Mireasa din grãdina adormitã
Cat de frumoasa esti tu, draga mea, cat de frumoasa esti! (Cant. Cantarilor, cap. 4, vers. 1) Se spune ca a fost odata ca niciodata A fost odata un imparat care avea a fata. Imparatul se bucura de fata lui, vazand-o crescand ca din apa si facandu-se tot mai frumoasa, pe masura ce crestea. Trecand []Cat de frumoasa esti tu, draga mea, cat de frumoasa esti! (Cant. Cantarilor, cap. 4, vers. 1)Se spune ca a fost odata ca niciodata A fost odata un imparat care avea a fata. Imparatul se bucura de fata lui, vazand-o crescand ca din apa si facandu-se tot mai frumoasa, pe masura ce crestea.
Trecand timpul, Sunamita, caci asa o chema, ajunse la vremea cand toti ochii de pe aleea castelului se intorceau, vazand-o trecand. Ea vedea aceasta, si sufletu-i, precum si intreaga-i fiinta, se simteau magulite si infiorate. In acel timp, uita cu desavarsire de Printul care o iubea ca pe ochii sai din cap. Urmarea numai placerea de a fi curtata, nu conta de cine.
Intr-o zi, trecu prin preajma palatului Sunamitei o zgripturoaica, in chipul unei batranele cumsecade, care o invita prin cuvinte mieroase pana la poarta castelului. Aceasta, fara sa banuiasca nimic rau, se apropie naiva de poarta si intra in vorba cu batranica. Ce ii va fi spus aceasta, ce nu, ca ii intinse un mar de aur, frumos la infatisare si, poate, si deosebit la gust, si se facu nevazuta. Fermecata de placerea cu care o ademeni marul de aur, Sunamita fugi in camera palatului sau si musca, plina de pofta, din mar Deodata, tot ceea ce era in jur, tot tinutul palatului, si insasi preafrumoasa zana, intrara intr-un somn ca de moarteTrecura multe zile, saptamani si luni Palatul si intreaga imparatie erau ca neclintite. O amorteala ca de moarte pusese stapanire peste tot palatul. Printul Solomon, caci asa se chema, se plimba prin fata palatului, fara sa banuiasca ce se intampla inauntru. Inima lui plangea si, din strafundul sufletului sau, dragostea-i fara de astampar gemea Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degraba coboara din palat, sora mea, mireasa mea! Tu mi-ai robit inima numai cu o privire, sora mea, mireasa mea! Cat de dulce...
Trecand timpul, Sunamita, caci asa o chema, ajunse la vremea cand toti ochii de pe aleea castelului se intorceau, vazand-o trecand. Ea vedea aceasta, si sufletu-i, precum si intreaga-i fiinta, se simteau magulite si infiorate. In acel timp, uita cu desavarsire de Printul care o iubea ca pe ochii sai din cap. Urmarea numai placerea de a fi curtata, nu conta de cine.
Intr-o zi, trecu prin preajma palatului Sunamitei o zgripturoaica, in chipul unei batranele cumsecade, care o invita prin cuvinte mieroase pana la poarta castelului. Aceasta, fara sa banuiasca nimic rau, se apropie naiva de poarta si intra in vorba cu batranica. Ce ii va fi spus aceasta, ce nu, ca ii intinse un mar de aur, frumos la infatisare si, poate, si deosebit la gust, si se facu nevazuta. Fermecata de placerea cu care o ademeni marul de aur, Sunamita fugi in camera palatului sau si musca, plina de pofta, din mar Deodata, tot ceea ce era in jur, tot tinutul palatului, si insasi preafrumoasa zana, intrara intr-un somn ca de moarteTrecura multe zile, saptamani si luni Palatul si intreaga imparatie erau ca neclintite. O amorteala ca de moarte pusese stapanire peste tot palatul. Printul Solomon, caci asa se chema, se plimba prin fata palatului, fara sa banuiasca ce se intampla inauntru. Inima lui plangea si, din strafundul sufletului sau, dragostea-i fara de astampar gemea Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degraba coboara din palat, sora mea, mireasa mea! Tu mi-ai robit inima numai cu o privire, sora mea, mireasa mea! Cat de dulce...
