S-a întâmplat în 15 iulie 1099
S-a intamplat in 15 iulie 1099: Se incheie prima Cruciada (1096-1099), prin asedierea si cucerirea Ierusalimului de catre cruciatii condusi de Godefroy de Bouillon; incheierii Cruciadei, declansate la apelul Papei Urban al II-lea, ii urmeaza formarea diferitelor state crestine din Orient. Prima cruciada a fost initiata in 1095 de catre Papa Urban al II-lea []The post S-a intamplat in 15 iulie 1099 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 15 iulie 1099 was first posted on iulie 15, 2020 at 1:07 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 15 iulie 1099: Se incheie prima Cruciada (1096-1099), prin asedierea si cucerirea Ierusalimului de catre cruciatii condusi de Godefroy de Bouillon; incheierii Cruciadei, declansate la apelul Papei Urban al II-lea, ii urmeaza formarea diferitelor state crestine din Orient. Prima cruciada a fost initiata in 1095 de catre Papa Urban al II-lea pentru a recastiga controlul asupra orasului sfant Ierusalim si a Tarii Sfinte crestine stapanite la acel moment de catre musulmani. Ceea ce a inceput ca un apel facut cavalerilor francezi, s-a transformat rapid intr-o incursiune pe scara larga, si o cucerire a teritoriilor aflate in afara Europei, in Orientul Mijlociu. Atat cavaleri, cat si tarani, din diferite natiuni ale Europei Occidentale, fara o conducere centralizata efectiva, au plecat pe uscat si pe mare spre Ierusalim si au ocupat orasul in iulie 1099, infiintand Regatul Ierusalimului si celelalte state cruciate. Desi acestea au rezistat mai putin de doua sute de ani, prima cruciada a reprezentat un moment important in expansiunea Lumii occidentale, fiind de asemenea si singura cruciada fata de multele care au urmat care si-a atins scopul, respectiv ocuparea Ierusalimului.
Originile cruciadelor in general si al primei cruciade in special, se afla in evenimentele evului mediu timpuriu. Descompunerea Imperiului Carolingian, impreuna cu relativa stabilizare a granitelor europene dupa crestinarea vikingilor si maghiarilor, a dat nastere unei noi categorii de razboinici, care in principal se luptau intre ei. Intre timp, armatele musulmane ocupasera Africa de Nord, Egiptul, Palestina, Siria si cea mai mare parte a Spaniei, regiuni predominant crestine inainte. Reconquista din Spania a fost primul efort important al crestinilor de a reocupa teritoriile pierdute. Normanzii luptau pentru controlul asupra Siciliei, iar Pisa, Genova si Aragonul luptau intensiv impotriva fortaretelor islamice din Mallorca si Sardinia, pentru a elimina raidurile musulmanilor asupra coastelor Italiei si Spaniei. Din cauza acestor razboaie continue, ideea unui Razboi Sfant impotriva musulmanilor nu era neplauzibila printre natiunile europene. Musulmanii ocupasera centrul universului crestin, Ierusalimul, care, impreuna cu regiunea inconjuratoare, avea statutul unei relicve uriase, locul unde Cristos a trait si a murit. In 1074, Papa Grigore al VII-lea a cerut ca milites Christi (soldatii lui Cristos ) sa ii ajute pe bizantini in Orient.
Acestia suferisera o infrangere majora in fata turcilor selgiucizi la batalia de la Manzikert cu trei ani inainte. Acest apel, desi in cea mai mare parte ignorat, impreuna cu numarul mare de pelerinaje in Tara Sfanta din secolul al XI-lea, a atras atentia asupra acestei regiuni. Relatarile despre abuzurile musulmanilor asupra pelerinilor crestini care se indreptau catre Ierusalim si alte locuri sfinte din Orientul Mijlociu au intarit zelul cruciatilor. Papa Urban al II-lea a fost primul care a propus in mod public ideea unei Cruciade pentru recucerirea Tarii Sfinte, cu vorbele sale cunoscute: Deus vult! (Dumnezeu o doreste! ) La Conciliul de la Clermont din inima Frantei, din noiembrie 1095, Urban a tinut o predica plina de pasiune in fata unei audiente formata din nobilimea si clerul francez. El a cerut acestora sa preia controlul Ierusalimului din mainile musulmanilor. Franta, a afirmat el, era suprapopulata, iar in tinutul Canaanului curgea laptele si mierea. A vorbit despre violenta si desfraul nobililor si a afirmat ca solutia era de a intoarce sabiile in serviciul Domnului: Fie ca hotii sa devina cavaleri. A vorbit despre rasplati, atat pe pamant cat si in rai, unde iertarea pacatelor era oferita oricui ar fi putu muri in lupta pentru crestinism.
