Meditaţii la apostolul din duminica a 19-a după Rusalii – II Cor. 11, 31-33; 12, 1-9 –
31. Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Care este binecuvantat in veci, stie ca nu mint. Versetul 31. Dumnezeu stie Adevaratul om al lui Dumnezeu omul care, prin nasterea din nou, a devenit fiu al Tatalui si apoi, impreuna-lucrator cu El, in campul Evangheliei si in campul mantuirii trebuie sa aiba o []31. Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Care este binecuvantat in veci, stie ca nu mint. Versetul 31. Dumnezeu stieAdevaratul om al lui Dumnezeu omul care, prin nasterea din nou, a devenit fiu al Tatalui si apoi, impreuna-lucrator cu El, in campul Evangheliei si in campul mantuirii trebuie sa aiba o constiinta atat de treaza si o umblare atat de atenta in toate lucrurile, incat cea mai mica umbra de abatere de la curatia ascultarii de Duhul Sfant sa-l ingrijoreze si sa-l doara.
Oricare lucrator in apostolatul lui Hristos are, desigur, in Cuvantul lui Dumnezeu pe care el il propovaduieste, nu numai o lumina calauzitoare, ci si un foc curatitor. Nu numai o apa in care se oglindeste, spre a-si vedea totdeauna fata sufletului sau, ci si o apa in care sa se spele de tot ce ii arata apa aceasta in care s-a oglindit. Are nu numai un dreptar care sa-i arate cum sa lucreze bine, ci si dreptarul care sa-i arate cum a lucrat rau. Asa ca din cuvantul gurii sale el este si indreptatit cand isi face cinstit slujba si datoria sa, dar este si judecat cand nu si-o face cum se cuvine.
Insa, pe langa cuvantul scris al lui Dumnezeu, care este mijlocul dinafara al cercetarii noastre de noi insine, noi mai avem de la Domnul nostru Iisus Hristos pe Duhul Sfant Care ne-a fost trimis de la Tatal in Numele Sau si Care sa ramana in noi, Care sa ne calauzeasca in tot adevarul, sa ne descopere si sa ne invete toate lucrurile si Care sa ne aduca aminte de tot ce ne-a spus El (Ioan 14, 16-26; 16, 7-14).
Duhul Sfant, fiind in noi, prin smerenie si curatie data de El, ne cerceteaza la fel, ne arata de fiecare data, din launtrul inimii noastre, tot adevarul starii noastre si El Insusi face nu numai lucrarea de Mangaietor in noi, ci si lucrarea de judecator fara crutare al abaterilor noastre de la voia lui Dumnezeu si de la calea ascultarii de Cuvantul Sau Sfant.
Deci cand cineva a devenit, prin Harul lui Dumnezeu, un slujitor al Lui, un lucrator impreuna cu El, parinte si invatator in Biserica lui Hristos, acela are permanent o mare datorie de a se cerceta, singur si necrutator, in tot ce face si ce spune, pentru a fi intotdeauna in adevar si niciodata in afara de el.
Un astfel de om, avand o slujba de ochi care indruma pe altii, are cea mai mare nevoie sa se controleze mereu, spre a fi curat. Nici un alt madular nu se vede pe sine insusi asa cum il vede ochiul. Dar si ochiul, daca el insusi nu se vede pe sine, nu mai exista un altul sa-l vada. Ochiul trebuie sa se priveasca cel mai dintai pe sine, sa vada daca este curat sau nu.
Pe celelalte madulare, un fir de praf nu inseamna aproape nimic, dar in ochi, ce mult rau poate insemna acesta!Cercetarea de sine este una din cele mai insemnate conditii ale unui lucrator al Domnului.
