S-a întâmplat în 24 septembrie 1724
S-a intamplat in 24 septembrie 1724: A avut loc sfintirea complexului monastic Vacaresti , ctitorie a primului domnitor fanariot Nicolae Alexandru Voda Mavrocordat. Constructia a inceput in anul 1716. A fost demolata in 1986 din ordinul lui Ceausescu. Asezat la sud-est de Bucuresti, in apropierea drumului ce ducea spre Dunare si apoi la Constantinopol, ansamblul []The post S-a intamplat in 24 septembrie 1724 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 24 septembrie 1724 was first posted on septembrie 24, 2020 at 1:24 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 24 septembrie 1724: A avut loc sfintirea complexului monastic Vacaresti , ctitorie a primului domnitor fanariot Nicolae Alexandru Voda Mavrocordat. Constructia a inceput in anul 1716. A fost demolata in 1986 din ordinul lui Ceausescu. Asezat la sud-est de Bucuresti, in apropierea drumului ce ducea spre Dunare si apoi la Constantinopol, ansamblul de la Vacaresti a inceput sa fie ridicat din anul 1716 si apoi intre 1719-1722/1724 din porunca lui Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din ara Romaneasca, fiind finalizat intre anii 1732-1736/1739 de fiul acestuia, Constantin Mavrocordat. Biserica, cu hramul Sfintei Treimi, a fost sfintita in 13/24 septembrie 1724, dar inca din 1721 manastirea a fost inchinata Patriarhiei de la Ierusalim, iar in tot timpul cat a functionat obstea monahala de la Vacaresti a depins de aceasta. Cu o suprafata in plan de 18.000 mp, principalele constructii ale Manastirii Vacaresti datau sau au fost initiate din perioada lui Nicolae Mavrocordat: incinta mare cu biserica, casa domneasca (arhondaricul), staretia, chiliile, cuhniile si turnul-clopotnita de pe latura de vest. Avand in vedere insa caracterul unitar al incintei principale, putem considera cu siguranta ca toate cladirile realizate aici, inclusiv galeriile cu arcade de pe latura estica a incintei si paraclisul, cu hramul Sf. Nicolae, construite ceva mai tarziu de Constantin Mavrocordat, au fost prevazute de la inceputul ctitoririi ansamblului, toate fiind sigur rezultatul unui plan prestabilit. Incheierea etapelor originare de edificare ale Manastirii Vacaresti poate fi apreciata ca a fost sfintirea paraclisului in 18 februarie 1739. Pana atunci, Constantin Mavrocordat va mai extinde manastirea in partea sa vestica prin construirea unei a doua incinte si a unui turn de garda. Acesta, impreuna cu turnul-clopotnita, biserica domneasca si paraclisul jalonau axul dominant al ansamblului, care cu o rigoare clasica ordona simetric intreaga compozitie. Din punct de vedere arhitectural, al sculpturii si picturii murale, Manastirea Vacaresti a constituit o desavarsire stralucita a stilului brancovenesc, remarcandu-se prin sinteza omogena intre elementele traditionale, de factura post-bizantina, cu cele renascentiste si baroce, la care se adaugau si unele influente oriental-constantinopolitane. Pana dupa mijlocul secolului al XIX-lea, Manastirea Vacaresti a ramas una din principalele asezari monahale din Bucuresti si imprejurimile sale. Cu toate vicisitudinile epocii fanariote, asezamantul de la Vacaresti isi pastreaza maretia, chiar daca, mai ales la inceputul secolului al XIX-lea, este afectat de ocupatiile militare rusesti sau otomane (1805, 1807), dar in special de cutremurele din 1802 si 1838, cand se produc avarii grave, in special la biserica si casa domneasca. In 1802, turla de peste naosul bisericii se prabuseste, fiind reconstruita din lemn. Spre mijlocul secolului al XIX-lea, profitand de etape de prosperitate, se extind si se supraetajeaza corpurile de chilii din cele doua incinte, se suprainalta turnul-clopotnita, se adauga frontoane la biserica si foisorul paraclisului etc., stilistic interventiile exprimand optiunile neoclasice proprii epocii. In anii 1850, pe langa alte lucrari de intretinere, se reface pictura interiorului bisericii, respectandu-se stilul initial, iar pana in 1864 invelitoarea din olane este inlocuita cu tabla. Primul pas