Multimea a fost cuprinsa de un entuziasm frenetic, cu strigate de Deus vult! (Dumnezeu o vrea! ). Predica lui Urban este unul dintre cele mai importante discursuri din istoria Europei. Exista mai multe versiuni ale acestuia, toate scrise dupa ocuparea Ierusalimului, astfel incat este greu de afirmat care este cea reala si care a fost recreata dupa cruciada incununata de succes. Ceea ce este evident este ca a avut un ecou neasteptat de puternic. In ultima parte a anului 1095 si inceputul lui 1096, Urban a raspandit mesajul in intreaga Franta si i-a indemnat pe episcopii si legatii sai sa o faca in diocezele lor in restul Frantei, Germaniei si Italiei. Papa a incercat sa interzica unor categorii de oameni (printre care femei, calugari, bolnavi) sa se alature cruciatilor, insa acest lucru s-a dovedit aproape imposibil.
In cele din urma, majoritatea celor care au raspuns apelului nu erau cavaleri, ci tarani, saraci si fara pregatire militara, insa carora aceasta expeditie le oferea o evadare de la greutatile zilnice si o descatusare a pietatii personale, neingradita de autoritatile ecleziastice si laice. Urban a organizat plecarea cruciatilor pentru data de 15 august 1096, insa, cu mai multe luni inainte, mai multe armate de tarani si cavaleri de rang inferior s-au organizat si au pornit spre Ierusalim pe cont propriu. Raspunsul a depasit orice prognoze: Urban se astepta la cateva mii de cavaleri, insa, pana la urma, numarul participantilor a ajuns la 100.000 majoritatea luptatori neinstruiti, inclusiv femei si copii.
Lipsindu-le disciplina militara si aflandu-se in ceea ce li se parea un tinut strain (Europa Rasariteana), cu obiceiuri ciudate, acesti primi cruciati s-au lovit repede de obstacole, inca aflandu-se pe teritoriu crestin. Problema era atat una de provizii, cat si una de cultura: oamenii aveau nevoie de mancare si provizii, si asteptau ca orasele gazda sa le ofere lucrurile necesare sau macar sa le vanda la preturi rezonabile. Parasind repede Europa Occidentala, nu au putut profita de recolta imbelsugata a acelei primaveri, precedata de ani de seceta si de recolte slabe. Din nefericire pentru cruciati, localnicii nu erau intotdeauna darnici, lucru care a dus repede la lupte si conflicte.
Coborand pe Dunare, adeptii lui Petru au jefuit teritoriul maghiar si au fost la randul lor atacati de acestia, de bulgari, si chiar de o armata bizantina in apropiere de Nis. Aproximativ un sfert din participantii la cruciada au fost ucisi, insa restul au ajuns la Constantinopol in august. Orasul era mare pentru Europa acelei perioade, insa mare era si armata lui Petru , iar diferentele culturale, si reticenta de a aproviziona un numar atat de mare de oameni a dus la alte tensiuni. Mai mult, in Constantinopol, adeptii lui Petru nu erau singura armata cruciata li se alaturasera alte grupuri din Franta si Italia. Alexius, nestiind ce altceva sa faca cu o asemenea mare si neobisnuita armata, i-a transportat repede peste Bosfor. Dupa ce au ajuns in Asia Mica, cruciatii au fost sfasiati de conflicte interne si s-au despartit in doua tabere separate.
