S-a ajuns in situatia trista ca lucrurile normale pentru un credincios si pentru unul care marturiseste ca este crestin au devenit acum anormale; si ceea ce este total anormal pentru un credincios o sarbatorire, cum este nunta, intr-un fel paganesc, condamnat si de credinta noastra, si de Cuvantul lui Dumnezeu, si de canoanele Bisericii []S-a ajuns in situatia trista ca lucrurile normale pentru un credincios si pentru unul care marturiseste ca este crestin au devenit acum anormale; si ceea ce este total anormal pentru un credincios o sarbatorire, cum este nunta, intr-un fel paganesc, condamnat si de credinta noastra, si de Cuvantul lui Dumnezeu, si de canoanele Bisericii noastre, si de orice constiinta crestina [sa para normal]. De aceea am dori sa ne aducem aminte acum, pentru ca si acesta este unul dintre cele mai importante adevaruri de Viata si de credinta fata de care avem fiecare datoria sa gandim serios.

Nimic nu este intamplator. Nici o intamplare nu este intamplatoare. Toate sunt randuite bine si mai dinainte de catre Dumnezeu. Numai pentru noi, care nu cunoastem relatia dintre lucrurile care se vad si cele care nu se vad, par intamplari.

Vorbirea fratelui Traian Dorzla o nunta din Bihor 1 martie 1981Ne inchinam in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Noi suntem un popor crestin. De la nastere, poporul nostru s-a nascut crestin. Poporul nostru nu s-a increstinat dupa ani, dupa secole de paganism, ca alte popoare. Fata de poporul nostru, Dumnezeu a avut o mila, o bunatate, o grija deosebite. De la nasterea noastra din parintii nostri trupesti si din cei sufletesti, din Cuvantul si din Duhul lui Dumnezeu, noi ne-am nascut crestini. Marturisim dreapta noastra credinta, care a cuprins casatoria, nunta, printre cele sapte Taine ale ei, [aceasta fiind] considerata sfanta nu numai din Cuvantul lui Dumnezeu, ci din toate invataturile care ne-au ramas noua de la parintii nostri drept-cre dinciosi si care au lasat pe tot intinsul patriei noastre semnele marii lor credinte si ale adancii lor increderi in Dumnezeu.

Am fost asezati aici de intelepciunea lui Dumnezeu si de lucrarea cea tainica a Lui, care a randuit viata nu numai fiecarui om si fiecarei familii, ci fiecarei natiuni.

Am fost asezati la rascrucea asta a istoriei si a geografiei, in care n-am avut, de-a lungul istoriei poporului nostru, nici un aliat adevarat si statornic, decat pe Dumnezeu. Parintii nostri au simtit aceasta, ca peste poporul nostru si peste acest pamant sfant, presarat cu morminte si cu dovezi ale dragostei si credintei lor, au trecut la fel de salbatici si prietenii, si vrajmasii. i numai Dumnezeu a fost Singurul lor aliat. In cele mai grele imprejurari, parintii nostri si-au indreptat inima si gandurile spre Dumnezeu si au spus: Doamne, nu mai avem pe nimeni! Toti cei care ne-au promis ajutorul ne-au tradat. Toti cei care s-au falit ca sunt prieteni ne-au inselat. i, la vremea celei mai cumplite rascruci din viata noastra, ne-au parasit. Marii nostri inaintasi, aceia care si-au pus viata in joc pentru apararea fiintei poporului nostru, au spus prin glasul lui tefan cel Mare: Eu nu apar aici numai existenta si fiinta neamului meu, ci apar aici credinta in Iisus Hristos! .

Istoria neamului nostru s-a identificat cu istoria Bisericii lui. Cu Viata si cu Soarta lui Hristos. i aceasta sfanta alianta a noastra cu Dumnezeu si a Lui cu noi ne-a facut sa supravietuim aici pana astazi.

