Harul lui Dumnezeu va veni, daca n-am facut inlauntrul nostru propriul sistem Harul lui Dumnezeu coboara inlauntrul omului. Lucreaza inlauntrul acelui om care are o atitudine pe masura. Daca nu esti smerit, nu poate face ni mic harul lui Dumnezeu inlauntrul tau. Oricat de bine ai cunoaste cu mintea ta si oricat te-ai arata a avea []Harul lui Dumnezeu va veni, daca n-am facut inlauntrul nostru propriul sistemHarul lui Dumnezeu coboara inlauntrul omului. Lucreaza inlauntrul acelui om care are o atitudine pe masura. Daca nu esti smerit, nu poate face ni mic harul lui Dumnezeu inlauntrul tau. Oricat de bine ai cunoaste cu mintea ta si oricat te-ai arata a avea dispozitie, ravna, nu se va intampla nimic daca nu patrunde adevarul lui Dumnezeu in sufle tul tau, ca un dar al Lui. Si va veni, daca esti smerit, daca ai constiinta situatiei tale, daca nu ai facut inlauntrul tau un status quo, un sistem propriu.

Omul poate fi religios, toti evreii erau religiosi, stiau Legea, se raportau la Dumnezeu.

Totusi, au inteles toate acestea intr-un mod prin care ei si-au creat propriul sistem, un idol, si in acelasi timp s-a asezat in sufletul lor indreptatirea de sine. Un om care se indreptateste pe sine inlauntrul lui si are, prin urmare, ingamfare, egoism nu poate intelege ce inseamna harul, nu poate primi harul, oricat ar incerca sa actioneze asupra lui harul.

Peste un lucru infasurat in nailon, chiar daca ar cadea rauri de apa si mari peste el, daca este inchis ermetic, nu va patrunde nicio picatura ina untru si nu se va uda deloc, va ramane perfect uscat. Astfel, cand omul isi infumureaza sufletul cu indreptatirea de sine o spune in continuare Apostolul Pavel -, nu stie ce inseamna smerenia, nu iubeste smerenia, nu-si deschide sufletul spre smerenie si ramane egoist si mandru.

Este infumu rat, este infasurat in nailon, si nu intelege nimic, nu-l atinge harul lui Dumnezeu, lumina Lui. Nu-l atinge ceea ce i-ar putea topi sufletul, ceva care l-ar inmuia si l-ar face cu adevarat crestin.

Sa daramam idolul din noiEu va incredintez ca au ravna lui Dumnezeu, dar fara cunostinta. Acest dar fara cunostinta nu inseamna ca pur si simplu nu au cunoasterea corecta, ci ca nu au o simtire mai adanca. Iar aceasta nu este intamplatoare. Nu este ca si cand n-am fi auzit, nu ni s-ar fi spus sau n-am fi aflat.

Dumnezeu poarta de grija ca fiecare om sa afle adevarul. Dar nu fiecare om vrea sa afle adevarul. Nu vrea.

Vedeti, intreaba Domnul: Vrei sa fii sanatos? Cineva e bolnav. Oare nu vrea sa se faca bine? Nu vrea! Asa este in cele duhovnicesti: nici chiar cel care se arata interesat de cele duhovnicesti nu vrea.

Nu e nevoie doar sa faci valuri, sa iti arati ravna si ca iti pasa imediat etc.

Daca nu te sme resti in adancul tau, cum se va atinge de tine harul lui Dumnezeu? Daca nu te desfaci din nailon, daca nu te hotarasti sa darami sistemul dinlauntrul tau, idolul din tine, cum vei deveni crestin? Harul poate face acest lucru. Dar asteapta ingaduinta ta. Harul poate sa savarseasca asta si fara acordul tau, dar nu vei mai fi om, nu vei mai fi creatura rationala. Dumnezeu cinsteste rationalitatea si libertatea pe care ti le-a dat si asteapta consimtamantul tau.

Harul, care lucreaza sa renasca orice suflet, asteapta. Cand un suflet il respinge si ramane departe de el si insista in aceasta respingere chiar cand nu este foarte evidenta impotrivirea, harul te paraseste, si se pierde omul. Nu e de gluma; se pierde! Harul il salveaza pe om. Harul lui Hristos este cel care il mantuieste pe om, nu faptele omu lui sau ravna lui sau indreptatirea lui de sine.

