() Dumnezeul nostru S-a indurat de noi si ne-a facut acest minunat dar de a-L cunoaste pe Domnul Iisus, Cel caruia I-a incredintat Dumnezeu sa aduca la indeplinire planul Lui cel maret de mantuire a tuturor oamenilor care vor sa-L asculte. Aceasta stare deosebita este o marturie adevarata despre ceea ce a facut Dumnezeu. Priviti []() Dumnezeul nostru S-a indurat de noi si ne-a facut acest minunat dar de a-L cunoaste pe Domnul Iisus, Cel caruia I-a incredintat Dumnezeu sa aduca la indeplinire planul Lui cel maret de mantuire a tuturor oamenilor care vor sa-L asculte. Aceasta stare deosebita este o marturie adevarata despre ceea ce a facut Dumnezeu.

Priviti capetele tuturor fratilor si ale surorilor din aceasta adunare! Asa cum ne vedem fata catre fata, prin Sangele Scump care a curs pe lemnul Crucii acum doua mii de ani, ni se infatiseaza aceasta scena a dragostei lui Dumnezeu, Care a pus in inimile noastre dragostea Fiului Sau. Si vedem ca [si astazi] Dumnezeu are aceeasi putere de a aduce pe om la picioarele Crucii, ca odinioara, in primele veacuri, cand s-a facut aceasta minunata lucrare de evanghelizare in toata intinderea lumii acesteia. Noi suntem marturia din acest veac ca Hristos este in inimile noastre si suntem datori lui Dumnezeu sa-I aducem recunostinta pentru tot binele pe care l-a facut sufletului nostru.

Credem nu ne indoim ca viata noastra este zbuciumata, este cu necazuri. De atatea ori avem acele impresii si acele stari in care ne simtim coplesiti de viata aceasta: necazuri, intristari si alte [amaraciuni] pe care le petrecem in fiecare zi. Dar maretia acestor stari este asa cum a spus-o Domnul Iisus in Evanghelia de la Ioan: In lume veti avea necazuri, dar indrazniti, caci Eu am biruit lumea . Iata-ne, fratilor, in momentul de fata suntem in starea aceasta in care nu recunoastem altceva decat mana lui Dumnezeu cea puternica!Voi citi ceva pentru o comparatie -, ca sa vedem cum oamenii de la inceput au asteptat astfel de zile cum vedem noi sub ochii nostri astazi si le-au urat de bine de departe, zicand ca nu pentru ei erau aceste lucruri, ci pentru neamul de oameni care va veni dupa ei, desi ar fi dorit sa vada o zi din zilele Fiului Omului. Noi nu putem crede si nici n-am vrea sa credem altceva, decat ca insusi Hristos, in locul acesta unde a fost chemat Numele Lui Drag si Scump, a facut ca inimile noastre, ochii nostri, simtamintele noastre sa vada ceea ce vedem in locul acesta: prezenta Lui.lata tristetea pe care o avea Moise. Moise, foarte suparat de cartirea poporului Israel dupa iesirea lui din Egipt, prin pustie, la un moment dat a spus ca s-a trezit in ei dorul sa traiasca in Egipt, pentru ca acolo aveau de toate, fara sa plateasca nici un ban. Aveau pepeni, aveau usturoi, aveau praz, aveau de toate. Si-i spuneau lui Moise cu ton plangaret ca-i mai bine sa se intoarca inapoi.

Moise, tot intristat, se plange lui Dumnezeu. Si a zis Domnului: Pentru ce numesti tu pe robul Tau si pentru ce n-am capatat eu trecere inaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor intreg? Oare eu am zamislit poporul acesta? Oare eu l-am nascut, ca sa-mi zici: Poarta-l la sanul tau cum poarta doica pe copil , pana in tara care ai jurat parintilor lui ca i-o vei da? De unde sa iau carne, ce sa dau la tot poporul acesta? Caci ei plang la mine, zicand: Da-ne carne sa mancam . Fratilor si surorilor, m-am gandit la aceste lucruri si [mi-am zis]: numai atatea capete cate suntem aici, daca ne-am afla intr-o pustie sa zicem, nu prea departe, prin partile noastre pe-aici unde n-am avea absolut deloc posibilitate de alimentare, [ce am face]? Iar acest popor, scos din Egipt cu indrazneala pe care a avut-o insasi Moise (chiar daca el s-a supus dorintei lui Dumnezeu de a fi dezrobit acest popor), cand a ajuns in pustie, datorita incercarilor carora nu le-au putut face fata, a produs triste amaraciuni in sufletul lui Moise.