Nu-i ciudat si nu-i de mirare oare ca desi am avut in istoria noastra atatea dovezi de dragoste din partea lui Dumnezeu si grija si desi marturisim din toata inima noastra si in toate bisericile noastre, din inceputul istoriei noastre, ca credem intr-Unul Dumnezeu Adevarat totusi la nuntile noastre, la toate imprejurarile deosebite din viata noastra, noi dovedim sau cel putin am dovedit pana acum ca avem asa de putina cunoastere despre Dumnezeu si asa de putina partasie cu El! Stam aici adunati la un prilej pe care, in mod obisnuit, oamenii l au petrecut si-l petrec deosebit, in alt fel decat in acesta in care il petrecem noi acum.

Ce trist este ca un popor crestin care marturiseste credinta in Dumnezeu de la originea lui are obiceiul de a-si petrece evenimentele cele mai importante din viata lui fara Dumnezeu!Cum poate cineva sa adevereasca si sa marturiseasca despre noi ca suntem crestini cand, la imprejurari de acestea cum este nunta si care este o Taina sfanta a Bisericii si a credintei noastre, despre care spune in Cuvantul Sfant al lui Dumnezeu ca se identifica asa de strans cu insemnatatea cea mare si puternica a unirii lui Hristos cu Biserica Sa , se poate totusi ca aceste evenimente sa se petreaca asa, fara Dumnezeu, cum se petrec astazi nuntile in mijlocul poporului nostru crestin!Se poate deci ca felul in care e sarbatorita aceasta nunta, celor care sunt pentru prima data la un astfel de prilej (si care nu si-au pus niciodata asa de adanc si de serios problema apartenentei noastre la credinta crestina, nu numai cu numele, ci cu viata si cu trairea noastra) se poate ca felul acesta in care se sarbatoreste nunta aceasta a iubitilor nostri sa li se para ceva cu totul neobisnuit, iesit din comun, ceva anormalS-a ajuns in situatia trista ca lucrurile normale pentru un credincios si pentru unul care marturiseste ca este crestin au devenit acum anormale; si ceea ce este total anormal pentru un credincios o sarbatorire, cum este nunta, intr-un fel paganesc, condamnat si de credinta noastra, si de Cuvantul lui Dumnezeu, si de canoanele Bisericii noastre, si de orice constiinta crestina [sa para normal]. De aceea am dori sa ne aducem aminte acum, pentru ca si acesta este unul dintre cele mai importante adevaruri de Viata si de credinta fata de care avem fiecare datoria sa gandim serios.

Nimic nu este intamplator. Nici o intamplare nu este intamplatoare. Toate sunt randuite bine si mai dinainte de catre Dumnezeu. Numai pentru noi, care nu cunoastem relatia dintre lucrurile care se vad si cele care nu se vad, par intamplari. S-a citi aici despre intalnirea lui Zaheu cu Mantuitorul. Nu era intamplare. Nici o intamplare nu este intamplatoare. Dumnezeu randuise aceasta intalnire. i nu numai Zaheu a fost acolo un om care avea nevoie sa se intalneasca cu Hristos.

Dar cei mai muti nu si-au inteles momentul, prilejul A spus cineva un mare cuvant: Prilejul nu vine decat o singura data in viata . Fericit e acela care il prinde atunci. O data trecut, prilejul nu se mai intoarce. Acela era prilejul lui Zaheu. i el a fost fericitul care a inteles. Au mai fost si altii care au avut astfel de prilejuri: le-au inteles si le-au prins.

Nunta aceasta este un astfel de prilej. Nu-i intamplator ca dumneavoastra, fiecare, ati venit aici. Au fost oameni care au spus acelasi adevar, fiecare insa intr-un fel. De ce intr-un fel deosebit? Pentru ca aici sunt atatea suflete, fiecare cu lumea lui. Fiecare cu felul sau. i fiecaruia Dumnezeu i-a pregatit unul dintre cuvintele care se spun aici. Potrivit cu starea sa. Daca acesta si-ar intelege cuvantul potrivit pentru el si l-ar primi, inseamna ca a inteles cu intelepciune prilejul si l-a prins.

