Pâinea noastră cea de toate zilele
Ne rugam zilnic lui Dumnezeu sa ne dea painea noastra cea spre fiinta (Matei 6, 11), si, probabil, cei mai multi dintre noi ne gandim doar la painea care hraneste trupul acesta trecator sau, intr-un sens mai larg, la toate cele cate intretin viata noastra pamanteasca. Uitam insa ca trupul acesta este doar invelisul si, []Ne rugam zilnic lui Dumnezeu sa ne dea painea noastra cea spre fiinta (Matei 6, 11), si, probabil, cei mai multi dintre noi ne gandim doar la painea care hraneste trupul acesta trecator sau, intr-un sens mai larg, la toate cele cate intretin viata noastra pamanteasca. Uitam insa ca trupul acesta este doar invelisul si, in acelasi timp, vehicolul vremelnic al substantei active numita suflet. Iar cel rau ne ispiteste mereu sa ne ocupam mai mult de vehicol decat de distinsul calator pe care acesta-l poarta pe traseul vietii pamantesti.
Astfel, vrajmasul mantuirii incearca mereu sa concentreze toate preocuparile noastre doar asupra trupului: cum sa-l hranim mai bine, cum sa-l imbracam mai frumos, cum sa petreaca mai bine in trecatoare desfatari si cum sa-i asiguram cat mai multi ani aici pe pamant. i aceasta in ciuda faptului ca intreaga Biblie scoate in lumina, prin alesii Domnului, lupta aceasta neimpacata intre trup si suflet, intre trecator si vesnic, intre marginit si nemarginit. Sf. Apostol Pavel ne aduce mereu aminte ca noi, aici pe pamant suntem doar niste calatori; ca n-avem o cetate statatoare, ci suntem in cautarea celei viitoare (Evrei 13, 14). Ca, in fond, pentru altceva, mai bun, suntem noi nascuti, destinul nostru in lume fiind de o alta esenta si de o alta perspectiva.
Dar, mai presus de oricine, Mantuitorul, pe Care diavolul Il ispiteste in pustia Carantaniei, dupa postul total de patruzeci de zile si patruzeci de nopti, da un raspuns categoric si ingerului cazut si tuturor celor ispititi de acesta: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Deci nu painea materiala, care intretine ceea ce e perisabil, nici alte lucruri legate de omul pamantesc trebuie sa fie preocuparea noastra de capetenie, ci sa ne conformam indemnului: Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte vi se vor da pe deasupra (Matei 6, 33). Prin urmare, bunurile trecatoare nu sunt un scop, ci doar niste mijloace de care trebuie sa ne folosim numai in masura in care ele ajuta sufletul sa-si implineasca menirea ce i-a randuit-o Dumnezeu atunci cand l-a creat pe om. El este deci elementul cel mai de pret, suflare nemuritoare din Dumnezeu, valorand mai mult decat intreaga lume: Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? (Matei 16, 26).
Ei bine, daca trupului trecator ne straduim sa-i dam toate cele de trebuinta, ce-i dam sufletului, cu ce hranim noi omul cel duhovnicesc, chemat sa fie impreuna-lucrator cu Dumnezeu? Punem oare trupul in slujba sufletului sau sufletul in slujba trupului? Ii dam noi zilnic painea cea spirituala? Care este meniul ce i-l pregatim omului celui...
Astfel, vrajmasul mantuirii incearca mereu sa concentreze toate preocuparile noastre doar asupra trupului: cum sa-l hranim mai bine, cum sa-l imbracam mai frumos, cum sa petreaca mai bine in trecatoare desfatari si cum sa-i asiguram cat mai multi ani aici pe pamant. i aceasta in ciuda faptului ca intreaga Biblie scoate in lumina, prin alesii Domnului, lupta aceasta neimpacata intre trup si suflet, intre trecator si vesnic, intre marginit si nemarginit. Sf. Apostol Pavel ne aduce mereu aminte ca noi, aici pe pamant suntem doar niste calatori; ca n-avem o cetate statatoare, ci suntem in cautarea celei viitoare (Evrei 13, 14). Ca, in fond, pentru altceva, mai bun, suntem noi nascuti, destinul nostru in lume fiind de o alta esenta si de o alta perspectiva.
Dar, mai presus de oricine, Mantuitorul, pe Care diavolul Il ispiteste in pustia Carantaniei, dupa postul total de patruzeci de zile si patruzeci de nopti, da un raspuns categoric si ingerului cazut si tuturor celor ispititi de acesta: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Deci nu painea materiala, care intretine ceea ce e perisabil, nici alte lucruri legate de omul pamantesc trebuie sa fie preocuparea noastra de capetenie, ci sa ne conformam indemnului: Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte vi se vor da pe deasupra (Matei 6, 33). Prin urmare, bunurile trecatoare nu sunt un scop, ci doar niste mijloace de care trebuie sa ne folosim numai in masura in care ele ajuta sufletul sa-si implineasca menirea ce i-a randuit-o Dumnezeu atunci cand l-a creat pe om. El este deci elementul cel mai de pret, suflare nemuritoare din Dumnezeu, valorand mai mult decat intreaga lume: Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? (Matei 16, 26).
Ei bine, daca trupului trecator ne straduim sa-i dam toate cele de trebuinta, ce-i dam sufletului, cu ce hranim noi omul cel duhovnicesc, chemat sa fie impreuna-lucrator cu Dumnezeu? Punem oare trupul in slujba sufletului sau sufletul in slujba trupului? Ii dam noi zilnic painea cea spirituala? Care este meniul ce i-l pregatim omului celui...
