APOCALIPSA – CARTEA DUHULUI
Drd. Sebastian Serdaru Din Epistola catre Efeseni aflam ca Dumnezeu ne-a facut cunoscuta taina voii Sale, dupa bunavointa Sa, pe care si-a propus-o in Sine de mai inainte, spre iconomia plinirii vremurilor ca sa recapituleze toate in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant (1, 9-10). Iconomia divina reprezinta luarea hotararii divine, mai []Drd. Sebastian Serdaru Din Epistola catre Efeseni aflam ca Dumnezeu ne-a facut cunoscuta taina voii Sale, dupa bunavointa Sa, pe care si-a propus-o in Sine de mai inainte, spre iconomia plinirii vremurilor ca sa recapituleze toate in Hristos, cele din ceruri si cele de pe pamant (1, 9-10). Iconomia divina reprezinta luarea hotararii divine, mai inainte de crearea lumii, de a recapitula toate in Hristos, adica planul dumnezeiesc de mantuire a lumii. Este taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta (Troparul Nascatoarei, glas IV), iconomia tainei celei din veci ascunsa in Dumnezeu care a facut toate (Ef. 3, 9). Termenul exprima notiunea de intentie divina cu privire la lume, actiunea ei larga in lume, prin Biserica, Pronia divina, intruparea Mantuitorului, orice fapta mantuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, de la intrupare pana la inaltarea Lui la ceruri 1 .
Biblia este prezenta Lui Dumnezeu in lume 2 . Daca Scriptura este privita din aceasta perspectiva ea capata un sens liturgic. Tot ceea ce se petrece nu este decat istorie a unei liturgizari progresive a cosmosului; iar Sfanta Scriptura este relatarea acestei liturgizari 3 . Intreaga lucrare a Lui Dumnezeu in lume este una liturgica, iar Scriptura este inscrierea acestei lucrari.
Apocalipsa este cartea care ne dezvaluie sensul si implinirea timpului. Daca in Cartea Facerii citim despre crearea lumii si despre planul pe care Dumnezeu il are cu omenirea, in Apocalipsa ne este dezvaluita implinirea acestei Iconomii a lui Dumnezeu. Dumnezeu, trimitandu-si Duhul, Se implineste pe Sine prin implinirea planului Sau. Iata incheierea Iconomiei dumnezeiesti pe care o vedem lucrand ca liturgizare progresiva pana la rodul suprem al Liturghiei care este Duhul Insusi ca Plinitor al Liturghiei totale 4 . Apocalipsa completeaza si continua mesajul doctrinal al celei de-a patra Evanghelii in aceeasi maniera in care Faptele Apostolilor completeaza cea de-a treia Evanghelie5 . Asa cum in Cartea Faptelor se vorbeste despre lucrarea Duhului Sfant asupra Bisericii, la fel, despre Apocalipsa aflam ca este Cartea in care Duhul vorbeste Bisericii (Ap. 2, 7).
Apocalipsa e Cartea Duhului, daca stim sa o descifram, cartea in care Duhul vorbeste Bisericii (Ap. 2, 7). Numai Duhul poate ridica valul pentru a ne face sa descoperim ceea ce sta dincolo de val (acel dincolo de simpla prezenta imediata, precum de pilda aparenta literala a Scripturii), altfel spus sa descifram in lumina Lui Dumnezeu tot ceea ce exista. A patrunde dincolo de vizibilul literei in invizibil, a vedea nevazutul vazutului. A fi in Duh inseamna a intelege cu adevarat, a citi simbolurile (nu doar literele). Cand citim litera textului intelegem sensul imediat folosindu-ne facultatile de cunoastere si de viziune mentala, intelectuala. Dar ne este oferita si o altfel de viziune si ea ne permite sa trecem in nevazutul simbolului, iar Marele Revelator de simboluri este atunci Sfantul Duh 6 .
Sfantul Ioan vorbeste despre Duhul Sfant in doua feluri: cel mai adesea foloseste singularul Duh , asa cum facem si noi, dar uneori vorbeste despre cele sapte duhuri , ca expresie a plinatatii si atotpatrunderii Duhului Sfant. Ioan pare sa fi avut o teologie treimica dezvoltata si explicita pentru un stadiu atat de timpuriu al gandirii crestine.7Comunitatea ecleziala interpreteaza istoriaApocalipsa este, de asemenea, o carte prin excelenta liturgica. Cartea Apocalipsei cuprinde pe paginile ei mai multe elemente liturgice (imnuri, rugaciuni si marturisiri de credinta) decat oricare alta scriere din Noul Testament 8 . Acest fapt i-a facut pe unii exegeti sa sugereze ca liturghiile pascale din primul secol au constituit modelul pentru elementele liturgice din Apocalipsa.