Turcii erau experimentati, si cunosteau locurile; majoritatea participantilor la Cruciada taranilor razboinici amatori neorganizati au fost masacrati dupa intrarea in teritoriul selgiucid. Petru totusi a supravietuit si s-a alaturat mai tarziu principalei armate cruciate. O alta armata de boemi si saxoni nu a trecut de Ungaria, dezintegrandu-se pe drum. Prima cruciada a dat semnalul inceperii unei lungi perioada de violente impotriva evreilor in cadrul Culturii europene.rDesi antisemitismul exista in Europa de secole, Prima cruciada reprezinta primul caz de violenta in masa indreptata impotriva comunitatilor evreiesti.
Pornita la inceputul verii anului 1096, o armata germana de aproximativ 10.000 de soldati condusa de Gottschalk, Volkmar, si Emicho, s-a indreptat catre nord prin valea Rinului, in directia opusa Ierusalimului, si a inceput o serie de pogromuri, pe care unii istorici le numesc primul Holocaust .
Predicile din timpul cruciadei au dus la cresterea sentimentului antisemit.
Unii predicatori ii considerau pe evrei si musulmani ca dusmani ai lui Cristos, oameni cu care trebuia luptat si care trebuiau convertiti la crestinism.
Publicul a considerat ca luptat inseamna luptat pana la moarte sau omorat . Cucerirea crestina a Ierusalimului si instaurarea unui imparat crestin acolo ar fi trebuit teoretic sa aduca Sfarsitul timpului (perioada care precede a doua venire a lui Iisus Cristos).
In anumite parti ale Frantei si Germaniei, evreii erau facuti responsabili de crucificare, fiind in acelasi timp mult mai numerosi si mai aproape decat musulmanii. Multi oameni nu considerau necesar sa calatoreasca mii de kilometri pentru a se lupta cu necredinciosii, cand necredinciosii erau atat de aproape de casa. Cruciatii s-au deplasat catre nord prin valea Rinului, ajungand la comunitatile evreiesti, cum ar fi cele din K ln, si apoi catre sud. Evreilor li s-a oferit optiunea de a se converti la crestinism sau de a fi masacrati. Majoritatea au refuzat prima optiune, si, pe masura ce vestile despre masacrele in masa s-au raspandit, comunitati intregi s-au sinucis in masa.
Mii de evrei au fost masacrati, in ciuda incercarilor autoritatilor seculare si ale clerului local de a-i adaposti. Masacrele au fost justificate prin afirmatia ca discursul papei Urban de la Clermont promitea rasplata de la Dumnezeu pentru uciderea necrestinilor de orice fel, nu neaparat musulmani. Desi institutia papala a condamnat si a indemnat la incetarea actiunilor indreptate impotriva locuitorilor musulmani si evrei, atat in timpul acestei cruciade, cat si in timpul urmatoarelor, la fiecare miscare cruciata au avut loc numeroase atacuri indreptate impotriva evreilor. Prima cruciada nu a luat sfarsit cu dezastrul cruciadei taranilor si cu masacrarea evreilor. Cruciada printilor, cunoscuta si sub numele de cruciada baronilor, a pornit in anul 1096 intr-o maniera mai ordonata, condusa de diferiti nobili cu cete de cavaleri vasali din diferite regiuni ale Europei. Cei mai importanti erau Raimond al IV-lea de Toulouse, care ii reprezenta pe cavalerii din Proventa, insotit de legatul papal Ademar de Le Puy; Boemund de Taranto, reprezentandu-i pe normanzii din Italia de sud, impreuna cu nepotul sau Tancred; Lorenii sub fratii Godfrey de Bouillon, Eustatiu si Balduin de Boulogne si Francezii din nord, condusi de contele Robert al Flandrei, Robert al Normandiei (fratele mai mare al regelui William al II-lea al Angliei), Stefan de Blois, si Hugo de Vermandois (fratele mai tanar al regelui Filip I al Frantei, caruia i s-a interzis participarea, fiind excomunicat). Diferitele armate au parasit Europa la data stabilita din august si au mers pe drumuri diferite catre Constantinopol, adunandu-se in afara zidurilor orasului in decembrie 1096, la doua luni dupa anihilarea cruciadei taranilor de catre turci.
