Cum a ajuns Patriarhie Biserica Ortodoxă Română: Explică profesorii de istorie bisericească, la început de an centenar
Un documentar realizat de Radio Trinitas cu ocazia intrarii in Anul Centenar al Patriarhiei Romane prezinta, prin vocea si cunostintele a doi renumiti profesori de istorie bisericeasca, modul in care a evoluat Biserica Ortodoxa pe teritoriul tarii noastre pana la obtinerea statutului de patriarhie. Preotii Ion Vicovan si Mihail Sasaujan, profesori la facultatile de teologie []Un documentar realizat de Radio Trinitas cu ocazia intrarii in Anul Centenar al Patriarhiei Romane prezinta, prin vocea si cunostintele a doi renumiti profesori de istorie bisericeasca, modul in care a evoluat Biserica Ortodoxa pe teritoriul tarii noastre pana la obtinerea statutului de patriarhie.
Preotii Ion Vicovan si Mihail Sasaujan, profesori la facultatile de teologie din Iasi, respectiv Bucuresti, au fost invitatii emisiunii eveniment.
Redam, in continuare, transcrierea documentarului realizat de Preotul Mircea Toma de la Radio Trinitas.
Radio Trinitas: A doua jumatate a secolului al XIX-lea a inregistrat pentru istoria Romaniei si a Bisericii Ortodoxe Romane evenimente esentiale: Unirea Principatelor (1859), Razboiul de Independenta (1877), Proclamarea Regatului (1881), obtinerea, in 1885, a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane, Marea Unire din 1918 si, intr-un final, afirmarea unui statut corespunzator Bisericii Ortodoxe Romane.
Bun gasit, va spun in prima zi din 2025, an in care marcam 100 de ani de la marele eveniment, ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Romane. Sunt preotul Mircea Toma si in urmatoarea ora voi incerca sa va prezint momentele importante din istoria ridicarii la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Romane.
Desi evenimentele pe care le evocam s-au petrecut in secolele XIX si XX, inca din Evul Mediu ortodoxia romaneasca devenise, potrivit preotilor profesori universitari Ion Vicovan de la Iasi si Mihail Sasaujan de la Bucuresti, o mare sprijinitoare a Ortodoxiei din toate tarile rasaritene ocupate de otomani, in conditiile in care Patriarhiile din Rasaritul ortodox si tarile balcanice, inclusiv Patriarhia Ecumenica, aveau mari dificultati de organizare si vietuire in spatiul stapanirii otomane. Cvasi-autocefaliePr. Ion Vicovan: In perioada Evului Mediu, mai cu seama in veacurile XV, XVI, XVII si, intr-o anumita masura, in XVIII, Moldova si Tara Romaneasca erau state ortodoxe si cumva independente sau cu o foarte larga autonomie, singurele. De aceea, ajutorul pe care il putea primi Biserica Ortodoxa intelegand Patriarhatele Apostolice Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalimul, ca si Sfantul Munte Athos, nu putea veni decat de aici.
Pe de alta parte, asa cum afirma si marele istoric Nicolae Iorga, tarile romane au fost succesoarele Imperiului Bizantin. El se referea la Romania de dupa 1918, afirmand ca noi suntem Bizantul de dupa Bizant.
Prin urmare, ceea ce pana la 1453 de regula facea Imperiul Bizantin si Biserica de aici, dupa caderea acestuia sub dominatia turceasca, Biserica Ortodoxa universala a ramas fara sprijin. De aici ajutorul pe care cele doua Biserici l-au oferit.
Pr. Mihail Sasaujan: Dupa caderea Constantinopolului, cele doua mitropolii din Tara Romaneasca si Moldova s-au afirmat cu o independenta egala autocefaliei, neingaduind niciun amestec jurisdictional din afara tarii al vreunei ierarhii bisericesti. Relatia cu Patriarhia Ecumenica s-a limitat si s-a concretizat la nivelul a trei aspecte.
In primul rand, mitropolitii romani primeau binecuvantarea de la Patriarhul Ecumenic, primeau Sfantul Mir de la Patriarhul Ecumenic si il pomeneau pe acesta la slujba. Altfel, toate aspectele fundamentale de organizare bisericeasca aveau loc aici, in Romania, fara amestec extern bisericesc.
Alegerea ierarhilor se facea in tara de catre o adunare formata din marii dregatori si egumenii manastirilor mai insemnate. Aceasta alegere era dupa aceea confirmata de domnul tarii, care facea asa-numita investitura a noului ales prin inmanarea carjei, semn vazut al puterii conducatoare, ulterior avea loc hirotonia care se facea tot in tara.
Pr. Ion Vicovan: Chiar daca noi, in vremea aceea, nu obtinusem autocefalia, care va fi dobandita in anul 1885, prezenta celor doua mitropolii, repet, in state relativ libere, in care si voievozii erau sustinatori ai Bisericii dupa modelul imparatilor bizantini. Ierarhii de asemenea au fost mereu in stransa legatura cu Patriarhia de Constantinopol si cu celelalte patriarhii.