Comunitatea ecleziala, situata in desfasurarea liniara a istoriei, a mantuirii intre acel deja si inca nu , se plaseaza, inainte de toate, intr-o stare de purificare interioara, supunandu-se judecatii cuvantului Lui Hristos. In aceasta situatie de purificare realizata va fi in masura sa inteleaga, printr-o reflectie de tip sapiential realizata intr-un context liturgic, ora sa in raport cu fortele externe ostile si sa actioneze in consecinta. 9O tema fundamentala a cartii Apocalipsei o reprezinta Biserica, mai ales in dimensiunea sa de comunitate ecleziala, liturgica. Constienta de iubirea pe care Hristos i-o poarta, Biserica Mireasa Sa, isi exprima emotia in termeni de recunostinta: Lui, care ne iubeste si ne-a dezlegat pe noi din pacatele noastre prin sangele Sau, fie slava si puterea in veci! (1, 5b). Angajarea de a descifra mesajul complex al Duhului a facut comunitatea sa descopere acea sacramentalitate care se realizeaza in mijlocul sau, chiar in cadrul adunarii liturgice. Dar cum va trebui sa se comporte grupul purificat si exercitat sa asculte Duhul? Perspectivele noi de reinnoire interioara, concluziile operative care s-au format treptat sunt garantate de un anumit contact cu Duhul. Astfel, vom privi la viata concreta sub o lumina noua. Duhul ne aduce lumina Lui Hristos. Aceasta angajare de a tine mesajul Duhului ne pune in contact cu Hristos care va veni: Iata, Eu vin curand! (22, 7).
Mesajul Apocalipsei se refera chiar si la noi: ne ajuta sa intelegem situatia noastra actuala de Biserica adunata in jurul Lui Hristos. i cine este Hristos pentru noi, Biserica? Este originea noastra istorica: suntem noi cei din Noul Testament, continuarea marita a poporului Lui Dumnezeu din Vechiul Testament, care gasise in David un punct de referinta fundamental. Iisus este fiul dar si radacina lui David: Eu, Iisus, l-am trimis pe ingerul Meu ca sa marturiseasca voua acestea cu privire la Biserici. Eu sunt radacina si odrasla lui David, steaua care straluceste dimineata (22, 16). Dar Iisus este, mai ales, viitorul nostru. Suntem inca in semiintunericul de dimineata: ziua plina va fi realizarea Lui Hristos in toate si in toti. Pana atunci insa noi, Biserica, traim in prezentul nostru istoric: adunarea ecleziala stie ca-L iubeste pe Hristos, dar se descopera inca pe drum; ar vrea sa iubeasca mai bine si mai mult. Prezenta Sa devine pentru ea o aspiratie tensionata: il doreste, il vrea si se simte animata in acest chin de iubire, de insusi Duhul: Duhul si Mireasa zic: Vino! (22, 17) .10Citita astfel, Apocalipsa se prezinta ca un adevarat tratat de mistica crestina. Dupa ce Ioan se adreseaza Bisericii, o anunta ca profetia pe care i-o aduce este una deosebita: fericit cel ce asculta cuvintele proorociei acesteia! (1, 3), caci a primit-o in zi de duminica pe cand era in duh (1, 10). Amintind Bisericii, Mireasa Lui Hristos, ca Mirele ei, Mielul injunghiat care sta drept, biruitor prin Inviere, este stapanul timpului si sensul istoriei: Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine (1, 4), amintindu-i ca prin sangele Lui intreaga Biserica a fost purificata, Ioan, nu face decat sa invete Bisericile sa asculte glasul Duhului. Daca vom arunca o privire asupra hristologiei Sfantului Ioan dezvoltata in Evanghelie si in Epistolele sale, vom intelege mai bine eshatologia prezentata in Apocalipsa. Vorbind despre lucrarea Mangaietorului, Hristos spune: Cand va veni Mangaietorul, pe care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine (In. 15, 26); Voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua. Nu va voi lasa orfani; voi veni la voi (In. 14, 16-18). Iar in Apocalipsa Duhul si mireasa zic: Vino! (22, 17); Cel ce marturiseste acestea zice: Da, vin curand. Amin! Vino, Doamne Iisuse! (22, 20).