Cavalerii erau insotiti de numerosi oameni saraci, care isi puteau permite imbracamintea de baza si poate o arma mai veche. Petru Hermitul, care s-a alaturat cruciatilor la Constantinopol, era responsabil pentru soarta lor, iar acestia au putut sa se organizeze in grupuri, similare companiilor militare, conduse de obicei de un cavaler. Nobilii...
S-a intamplat in 15 iulie 1099 was first posted on iulie 15, 2020 at 1:07 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 15 iulie 1099: Se incheie prima Cruciada (1096-1099), prin asedierea si cucerirea Ierusalimului de catre cruciatii condusi de Godefroy de Bouillon; incheierii Cruciadei, declansate la apelul Papei Urban al II-lea, ii urmeaza formarea diferitelor state crestine din Orient. Prima cruciada a fost initiata in 1095 de catre Papa Urban al II-lea pentru a recastiga controlul asupra orasului sfant Ierusalim si a Tarii Sfinte crestine stapanite la acel moment de catre musulmani. Ceea ce a inceput ca un apel facut cavalerilor francezi, s-a transformat rapid intr-o incursiune pe scara larga, si o cucerire a teritoriilor aflate in afara Europei, in Orientul Mijlociu. Atat cavaleri, cat si tarani, din diferite natiuni ale Europei Occidentale, fara o conducere centralizata efectiva, au plecat pe uscat si pe mare spre Ierusalim si au ocupat orasul in iulie 1099, infiintand Regatul Ierusalimului si celelalte state cruciate. Desi acestea au rezistat mai putin de doua sute de ani, prima cruciada a reprezentat un moment important in expansiunea Lumii occidentale, fiind de asemenea si singura cruciada fata de multele care au urmat care si-a atins scopul, respectiv ocuparea Ierusalimului.
Originile cruciadelor in general si al primei cruciade in special, se afla in evenimentele evului mediu timpuriu. Descompunerea Imperiului Carolingian, impreuna cu relativa stabilizare a granitelor europene dupa crestinarea vikingilor si maghiarilor, a dat nastere unei noi categorii de razboinici, care in principal se luptau intre ei. Intre timp, armatele musulmane ocupasera Africa de Nord, Egiptul, Palestina, Siria si cea mai mare parte a Spaniei, regiuni predominant crestine inainte. Reconquista din Spania a fost primul efort important al crestinilor de a reocupa teritoriile pierdute. Normanzii luptau pentru controlul asupra Siciliei, iar Pisa, Genova si Aragonul luptau intensiv impotriva fortaretelor islamice din Mallorca si Sardinia, pentru a elimina raidurile musulmanilor asupra coastelor Italiei si Spaniei. Din cauza acestor razboaie continue, ideea unui Razboi Sfant impotriva musulmanilor nu era neplauzibila printre natiunile europene. Musulmanii ocupasera centrul universului crestin, Ierusalimul, care, impreuna cu regiunea inconjuratoare, avea statutul unei relicve uriase, locul unde Cristos a trait si a murit. In 1074, Papa Grigore al VII-lea a cerut ca milites Christi (soldatii lui Cristos ) sa ii ajute pe bizantini in Orient.
Acestia suferisera o infrangere majora in fata turcilor selgiucizi la batalia de la Manzikert cu trei ani inainte. Acest apel, desi in cea mai mare parte ignorat, impreuna cu numarul mare de pelerinaje in Tara Sfanta din secolul al XI-lea, a atras atentia asupra acestei regiuni. Relatarile despre abuzurile musulmanilor asupra pelerinilor crestini care se indreptau catre Ierusalim si alte locuri sfinte din Orientul Mijlociu au intarit zelul cruciatilor. Papa Urban al II-lea a fost primul care a propus in mod public ideea unei Cruciade pentru recucerirea Tarii Sfinte, cu vorbele sale cunoscute: Deus vult! (Dumnezeu o doreste! ) La Conciliul de la Clermont din inima Frantei, din noiembrie 1095, Urban a tinut o predica plina de pasiune in fata unei audiente formata din nobilimea si clerul francez. El a cerut acestora sa preia controlul Ierusalimului din mainile musulmanilor. Franta, a afirmat el, era suprapopulata, iar in tinutul Canaanului curgea laptele si mierea. A vorbit despre violenta si desfraul nobililor si a afirmat ca solutia era de a intoarce sabiile in serviciul Domnului: Fie ca hotii sa devina cavaleri. A vorbit despre rasplati, atat pe pamant cat si in rai, unde iertarea pacatelor era oferita oricui ar fi putu muri in lupta pentru crestinism.
