Evanghelia potolirii furtunii pe mare – Comentarii Patristice
(Mt. 14, 22) i indata Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor. Intelesul duhovnicesc din aceasta trebuie vazut comparand firea celor trecatoare cu descoperirea ce se va face. Insingurarea Sa de cu seara anticipeaza un eveniment viitor: singuratatea [](Mt. 14, 22) i indata Iisus a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor.
Intelesul duhovnicesc din aceasta trebuie vazut comparand firea celor trecatoare cu descoperirea ce se va face. Insingurarea Sa de cu seara anticipeaza un eveniment viitor: singuratatea Sa din vremea patimilor, cand toti ceilalti vor fugi de spaima.
Porunceste apoi ucenicilor sa intre in corabie si sa treaca de cealalta parte a marii cat El va da drumul multimilor. Dupa ce a facut aceasta, urca in munte, ceea ce prefigureaza ca El este si pe mare si in Biserica. Porunceste sa fie dus prin toata lumea pana ce se va intoarce la a doua venire la toti cei care au ramas din casa lui Israel, cand va aduce mantuirea si iertarea pacatelor.
In sfarsit, dand drumul multimilor, Domnul le permite in chip simbolic sa intre in imparatia cerurilor. Apoi pleaca sa multumeasca lui Dumnezeu Tatal, ceea ce anticipeaza primirea locului Sau in slava si maretie.(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.13, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 23) Iar dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage singur. i, facandu-se seara, era singur acolo. De ce se duce in munte? Pentru ca sa ne invete ca singuratatea si pustia sunt bune atunci cand vrem sa ne rugam lui Dumnezeu. Si-L vedem continuu retragandu-Se in pustie, petrecandu-Si adesea noptile in rugaciune ca sa ne invete cu toata taria sa cautam liniste ca sa ne rugam, daca timpul si locul ne permit. Pentru ca pustia este mama linistii, un port al linistii in care scapam de toate necazurile.(Sfantul Ioan Gura de Aur, Evanghelia dupa Matei, Omilia 50.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 24) Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva.
Ucenicii sunt din nou aruncati in valuri, fiind prinsi de o furtuna la fel de mare ca si cea de dinainte. Usor si treptat ii duce pe ucenici catre lucruri mult mai inalte, chiar pana la punctul de a-i face sa indure totul cu barbatie. Daca la furtuna de dinainte Il aveau pe Hristos cu ei in corabie, acum erau singuri. Chiar si dormind in corabie, era gata sa-i ajute in necaz dar nu era mai era cu ei.
Acum ii duce intr-o incercare mai inalta pentru ca acum nu mai era cu ei. S-a indepartat si permite sa se iveasca o furtuna in mijlocul marii. Toate acestea erau ca sa-i intareasca si sa nu priveasca catre o speranta de scapare pamanteasca venita dintre cele pamantesti. Apoi ingaduie sa fie invaluiti de furtuna intreaga noapte ca sa le trezeasca pe deplin inimile lor impietrite. Astfel S-a ocupat Iisus de firea fricii lor, pe care apa cea involburata si timpul o nascuse. Ii trimite intr-o situatie in care ei sa-L doreasca mai mult si sa-si tina mintea in permanenta indreapta catre El.(Sfantul Ioan Gura de Aur, Evanghelia dupa Matei, Omilia 50.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 24) Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. Intre timp, corabia cu ucenicii in ea, adica Biserica, se loveste si se clatina in mijlocul furtunii ispitelor, in timp ce vantul vuieste potrivnic. Cu alte cuvinte, dusmanul diavol se lupta sa opreasca vantul de a se linisti. Dar mai puternic este Cel care sta de partea noastra, pentru ca in mijlocul schimbarilor din viata noastra, El este cel care ne da incredere. El vine si ne intareste ca sa nu ne lovim de corabie si sa fim aruncati peste bord. Pentru ca, desi corabia este aruncata in ape tulburi, ramane corabie. Singura duce pe ucenici si primeste pe Hristos. Pe apa se afla intr-adevar in primejdie, dar fara ea, nu ar mai ramane decat moartea. De aceea, stai in corabie si cheama-L pe Dumnezeu. Cand tot sfatul cel bun cade, cand carma nu mai este de folos si cand panzele duc mai spre primejdie decat sa ajute, cand nu mai exista nici un ajutor si nici o putere omeneasca, singura scapare pentru corabieri ramane sa strige la Dumnezeu. Asadar, va lasa El, Cel care ajuta celor ce sunt pe mare sa ajunga in port, pe Biserica Sa si o va impiedica sa ajunga in pace si liniste?(Fericitul Augustin,Predica 75.4,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 25) Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Cine altul decat Creatorul universului este cel care a mers pe mare? Cu adevarat Cel, despre care Sfantul Duh a vorbit cu mult inainte prin fericitul Iov: El singur este Cel ce intinde cerurile si umbla pe valurile marii (Iov 9, 8). Solomon este cel care a vorbit despre El,spunand ca: Eu intru cele inalte m-am salasluit si scaunul meu este in stalp de nor. Am strabatut de jur imprejur balta cerului si in fundul adancurilor am umblat (Eclesiasticul 24, 4-5). Proorocul David a spus si el in psalmi: In mare este calea Ta si cararile Tale in ape multe si urmele Tale nu se vor cunoaste (Ps. 76, 18). Asemenea si Avacum: puhoaie de apa au trecut. Adancul si-a slobozit glasul sau (Avac. 3, 10).
