Ce să facem pentru a dobândi fericirea
In zadar cauta lumea fericirea aici, unde ea nu se afla in mancare, in bautura, in petreceri, in intalniri, discutii, placeri zgomotoase, dansuri, distractii, teatru, circuri si altele. Cata vreme esti in mijlocul distractiilor, uiti de tine si te simti putin fericit. Dar de cum s-a sfarsit petrecerea si te intorci acasa, pustiul iarasi pune []In zadar cauta lumea fericirea aici, unde ea nu se afla in mancare, in bautura, in petreceri, in intalniri, discutii, placeri zgomotoase, dansuri, distractii, teatru, circuri si altele. Cata vreme esti in mijlocul distractiilor, uiti de tine si te simti putin fericit. Dar de cum s-a sfarsit petrecerea si te intorci acasa, pustiul iarasi pune stapanire pe tine.
Nemultumirea, plictisul, chinul te intovarasesc si te tin in puterea lor cea rea. Cat este de neobisnuit ca pustnicii care vietuiesc in unire cu Dumnezeu, care nu au nicio desfatare si nicio placere, care nici macar oameni nu vad, canta, se bucura si nu cunosc ce este plictiseala! Cum este asta cu putinta? Ei au aflat izvorul fericirii Dumnezeu si se adapa din el cu bucurie duhovniceasca pana se satura. O astfel de bucurie duhovniceasca putem sa avem si noi, cei ce vietuim printre desertaciunile lumii acesteia, daca suntem in legatura cu Dumnezeu.
Fireste, aceasta bucurie nu se da dintr-odata. Ea se castiga cu osteneala. Pustnicii trebuiau sa se lupte cu multe ispite si pacate, sa biruie multe pofte si aplecari, pana ce au ajuns la fericita unire cu Dumnezeu. Nici pentru noi nu este alta cale de mantuire in afara de calea luptei cu pacatul, care uneori este foarte grea, dar intotdeauna bogat rasplatitoare. Sfintii Apostoli ne invata ca prin multe dureri trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu. /Fapte 14, 22/Daca ne punem intrebarea de ce noi nu suntem fericiti, fiind in chip parelnic crestini credinciosi, va trebui sa ne raspundem: pentru ca, staruind sa implinim poruncile lui Dumnezeu, nu incetam a savarsi pacate. La bine adaugam si raul, la miere otrava. In felul acesta intunecam bucuria binelui cu amaraciunea raului. Cele adunate prin nevointa le risipim prin patimi. /Iacob 4, 3/ De pilda, dam milostenie si ne mandrim cu asta; postim cu trupul, dar ne lasam tarati de dorinte si fapte pacatoase; ne desfatam in har cu rugaciune si citire de carti duhovnicesti, iar dupa aceea savarsim lucruri nebineplacute lui Dumnezeu, pentru care cugetul incepe sa ne mustre. Ce bucurie duhovniceasca poate sa fie in inima care pacatuieste astfel?Odata, sezand in chilia sa, Sfantul Arsenie cel Mare a auzit un glas care i-a spus: Vino, si iti voi arata lucrurile oamenilor. i sculandu-se, a iesit, si l-a dus pe el intr-un loc si i-a aratat un om taind lemne si facand o sarcina mare, si acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. i in loc de a mai lua dintr-insa, el mergand mai taia lemne si adauga peste sarcina. i aceasta o facea vreme indelungata. i mergand putin mai inainte, iarasi...
Nemultumirea, plictisul, chinul te intovarasesc si te tin in puterea lor cea rea. Cat este de neobisnuit ca pustnicii care vietuiesc in unire cu Dumnezeu, care nu au nicio desfatare si nicio placere, care nici macar oameni nu vad, canta, se bucura si nu cunosc ce este plictiseala! Cum este asta cu putinta? Ei au aflat izvorul fericirii Dumnezeu si se adapa din el cu bucurie duhovniceasca pana se satura. O astfel de bucurie duhovniceasca putem sa avem si noi, cei ce vietuim printre desertaciunile lumii acesteia, daca suntem in legatura cu Dumnezeu.
Fireste, aceasta bucurie nu se da dintr-odata. Ea se castiga cu osteneala. Pustnicii trebuiau sa se lupte cu multe ispite si pacate, sa biruie multe pofte si aplecari, pana ce au ajuns la fericita unire cu Dumnezeu. Nici pentru noi nu este alta cale de mantuire in afara de calea luptei cu pacatul, care uneori este foarte grea, dar intotdeauna bogat rasplatitoare. Sfintii Apostoli ne invata ca prin multe dureri trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu. /Fapte 14, 22/Daca ne punem intrebarea de ce noi nu suntem fericiti, fiind in chip parelnic crestini credinciosi, va trebui sa ne raspundem: pentru ca, staruind sa implinim poruncile lui Dumnezeu, nu incetam a savarsi pacate. La bine adaugam si raul, la miere otrava. In felul acesta intunecam bucuria binelui cu amaraciunea raului. Cele adunate prin nevointa le risipim prin patimi. /Iacob 4, 3/ De pilda, dam milostenie si ne mandrim cu asta; postim cu trupul, dar ne lasam tarati de dorinte si fapte pacatoase; ne desfatam in har cu rugaciune si citire de carti duhovnicesti, iar dupa aceea savarsim lucruri nebineplacute lui Dumnezeu, pentru care cugetul incepe sa ne mustre. Ce bucurie duhovniceasca poate sa fie in inima care pacatuieste astfel?Odata, sezand in chilia sa, Sfantul Arsenie cel Mare a auzit un glas care i-a spus: Vino, si iti voi arata lucrurile oamenilor. i sculandu-se, a iesit, si l-a dus pe el intr-un loc si i-a aratat un om taind lemne si facand o sarcina mare, si acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. i in loc de a mai lua dintr-insa, el mergand mai taia lemne si adauga peste sarcina. i aceasta o facea vreme indelungata. i mergand putin mai inainte, iarasi...