Am dorit sa spun aicea, cu ocazia aceasta, doua lucruri: unul din Sfantul Cuvant al lui Dumnezeu scris in cartea Genezei, la Facere, capitolul 2, versetul 18. Acolo este scris asa: i Dumnezeu a vazut ca nu este bine ca omul sa fie singur. i i-a pregatit un ajutor pe masura lui .

Celalalt lucru pe care am vrut sa-l amintesc este un proverb cunoscut, din intelepciunea unui popor mare si care spune asa: Cand mergi in calatorie pe mare, fa o rugaciune. Cand mergi la razboi, fa doua rugaciuni. Cand mergi sa te casatoresti, fa trei rugaciuni . De ce rugaciuni? Pentru ca, din experienta lor de a lungul veacurilor, inteleptii popoarelor, parintii nostri, observand mersul vietii, in decursul ei au vazut ca fara rugaciune nu trebuie sa pornesti la nici un drum. Chiar cand esti in cea mai linistita dimineata, [pasind] peste pragul casei, ridica-ti un gand spre Dumnezeu si spune-I: Doamne, ajuta-mi!Noi suntem batrani acum, dar in tineretea noastra am avut parinti credin ciosi. N-au facut parintii nostri un pas afara din casa fara sa faca semnul Sfintei Cruci si sa spuna: Doamne, ajuta! . Pentru ca de cele mai multe ori, omul, plecand fara Dumnezeu, nu s-a mai intors linistit acasa.

Cand, primavara, tata ma lua cu el la plug (eram copil) sa merg inaintea boilor pe brazda, mi-aduc aminte, la prima brazda ingenunchea la capatul holdei, facea cruce si spunea: Doamne, ajuta-ne! .

Punea samanta in pamant si privea in sus; daca Dumnezeu dadea soare si ploaie, omul avea ce sa culeaga. Parintii nostri, pastori si tarani, au trait permanent in legatura cu Dumnezeu si au simtit ca viata lor depinde de El. La fiecare pas n-au mers fara Dumnezeu si au izbutit. Daca in lucrurile cele de mai mica importanta, fara de Dumnezeu nu poti si simti ca nu poti, atunci in lucrurile cele de si mai mare importanta, cata nevoie avem de Dumnezeu!Casnicia este un pas foarte mare. De ce inteleptul batran in proverb a spus: Cand mergi in calatorie pe mare, fa o rugaciune. Cand mergi la razboi, fa doua rugaciuni. Cand mergi sa te casatoresti, fa trei rugaciuni . Pentru ca pe mare nu toti se ineaca, multi se intorc. La razboi nu toti mor, multi se intorc. Dar in casnicie, cei mai multi care pornesc fara Dumnezeu n-ajung niciodata bine la limanul dorit, pentru ca pe marea aceasta a vietii, cele mai multe dintre casnicii pornite fara Dumnezeu au mers rau si la cea mai mica furtuna, de cele mai multe ori, corabia lor s-a sfaramat. i au ajuns niste naufragiati pierduti. De ce atatea casnicii sunt nefericite, de ce atati copii nefericiti? De ce aceasta generatie despre care fiecare ne intrebam unde se va ajunge [cu ea] in felul acesta? Pentru ca cei mai multi dintre copiii credinciosi, neascultatori, care dau probleme tuturor, au crescut in familii care au pornit fara Dumnezeu. S-au nascut din parinti care s-au unit fara Dumnezeu. Care n-au chemat pe Dumnezeu la pasul acesta important din viata lor.

Dumnezeu a zis: Nu e bine sa fie omul singur . i aceasta nu numai cu privire la viata asta sau cand e vorba despre casnicie, ci cand e vorba de absolut toate starile sau relatiile omului in viata sa. Nu s-a gandit Dumnezeu numai la casatorie atunci cand a spus aceasta in Cuvantul Sau, oranduind casnicia si pregatindu-i omului o nevasta care sa-i fie aproape, atat de aproape, incat sa se identifice total cu sufletul sau, cu viata sa, cu gandirea sa, cu simtirea sa, cu scopurile sale, cu soarta sa, acceptand sa impartaseasca aceeasi soarta pentru ca este vointa si gandirea lui Dumnezeu. Cand a randuit casatoria, cei doi trebuie sa se identifice atat de mult unul cu celalalt, incat sa aiba aceeasi soarta. Sotia sa accepte soarta sotului si sotul soarta sotiei sale. Pentru ca este scris: Cei doi vor fi unul . i una in toate imprejurarile vietii lor. Asa a gandit Dumnezeu.

