Peste tot ne sunt necesare, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, sarguinta si multa inflacarare a sufletului, gata sa se ridice impotriva mortii insesi, fiindca altfel nu este posibil sa primim imparatia. Nu doar pacatul trupesc, ci si orice ingaduinta data trupului in mancare, in bautura, in somn, in liniste, sau suprima miscarile duhovnicesti, sau []Peste tot ne sunt necesare, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, sarguinta si multa inflacarare a sufletului, gata sa se ridice impotriva mortii insesi, fiindca altfel nu este posibil sa primim imparatia. Nu doar pacatul trupesc, ci si orice ingaduinta data trupului in mancare, in bautura, in somn, in liniste, sau suprima miscarile duhovnicesti, sau micsoreaza puterea incordarii lor. (Sf. Teofan Zavoratul)Compatimirea de sine merge impreuna cu invoirea de sine si in genere cu iubirea de sine si este radacina tuturor slabirilor, a scaparilor, a indiferentei si a comoditatii. Ati auzit oare expresia: pacatul care traieste in noi? Tocmai aceasta inseamna compatimirea de sine cu suita care o insoteste. Daca ii veti face pe plac uneori, apoi intotdeauna, ca o paralizie, acesta va distruge orice bine agonisit prin eforturile care l-au precedat. (Sf. Teofan Zavoratul)Adevarul este ca compatimirea de sine si invoirea de sine nu il duc pe om direct la o viata mai rea, ci ii fac toata viata fara roade. Cine sufera de ele, acela nu este nici cald, nici rece, nici una, nici cealalta. (Sf. Teofan Zavoratul)Pacatul care traieste in noi, radacina si sursa tuturor pacatelor, este sinele sau iubirea de sine. Fiicele lui sunt compatimirea de sine si ingaduinta de sine. Prin prima el te duce la a doua si astfel te face sa duci o viata opusa celei placute lui Dumnezeu. Nu gandi ca acest mod de viata este evident pacatos! Nu! Aceasta viata poate fi corecta, doar ca se conduce singura. Compatimirea de sine si ingaduinta de sine admit o viata bineplacuta lui Dumnezeu, dar cu o conditie obligatorie: ca ea sa nu le tulbure linistea. In acest fel, un om este si evlavios, si binefacator, dar in acelasi timp este incalcit in ingaduinta de sine. Unii ca acestia vor auzi la judecata: Nu va cunosc pe voi! [] Hotaram noi sa facem un lucru sau altul, considerandu-l necesar pentru mantuire si plaeut lui Dumnezeu, dar apoi renuntam la el, pentru ca ne este mila de noiane este mila sa ne micsoram perioada somnului, ne este mila sa renuntam la o parte din mancare, ne este mila sa facem efort si altele asemeneaCompatimindu-ne pe noi, lasam la o parte faptele pe care le-am considerat necesare in lucrarea mantuirii. Prin urmare, trecem de la dorinta de a bineplacea lui Dumnezeu si de la lucrarea mantuirii Ia ingaduinta de sine, actionam contrar hotararii initiale Nadejdea de a mosteni imparatia lui Dumnezeu si traiul...