Cum putem in lumea de astazi sa ne marturisim credinta, sa o transmitem ca pe o stare de lumina, de har, de inviere, ca pe o stare de iubire pe care am primit o in apa botezului? De cate ori nu dam gres in incercarea de a transmite mai departe credinta, si de cate ori nu []Cum putem in lumea de astazi sa ne marturisim credinta, sa o transmitem ca pe o stare de lumina, de har, de inviere, ca pe o stare de iubire pe care am primit o in apa botezului? De cate ori nu dam gres in incercarea de a transmite mai departe credinta, si de cate ori nu dam dovada de slabiciune, noi, crestinii! De indata ce vedem ca fratele nostru a cazut sau s a ranit, ne dam batuti, ni se pare ca toate stradaniile noastre sunt desarte, ca nimic nu are rost. Dar intotdeauna nadejdea in Dumnezeu face sa invie mortii; ne vindeca ranile si mai ales, in adancul sufletului nostru, increderea, curajul si nadejdea in Domnul fac din noi fapturi ale Invierii.

Nu trebuie sa ne descurajam. Ca purtatori de Hristos, ca frati ai lui Hristos Dumnezeu Omul avem nevoie astazi de acest curaj, de aceasta stare de spirit. Domnul spune: Nimeni, aprinzand faclia, n o ascunde sub un vas, sau n o pune sub pat, ci o asaza in sfesnic, pentru ca cei ce intra sa vada lumina (Luca 8, 16). Insa noi nu avem curajul vietii in Hristos, al luminii, al harului pe care l am primit; nu indraznim sa le daruim, sa le aratam, sa le facem vazute de ceilalti, ci mereu le ascundem: nu trebuie ca sotul nostru, sau colegii, sa stie ca suntem credinciosi, copiii nu indraznesc sa spuna la scoala ca sunt credinciosi, de teama ca ceilalti sa nu rada de ei. Tot asa in diferitele situatii in societate, in loc sa luminam pe ceilalti, noi ii afundam in intuneric, pentru ca ascundem lumina pe care am primit o. Ne este rusine de ceea ce suntem. Pentru ca nu avem curajul marturisirii, lumea de astazi nu sporeste duhovniceste. i adesea astazi, mai ales in societatile occidentale, ne e teama ca numarul crestinilor va scadea in asa fel incat vor deveni invizibili. Domnul ne spune: Daca aveti lumina, nu o ascundeti, ci aratati o, dati o la iveala, nu va fie rusine de aceasta lumina. Sa ne intrebam daca o avem cu adevarat, sau numai zicem ca o avem.

Domnul ne intreaba: Poti sa ti dai astazi viata pentru Mine? Poti sa te lepezi de tine? Zice Domnul: cel ce vrea sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa si ia crucea sa si sa Mi urmeze Mie! (Marcu 8, 35). A se lepada de sine inseamna sa ne lepadam in fiecare zi, in fiecare clipa, de voia noastra proprie, sa murim noua insine si sa facem sa lucreze in noi voia lui Dumnezeu, care adesea se arata prin fratele meu, prin cel care este alaturi de mine, care are nevoie de mine, pentru ca lumina lui Hristos sa fie intru noi.

Fiecare dintre noi este un dar al lui Dumnezeu, si pentru fiecare in parte Hristos Se jertfeste. Acest lucru este extraordinar, dar niciodata nu ne privim pe noi insine zicand: ce dar al lui Dumnezeu sunt eu! Putem, fireste, sa fim foarte critici cu noi insine, si nemultumiti pana la disperare, dar putem si sa spunem ce mult iubim darul pe care Dumnezeu ni l a facut, adica viata noastra si pe noi insine. Poate trebuie sa ne privim din cand in cand si sa ne intrebam: oare este in mine semnul acestei iubiri pentru mine insumi,...