Multimea a fost cuprinsa de un entuziasm frenetic, cu strigate de Deus vult! (Dumnezeu o vrea! ). Predica lui Urban este unul dintre cele mai importante discursuri din istoria Europei. Exista mai multe versiuni ale acestuia, toate scrise dupa ocuparea Ierusalimului, astfel incat este greu de afirmat care este cea reala si care a fost recreata dupa cruciada incununata de succes. Ceea ce este evident este ca a avut un ecou neasteptat de puternic. In ultima parte a anului 1095 si inceputul lui 1096, Urban a raspandit mesajul in intreaga Franta si i-a indemnat pe episcopii si legatii sai sa o faca in diocezele lor in restul Frantei, Germaniei si Italiei. Papa a incercat sa interzica unor categorii de oameni (printre care femei, calugari, bolnavi) sa se alature cruciatilor, insa acest lucru s-a dovedit aproape imposibil.
In cele din urma, majoritatea celor care au raspuns apelului nu erau cavaleri, ci tarani, saraci si fara pregatire militara, insa carora aceasta expeditie le oferea o evadare de la greutatile zilnice si o descatusare a pietatii personale, neingradita de autoritatile ecleziastice si laice. Urban a organizat plecarea cruciatilor pentru data de 15 august 1096, insa, cu mai multe luni inainte, mai multe armate de tarani si cavaleri de rang inferior s-au organizat si au pornit spre Ierusalim pe cont propriu. Raspunsul a depasit orice prognoze: Urban se astepta la cateva mii de cavaleri, insa, pana la urma, numarul participantilor a ajuns la 100.000 majoritatea luptatori neinstruiti, inclusiv femei si copii.
Lipsindu-le disciplina militara si aflandu-se in ceea ce li se parea un tinut strain (Europa Rasariteana), cu obiceiuri ciudate, acesti primi cruciati s-au lovit repede de obstacole, inca aflandu-se pe teritoriu crestin. Problema era atat una de provizii, cat si una de cultura: oamenii aveau nevoie de mancare si provizii, si asteptau ca orasele gazda sa le ofere lucrurile necesare sau macar sa le vanda la preturi rezonabile. Parasind repede Europa Occidentala, nu au putut profita de recolta imbelsugata a acelei primaveri, precedata de ani de seceta si de recolte slabe. Din nefericire pentru cruciati, localnicii nu erau intotdeauna darnici, lucru care a dus repede la lupte si conflicte.
Coborand pe Dunare, adeptii lui Petru au jefuit teritoriul maghiar si au fost la randul lor atacati de acestia, de bulgari, si chiar de o armata bizantina in apropiere de Nis. Aproximativ un sfert din participantii la cruciada au fost ucisi, insa restul au ajuns la Constantinopol in august. Orasul era mare pentru Europa acelei perioade, insa mare era si armata lui Petru , iar diferentele culturale, si reticenta de a aproviziona un numar atat de mare de oameni a dus la alte tensiuni. Mai mult, in Constantinopol, adeptii lui Petru nu erau singura armata cruciata li se alaturasera alte grupuri din Franta si Italia. Alexius, nestiind ce altceva sa faca cu o asemenea mare si neobisnuita armata, i-a transportat repede peste Bosfor. Dupa ce au ajuns in Asia Mica, cruciatii au fost sfasiati de conflicte interne si s-au despartit in doua tabere separate.
Turcii erau experimentati, si cunosteau locurile; majoritatea participantilor la Cruciada taranilor razboinici amatori neorganizati au fost masacrati dupa intrarea in teritoriul selgiucid. Petru totusi a supravietuit si s-a alaturat mai tarziu principalei armate cruciate. O alta armata de boemi si saxoni nu a trecut de Ungaria, dezintegrandu-se pe drum. Prima cruciada a dat semnalul inceperii unei lungi perioada de violente impotriva evreilor in cadrul Culturii europene.rDesi antisemitismul exista in Europa de secole, Prima cruciada reprezinta primul caz de violenta in masa indreptata impotriva comunitatilor evreiesti.