Dar aceasta unitate, aceasta insotire pe care a dorit-o Dumnezeu, nu priveste numai viata de casnicie, ci in toate privintele se refera la singuratate.

Omul care nu-L cunoaste pe Dumnezeu sa ajunga in asa relatii cu Dumnezeu cum ideal trebuie sa ajunga sotul cu sotia sa, adica sa se identifice atat de total cu identitatea lui Dumnezeu, cu cunoasterea lui Dumnezeu, cu partasia lui Dumnezeu. Omul care n-a ajuns sa aiba aceasta partasie este un singuratic.

Fiecare dintre noi, pana la un punct, suntem niste singuratici. Oricat de mult iti iubesti sotia ta, sunt totusi lucruri pe care sotul nu le spune niciodata sotiei sale si sotia nu le spune niciodata sotului sau. Oricat de mult se iubesc. i acest loc din care omul trebuie sa mearga singur este locul cel mai primejdios si cel mai trist pentru fiecare dintre noi.

Avem prieteni, avem prieteni intimi, simtim asa de adanc partasia cu prietenia si cu dorinta prieteniei lor! i totusi sunt lucruri pe care nici un prieten nu le spune prietenului sau.

Avem parinti, iubim parintii; mai ales in vremea copilariei, pana la cativa anisori, atat de mult vorbeste copilul cu parintii lui. Indata ce incepe sa cunoasca cateva cuvinte, toata ziua, gurita asta dulce ar vorbi mereu mamei si tatalui sau tot felul de lucruri si le spune si intreaba si asa de fericiti sunt si cel care intreaba, si cel care raspunde! i totusi, dupa cativa anisori, cand copilul creste, isi creeaza alte prietenii. i, cum vorbea candva atat dulce si de mult cu parintii, copilul incepe sa vorbeasca tot mai putin. Isi creeaza alte prietenii. Incep sa apara in viata copilului lucruri pe care nu le spune mamei lui si tatalui sau. Ce trist e golul acela care se creeaza intre doua inimi care candva isi puteau impartasi cu toata dragostea si simtirea inimii cele mai adanci taineDar cand se ivesc in viata omului lucruri pe care nu le poate impartasi, se creeaza goluri tot mai multe intre suflete; si acele goluri le umpli cu tristete si cu lacrimi. Nu-i bine sa fie omul singur. i singuratatea asta apasatoare ii chinuieste tot mai mult pe cei care s-au iubit candva.

Dumnezeu a vrut ca omul sa nu fie singur niciodata. Dar sunt in lumea aceasta sufletele noastre atat de singuratice si avem pe inimile noastre, multi dintre noi, poveri si lucruri, si taine pe care nu le putem impartasi si altora, de teama ca nu ne-ar intelege si-ar incepe sa ne judece gresit si, in loc sa le facem un bine lor si noua, am ajunge sa ne facem un rau tuturor. Retinerea aceasta ne face sa nu putem impartasi adeseori inima noastra deplin cu cei pe care Dumnezeu i-a randuit sa ne fie mai aproape.

Exista insa Cineva Caruia putem sa-I spunem totul. i Acel Cineva este Hristos. Dumnezeu a vrut ca noi sa nu fim singuri si a stiut bine ca, oricat de intima partasie si prietenie am fi avut cu o fiinta omeneasca, totusi nu putem sa ne impartasim toate simturile si gandurile noastre. Dar chiar daca ni le-am putea impartasi, exista trebuinte ale noastre pe care nimeni de pe lumea aceasta nu ni le poate implini, numai Dumnezeu.

De aceea a vrut El ca noi sa nu fim fara El. Avem atatea primejdii in viata noastra fiecare dintre noi! Pornim pe un drum. Lasam acasa sotia care se roaga pentru noi sau mama care ne petrece cu lacrimi in ochi si cu rugaciune la plecare. Dar dupa aceea mergem singuri. Nici mama, cat de mult ne iubeste, nici sotia, nici sotul nu ne mai pot insoti.

