Lazarii – Predica la pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar
Desigur ca si altii sunt saraci si bolnavi. Dar au rude si prieteni, oameni care se intereseaza de ei si nu-i lasa fara ingrijire, hrana si medicamente. Dar Lazar nu era doar sarac si bolnav. Era si cu totul singur. N-avea pe nimeni care sa-i arate atentie.
Dar iarasi va spune cineva: i altii sunt saraci, bolnavi si singuri pe lume. Da. Dar ei traiesc in cartierele sarace, intr-o multime de oameni nefericiti. i vazand ca nenorocirea ii imbratiseaza pe toti acesti oameni, simt o oarecare mangaiere in nenorocirea comuna. Saracii au o compatimire unul fata de celalalt si o solidaritate. Dar Lazar nu se afla printre saraci. Era in apropierea unui palat. Acolo traia un bogat. Traia si se desfata de toate bunatatile vietii. Cele mai alese mancaruri, cele mai alese bauturi, cele mai scumpe haine, cele mai luxoase mobiliere, cele mai talentate cantarete si dansatoare Nimic nu-i lipsea. Cu orice dorea se desfata. Ca sa-si faca chefurile, cheltuia fara mila. Din cele pe care le cheltuia ar fi putut sa faca o cantina si sa hraneasca zilnic un intreg cartier de saraci. Ar fi putut sa zideasca un spital, sa-i adune pe saracii bolnavi si sa-i vindece. Ar fi putut sa faca multe lucruri bune. Dar el nu a facut niciunul. Era neindurator, aspru, lipsit de omenie. Lazar era ca un lepadat la poarta palatului bogatului. Bogatul intra si iesea din palat, il vedea pe Lazar intr-o stare mizerabila, pe caini lingandu-i ranile, topindu-se zilnic ca ceara, de durere si de nenorocire, si bogatul...