia, cu fata spre rasarit.

La inceputul oricarei munci, faceau cu mare evlavie semnul sfintei cruci, zicand cu ochii in sus: Doamne, ajuta-ne! i numai dupa aceea incepeau sa dea cu sapa ori sa traga cu coasa. Nimeni nu incepea nici un lucru fara sa se roage mai intai Domnului Dumnezeu.

Intre vecinii care-si lucrau ogoarele, unii pe langa altii, erau numai prietenie si vorbe bune, ca intre membrii aceleiasi familii.

Cand unii isi terminau mai devreme lucrul, la secerat ori la sapa, ori la fan, si era seara sau era vremea de ploaie, cu drag si cu graba mergeau sa le ajute vecinilor lor, ca sa poata ispravi cu bine si ei. Fara sa astepte pentru asta nimic, ci numai din bucuria si dragostea de a se ajuta unii pe altii. i din marea dorinta de a-si face bine unii altora.

La muncile mai grele, la coasa, la caratul graului in stoguri ori la dus piatra si lemne pentru casa, de...