Unul dintre marii teologi ai Bisericii noastre spune: Intreaga viata a Bisericii este o continua comemorare si aducere-aminte. La sfarsitul fiecarei slujbe, ne referim la sfintii a caror pomenire savarsim. Insa dincolo de toate pomenirile, Biserica este aducere-aminte de Hristos (Alexander Schmemann, Postul Mare, pasi spre Inviere, Ed. Sophia, Bucuresti, 213, p. 139). De aceea []Unul dintre marii teologi ai Bisericii noastre spune: Intreaga viata a Bisericii este o continua comemorare si aducere-aminte. La sfarsitul fiecarei slujbe, ne referim la sfintii a caror pomenire savarsim. Insa dincolo de toate pomenirile, Biserica este aducere-aminte de Hristos (Alexander Schmemann, Postul Mare, pasi spre Inviere, Ed. Sophia, Bucuresti, 213, p. 139). De aceea si noi, astazi, suntem datori sa ne aducem aminte de inaintasii nostri si sa-i pomenim atat in rugaciunile noastre, cat si prin rugaciunile Bisericii, deoarece pentru cel care crede, toate sunt cu putinta (cf. Marcu 9, 23), dupa cum ne spune si fratele Traian: Dumnezeu este nemarginit si-n putere, si-n intelepciune, si in bunatate, si-n indurare si noi trebuie sa credem in nemarginirea puterii lui Dumnezeu (Traian Dorz, Strangeti faramiturile [despre rugaciunea pentru cei adormiti], Ed. O. D., vol. 5, Sibiu, 2013, p. 145). A nu crede ca la Dumnezeu sunt toate cu putinta Il limitam pe Dumnezeu numai la posibilitatile noastre. Adica Dumnezeu nu poate, pentru ca eu nu cred; sau nu-L cred in stare sa faca (Ibidem). Deci rugaciunea noastra pentru cei adormiti nu se deosebeste de cea pentru cei vii, dupa cum spune Sf. Ioan Gura de Aur: Deci precum pentru cei vii, care cu nimic nu se deosebesc de cei morti, ne rugam, tot asa e cu putinta ca si pentru aceia sa ne rugam (Sf. Ioan Gura de Aur, Talcuirea Epistolei catre Filipeni,...