De unde sa iau atata carne? De unde sa dau acestui popor, sa-l fac linistit? Va inchipuiti, ca om care trebuia sa aiba grija de acest popor, Moise era pus in situatia sa ceara de la Dumnezeu asa cum cere un om inferior unui superior: sa-I ceara lamuriri, Dumnezeu sa-i dea sfaturi, sa se faca aceasta tranzactie de idei, de gandire, ca sa poata multumi acest popor.

Nu era usor; este trist, pentru ca oamenii intr-adevar nu vedeau decat soarele arzator in fata, nisipul care-ti ardea picioarele si nu puteai, de dogoarea lui, nici sa-l atingi; si talpile le erau cojite. Talpile lor aveau crapaturi de pana la 5-6 milimetri. In conditii de acestea trebuia ei sa calatoreasca. Va inchipuiti cata rabdare trebuia sa aiba omul acesta, Moise, cu poporul care nu vedea in fata ochilor decat soarele dogoritor si nisipul arzator, la aproape 50-60 de grade.

Iata o plangere a lui mai departe: De unde sa iau atatea oi si atatia boi, ca sa le ajunga? Sau: Nu cumva trebuie sa prindem toti pestii marii, ca sa le-ajunga? . Aceasta era intrebarea pe care si Moise, de-acuma, si-o punea cu indoiala, referitor la tot ceea ce spunea Dumnezeu cu privire la aceasta stare de lucruri.

Si ma gandesc cu duiosie ca Moise a fost un om premergator Domnului nostru Iisus. El era umbra lucrurilor viitoare, din veacurile de aur, de la Iisus incoace, cand oamenii vor putea cunoaste pe Dumnezeu in toata puterea cuvantului. Acest om s-a sfintit pentru Dumnezeu. El a zis intr-un loc: Decat sa piara acest popor, Doamne, mai degraba sterge-mi mie numele din cartea vietii . Atat de mult ii iubea, desi necazurile care i le faceau cresteau in fiecare zi. Asa a fost omul acesta placut lui Dumnezeu. Moise a trebuit sa sufere toate jignirile pe care i le aduceau toti. Se spune ca nimeni n-a fost asa de bland ca el. Cu toate acestea, si el a ajuns intr-un loc sa spuna: Oare vom putea noi bea apa din aceasta stanca, va da Dumnezeu apa? Si s-a indoit de lucrul acestea. De fapt, pentru indarjirea care era in poporul acela razvratit si necredincios nu putea sa creada.

Sa venim acum in vremea cand Domnul Iisus, in indurarea Sa, Si-a inceput lucrarea de mantuire. El era odata impreuna cu ucenicii Sai tot intr-un loc pustiu si acestia I-au zis: Doamne, da drumul poporului acestuia, ca vine noaptea si nu are unde sa fie gazduit; si, mai ales, sa-si poata oamenii procura ceva de mancare . Si Domnul Iisus, pe un ton sa spunem asa mai hotarat, le-a zis ucenicilor: Dati-le voi de mancare. Doamne, dar de unde sa scoatem noi atata paine? , au raspuns ucenicii. Exact ce a zis Moise: De unde? Trebuie sa prindem toti pestii marii, toate dobitoacele sa le taiem, sa pregatim mancare la atata popor (numarul lor era sase sute de mii de oameni).