in risipirea tezaurului cultural si artistic pe care-l reprezenta Manastirea Vacaresti se petrece incepand cu sfarsitul anului 1863, odata cu adoptarea legii secularizarii averilor manastiresti. Atunci va intra in patrimoniul statului un sfert din teritoriul tarii, stapanit pana atunci de manastirii, buna parte din ele inchinate (dependente) Locurilor Sfinte. Aplicarea insa fara discernamant a secularizarii, asociata cu alte legi privind viata bisericeasca si monahala, adoptate in aceeasi perioada, a afectat grav patrimoniul manastirilor, care in majoritatea cazurilor, odata ajuns in proprietatea statului, s-a risipit datorita neglijentei administratiei, de regula, nepregatita, dar uneori si indiferenta la valorile culturale pe care trebuia sa le gestioneze. In primul rand, este vorba de biserici si alte cladiri ale fostelor manastiri, majoritatea posibile monumente de arhitectura. Daca, in general, bisericile au fost preluate de parohii, multe cladiri manastiresti au fost folosite pentru scoli, azile de batrani sau sedii administrative, altele au fost parasite si apoi demolate din ratiuni de sistematizare ale oraselor (mai ales in Bucuresti), iar cateva zidiri monahale, de regula, din afara localitatilor, au fost utilizate ca inchisori. Asa s-a intamplat si cu Manastirea Vacaresti, ale carei cladiri trec in proprietatea statului si in 1865 sunt amenajate ca inchisoarea orasului Bucuresti, fara sa mai revina niciodata la menirea lor initiala, cea religioasa si culturala, fiind inceputul sfarsitului pentru fosta ctitorie a Mavrocordatilor. Pe langa Manastirea Vacaresti vor deveni inchisori alte noua foste lacasuri monahale din Muntenia si Moldova si anume: Dobrovat, Galata, Bisericani, Cozia, Plataresti, Mislea, Targsor, Bucovat si Margineni. Treptat, aspectul initial al Manastirii Vacaresti a fost grav mutilat de constructii parazitare realizate pentru functionarea inchisorii, fara sa se tina seama vreodata de valoarea de monument de arhitectura a acesteia. Pentru amenajarea celulelor de detentie s-au zidit arcadele galeriei de pe latura de est a incintei mari (care, intr-o prima faza, a fost latita la etaj cu o a doua galerie din lemn, acoperind-o pe cea originara). Staretia si casa domneasca, inclusiv cele doua foisoare ale acesteia din urma, au suferit in repetate randuri extinderi si modificari, in special, ale compartimentarilor interioare, dar si ale fatadelor. In primele decenii ale secolului al XX-lea, in exteriorul laturii de est a incintei mari, s-au ridicat doua cladiri, parter si etaj, care sufocau volumul delicat al paraclisului. Cladirile din jurul incintei mici se transforma in mai multe randuri si se construiesc noi corpuri care impart curtea in trei zone. In afara manastirii se ridica un alt zid de incinta, de tip penitenciar, cu inaltimea de patru metri si 60 de centimetri grosime, intarit cu contraforti masivi si noua foisoare pentru paza. Cel mai putin a avut de suferit biserica, fata de care s-a aratat grija cuvenita unui lacas de cult, pana la instaurarea puterii comuniste oficiindu-se aici slujbe religioase pentru detinuti, contribuind probabil ca frescele bisericii sa se pastreze intr-o stare satisfacatoare pana in momentul demolarii. Poate este o ironie a sortii, daca nu ar fi crudul adevar, ca cei mai multi dintre cei care au avut posibilitatea sa cunoasca direct acest monument in ultimul sau secol de existenta au fost gardienii si detinutii (monahii rusinii , cum ii denumeste G. M. Cantacuzino printr-o ironica metafora) si nu, cum ar fi fost firesc, marele public interesat, cercetatorii si oamenii de cultura sau tinerii, care nu au avut niciodata acces liber in Manastirea Vacaresti. Ansamblul de aici nu putea fi studiat nemijlocit, fiind, din pacate, numai un subiect in manualele de istoria artei sau arhitecturii. Manastirea Vacaresti si atunci cand exista era o frumoasa necunoscuta stiuta cel mult din povesti. De la inceputul secolului al XX-lea, totusi mari oameni de cultura cum ar fi istoricii Nicolae Iorga, Virgil Draghiceanu, Constantin C. Giurescu sau arhitectii Nicolae Ghika-Budesti, I. D. Trajanescu, G. M. Cantacuzino si Grigore Ionescu, care va trata subiectul si dupa cel de al Doilea Razboi Mondial alaturi de Vasile Dragut sau Razvan Theodorescu s.a. ...
