Tacem cand suntem impreuna, / iar singuri cand suntem ni-e dor, nu-L pretuim cand e Cuvantul, / nici fratii cand cu ei suntem, si-apoi cum regretam pierzandu-L / si cum tanjim cand nu-i avem! (Traian Dorz Ce minunata este inta) Nu cred ca ar fi suflet de sora, frate sau credincios al Sfintei noastre []Tacem cand suntem impreuna, / iar singuri cand suntem ni-e dor, nu-L pretuim cand e Cuvantul, / nici fratii cand cu ei suntem, si-apoi cum regretam pierzandu-L / si cum tanjim cand nu-i avem! (Traian Dorz Ce minunata este inta)Nu cred ca ar fi suflet de sora, frate sau credincios al Sfintei noastre Biserici care sa nu se regaseasca in aceste scumpe versuri acum atat de actuale ale dragului nostru frate Traian Dorz. Am avut atata belsug, atata revarsare de har si libertate, incat prea ne obisnuisem cu ele si, poate, fara sa constientizam, le-am pretuit prea putin. Chiar in iarna, spre primavara, stateam impreuna cu trei frati in fata bisericii ce ne era deschisa de treizeci de ani pentru adunare inainte de Vecernie si, asteptand sa mai vina si alti frati, ne-am intrebat: Oare, cat va mai fi deschisa aceasta usa? Un frate dintre cei trei a reluat subiectul in vorbirea din adunare si, cu lacrimi curgand pe obraji, a pus aceasta intrebare celor prezenti, sensibilizand coardele inimilor noastre.

M-am gandit atunci ca destul de curand vom sta in fata bisericii inchise. Dar toate acestea sunt ingaduinta lui Dumnezeu in planul mantuirii noastre. Tot ce-am invatat, in anii de catacombe sau de binecuvantata libertate, sa punem acum in practica rugandu-ne, cantand, cu sufletul oricand pregatit, atat cat tine de puterile noastre slabe sau mai tari. S-au cantat de mai multe ori si...