Nu cumva si ravna noastra este ca cea a israelitenilor?Apostolul Pavel ne incredinteaza, asadar, ca cei de un neam cu el au ravna pentru Dumnezeu. Nu ii prezinta ca pe niste atei sau indiferenti. Toti au ravna pentru Dumnezeu, dar fara cunostinta. Nu au, prin urmare, acea ravna care sa ii duca la a se lasa cu totul pe seama a ceea ce le da Dumnezeu, sa-i indreptateasca Dumnezeu, El sa-i mantuiasca, ci ei vor sa se indreptateasca pe ei insisi.

Spune in continuare: nestiind dreptatea lui Dumnezeu. De ce nu o stiu? Unii cum de-o stiu, iar altii nu? Tocmai din cauza ca nu vor s-o cunoasca. Necunoscand dreptatea lui Dumnezeu si cautand sa statorniceasca dreptatea lor pe de-o parte, nu cu nosc dreptatea lui Dumnezeu si nu accepta ca El il mantuieste pe om, iar pe de alta parte sunt intepe niti in Lege si au o suficienta de sine si un duh al indreptatirii de sine si vor sa statorniceasca dreptatea lor, fara a se supune vreunul dreptatii lui Dumnezeu: iar dreptatii lui Dumnezeu nu s-au supus.

Sa privim mai bine acest aspect. Noi, cei care suntem aici acum, putem sa spunem ca nu avem ravna? Pentru ca ceva ne-a adus aici; ceva exista in sufletul nostru ceva! Si, asa cum am zis si altadata, o sa vina cineva o data, de doua ori, de trei ori, apoi se plictiseste si nu mai vine. Toti cres tinii care mergem la biserici sau sa ascultam o omilie avem ravna catre Dumnezeu. Dar cred ca din rezultatul final putem trage si concluzia dar poate ca gresesc ca semanam pe de o parte cu israelitenii, care aveau ravna catre Dumnezeu, dar fara cunostinta.

Ca sa vii la biserica si sa revii, ca sa te preo cupe aceste subiecte, ca sa citesti si sa asculti si sa faci si anumite eforturi, stradanii, sa pastrezi anumite lucruri, sa pazesti poruncile lui Dumnezeu, toate acestea pot constitui o ravna duhovniceasca ce pana intr-un punct e buna.

Apostolul Pavel nu osandeste ravna in sine. Omul trebuie sa aiba ravna. Trebuie sa faca ceea ce face de buna voie si fara a se osteni. Trebuie de buna voie si neobosit sa pazeasca poruncile lui Dumnezeu, sa se schimbe dupa voia Lui. Dar sa nu fie, totusi, o ravnafara cunostinta, ci sa existe permanent in sufletul sau acel ceva care, daca ar lipsi, toate s-ar pierde, ca sa nu spunem ca uneori ar putea deveni chiar o povara pentru suflet.

O referire la BotezCa sa ma fac mai bine inteles: cineva, de pilda, se boteaza si devine crestin ortodox. Ce poate fi mai presus decat a se elibera cineva de pacatul stra mosesc, intrand in trupul lui Hristos, care este Biserica Lui, si sa devina membru al trupului lui Hristos si sa se sfinteasca? Si totusi, asa cum spuneam si altadata, Parintii subliniaza faptul ca, daca cineva nu traieste ca un crestin, asa cum i se cere prin Botez, si ramane doar botezat, in ziua Judecatii aceasta taina infricosatoare va fi in defa voarea lui.

Este ca un copac care se altoieste. Exista un act mai radical decat acela de a taia pomul sal batic si sa-l altoiesti, ca sa devina roditor? Exista ceva mai bun decat actul altoirii? Pomul nu are judecata si nu stie, dar cel care il altoieste trebuie sa-l supravegheze. Daca nu va face asta, pomul salbatic va creste stufos, iar altoiul pe care l-a pus s-ar putea usca.

