A doua lupta o avem impotriva duhului curviei si al poftei trupesti. Pofta aceasta incepe sa supere pe om de la cea dintai varsta. Mare si cumplit razboi este acesta si lupta indoita cere. Caci acest razboi este indoit, aflandu-se si in suflet si in trup. De aceea trebuie sa dam lupta din doua parti []A doua lupta o avem impotriva duhului curviei si al poftei trupesti. Pofta aceasta incepe sa supere pe om de la cea dintai varsta. Mare si cumplit razboi este acesta si lupta indoita cere. Caci acest razboi este indoit, aflandu-se si in suflet si in trup. De aceea trebuie sa dam lupta din doua parti impotriva lui. Prin urmare nu ajunge numai postul trupesc pentru dobandirea desavarsitei neprihaniri si adevaratei curatii, de nu se va adauga si zdrobirea inimii si rugaciunea intinsa catre Dumnezeu si cetirea deasa a Scripturilor si osteneala si lucrul mainilor, care abia impreuna pot sa opreasca cele neastamparate ale sufletului si sa-l aduca inapoi de la nalucirile cele de rusine. Mai inainte de toate insa, foloseste smerenia sufletului, fara de care nu va putea birui nimeni, nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la inceput trebuie pazita inima cu toata strajuirea de gandurile murdare, Caci dintru aceasta purced, dupa cuvantul Domnului, ganduri rele, ucideri, preacurvii, curvii si celelalte. Deoarece si postul ni s-a randuit de fapt nu numai spre chinuirea trupului, ci si spre trezvia mintii, ca nu cumva, intunecandu-se de multimea bucatelor, sa nu fie in stare sa se pazeasca de ganduri.

Deci nu trebuie pusa toata stradania numai in postul cel trupesc, ci si in meditatie duhovniceasca, fara de care e cu neputinta sa urcam la inaltimea neprihanirii si curatiei adevarate. Se cuvine asadar, dupa cuvantul Domnului, sa curatim mai intai partea cea dinlauntru a paharului si a blidului, ca sa se faca si cea din afara curata . De aceea sa ne sarguim, cum zice Apostolul, a ne lupta dupa lege si a lua cununa dupa ce am biruit duhul cel necurat al curviei, bizuindu-ne nu in puterea si nevointa noastra, ci in ajutorul Stapanului nostru Dumnezeu. Caci dracul acesta nu inceteaza de a razboi pe om, pana nu va crede omul cu adevarat ca nu prin straduinta si nici prin osteneala sa, ci prin acoperemantul si ajutorul lui Dumnezeu se izbaveste de boala aceasta si se ridica la inaltimea curatiei. Fiindca lucrul acesta este mai presus de fire si cel ce a calcat intaratarile trupului si placerile lui ajunge intr-un chip oarecare afara din trup. De aceea este cu neputinta omului (ca sa zic asa) sa zboare cu aripile proprii la aceasta inalta si cereasca cununa a sfinteniei si sa se faca urmator ingerilor, de nu-l va ridica de la pamant si din noroi harul lui Dumnezeu. Caci prin nici o alta virtute nu se aseamana oamenii cei legati cu trupul mai mult cu ingerii cei netrupesti, decat prin neprihanire. Printr-aceasta, inca pe pamant fiind si petrecand, au, dupa cum zice Apostolul, petrecerea in ceruri.

Iar semnul ca au dobandit desavarsit aceasta virtute, il avem in aceea ca sufletul chiar si in vremea somnului nu ia seama la nici un chip al nalucirii de rusine. Caci desi nu se socoteste pacat o miscare ca aceasta, totusi ea arata ca sufletul boleste inca si nu s-a izbavit de patima. i de aceea trebuie sa credem ca nalucirile cele de rusine ce ni se intampla in somn, sunt o dovada a trandaviei noastre de pana aci si a neputintei ce se afla in noi, fiindca scurgerea ce ni se intampla in vremea somnului face aratata boala ce sade tainuita in ascunzisurile sufletului. De aceea...