Devenit una dintre expresiile preferate de mistica crestina, Mireasa Lui Hristos, este un apelativ dat atat Bisericii cat si sufletului crestinului, fiind prezent si in Cantarea Cantarilor. Mistica il foloseste referindu-se la unirea tainica cu Mirele Hristos, transfigurarea harica a omului, indumnezeirea lui, la care ajunge prin procesul de purificare ascetica11. Dar iluminarea despre care vorbeste mistica ortodoxa, venirea Duhului in sufletul crestinului aduce cu sine venirea Lui Hristos: Voi veni la voi! (In. 14, 18). Cuvantul Lui Dumnezeu revarsa si transmite Duhul Sfant, dar si invers, Cuvantul este revarsat si transmis de catre Duhul. Acesta insufleteste Cuvantul, Il intrupeaza in om, facandu-l pe om in stare sa primeasca Cuvantul, desteptandu-i auzul sa Il asculte si sa I se supuna. Avem astfel un sens de relatie, de slujire reciproca a Cuvantului si a Duhului in sanul fapturii .12Tot acest freamat de asteptare despre care vorbeste Apocalipsa face parte din insasi fiinta launtrica a Bisericii. Chiar daca se afla inca sub pacat, Biserica asteapta biruinta finala a lui Hristos asupra raului, biruinta simbolizata de figura Mielului care, desi injunghiat, sta totusi drept, in picioare (Ap. 5, 6). Dar asteptarea venirii Imparatiei lui Dumnezeu este deja o anticipare, o vestire inca de pe acum, a venirii lui Hristos in mijlocul nostru prin coborarea Duhului. Liturghia Bisericii este in acelasi timp o anticipare dar si o garantie a ospatului eshatologic: Caci ori de cate ori mancati aceasta paine si beti acest potir, vestiti moartea Domnului, pana cand va veni (1 Cor. 11, 26). Hristos devine dintr-o data punctul in care converg toate liniile: misticul cu sacramentalul, personalul si eclezialul, lumea noastra cu cea cereasca si Dumnezeu cu omul, prin harul Sau divin 13.
De aceea, Apocalipsa prezinta in continuare lucrarea cereasca a lui Hristos, Liturghia cereasca pe care, dupa Inaltarea Sa la cer si asezarea de-a dreapta Tatalui, o aduce pentru noi si in locul nostru. Roada acestei Liturghii ceresti a lui Hristos este Cincizecimea: revarsarea Duhului. Duhul Sfant este in Hristos Duhul Tatalui, Cel care Il patrunde pe Iisus, care-L duce in pustie, intarindu-L totodata spre a marturisi Cuvantul Evangheliei. Iisus este patruns de Duh, I Se supune, in Duhul vorbeste, faptuieste, invata, Se roaga, vindeca, alunga demonii, in Duhul Se aduce ca jertfa, Se sfinteste. Daruindu-i viata, Iisus daruieste Duhul Insusi, care se afla in El. In sfarsit, impartasirea credinciosilor de Duhul decurge din preaslavirea lui Iisus, este chiar semnul acesteia, chezasia si rodul. Cincizecimea istorica, perpetuata in taine, apare astfel drept scopul, telul ultim al Iconomiei dumnezeiesti in lume. Darul Cincizecimii este astfel implinirea necesara a tainei pascale .14 Apocalipsa ne spune: Am vazut stand un Miel (5, 6). Aceasta e starea liturgica a lui Hristos, situatia liturgica esentiala, totala, a lui Hristos Mielul drept, inviat si injunghiat. Liturghia cereasca e cea care ne daruieste Cincizecimea. Dumnezeu, trimitandu-si Duhul, implinete planul Sau. Iata incheierea Iconomiei dumnezeiesti pe care o vedem lucrand ca liturgizare progresiva pana la rodul suprem al Liturghiei care este Duhul Insusi ca Plinitor al Liturghiei totale.15Pogorarea Duhului este implinirea Revelatiei. Prin El putem vedea nevazutul lui Dumnezeu; El este nevazutul lui Dumnezeu. Duhul este pecetea teologiei, prin darul Sau, creatura devine ea insasi vazatoare: poate vedea nevazutul, deci El face posibila viziunea Dumnezeului Treime.16 Dupa Cincizecime, Hristos este Cel care mijloceste de la Tatal venirea Duhului Sfant. Cincizecimea inaugureaza timpul cel nou, acela al Duhului Sfant, si in El, pe acela al prezentei liturgice a lui Hristos inaltat cu trupul de-a dreapta Tatalui. Iata de ce in iconomia mantuirii si in timpul Bisericii, prezenta Duhului Sfant in lume este intotdeauna o plinire, o pregatire, o pedagogie, o cateheza, o zamislire necontenita a chipului lui Hristos, o reactualizare sacramentala a prezentei Domnului inaltat .17 Iisus S-a jertfit pe Golgota, dar sangele si l-a oferit, ca Preot, in Cortul ceresc. Golgota se raporteaza la istorie, Altarul ceresc este in afara timpului si in afara spatiului. Aceeasi corelare care exista intre moartea lui Hristos pe Golgota, in timp, si jertfa Sa in Cortul ceresc, in afara timpului, trebuie...
