LIMANUL CREDINŢEI
A merge in calea gusturilor noastre este a merge intr-o cale potrivnica noua. Desi ni se pare ca aceea este calea noastra, fiindca ne place, dar dovada se face in data ca este calea care nu se po triveste cu fiinta noastra, fiindca ne roade si ne doboara. Intr-ade var, care om ar putea spune ca pacatul l-a dus la inaltare, la fe ricire? Totdeauna gustarea paca tului aduce o stare de dezgust. Trebuie sa mai treaca apoi o vreme pentru ca omul din nou sa pofteasca spre el. Pacatul nu este in firea noastra. Este boala care s-a furisat in trupul nostru si ne a strambat sirul drept al faptelor noastre.
Dimpotriva, ati auzit vreo data ca cel ce a gustat odata din gradina credintei, omul care a pa rasit calea pacatului si a gasit ca lea lui Dumnezeu sa mai tan jeasca dupa pacatul pe care l-a parasit? Asa de fericit se simte omul care vede indaratul lui pu stia din care a scapat si asa se incanta de limanul la care a ajuns!Citim deseori despre juca toare de teatru care s-au scarbit de viata in care au trait si au cautat calea manastirii. Mai intai, de ce s-au scarbit de viata in care au trait, daca aceea avea atata farmec? Din pricina ca lasa sa se vada tot golul si nimicul ei. Lu cruri vremelnice, din care nu se putea alege nimic. Destul rau era de asteptat in ele, dar nimic bun. Al doilea, daca au dorit o sca pare din aceasta fericire minci noasa si au gasit-o la altarele cre dintei, n-au mai nazuit sa iasa si...