Pornita la inceputul verii anului 1096, o armata germana de aproximativ 10.000 de soldati condusa de Gottschalk, Volkmar, si Emicho, s-a indreptat catre nord prin valea Rinului, in directia opusa Ierusalimului, si a inceput o serie de pogromuri, pe care unii istorici le numesc primul Holocaust .
Predicile din timpul cruciadei au dus la cresterea sentimentului antisemit.
Unii predicatori ii considerau pe evrei si musulmani ca dusmani ai lui Cristos, oameni cu care trebuia luptat si care trebuiau convertiti la crestinism.
Publicul a considerat ca luptat inseamna luptat pana la moarte sau omorat . Cucerirea crestina a Ierusalimului si instaurarea unui imparat crestin acolo ar fi trebuit teoretic sa aduca Sfarsitul timpului (perioada care precede a doua venire a lui Iisus Cristos).
In anumite parti ale Frantei si Germaniei, evreii erau facuti responsabili de crucificare, fiind in acelasi timp mult mai numerosi si mai aproape decat musulmanii. Multi oameni nu considerau necesar sa calatoreasca mii de kilometri pentru a se lupta cu necredinciosii, cand necredinciosii erau atat de aproape de casa. Cruciatii s-au deplasat catre nord prin valea Rinului, ajungand la comunitatile evreiesti, cum ar fi cele din K ln, si apoi catre sud. Evreilor li s-a oferit optiunea de a se converti la crestinism sau de a fi masacrati. Majoritatea au refuzat prima optiune, si, pe masura ce vestile despre masacrele in masa s-au raspandit, comunitati intregi s-au sinucis in masa.
Mii de evrei au fost masacrati, in ciuda incercarilor autoritatilor seculare si ale clerului local de a-i adaposti. Masacrele au fost justificate prin afirmatia ca discursul papei Urban de la Clermont promitea rasplata de la Dumnezeu pentru uciderea necrestinilor de orice fel, nu neaparat musulmani. Desi institutia papala a condamnat si a indemnat la incetarea actiunilor indreptate impotriva locuitorilor musulmani si evrei, atat in timpul acestei cruciade, cat si in timpul urmatoarelor, la fiecare miscare cruciata au avut loc numeroase atacuri indreptate impotriva evreilor. Prima cruciada nu a luat sfarsit cu dezastrul cruciadei taranilor si cu masacrarea evreilor. Cruciada printilor, cunoscuta si sub numele de cruciada baronilor, a pornit in anul 1096 intr-o maniera mai ordonata, condusa de diferiti nobili cu cete de cavaleri vasali din diferite regiuni ale Europei. Cei mai importanti erau Raimond al IV-lea de Toulouse, care ii reprezenta pe cavalerii din Proventa, insotit de legatul papal Ademar de Le Puy; Boemund de Taranto, reprezentandu-i pe normanzii din Italia de sud, impreuna cu nepotul sau Tancred; Lorenii sub fratii Godfrey de Bouillon, Eustatiu si Balduin de Boulogne si Francezii din nord, condusi de contele Robert al Flandrei, Robert al Normandiei (fratele mai mare al regelui William al II-lea al Angliei), Stefan de Blois, si Hugo de Vermandois (fratele mai tanar al regelui Filip I al Frantei, caruia i s-a interzis participarea, fiind excomunicat). Diferitele armate au parasit Europa la data stabilita din august si au mers pe drumuri diferite catre Constantinopol, adunandu-se in afara zidurilor orasului in decembrie 1096, la doua luni dupa anihilarea cruciadei taranilor de catre turci.
Cavalerii erau insotiti de numerosi oameni saraci, care isi puteau permite imbracamintea de baza si poate o arma mai veche. Petru Hermitul, care s-a alaturat cruciatilor la Constantinopol, era responsabil pentru soarta lor, iar acestia au putut sa se organizeze in grupuri, similare companiilor militare, conduse de obicei de un cavaler. Nobilii...