Biblia este prezenta Lui Dumnezeu in lume 2 . Daca Scriptura este privita din aceasta perspectiva ea capata un sens liturgic. Tot ceea ce se petrece nu este decat istorie a unei liturgizari progresive a cosmosului; iar Sfanta Scriptura este relatarea acestei liturgizari 3 . Intreaga lucrare a Lui Dumnezeu in lume este una liturgica, iar Scriptura este inscrierea acestei lucrari.
Apocalipsa este cartea care ne dezvaluie sensul si implinirea timpului. Daca in Cartea Facerii citim despre crearea lumii si despre planul pe care Dumnezeu il are cu omenirea, in Apocalipsa ne este dezvaluita implinirea acestei Iconomii a lui Dumnezeu. Dumnezeu, trimitandu-si Duhul, Se implineste pe Sine prin implinirea planului Sau. Iata incheierea Iconomiei dumnezeiesti pe care o vedem lucrand ca liturgizare progresiva pana la rodul suprem al Liturghiei care este Duhul Insusi ca Plinitor al Liturghiei totale 4 . Apocalipsa completeaza si continua mesajul doctrinal al celei de-a patra Evanghelii in aceeasi maniera in care Faptele Apostolilor completeaza cea de-a treia Evanghelie5 . Asa cum in Cartea Faptelor se vorbeste despre lucrarea Duhului Sfant asupra Bisericii, la fel, despre Apocalipsa aflam ca este Cartea in care Duhul vorbeste Bisericii (Ap. 2, 7).
Apocalipsa e Cartea Duhului, daca stim sa o descifram, cartea in care Duhul vorbeste Bisericii (Ap. 2, 7). Numai Duhul poate ridica valul pentru a ne face sa descoperim ceea ce sta dincolo de val (acel dincolo de simpla prezenta imediata, precum de pilda aparenta literala a Scripturii), altfel spus sa descifram in lumina Lui Dumnezeu tot ceea ce exista. A patrunde dincolo de vizibilul literei in invizibil, a vedea nevazutul vazutului. A fi in Duh inseamna a intelege cu adevarat, a citi simbolurile (nu doar literele). Cand citim litera textului intelegem sensul imediat folosindu-ne facultatile de cunoastere si de viziune mentala, intelectuala. Dar ne este oferita si o altfel de viziune si ea ne permite sa trecem in nevazutul simbolului, iar Marele Revelator de simboluri este atunci Sfantul Duh 6 .
Sfantul Ioan vorbeste despre Duhul Sfant in doua feluri: cel mai adesea foloseste singularul Duh , asa cum facem si noi, dar uneori vorbeste despre cele sapte duhuri , ca expresie a plinatatii si atotpatrunderii Duhului Sfant. Ioan pare sa fi avut o teologie treimica dezvoltata si explicita pentru un stadiu atat de timpuriu al gandirii crestine.7Comunitatea ecleziala interpreteaza istoriaApocalipsa este, de asemenea, o carte prin excelenta liturgica. Cartea Apocalipsei cuprinde pe paginile ei mai multe elemente liturgice (imnuri, rugaciuni si marturisiri de credinta) decat oricare alta scriere din Noul Testament 8 . Acest fapt i-a facut pe unii exegeti sa sugereze ca liturghiile pascale din primul secol au constituit modelul pentru elementele liturgice din Apocalipsa.