Exista insa Cineva Care ne poate insoti pretutindeni. i Acesta este Hristos. Lui poti sa-I spui si Lui pot sa se adreseze cei care ne iubesc, spunand: Dum nezeu sa te pazeasca! Mergi fiul meu in pace, dar, pe cale,dreptar sa-ti iei cuvantul ce ti-l spun;sa-ti faci din el merindea vietii talesi perna ta, si prietenul tau bun . i aceasta insotire a lui Dumnezeu, dupa toate sfaturile care-s date, spune: Ia-ti pe Dumnezeu Prieten, Insotitorul tau. Pentru ca atunci esti sigur ca vei ajunge totdeauna cu bine la capat .

Poporul nostru a avut ca insotitor, de-a lungul istoriei sale, pe Dumnezeu.

Parintii nostri au simtit aceasta. L-au chemat si L-au dorit de fiecare data. I-au adresat rugaciunile cele mai staruitoare si El le-a raspuns.

La Rovine, la Calugareni, la Podul Inalt, in atatea locuri in care parintii nostri au avut de luptat cu vrajmasi mult mai numerosi si mult mai puternici, au strigat catre Dumnezeu si El le-a raspuns. i nu numai tefan petrecea ceasuri intregi in rugaciune, inaintea fiecarei lupte. Tot poporul era credincios. i in felul acesta, Dumnezeu i-a izbavit. i n-au uitat datoria de recunostinta. E plin pamantul tarii noastre de lacasuri de rugaciune ridicate de credinta si de recunostinta indatorata ale parintilor dupa fiecare [lupta]. Da! Parintii nostri au amutit. Nu ne mai vorbeste tefan de sute de ani, nici Mircea, nici Neagoe.

Dar Voronetul, Putna, Cozia, Tismana, Trei Ierarhi acestea vor marturisi in veci. Pietrele lor ne spun despre izbanzile pe care le-a dat Dumnezeu inaintasilor nostri si ne propovaduiesc noua: Voi, urmasilor, nu uitati! Primejdiile nu s-au sfarsit. Vrajmasii nu s-au imputinat. Nenorocirile pot veni iarasi. Singurul vostru aliat e Dumnezeu, Care ne-a izbavit pe noi. Nu-L uitati! .

Mantuitorul a spus intr-un loc in Evanghelie: Daca vor tacea ei, pietrele vor striga . Aceste pietre striga spre noi. i marturisesc pentru noi sau impotriva noastra depinde de cum pretuim noi ce ne-a ramas de la parintii nostri.

Chiar daca n-am asculta de glasul Evanghelistilor, noi avem cronicarii nostri care ne vorbesc despre Dumnezeu tot asa de frumos cum este scris in Evanghelie. Cele dintai carti tiparite in limba scumpa a poporului nostru a fost Psaltirea, a fost Noul Testament, a fost Biblia, spre care au tinut stramosii nostri sa ne indrepte ochii nostri si inimile noastre; spre acest Cuvant. Sa nu le uitam. Pentru ca nici astazi nu avem prieten, decat pe Dumnezeu.

Daca noi ne lepadam de Singurul nostru Aliat, la cine vom mai striga cand va veni nenorocirea? Cuvantul lui Dumnezeu este plin de avertismente si de instiintari. Scrierile Parintilor si ale cronicarilor nostri, si ale stramosilor nostri sunt pline de intelepciune. Invataturile lui Neagoe Basarab lasate fiului sau sunt numai cu citate din Evanghelie, pentru ca ele sa ne aduca mereu si noua aminte de datoria noastra cea mare de a-L lua mereu pe Dumnezeu insotitor al nostru.

Nu avem, nu avem alt prieten adevarat, decat pe Dumnezeu. Nu-i bine sa fie omul singur; nu-i bine sa fie nici un popor singur; nu-i bine sa fie nici o familie singura. i singurul Insotitor adevarat,...