Asa le-a spus Iisus: Dati-le voi de mancare . Iar ucenicii I-au raspuns: Doamne, pai ce sa le dam noi de mancare, ca n-avem decat cinci paini si doi pesti? . Si cu asta au incheiat. Atunci Domnul a facut un lucru minunat. Le-a zis: Porunciti tuturor sa stea in cete de cate cincizeci . Si a luat cele cinci paini si pestii pe care i-au avut si a impartit la toti. Ei s-au saturat si le-a mai si ramas. Nu au mai avut nimic de spusIn aceasta ordine de idei, vreau sa spun (cum am spus la inceput) in aceasta seara ca [ne-a adus] aici, in locul unde ne aflam, doar mila lui Dumnezeu, care este atat de scumpa si atat de minunata pentru sufletul nostru. Noi am plecat de la casele noastre, de unde am plecat, e adevarat cu dorinta sa ne intalnim. Dar nu stiu de ce, aproape ca nu pricepem aceasta minunatie, ca vedem sub ochii nostri atatea inimi aproape din intreaga Moldova care au dorit locul acesta de pe meleagurile acestea, pentru ca in seara aceasta sa ne putem bucura aici. Se vede ca Domnul aceasta paine o frange si ne-o da noua tuturor celor flamanzi. Pentru ca tot ce doreste inima si sufletul nostru, noi dorim in fiecare zi: in singuratatea noastra, la locul nostru unde lucram, in dureri in taceri cand inima-ti arde, cand ti-e dor de El. Caci, cum s-a spus mai inainte, cand ti-e dor de frati, cand doresti fratii, Il doresti pe El.

Aceasta legatura sfanta [pe care o simtim intre noi], aceasta stare minunata este tocmai ceea ce a fost acu o luna si ceva in urma la Corocaiesti.[De atunci] nu mi-a mai lipsit niciodata bucuria din inima; vedeam aceleasi fete senine si aceiasi ochi pe care doream sa-i revad [si aici]. Atat de minunat lucreaza El, ca ne aduce din toate locurile, de pe toate meleagurile si, intr-o stare ca asta, ne face sa fim asa de fericiti!Nu ne indoim niciodata ca va fi o zi binecuvantata cand Cel care a spus acele cuvinte minunate scrise in Evanghelia de la Ioan: Eu Ma duc sa va pregatesc un loc, ca unde sunt Eu sa fiti si voi , le va implini. Caci tot El a spus: Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece . Slavit sa-I fie Numele! Slava vesnica Numelui Lui cel Sfant!Fratilor, poate ca mai aveam ceva de facut [pe-acasa], poate mai aveam ceva de [terminat]. Dar asa cum ati lasat fiecare lucrul si ati venit aici, caci dorinta sa ne vedem ochi catre ochi v-a fost mai mare, va veni clipa aceea cand, pe neasteptate, pe negandite, toate aceste lucruri le vom lasa pe veci si vom fi astfel cu Domnul pentru totdeauna. Acolo niciodata nimic nu ne va mai desparti.

Asa cum traim aceste clipe acum sub ochii nostri, in aceasta stare deosebita de har, tot asa vom trai in curand si implinirea acestei fagaduinte facute sufletelor noastre care suspina in fiecare zi dupa El, asteptandu-L pe calea lacrimilor de drag cand inima ta doreste dupa El cand, intrand in camara ta, cazi in genunchi in fata Lui si-I spui tot ce te doare Ah, cum n-ai mai vrea sa se sfarseasca niciodata asemenea clipe! Si le avem, slavit sa-I fie Numele, intotdeauna, de cate ori ne este inima aplecata spre El.

Dar cand nu-ti lipseste nimic pamanteste, iti lipseste de multe ori pacea, bucuria si seninatatea sufletului.

Nu este cu putinta ca un frate sau o sora care L-a cunoscut pe Domnul sa nu-si aduca aminte cu scumpatate de toate cele intamplate atunci in viata lui.

Mi-aduc aminte cum am venit la Domnul. Atunci nu mi-a spus nimeni: Nu face cutare lucru; nu fuma etc . Eram de vreo 26 de ani si m-am dus la un frate ostas sa-l intreb daca vrea sa merg si eu la Oaste. Am cantat cu el atunci cantarea 25: A rasarit un soare dulce; am cantat-o de seara de la ora noua pana la unu. Am invatat-o. A doua zi, fratele meu de trup imi da o tigara si-mi spune: Uite, ia si tu o tigara, ca tu nu ai bani sa-ti cumperi Desi nu-L cunosteam pe Domnul, a doua zi dimineata mi-a venit o duiosie in inima si am zis: Cum sa-mi pierd eu bunatatea de mangaiere pe care am simtit-o de-aseara, cand am cantat cantarea A rasarit un soare...