Comunitatea ecleziala, situata in desfasurarea liniara a istoriei, a mantuirii intre acel deja si inca nu , se plaseaza, inainte de toate, intr-o stare de purificare interioara, supunandu-se judecatii cuvantului Lui Hristos. In aceasta situatie de purificare realizata va fi in masura sa inteleaga, printr-o reflectie de tip sapiential realizata intr-un context liturgic, ora sa in raport cu fortele externe ostile si sa actioneze in consecinta. 9O tema fundamentala a cartii Apocalipsei o reprezinta Biserica, mai ales in dimensiunea sa de comunitate ecleziala, liturgica. Constienta de iubirea pe care Hristos i-o poarta, Biserica Mireasa Sa, isi exprima emotia in termeni de recunostinta: Lui, care ne iubeste si ne-a dezlegat pe noi din pacatele noastre prin sangele Sau, fie slava si puterea in veci! (1, 5b). Angajarea de a descifra mesajul complex al Duhului a facut comunitatea sa descopere acea sacramentalitate care se realizeaza in mijlocul sau, chiar in cadrul adunarii liturgice. Dar cum va trebui sa se comporte grupul purificat si exercitat sa asculte Duhul? Perspectivele noi de reinnoire interioara, concluziile operative care s-au format treptat sunt garantate de un anumit contact cu Duhul. Astfel, vom privi la viata concreta sub o lumina noua. Duhul ne aduce lumina Lui Hristos. Aceasta angajare de a tine mesajul Duhului ne pune in contact cu Hristos care va veni: Iata, Eu vin curand! (22, 7).
Mesajul Apocalipsei se refera chiar si la noi: ne ajuta sa intelegem situatia noastra actuala de Biserica adunata in jurul Lui Hristos. i cine este Hristos pentru noi, Biserica? Este originea noastra istorica: suntem noi cei din Noul Testament, continuarea marita a poporului Lui Dumnezeu din Vechiul Testament, care gasise in David un punct de referinta fundamental. Iisus este fiul dar si radacina lui David: Eu, Iisus, l-am trimis pe ingerul Meu ca sa marturiseasca voua acestea cu privire la Biserici. Eu sunt radacina si odrasla lui David, steaua care straluceste dimineata (22, 16). Dar Iisus este, mai ales, viitorul nostru. Suntem inca in semiintunericul de dimineata: ziua plina va fi realizarea Lui Hristos in toate si in toti. Pana atunci insa noi, Biserica, traim in prezentul nostru istoric: adunarea ecleziala stie ca-L iubeste pe Hristos, dar se descopera inca pe drum; ar vrea sa iubeasca mai bine si mai mult. Prezenta Sa devine pentru ea o aspiratie tensionata: il doreste, il vrea si se simte animata in acest chin de iubire, de insusi Duhul: Duhul si Mireasa zic: Vino! (22, 17) .10Citita astfel, Apocalipsa se prezinta ca un adevarat tratat de mistica crestina. Dupa ce Ioan se adreseaza Bisericii, o anunta ca profetia pe care i-o aduce este una deosebita: fericit cel ce asculta cuvintele proorociei acesteia! (1, 3), caci a primit-o in zi de duminica pe cand era in duh (1, 10). Amintind Bisericii, Mireasa Lui Hristos, ca Mirele ei, Mielul injunghiat care sta drept, biruitor prin Inviere, este stapanul timpului si sensul istoriei: Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine (1, 4), amintindu-i ca prin sangele Lui intreaga Biserica a fost purificata, Ioan, nu face decat sa invete Bisericile sa asculte glasul Duhului. Daca vom arunca o privire asupra hristologiei Sfantului Ioan dezvoltata in Evanghelie si in Epistolele sale, vom intelege mai bine eshatologia prezentata in Apocalipsa. Vorbind despre lucrarea Mangaietorului, Hristos spune: Cand va veni Mangaietorul, pe care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine (In. 15, 26); Voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua. Nu va voi lasa orfani; voi veni la voi (In. 14, 16-18). Iar in Apocalipsa Duhul si mireasa zic: Vino! (22, 17); Cel ce marturiseste acestea zice: Da, vin curand. Amin! Vino, Doamne Iisuse! (22, 20).