Ce este mai evident si mai clar decat aceasta marturie? Ea trimite la Hristos care merge pe apa precum o face pe uscat. Acesta este singurul Fiu nascut al lui Dumnezeu, care demult si dupa voia Tatalui a intins cerurile si in vremea lui Moise a aratat oamenilor drumul in chipul stalpului de nor.(Cromatiu, Tratat la Matei 52.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)(Mt. 14, 25) Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Intre timp, ucenicii sunt loviti de vant si de mare. In mijlocul necazurilor din lume, luptandu-se cu duhurile necurate, sunt aruncati incoace si-n colo. Dar Domnul vine la straja a patra din noapte. Caci la ceasul al patrulea, se va intoarce la o Biserica ratacita si pierduta. La straja a patra din noapte, nelinistea este cea mai mare. Prima straja a fost a legii, a doua a proorocilor, a treia a venirii Domnului in trup, iar cea de-a patra, a venirii Sale in slava. Dar va gasi biserica tulburata si haituita de catre duhul lui Antihrist si de catre lume. Si asa cum ne asteptam de la Antihrist, vor suferi ispite de tot felul, chiar si la venirea Domnului vor fi ingroziti de catre infatisarile inselatoare ale lucrurilor si nalucilor ce le vor vedea ochii lor. Iar atunci, Domnul le va vorbi si le va alunga spaima spunand: Eu sunt. Va alunga teama de apropiata distrugeri, prin credinta lor in Cel ca va sa vina.(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.14, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 25) Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Sa ne indreptam atentia catre intelesul celei de-a patra straji din noaptea in care Domnul vine la ucenicii Sai prinsi de furtuna. Prima straja a noptii, adica a lumii prezente, este inteleasa a fi de la Adam pana la Noe, a doua de la Noe pana la Moise, cel prin care s-a dat legea. Straja a treia a fost de la Moise pana la venirea Domnului si Mantuitorului nostru. In timpul acestor straji, Domnul, chiar inainte de a veni in trup, prin atentia ingerilor, apara taberele sfintilor Sai de la cursele vrajmasului, adica ale diavolului si ale ingerilor Sai, care de la inceputul lumii au uneltit impotriva mantuirii celor drepti. In straja intai sunt ocrotiti Abel, Set, Enos, Enoh, Matusalem si Noe. In straja a doua, Avraam, Melchisedec, Isaac, Iacov si Iosif. In cea de-a treia, Moise, Aron, Iosua fiul lui Nun si dupa aceea, catre ceilalti drepti si prooroci. Straja a patra reprezinta vremea de la nasterea Fiului lui Dumnezeu in trup si in care a patimit, vremea despre care a promis ucenicilor si Bisericii Sale ca va priveghea dupa ce va invia, spunand: iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Mt. 28, 20).(Cromatiu, Tratat la Matei 52.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)(Mt. 14, 26) Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Vazandu-L umbland pe mare, spune Evanghelia,ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Acesta este felul in care Domnul se ingrijeste de frica noastra, nu ezita sa aduca lucruri mai grele, care mai ingrozitoare decat cele de dinainte (aceasta modalitatea se aseamana cu ceea ce psihologii numesc terapie de soc pentru desensibilizarea raspunsurilor cauzate de frica n.tr.). Ucenicii nu erau infricosati numai din cauza furtunii, ci si din cauza distantei mari de tarm. Ia...