S-a intamplat in 24 septembrie 1724 was first posted on septembrie 24, 2020 at 1:24 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 24 septembrie 1724: A avut loc sfintirea complexului monastic Vacaresti , ctitorie a primului domnitor fanariot Nicolae Alexandru Voda Mavrocordat. Constructia a inceput in anul 1716. A fost demolata in 1986 din ordinul lui Ceausescu. Asezat la sud-est de Bucuresti, in apropierea drumului ce ducea spre Dunare si apoi la Constantinopol, ansamblul de la Vacaresti a inceput sa fie ridicat din anul 1716 si apoi intre 1719-1722/1724 din porunca lui Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din ara Romaneasca, fiind finalizat intre anii 1732-1736/1739 de fiul acestuia, Constantin Mavrocordat. Biserica, cu hramul Sfintei Treimi, a fost sfintita in 13/24 septembrie 1724, dar inca din 1721 manastirea a fost inchinata Patriarhiei de la Ierusalim, iar in tot timpul cat a functionat obstea monahala de la Vacaresti a depins de aceasta. Cu o suprafata in plan de 18.000 mp, principalele constructii ale Manastirii Vacaresti datau sau au fost initiate din perioada lui Nicolae Mavrocordat: incinta mare cu biserica, casa domneasca (arhondaricul), staretia, chiliile, cuhniile si turnul-clopotnita de pe latura de vest. Avand in vedere insa caracterul unitar al incintei principale, putem considera cu siguranta ca toate cladirile realizate aici, inclusiv galeriile cu arcade de pe latura estica a incintei si paraclisul, cu hramul Sf. Nicolae, construite ceva mai tarziu de Constantin Mavrocordat, au fost prevazute de la inceputul ctitoririi ansamblului, toate fiind sigur rezultatul unui plan prestabilit. Incheierea etapelor originare de edificare ale Manastirii Vacaresti poate fi apreciata ca a fost sfintirea paraclisului in 18 februarie 1739. Pana atunci, Constantin Mavrocordat va mai extinde manastirea in partea sa vestica prin construirea unei a doua incinte si a unui turn de garda. Acesta, impreuna cu turnul-clopotnita, biserica domneasca si paraclisul jalonau axul dominant al ansamblului, care cu o rigoare clasica ordona simetric intreaga compozitie. Din punct de vedere arhitectural, al sculpturii si picturii murale, Manastirea Vacaresti a constituit o desavarsire stralucita a stilului brancovenesc, remarcandu-se prin sinteza omogena intre elementele traditionale, de factura post-bizantina, cu cele renascentiste si baroce, la care se adaugau si unele influente oriental-constantinopolitane. Pana dupa mijlocul secolului al XIX-lea, Manastirea Vacaresti a ramas una din principalele asezari monahale din Bucuresti si imprejurimile sale. Cu toate vicisitudinile epocii fanariote, asezamantul de la Vacaresti isi pastreaza maretia, chiar daca, mai ales la inceputul secolului al XIX-lea, este afectat de ocupatiile militare rusesti sau otomane (1805, 1807), dar in special de cutremurele din 1802 si 1838, cand se produc avarii grave, in special la biserica si casa domneasca. In 1802, turla de peste naosul bisericii se prabuseste, fiind reconstruita din lemn. Spre mijlocul secolului al XIX-lea, profitand de etape de prosperitate, se extind si se supraetajeaza corpurile de chilii din cele doua incinte, se suprainalta turnul-clopotnita, se adauga frontoane la biserica si foisorul paraclisului etc., stilistic interventiile exprimand optiunile neoclasice proprii epocii. In anii 1850, pe langa alte lucrari de intretinere, se reface pictura interiorului bisericii, respectandu-se stilul initial, iar pana in 1864 invelitoarea din olane este inlocuita cu tabla. Primul pas in risipirea tezaurului cultural si artistic pe care-l reprezenta Manastirea Vacaresti se petrece incepand cu sfarsitul anului 1863, odata cu adoptarea legii secularizarii averilor manastiresti. Atunci va intra in patrimoniul statului un sfert