Pe el, adesea, nimeni nu indrazneste sa-l cerceteze usor. Din pricina respectului pe care toti cei indrumati de el li-l datoreaza. Nimeni nu se ridica usor sa-i arate paiul, ba, uneori, nici barna din ochii lui, zicandu-i: Scoate-o! Din pricina asta, adeseori, astfel de oameni sunt depasiti de importanta care li se da si, daca sunt caractere mai slabe, incep sa se ingamfe si, in curand, nu numai ca nu se cerceteaza niciodata pe sine, dar nu mai admit sa-i cerceteze nici altcineva. Nici chiar Biserica si Lucrarea Domnului din care se pretind ca fac parte. Nimeni n-are dreptul sa ma cerceteze! zicea nu de mult un astfel de ingamfat, depasit de marea importanta pe care i-o acordasera fratii. Ceea ce am facut ma priveste pe mine personal si nu-i dau voie nimanui sa se amestece in viata mea...
Oricare lucrator in apostolatul lui Hristos are, desigur, in Cuvantul lui Dumnezeu pe care el il propovaduieste, nu numai o lumina calauzitoare, ci si un foc curatitor. Nu numai o apa in care se oglindeste, spre a-si vedea totdeauna fata sufletului sau, ci si o apa in care sa se spele de tot ce ii arata apa aceasta in care s-a oglindit. Are nu numai un dreptar care sa-i arate cum sa lucreze bine, ci si dreptarul care sa-i arate cum a lucrat rau. Asa ca din cuvantul gurii sale el este si indreptatit cand isi face cinstit slujba si datoria sa, dar este si judecat cand nu si-o face cum se cuvine.
Insa, pe langa cuvantul scris al lui Dumnezeu, care este mijlocul dinafara al cercetarii noastre de noi insine, noi mai avem de la Domnul nostru Iisus Hristos pe Duhul Sfant Care ne-a fost trimis de la Tatal in Numele Sau si Care sa ramana in noi, Care sa ne calauzeasca in tot adevarul, sa ne descopere si sa ne invete toate lucrurile si Care sa ne aduca aminte de tot ce ne-a spus El (Ioan 14, 16-26; 16, 7-14).
Duhul Sfant, fiind in noi, prin smerenie si curatie data de El, ne cerceteaza la fel, ne arata de fiecare data, din launtrul inimii noastre, tot adevarul starii noastre si El Insusi face nu numai lucrarea de Mangaietor in noi, ci si lucrarea de judecator fara crutare al abaterilor noastre de la voia lui Dumnezeu si de la calea ascultarii de Cuvantul Sau Sfant.
Deci cand cineva a devenit, prin Harul lui Dumnezeu, un slujitor al Lui, un lucrator impreuna cu El, parinte si invatator in Biserica lui Hristos, acela are permanent o mare datorie de a se cerceta, singur si necrutator, in tot ce face si ce spune, pentru a fi intotdeauna in adevar si niciodata in afara de el.
Un astfel de om, avand o slujba de ochi care indruma pe altii, are cea mai mare nevoie sa se controleze mereu, spre a fi curat. Nici un alt madular nu se vede pe sine insusi asa cum il vede ochiul. Dar si ochiul, daca el insusi nu se vede pe sine, nu mai exista un altul sa-l vada. Ochiul trebuie sa se priveasca cel mai dintai pe sine, sa vada daca este curat sau nu.
Pe celelalte madulare, un fir de praf nu inseamna aproape nimic, dar in ochi, ce mult rau poate insemna acesta!Cercetarea de sine este una din cele mai insemnate conditii ale unui lucrator al Domnului.
Pe el, adesea, nimeni nu indrazneste sa-l cerceteze usor. Din pricina respectului pe care toti cei indrumati de el li-l datoreaza. Nimeni nu se ridica usor sa-i arate paiul, ba, uneori, nici barna din ochii lui, zicandu-i: Scoate-o! Din pricina asta, adeseori, astfel de oameni sunt depasiti de importanta care li se da si, daca sunt caractere mai slabe, incep sa se ingamfe si, in curand, nu numai ca nu se cerceteaza niciodata pe sine, dar nu mai admit sa-i cerceteze nici altcineva. Nici chiar Biserica si Lucrarea Domnului din care se pretind ca fac parte. Nimeni n-are dreptul sa ma cerceteze! zicea nu de mult un astfel de ingamfat, depasit de marea importanta pe care i-o acordasera fratii. Ceea ce am facut ma priveste pe mine personal si nu-i dau voie nimanui sa se amestece in viata mea...