Devenit una dintre expresiile preferate de mistica crestina, Mireasa Lui Hristos, este un apelativ dat atat Bisericii cat si sufletului crestinului, fiind prezent si in Cantarea Cantarilor. Mistica il foloseste referindu-se la unirea tainica cu Mirele Hristos, transfigurarea harica a omului, indumnezeirea lui, la care ajunge prin procesul de purificare ascetica11. Dar iluminarea despre care vorbeste mistica ortodoxa, venirea Duhului in sufletul crestinului aduce cu sine venirea Lui Hristos: Voi veni la voi! (In. 14, 18). Cuvantul Lui Dumnezeu revarsa si transmite Duhul Sfant, dar si invers, Cuvantul este revarsat si transmis de catre Duhul. Acesta insufleteste Cuvantul, Il intrupeaza in om, facandu-l pe om in stare sa primeasca Cuvantul, desteptandu-i auzul sa Il asculte si sa I se supuna. Avem astfel un sens de relatie, de slujire reciproca a Cuvantului si a Duhului in sanul fapturii .12Tot acest freamat de asteptare despre care vorbeste Apocalipsa face parte din insasi fiinta launtrica a Bisericii. Chiar daca se afla inca sub pacat, Biserica asteapta biruinta finala a lui Hristos asupra raului, biruinta simbolizata de figura Mielului care, desi injunghiat, sta totusi drept, in picioare (Ap. 5, 6). Dar asteptarea venirii Imparatiei lui Dumnezeu este deja o anticipare, o vestire inca de pe acum, a venirii lui Hristos in mijlocul nostru prin coborarea Duhului. Liturghia Bisericii este in acelasi timp o anticipare dar si o garantie a ospatului eshatologic: Caci ori de cate ori mancati aceasta paine si beti acest potir, vestiti moartea Domnului, pana cand va veni (1 Cor. 11, 26). Hristos devine dintr-o data punctul in care converg toate liniile: misticul cu sacramentalul, personalul si eclezialul, lumea noastra cu cea cereasca si Dumnezeu cu omul, prin harul Sau divin 13.
De aceea, Apocalipsa prezinta in continuare lucrarea cereasca a lui Hristos, Liturghia cereasca pe care, dupa Inaltarea Sa la cer si asezarea de-a dreapta Tatalui, o aduce pentru noi si in locul nostru. Roada acestei Liturghii ceresti a lui Hristos este Cincizecimea: revarsarea Duhului. Duhul Sfant este in Hristos Duhul Tatalui, Cel care Il patrunde pe Iisus, care-L duce in pustie, intarindu-L totodata spre a marturisi Cuvantul Evangheliei. Iisus este patruns de Duh, I Se supune, in Duhul vorbeste, faptuieste, invata, Se roaga, vindeca, alunga demonii, in Duhul Se aduce ca jertfa, Se sfinteste. Daruindu-i viata, Iisus daruieste Duhul Insusi, care se afla in El. In sfarsit, impartasirea credinciosilor de Duhul decurge din preaslavirea lui Iisus, este chiar semnul acesteia, chezasia si rodul. Cincizecimea istorica, perpetuata in taine, apare astfel drept scopul, telul ultim al Iconomiei dumnezeiesti in lume. Darul Cincizecimii este astfel implinirea necesara a tainei pascale .14 Apocalipsa ne spune: Am vazut stand un Miel (5, 6). Aceasta e starea liturgica a lui Hristos, situatia liturgica esentiala, totala, a lui Hristos Mielul drept, inviat si injunghiat. Liturghia cereasca e cea care ne daruieste Cincizecimea. Dumnezeu, trimitandu-si Duhul, implinete planul Sau. Iata incheierea Iconomiei dumnezeiesti pe care o vedem lucrand ca liturgizare progresiva pana la rodul suprem al Liturghiei care este Duhul Insusi ca Plinitor al Liturghiei totale.15Pogorarea Duhului este implinirea Revelatiei. Prin El putem vedea nevazutul lui Dumnezeu; El este nevazutul lui Dumnezeu. Duhul este pecetea teologiei, prin darul Sau, creatura devine ea insasi vazatoare: poate vedea nevazutul, deci El face posibila viziunea Dumnezeului Treime.16 Dupa Cincizecime, Hristos este Cel care mijloceste de la Tatal venirea Duhului Sfant. Cincizecimea inaugureaza timpul cel nou, acela al Duhului Sfant, si in El, pe acela al prezentei liturgice a lui Hristos inaltat cu trupul de-a dreapta Tatalui. Iata de ce in iconomia mantuirii si in timpul Bisericii, prezenta Duhului Sfant in lume este intotdeauna o plinire, o pregatire, o pedagogie, o cateheza, o zamislire necontenita a chipului lui Hristos, o reactualizare sacramentala a prezentei Domnului inaltat .17 Iisus S-a jertfit pe Golgota, dar sangele si l-a oferit, ca Preot, in Cortul ceresc. Golgota se raporteaza la istorie, Altarul ceresc este in afara timpului si in afara spatiului. Aceeasi corelare care exista intre moartea lui Hristos pe Golgota, in timp, si jertfa Sa in Cortul ceresc, in afara timpului, trebuie...