Daca privim in istoria Bisericii, vom vedea ca o multime dintre ierarhii acestor scaune stravechi episcopale au venit frecvent in tarile romane. Unii au rezidat mai mult aici decat acolo unde erau arhipastori. Si aceasta arata, daca vreti, si maturitatea Bisericilor din Principate, dar arata si o anumita, ea s-a numit in istorie, mai cu seama cand e vorba de Biserica Ortodoxa din Moldova, cvasi-autocefalie. Adica maturitate duhovniceasca, o anumita capacitate de conducere proprie, dar si de sustinere a acelor Biserici.
Asa se explica faptul ca bisericile au fost pictate in traditia bizantina, interior si exterior. Asa se explica faptul ca...
Preotii Ion Vicovan si Mihail Sasaujan, profesori la facultatile de teologie din Iasi, respectiv Bucuresti, au fost invitatii emisiunii eveniment.
Redam, in continuare, transcrierea documentarului realizat de Preotul Mircea Toma de la Radio Trinitas.
Radio Trinitas: A doua jumatate a secolului al XIX-lea a inregistrat pentru istoria Romaniei si a Bisericii Ortodoxe Romane evenimente esentiale: Unirea Principatelor (1859), Razboiul de Independenta (1877), Proclamarea Regatului (1881), obtinerea, in 1885, a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane, Marea Unire din 1918 si, intr-un final, afirmarea unui statut corespunzator Bisericii Ortodoxe Romane.
Bun gasit, va spun in prima zi din 2025, an in care marcam 100 de ani de la marele eveniment, ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Romane. Sunt preotul Mircea Toma si in urmatoarea ora voi incerca sa va prezint momentele importante din istoria ridicarii la rangul de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Romane.
Desi evenimentele pe care le evocam s-au petrecut in secolele XIX si XX, inca din Evul Mediu ortodoxia romaneasca devenise, potrivit preotilor profesori universitari Ion Vicovan de la Iasi si Mihail Sasaujan de la Bucuresti, o mare sprijinitoare a Ortodoxiei din toate tarile rasaritene ocupate de otomani, in conditiile in care Patriarhiile din Rasaritul ortodox si tarile balcanice, inclusiv Patriarhia Ecumenica, aveau mari dificultati de organizare si vietuire in spatiul stapanirii otomane. Cvasi-autocefaliePr. Ion Vicovan: In perioada Evului Mediu, mai cu seama in veacurile XV, XVI, XVII si, intr-o anumita masura, in XVIII, Moldova si Tara Romaneasca erau state ortodoxe si cumva independente sau cu o foarte larga autonomie, singurele. De aceea, ajutorul pe care il putea primi Biserica Ortodoxa intelegand Patriarhatele Apostolice Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalimul, ca si Sfantul Munte Athos, nu putea veni decat de aici.
Pe de alta parte, asa cum afirma si marele istoric Nicolae Iorga, tarile romane au fost succesoarele Imperiului Bizantin. El se referea la Romania de dupa 1918, afirmand ca noi suntem Bizantul de dupa Bizant.
Prin urmare, ceea ce pana la 1453 de regula facea Imperiul Bizantin si Biserica de aici, dupa caderea acestuia sub dominatia turceasca, Biserica Ortodoxa universala a ramas fara sprijin. De aici ajutorul pe care cele doua Biserici l-au oferit.
Pr. Mihail Sasaujan: Dupa caderea Constantinopolului, cele doua mitropolii din Tara Romaneasca si Moldova s-au afirmat cu o independenta egala autocefaliei, neingaduind niciun amestec jurisdictional din afara tarii al vreunei ierarhii bisericesti. Relatia cu Patriarhia Ecumenica s-a limitat si s-a concretizat la nivelul a trei aspecte.
In primul rand, mitropolitii romani primeau binecuvantarea de la Patriarhul Ecumenic, primeau Sfantul Mir de la Patriarhul Ecumenic si il pomeneau pe acesta la slujba. Altfel, toate aspectele fundamentale de organizare bisericeasca aveau loc aici, in Romania, fara amestec extern bisericesc.
Alegerea ierarhilor se facea in tara de catre o adunare formata din marii dregatori si egumenii manastirilor mai insemnate. Aceasta alegere era dupa aceea confirmata de domnul tarii, care facea asa-numita investitura a noului ales prin inmanarea carjei, semn vazut al puterii conducatoare, ulterior avea loc hirotonia care se facea tot in tara.
Pr. Ion Vicovan: Chiar daca noi, in vremea aceea, nu obtinusem autocefalia, care va fi dobandita in anul 1885, prezenta celor doua mitropolii, repet, in state relativ libere, in care si voievozii erau sustinatori ai Bisericii dupa modelul imparatilor bizantini. Ierarhii de asemenea au fost mereu in stransa legatura cu Patriarhia de Constantinopol si cu celelalte patriarhii.
Daca privim in istoria Bisericii, vom vedea ca o multime dintre ierarhii acestor scaune stravechi episcopale au venit frecvent in tarile romane. Unii au rezidat mai mult aici decat acolo unde erau arhipastori. Si aceasta arata, daca vreti, si maturitatea Bisericilor din Principate, dar arata si o anumita, ea s-a numit in istorie, mai cu seama cand e vorba de Biserica Ortodoxa din Moldova, cvasi-autocefalie. Adica maturitate duhovniceasca, o anumita capacitate de conducere proprie, dar si de sustinere a acelor Biserici.
Asa se explica faptul ca bisericile au fost pictate in traditia bizantina, interior si exterior. Asa se explica faptul ca...