Intelesul duhovnicesc din aceasta trebuie vazut comparand firea celor trecatoare cu descoperirea ce se va face. Insingurarea Sa de cu seara anticipeaza un eveniment viitor: singuratatea Sa din vremea patimilor, cand toti ceilalti vor fugi de spaima.
Porunceste apoi ucenicilor sa intre in corabie si sa treaca de cealalta parte a marii cat El va da drumul multimilor. Dupa ce a facut aceasta, urca in munte, ceea ce prefigureaza ca El este si pe mare si in Biserica. Porunceste sa fie dus prin toata lumea pana ce se va intoarce la a doua venire la toti cei care au ramas din casa lui Israel, cand va aduce mantuirea si iertarea pacatelor.
In sfarsit, dand drumul multimilor, Domnul le permite in chip simbolic sa intre in imparatia cerurilor. Apoi pleaca sa multumeasca lui Dumnezeu Tatal, ceea ce anticipeaza primirea locului Sau in slava si maretie.(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.13, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 23) Iar dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa Se roage singur. i, facandu-se seara, era singur acolo. De ce se duce in munte? Pentru ca sa ne invete ca singuratatea si pustia sunt bune atunci cand vrem sa ne rugam lui Dumnezeu. Si-L vedem continuu retragandu-Se in pustie, petrecandu-Si adesea noptile in rugaciune ca sa ne invete cu toata taria sa cautam liniste ca sa ne rugam, daca timpul si locul ne permit. Pentru ca pustia este mama linistii, un port al linistii in care scapam de toate necazurile.(Sfantul Ioan Gura de Aur, Evanghelia dupa Matei, Omilia 50.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 24) Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva.
Ucenicii sunt din nou aruncati in valuri, fiind prinsi de o furtuna la fel de mare ca si cea de dinainte. Usor si treptat ii duce pe ucenici catre lucruri mult mai inalte, chiar pana la punctul de a-i face sa indure totul cu barbatie. Daca la furtuna de dinainte Il aveau pe Hristos cu ei in corabie, acum erau singuri. Chiar si dormind in corabie, era gata sa-i ajute in necaz dar nu era mai era cu ei.
Acum ii duce intr-o incercare mai inalta pentru ca acum nu mai era cu ei. S-a indepartat si permite sa se iveasca o furtuna in mijlocul marii. Toate acestea erau ca sa-i intareasca si sa nu priveasca catre o speranta de scapare pamanteasca venita dintre cele pamantesti. Apoi ingaduie sa fie invaluiti de furtuna intreaga noapte ca sa le trezeasca pe deplin inimile lor impietrite. Astfel S-a ocupat Iisus de firea fricii lor, pe care apa cea involburata si timpul o nascuse. Ii trimite intr-o situatie in care ei sa-L doreasca mai mult si sa-si tina mintea in permanenta indreapta catre El.(Sfantul Ioan Gura de Aur, Evanghelia dupa Matei, Omilia 50.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 24) Iar corabia era acum la multe stadii departe de pamant, fiind invaluita de valuri, caci vantul era impotriva. Intre timp, corabia cu ucenicii in ea, adica Biserica, se loveste si se clatina in mijlocul furtunii ispitelor, in timp ce vantul vuieste potrivnic. Cu alte cuvinte, dusmanul diavol se lupta sa opreasca vantul de a se linisti. Dar mai puternic este Cel care sta de partea noastra, pentru ca in mijlocul schimbarilor din viata noastra, El este cel care ne da incredere. El vine si ne intareste ca sa nu ne lovim de corabie si sa fim aruncati peste bord. Pentru ca, desi corabia este aruncata in ape tulburi, ramane corabie. Singura duce pe ucenici si primeste pe Hristos. Pe apa se afla intr-adevar in primejdie, dar fara ea, nu ar mai ramane decat moartea. De aceea, stai in corabie si cheama-L pe Dumnezeu. Cand tot sfatul cel bun cade, cand carma nu mai este de folos si cand panzele duc mai spre primejdie decat sa ajute, cand nu mai exista nici un ajutor si nici o putere omeneasca, singura scapare pentru corabieri ramane sa strige la Dumnezeu. Asadar, va lasa El, Cel care ajuta celor ce sunt pe mare sa ajunga in port, pe Biserica Sa si o va impiedica sa ajunga in pace si liniste?(Fericitul Augustin,Predica 75.4,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 25) Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Cine altul decat Creatorul universului este cel care a mers pe mare? Cu adevarat Cel, despre care Sfantul Duh a vorbit cu mult inainte prin fericitul Iov: El singur este Cel ce intinde cerurile si umbla pe valurile marii (Iov 9, 8). Solomon este cel care a vorbit despre El,spunand ca: Eu intru cele inalte m-am salasluit si scaunul meu este in stalp de nor. Am strabatut de jur imprejur balta cerului si in fundul adancurilor am umblat (Eclesiasticul 24, 4-5). Proorocul David a spus si el in psalmi: In mare este calea Ta si cararile Tale in ape multe si urmele Tale nu se vor cunoaste (Ps. 76, 18). Asemenea si Avacum: puhoaie de apa au trecut. Adancul si-a slobozit glasul sau (Avac. 3, 10).