din teritoriul tarii, stapanit pana atunci de manastirii, buna parte din ele inchinate (dependente) Locurilor Sfinte. Aplicarea insa fara discernamant a secularizarii, asociata cu alte legi privind viata bisericeasca si monahala, adoptate in aceeasi perioada, a afectat grav patrimoniul manastirilor, care in majoritatea cazurilor, odata ajuns in proprietatea statului, s-a risipit datorita neglijentei administratiei, de regula, nepregatita, dar uneori si indiferenta la valorile culturale pe care trebuia sa le gestioneze. In primul rand, este vorba de biserici si alte cladiri ale fostelor manastiri, majoritatea posibile monumente de arhitectura. Daca, in general, bisericile au fost preluate de parohii, multe cladiri manastiresti au fost folosite pentru scoli, azile de batrani sau sedii administrative, altele au fost parasite si apoi demolate din ratiuni de sistematizare ale oraselor (mai ales in Bucuresti), iar cateva zidiri monahale, de regula, din afara localitatilor, au fost utilizate ca inchisori. Asa s-a intamplat si cu Manastirea Vacaresti, ale carei cladiri trec in proprietatea statului si in 1865 sunt amenajate ca inchisoarea orasului Bucuresti, fara sa mai revina niciodata la menirea lor initiala, cea religioasa si culturala, fiind inceputul sfarsitului pentru fosta ctitorie a Mavrocordatilor. Pe langa Manastirea Vacaresti vor deveni inchisori alte noua foste lacasuri monahale din Muntenia si Moldova si anume: Dobrovat, Galata, Bisericani, Cozia, Plataresti, Mislea, Targsor, Bucovat si Margineni. Treptat, aspectul initial al Manastirii Vacaresti a fost grav mutilat de constructii parazitare realizate pentru functionarea inchisorii, fara sa se tina seama vreodata de valoarea de monument de arhitectura a acesteia. Pentru amenajarea celulelor de detentie s-au zidit arcadele galeriei de pe latura de est a incintei mari (care, intr-o prima faza, a fost latita la etaj cu o a doua galerie din lemn, acoperind-o pe cea originara). Staretia si casa domneasca, inclusiv cele doua foisoare ale acesteia din urma, au suferit in repetate randuri extinderi si modificari, in special, ale compartimentarilor interioare, dar si ale fatadelor. In primele decenii ale secolului al XX-lea, in exteriorul laturii de est a incintei mari, s-au ridicat doua cladiri, parter si etaj, care sufocau volumul delicat al paraclisului. Cladirile din jurul incintei mici se transforma in mai multe randuri si se construiesc noi corpuri care impart curtea in trei zone. In afara manastirii se ridica un alt zid de incinta, de tip penitenciar, cu inaltimea de patru metri si 60 de centimetri grosime, intarit cu contraforti masivi si noua foisoare pentru paza. Cel mai putin a avut de suferit biserica, fata de care s-a aratat grija cuvenita unui lacas de cult, pana la instaurarea puterii comuniste oficiindu-se aici slujbe religioase pentru detinuti, contribuind probabil ca frescele bisericii sa se pastreze intr-o stare satisfacatoare pana in momentul demolarii. Poate este o ironie a sortii, daca nu ar fi crudul adevar, ca cei mai multi dintre cei care au avut posibilitatea sa cunoasca direct acest monument in ultimul sau secol de existenta au fost gardienii si detinutii (monahii rusinii , cum ii denumeste G. M. Cantacuzino printr-o ironica metafora) si nu, cum ar fi fost firesc, marele public interesat, cercetatorii si oamenii de cultura sau tinerii, care nu au avut niciodata acces liber in Manastirea Vacaresti. Ansamblul de aici nu putea fi studiat nemijlocit, fiind, din pacate, numai un subiect in manualele de istoria artei sau arhitecturii. Manastirea Vacaresti si atunci cand exista era o frumoasa necunoscuta stiuta cel mult din povesti. De la inceputul secolului al XX-lea, totusi mari oameni de cultura cum ar fi istoricii Nicolae Iorga, Virgil Draghiceanu, Constantin C. Giurescu sau arhitectii Nicolae Ghika-Budesti, I. D. Trajanescu, G. M. Cantacuzino si Grigore Ionescu, care va trata subiectul si dupa cel de al Doilea Razboi Mondial alaturi de Vasile Dragut sau Razvan Theodorescu s.a. ...