Haideti sa nu analizam situatia in care se usuca, ci situatia ca se pastreaza oarecum in viata, insa frunzele lui sunt ingalbenite, fiindca jur-imprejurul radacinii au rasarit 10-20 de vlastare, nu stim cate, care au sufocat altoiul. Daca n-ar fi fost altoit ar fi existat o explicatie, anume ca n-a fost altoit si de aceea este asa. Insa sa fie altoit si sa fie intr-un asemenea hal, in care este mai rau decat inainte de a fi altoit, de vreme ce inainte avea doar un vlastar salbatic, iar acum are jur-imprejur zece vlastare! Insa faptul ca a fost altoit este in defavoa rea lui, deoarece a avut posibilitatea sa devina un pom nou si roditor, si nu a devenit. Astfel, atunci cand nu se intampla sa traiasca cineva ca botezat si dupa voia lui Dumnezeu, sa-L aiba inlauntrul sau pe Hristos, ci pur si simplu este botezat, dar in definitiv traieste in pacat, nu tine cont deloc de Botez si nu incearca deloc sa traiasca asa cum cere Botezul, atunci Taina Botezului si orice alta taina, toate Tainele Bisericii, vor fi in defavoarea lui. Toate acestea pe care le face cineva aratand ravna lui nu numai ca nu-i vor fi folositoare, dar pot fi in defavoarea lui, daca ramane doar cu ravna si nu inainteaza acolo unde trebuie sa inainteze. Bineinteles, cuvantul este greu si foarte usor ar putea gandi si spune cineva: daca este asa, n-o sa mai venim nici aici, nici in alta parte, ca sa nu ne impovaram mai mult sinele. Omul este liber si rational. Daca ar trage cineva astfel de concluzii, atunci sa le si explice. Dar nimeni dintre cei inte lepti, nimeni dintre cei ce stau inaintea lui Dumnezeu cu frica si intelegere nu va gandi asa, ci poate va fi tulburat, se va nelinisti si va incerca sa vada ce poate face ca sa scape din acest peri col, ca sa scape de ceea ce il impiedica in definitiv sa fie ceea ce trebuie, adica sa fie al lui Dumnezeu. Fereasca Dumnezeu, desigur! Omul ajunge uneori in situatii in care nu poate sa se schimbe nu pentru ca nu poate sa se schimbe, ci pentru ca mintea lui nu mai gandeste corect si nu mai vrea cu adevarat sa se schimbe. Fereasca Dumnezeu! Este foarte probabil ca omul, daca nu este cu luare aminte, sa sfarseasca in situatii in care nu poate sa se schimbe, deoarece ramane in propriul sau sistem, in idolul din el, in egoismul lui, in intunericul lui. Ramane in adevarul lui, in indreptatirea lui de sine, in autosuficienta si in narcisismul lui. O sa se piarda!Indreptatirea de sine sau predarea in fata HaruluiRevin, deci. Noi, acum si aici, oare am putea spune ca e posibil sa avem ravna catre Dumnezeu, iar aceasta ravna sa fie fara cunostinta? Cati dintre noi or sa plece acum de aici sub incidenta minunii celei mari care se poate face in orice clipa in sufletul omului? Cati dintre noi vom pleca astazi avand in suflet adevarul lui Dumnezeu, care il mantuieste si-l smereste pe om, care il covarseste si-l face sa sepocaiasca, sa se deschida dreptatii pe care o da Dumnezeu si sa renunte la orice posibile justificari, la orice indreptatiri de sine? Sa te predai ne conditionat lui Dumnezeu, cu gandul ca te pierzi daca nu te vei preda, dar si cu gandul ca te predai lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni, unui Dumnezeu care este numai iubire. Si sa ai convin gerea absoluta ca te va mantui. Nu te va mustra, nu te va respinge, nu se va mania pe tine fiindca ai intarziat sa te predai. Insa sa te predai in mod concret, asa cum fac toate sufletele sfintite, si in Vechiul si in Noul Testament! Astfel fac sufletele sfintite, care cred cu adevarat in Dumnezeu. De aceea, semnul caracteristic al unui suflet sfintit este constituit din toate virtutile, dar in primul rand si in principal din smerenie, care il face pe om sa se...