Ce este mai evident si mai clar decat aceasta marturie? Ea trimite la Hristos care merge pe apa precum o face pe uscat. Acesta este singurul Fiu nascut al lui Dumnezeu, care demult si dupa voia Tatalui a intins cerurile si in vremea lui Moise a aratat oamenilor drumul in chipul stalpului de nor.(Cromatiu, Tratat la Matei 52.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)(Mt. 14, 25) Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Intre timp, ucenicii sunt loviti de vant si de mare. In mijlocul necazurilor din lume, luptandu-se cu duhurile necurate, sunt aruncati incoace si-n colo. Dar Domnul vine la straja a patra din noapte. Caci la ceasul al patrulea, se va intoarce la o Biserica ratacita si pierduta. La straja a patra din noapte, nelinistea este cea mai mare. Prima straja a fost a legii, a doua a proorocilor, a treia a venirii Domnului in trup, iar cea de-a patra, a venirii Sale in slava. Dar va gasi biserica tulburata si haituita de catre duhul lui Antihrist si de catre lume. Si asa cum ne asteptam de la Antihrist, vor suferi ispite de tot felul, chiar si la venirea Domnului vor fi ingroziti de catre infatisarile inselatoare ale lucrurilor si nalucilor ce le vor vedea ochii lor. Iar atunci, Domnul le va vorbi si le va alunga spaima spunand: Eu sunt. Va alunga teama de apropiata distrugeri, prin credinta lor in Cel ca va sa vina.(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.14, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) (Mt. 14, 25) Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Sa ne indreptam atentia catre intelesul celei de-a patra straji din noaptea in care Domnul vine la ucenicii Sai prinsi de furtuna. Prima straja a noptii, adica a lumii prezente, este inteleasa a fi de la Adam pana la Noe, a doua de la Noe pana la Moise, cel prin care s-a dat legea. Straja a treia a fost de la Moise pana la venirea Domnului si Mantuitorului nostru. In timpul acestor straji, Domnul, chiar inainte de a veni in trup, prin atentia ingerilor, apara taberele sfintilor Sai de la cursele vrajmasului, adica ale diavolului si ale ingerilor Sai, care de la inceputul lumii au uneltit impotriva mantuirii celor drepti. In straja intai sunt ocrotiti Abel, Set, Enos, Enoh, Matusalem si Noe. In straja a doua, Avraam, Melchisedec, Isaac, Iacov si Iosif. In cea de-a treia, Moise, Aron, Iosua fiul lui Nun si dupa aceea, catre ceilalti drepti si prooroci. Straja a patra reprezinta vremea de la nasterea Fiului lui Dumnezeu in trup si in care a patimit, vremea despre care a promis ucenicilor si Bisericii Sale ca va priveghea dupa ce va invia, spunand: iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului (Mt. 28, 20).(Cromatiu, Tratat la Matei 52.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)(Mt. 14, 26) Vazandu-L umbland pe mare, ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Vazandu-L umbland pe mare, spune Evanghelia,ucenicii s-au inspaimantat, zicand ca e naluca si de frica au strigat. Acesta este felul in care Domnul se ingrijeste de frica noastra, nu ezita sa aduca lucruri mai grele, care mai ingrozitoare decat cele de dinainte (aceasta modalitatea se aseamana cu ceea ce psihologii numesc terapie de soc pentru desensibilizarea raspunsurilor cauzate de frica n.tr.). Ucenicii nu erau infricosati numai din cauza furtunii, ci si din cauza distantei mari de tarm. Ia...
