Cand era credinta buna,mergea noaptea fara luna,pe ninsoare si furtuna,numai sa fie-mpreuna,pe-ntuneric si pe tina,nu era nimic s-o tina. Erau fratii peste muntesi-i parea ca-s ici la punte,erau fratii peste tarasi-i parea ca-s ici afara,era rugaciunea lungasi-i parea ca nu-i sa-ajunga,erau lacrimi nu stiu cate,erau usi nezavorate,erau ganduri fericite,zilele numa-nsorite,ochii numai impreuna,gandul numai voie-buna.

Dintr-o paine, []Cand era credinta buna,mergea noaptea fara luna,pe ninsoare si furtuna,numai sa fie-mpreuna,pe-ntuneric si pe tina,nu era nimic s-o tina.

Erau fratii peste muntesi-i parea ca-s ici la punte,erau fratii peste tarasi-i parea ca-s ici afara,era rugaciunea lungasi-i parea ca nu-i sa-ajunga,erau lacrimi nu stiu cate,erau usi nezavorate,erau ganduri fericite,zilele numa-nsorite,ochii numai impreuna,gandul numai voie-buna.

Dintr-o paine, cat era,luau toti si s-ajungea.

Era casa plina-plinasi mai tot dorea sa vina.

Era lumea cat un sat,nu vedea nici un pacat.

Caci din cati treceau pe prag,Dumnezeu era mai dragDar de cand credinta moare,nu mai merge nici pe soare.

Vremea-i dulce, calea-i buna,ea nu merge nici pe luna;nu-i nici noapte, nu-i nici tina,dar ea tot gaseste vina.

Fratii-s numai peste vale,dar ea nu-si mai face cale.

Fratii-s numai in gradina,dar ea n-are timp sa vina.

Altul sufera si moare,dar ea sade si n-o doare.

Rugaciunea-i pare lunga,lenevia i-o alunga,lacrimile-s tot mai rare,usa-i tot mai cu zavoare,gandurile-s tot mai grele,noaptea-i tot mai fara stele,vorbele-s tot mai desarte,inima-i tot mai departesi din cat belsug s-ar strange,pentru Domnul nu se-ajunge. ara-ntreaga de-ar strabate,n-ar vedea decat pacate. Caci din cati se duc si vin,Dumnezeu e mai strainTRAIAN DORZ din Cantari Luptatoare , editia a II-aEditura Oastea Domnului, Sibiu, 2014